1,480 matches
-
abordată într-un mod oarecum atipic, comparativ cu scrierile ulterioare, în sensul în care narațiunea se apropie de o proză de atmosferă, cu accente proustiene. În centru se află o poveste polițistă, o crimă ambiguă și un fascinant personaj feminin, decadent, dostoievskian și bovaric, doamna Rujinski. Protagonista este plasată într-o „casă a morților”, vizitată de un poștaș, Petran, care înlesnește împlinirea unei justiții imanente, dar departe de a coincide cu justiția umană sau socială. Petran provoacă adevărul, face ca doamna
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288399_a_289728]
-
amănunt. 24 august 2003 Trei zile la Roma, care mi s-au părut lungi și pline ca trei secole. Prima senzație, greu de prins în cuvinte: este un oraș bătrân, dar nu epuizat, așa cum este de pildă Parisul. Epuizat și decadent, un garaj apocaliptic, după cum spunea bunul Cioran; Roma pare să mai aibă încă putere să traverseze timpurile de acum înainte. Ce impresii mi-au rămas de la Roma ? Mi-e teamă să scriu despre acest oraș, am impresia că totul a
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
George Bacovia a fost un om sănătos, în centrul atenției, aproape bogat, iubit exagerat de mama în copilărie, deloc consumator de băuturi alcoolice (decât în limitele decenței burgheze), departe de orice tentație a drogurilor, precum Charles Baudelaire sau alți poeți "decadenți", unde-și are izvoarele culturale, intelectuale. Restul este creație. Criticul, demontând mitul dostoievschian al omului și poetului Bacovia "din subterană", așa cum îl prezintă scrierile, construiește de fapt un alt mit, de data aceasta curățat de lectura inadecvată a operei: tragismul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Ion Vatamanu, Nicolae Dabija, Arcadie Suceveanu, Andrei Țurcanu, Leo Butnaru, Nicolae Rusu ș.a. Vieru "contrazice falsa incompatibilitate dintre românism și europenism. Prin Grigore Vieru Basarabia nu mai este "o închidere ce se deschide". Dacă am vorbit de literatura de rezistență, decadentă pentru unii, următorul val vine o dată cu postmodernismul. Dar postmodernismul românesc "a apărut doar ca paradox pur estetic, fără suportul postmodernității, care presupune o societate intrată în al treilea val civilizațional. De aceea, până la un punct, postmodernismul autohton este un fenomen
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
-l urmărim căci "ritmul" are o serie întreagă de accepțiuni, și nu credem că el s-a gândit la scandarea propriu-zisă, ci poate la un ritm interior în consonanță cu ritmul cosmic. Caragiale se referă și la "capetele sucite ale decadenților", dar precizează Theodor Codreanu, el demolează avant la lettre schelăria kitsch-ului postmodernist, care în realitate este rezultatul unui evident miticism literar (combate bine Theodor Codreanu!). Reținem în treacăt o idee prețioasă a criticului: "cel ce se angajează a spune
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Iej” etc. Cu astfel de cadre s-ar fi organizat o adevarată cruciada „împotriva operelor culturale ale Uniunii Sovietice și a țărilor de democrație populară”. Ei ar aduce injurii și calomnii oamenilor de cultură sovietici „apărând în aceleși timp tendințele decadente”, promovând valorile Apusului. Cu titlu de exemplu, se aduce în discuție ziua de 7 aprilie 1950, când în cinematografele de la Belgrad au rulat filmele: „Căutarea îndrăgostiților morți”, „Iubita mea Clementina”, „O noapte în Casablanca”, „Eternă Eva”, „Ademenitoarea din New-York”, „Trezirea
Despre „titoism”. Cu aplecare specială asupra prezenţei sale în presa Gorjului by Gheorghe Nichifor () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91558_a_93007]
-
n-au prețuit mai mult. Am făcut rost de cinci yeni... Cum să-mi acopăr o datorie de o mie de yeni? Asta-i valoarea mea reală. Nu e de râs... Decât să aud pe cineva spunându-mi: „a fi decadent e singurul mod de a supraviețui“, prefer să mi se spună, simplu, că e cazul să nu mai văd lumina zilei. Așa ar fi cinstit. Însă oamenii nu prea au curajul să-ți spună: „Mori!“ Ipocriți nenorociți și precauți! Dreptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
de o oglindă unicat, înaltă, pălită, absolut venerabilă și încadrată într-o ramă grea, din lemn de cireș, ramă împletită bogat, cu ghirlande din vrejuri de viță de vie și ciorchini de struguri o culme inefabilă a hedonismului baroc și decadent oglindă ce cobora abrupt, imediat de sub plafon, susținută numai într-un soi de șurub ornamental năstrușnic, cu partea terminală expusă, teșită ingenios într-o matriță rar recognoscibilă, închipuind un menorah. Drept policandru, o roată de alamă de mărimea naturală a
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Epicur, filosofia încetează să mai fie greacă și devine romană. Epicur își creează școala, își constituie doctrina și o predă în acest context: fragil din punct de vedere fizic, declasat din punct de vedere social, evoluând într-un moment politic decadent, el cumpără Grădina, la periferia Atenei îde vreme ce tot evoluează la periferia filosofiilor oficiale) și o transformă într-o enclavă de rezistență. Să te schimbi pe tine mai curând decât să schimbi ordinea lumii, ideea va deveni formulă sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
lumea persistă în felul ei de a fi: o junglă în care brutalitatea se întrece cu viclenia, iar forța cu cărpănoșiile... -15Grădina, o anti-Republică a lui Platon. Și apoi, mai există și o altă soluție: un stat jubilatoriu în statul decadent, o enclavă scutită de negativitate, un refugiu în care nu se promite că fericirea va fi atinsă mâine, într-o altă lume sau într-o altă viață, ci aici și acum cu trupul pe care-l ai, fiind ceea ce ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
dansul ce, probabil, au mai mult aport la imaginea vienezilor, care și atunci când pășesc pe stradă transmit bucuria de viață ca pe un dar cu totul personal. Idealismul rafinat, avangardismul, nonconformismul, grație căruia Austria a recuperat în special pe scriitorii decadenți, limba rafinată rostită cântat și împodobită cu variate latinisme, italienisme, franțuzisme, înnoite neîntrerupt, încât au vestit demult Europa unită, se întâlnesc, preferențial în celebra cafenea vieneză. Negruzzi nu îl cunoștea pe Eminescu, însă, acolo, unde se întâlneau, de altfel, studenții
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
doar prin insomniile din tinerețe? Nu e prea puțin pentru ancorarea damnată în luciferic și demonism? Și peste toate, Cioran știe să râdă. În acest caz, nu este nihilismul numai un joc de societate, care să excite gustul rafinat și decadent al francezilor? În ce mă privește, astfel de acuzații (fie ele oricât de implicit formulate) sunt consecința și mărturia unei cunoașteri fragmentare și superficiale a lui Cioran. Măcinat de contradicții, însuși trăiește cu obsesia și spaima ipocriziei lumii și deopotrivă
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Grivase, Teodor Murășanu, din 1909 Nichifor Crainic, Victor Eftimiu, T. Papazissu, Aron Cotruș (Din adânc, Nocturnă). În numărul 1/1911, cu ocazia festivităților Astrei la jubileul de cincizeci de ani, apare un medalion Iacob Mureșianu. Mihail Strajanu scrie articolul Simbolismul decadent, iar lui D. Nanu îi aparțin însemnările intitulate Anonimii în critică. Rubrici permanente vor fi „Cronica politică”, „Cronica literară” și „Reviste”. Chiar din primul număr, ocupându-se de „Cronica literară”, Luca Rusu declară că revista va lua în considerare „numai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289249_a_290578]
-
aceluiași rău, una alogenă, cealaltă pământeană. Iar atmosfera de putreziciune, opulență și senzualitate pervertitoare din, mai ales, descripțiile de interioare, costume, mese bogate nu e decât metafora unei lumi inconștient agonice, lăsând să se ghicească un aer de impostură, instinctualitate decadentă, pierdere în climatul moral al unui „triumf” precar și narcotizant. E punctul cel mai înalt, în ordine estetică, atins de versiunea dominant polemică, a b. literar din Ciocoii vechi și noi. La rându-i, Ion Ghica a dat în unele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
culturii - o singură filosofie și o singură știință, cea marxistă; la nivelul individului - omul nou, cetățeanul comunist. Să ne aducem aminte cum, În anii ’50 ai secolului XX, a fost impus modelul științei unice, sovietice, care renega și condamna ca decadente biologia și genetica, informatica etc. Desigur, când au Început să aibă interese economice sau militare În aceste domenii, au lăsat la o parte doctrina. Dar la nivelul doctrinei exista un dirijism bine controlat și instrumentat. Un asemenea tipar fusese formulat
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
adică (reluând În literă o frază jdanovistă): „Arta trebuie să servească unui singur scop: educației socialiste, comuniste”2. Tot În termenii reactivatelor clișee jdanoviste, omul politic combate traducerile, cărțile „care fac apologia modului de viață burghez, chiar apologia crimei”, literatura decadentă „care otrăvește sufletul tineretului nostru”. Socotită vătămătoare, libertatea de creație este Înfierată, actul artistic redevenind, ca În vremea stalinistă, o afacere a activului de partid: De dragul libertății de creație noi nu putem Închide ochii, nu vom admite să se scrie
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
Montaigne creează cu mâna lui o lume populată cu personalități ale Antichității - contemporanii săi. Acolo cel puțin, el vorbește latina, gândește ca un roman, apoi își formulează în franceză remarcile sale referitoare la o lume pe care n-o îndrăgește: decadentă, rea, coruptă, perversă, mincinoasă, barbară, crudă, sângeroasă - n-are destule cuvinte grele pentru a-și blama epoca. De unde și refugiul său în geografia unui cabinet de filosof și în istoria unei lumi de ieri, de alaltăieri. Tradiția distinge în Eseuri
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Epicur, filosofia încetează să mai fie greacă și devine romană. Epicur își creează școala, își constituie doctrina și o predă în acest context: fragil din punct de vedere fizic, declasat din punct de vedere social, evoluând într-un moment politic decadent, el cumpără Grădina, la periferia Atenei îde vreme ce tot evoluează la periferia filosofiilor oficiale) și o transformă într-o enclavă de rezistență. Să te schimbi pe tine mai curând decât să schimbi ordinea lumii, ideea va deveni formulă sub
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
lumea persistă în felul ei de a fi: o junglă în care brutalitatea se întrece cu viclenia, iar forța cu cărpănoșiile... -15Grădina, o anti-Republică a lui Platon. Și apoi, mai există și o altă soluție: un stat jubilatoriu în statul decadent, o enclavă scutită de negativitate, un refugiu în care nu se promite că fericirea va fi atinsă mâine, într-o altă lume sau într-o altă viață, ci aici și acum cu trupul pe care-l ai, fiind ceea ce ești
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
în singura capodoperă în proză a simbolismului, Bruges la Morte, romanul lui George Rodenbach, roman poematic care rămâne modelul transfigurator al realismului, opoziția se reinstalează puternic, seraficul, iubirea pură, reprezentată de o eroină moartă, este antinomică cu dublul ei vulgar, decadent și derizoriu. Iubita moartă, idealizată prin văduvia idolatră a eroului, învinge, paradoxal, în finalul romanului, caracterul ei angelic fiind mult mai pragmatic decât venerata Beatrice a lui Dante, care-i îndrumă poetului înălțarea către transcendență. Într-un alt roman al
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
proiectează. Odată cu conștientizarea și asumarea acestor spații va începe și comutarea regimului existențial și experimentarea unor alte realități. Astfel, filmele, teatrul, bâlciul dublează realitatea, îmbogățind-o din punct de vedere estetic și în același timp supradimensionând-o prin intermediul artificialului. Dictonul decadent: lumea nu există, există doar ce văd eu, poate fi identificat într-o oarecare măsură în acest prim text al lui Blecher, dar și în cele care vor urma. Modalitatea schopenhauriană a decadenților de a privi lumea ca reprezentare, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
același timp supradimensionând-o prin intermediul artificialului. Dictonul decadent: lumea nu există, există doar ce văd eu, poate fi identificat într-o oarecare măsură în acest prim text al lui Blecher, dar și în cele care vor urma. Modalitatea schopenhauriană a decadenților de a privi lumea ca reprezentare, cu conotații specifice însă, o decriptăm și în textul blecherian deoarece naratorul-personaj pare să aibă aceeași politică de a nu vedea ceea ce este, ci de a considera că ceea ce este este ce vede el
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
privi lumea ca reprezentare, cu conotații specifice însă, o decriptăm și în textul blecherian deoarece naratorul-personaj pare să aibă aceeași politică de a nu vedea ceea ce este, ci de a considera că ceea ce este este ce vede el. Acest deziderat decadent, integrat corespunzător, poate ajua la descifrarea textului blecherian. La Blecher nu vom întâlni însă nici pesimismul decadenților influențati de teoria schopenhauriană a voinței și nici descurajarea ca efect al acestuia. Ceea ce apropie textele lui Blecher de cele ale scriitorilor decadenți
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
să aibă aceeași politică de a nu vedea ceea ce este, ci de a considera că ceea ce este este ce vede el. Acest deziderat decadent, integrat corespunzător, poate ajua la descifrarea textului blecherian. La Blecher nu vom întâlni însă nici pesimismul decadenților influențati de teoria schopenhauriană a voinței și nici descurajarea ca efect al acestuia. Ceea ce apropie textele lui Blecher de cele ale scriitorilor decadenți este excelența imagistică, aproape picturală a operei. Existența realităților paralele atât de minuțios create de Blecher ne
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
decadent, integrat corespunzător, poate ajua la descifrarea textului blecherian. La Blecher nu vom întâlni însă nici pesimismul decadenților influențati de teoria schopenhauriană a voinței și nici descurajarea ca efect al acestuia. Ceea ce apropie textele lui Blecher de cele ale scriitorilor decadenți este excelența imagistică, aproape picturală a operei. Existența realităților paralele atât de minuțios create de Blecher ne trimite cu gândul la teoria aristotelică a imitației care, conform filosofului grec, nu este altceva decât capacitatea omului de a crea lumi fictive
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]