449 matches
-
Dilthey rămâne în orice caz un relativist călăuzit de conceptul istorist al discontinuității. Numai că el caută să meargă mai departe, purtând lestul propriilor dezamăgiri. Constată limitele și înaintează către metafilozofie, cu ele cu tot. Exaltarea creativității ține de vocația demiurgică a romanticilor. Este în aceasta, poate, și un reflex al frustrării conceptuale resimțite de ei (vezi II, 2Ab). O asemenea atitudine ne amintește de Blaga. Deosebirea este aceea că la filozoful român accentele relativiste sunt întrucâtva mai apăsate decât în
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
empirist, lumea este deja și definitiv întemeiată, în schimb, adevăratul filozof "se simte dator, față de propria sa conștiință, să-și ia singur în stăpânire imperiul, adică să-l reîntemeieze"28. Aici putem face o analogie între ceea ce am numit vocația demiurgică, specifică romanticilor (vezi I, 2B), și această vocație a "autoîntemeierii" (în esență, tot romantică), atribuită filozofiei ca viziune despre lume. Totodată, apreciem că ideea istoristă despre pluralitatea filozofiei și, implicit, despre discontinuitățile ce apar în sânul acesteia poate fi interpretată
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
metafizică a individului ca experiență personală, altfel spus ca adevăr moral-religios este eternă"55. De aceea, Dilthey neagă posibilitatea unei "cunoașteri metafizice a naturii"56. Și în viziunea lui Blaga, metafizica, așezată sub semnul creativității (ca și la Dilthey), "e demiurgic întemeiată în ființa omului"57. Metafizica devine astfel o sursă a filozofiei, iar caracterul ei de merkwürdiges Doppelwesen, funciar duală, explică în definitiv relativismul indus de o Weltanschauungs-philosophie în raport cu exigențele universaliste ale metafizicii clasice. Blaga este pe deplin conștient de
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
ale oricărei corelații universale precizabile", precizează Dilthey în Einleitung...102 (fapt care ne întărește convingerea că în cazul său nu putem vorbi despre un transcendentalism în sens kantian). Semnificativă rămâne atunci tocmai asumarea creativității pornind de la ceea ce Blaga numește "rostul demiurgic" al metafizicii, căci după părerea lui, din nou în concordanță cu viziunea lui diltheyeană "orice faptă pronunțat creatoare a unui om, începând de la un act personal de natură morală până la o operă constructivă în orice domeniu spiritual, poate fi interpretată
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
metafizicii, Blaga consideră că "știința nu o va putea înlocui niciodată"103. O asemenea poziție este de altminteri în spiritul epocii lui Dilthey. De exemplu, referindu-se la pozitivismul de la sfârșitul secolului al XIX-lea, Scheler relevă și el vocația demiurgică a filozofiei, care "nu poate fi o simplă slujitoare a științelor, nici a unei credințe religioase"104, fiindcă "menirea omului înseamnă mai mult decât a fi doar <<un argat>>, o slugă docilă, sau doar <<vlăstarul>> unui Dumnezeu desăvîrșit în sine
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
lui umană, care este una a deciziei, omul deține rangul superior de camarad de luptă (Mitstreiter), ba chiar de colaborator al lui Dumnezeu (Mitwirker Gottes)". În aceeași operă într-un limbaj cam exaltat, dar în orice caz semnificativ pentru vocația demiurgică a oricărei filozofii "autoîntemeietoare" -, Scheler îl mai numește pe om "comodelatorul (Mitbildner), cofondatorul (Mitstifter) și coautorul (Mitvollzieher) unei evoluții ideale, ce implică atât procesul universal, cât și pe el însuși"105. "Autoîntemeierea" filozofiei, care în cazul metafizicii clasice ia forma
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
totdeauna și că nu există numai tipare imuabile ori concepte infailibile, pe care trebuie să le admită necondiționat. Atunci, el înțelege că poate fi, pe cont propriu, un întemeietor. Odată cu asumarea creativității, omul devine tot mai conștient de vocația lui demiurgică și se transformă, cu metafizica lui cu tot, într-un emul al lui Dumnezeu. Acest fapt este ilustrat de numeroasele redefiniri și "autoîntemeieri" în domeniul științelor spiritului în ansamblu și al filozofiei în special (II, 2Bh). Considerată la fel de îndreptățită în
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
afară" (exotopice). O asemenea egalitate în tratarea unghiurilor de vedere duce la instaurarea unei ficțiuni superpuse celei evenimențiale. Relatarea la persoana a III-a, dominantă, distantă, autoritar cunoscătoare, presupune totuși o "prezență": difuză material, însă absolută în sens verbal, voce demiurgică, deoarece creatoare de viață. Dacă se poate spune că narațiunea la persoana I este "imaginarul trăit", cum îl numește Jean-Yves Tadié (6), narațiunea la persoana a III-a mizează pe neutralitatea relatării, neimplicate emoțional. Tendința spre un fel de "grad
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
poemele parnasiene (Lava, Copacul, Banchizele). Panteism înseamnă în opera lui Barbu, coborâre în teluric (Panteism). Atras și de filosofia lui Nietzsche, poetul consideră că relația dintre poezie și geometrie era gândită ca imaginea "unei lumi probabile", care să concureze creația demiurgică: "Ca și în geometrie înțeleg prin poezie o anumită simbolică pentru reprezentarea formelor posibile de existență". Modernismul barbian se aseamănă cu cel al lui Paul Valéry, fiind străbătut de idei platoniciene. În Joc secund, I. Barbu și-a exprimat concepția
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Maria, chemată de dragoste se spiritualizează, se dedublează, lăsând în locul ei umbra. Acum, iubirea este dependentă de geniu și de creație și se manifestă intens în călătoria fantastică de pe lună, călătorie care "nu fusă decât o sărutare lungă". Dan, erou demiurgic, a creat un peisaj edenic pe lună, unde se întrepătrund toate regnurile: cireșii "cu omătul trandafiriu", florile "cântau în aer cu frunze" ș.a. Constelațiile care se reflectă în ape sugerează o suprarealitate, un univers fantastic, în consonanță cu starea sufletească
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
în opusul lui, prin trecerea cuvântului în necuvânt. În prima parte a creaței nichita-stănesciene remarcăm o stare de jubilație în fața spectacolului lumii. Poezia copilăriei, a timpului originar, a universului adamic se relevă simbolic (Cristian Moraru), are loc asumarea unei ipostaze demiurgice, corpul devine un "substitut al cosmosului exterior", cuvintele zboară ca un roi de fluturi între material și imaterial (Paul Dugneanu). Tot în această primă etapă se reabilitează starea de inspirație, revelația, "starea de grație" (Leoaică tânără, iubirea, Cântec, Poveste sentimentală
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
cele mai triste cărți ale literaturii române-, cronicarul și eseistul Gheorghe Grigurcu considera că ea prezintă „o tensiune între individ ca reprezentant holografic al structurii căreia îi aparține și universul scris, intuitiv un spațiu profan, o vagă imitație a actului demiurgic, și astfel un sacrilegiu." Istoricul literaturii Nicolae Manolescu spunea că volumul Amintirilor evidențiază „geniul lui Creangă-, legat de „registrul naiv și vesel al copilăriei-, prin aceasta fiind implicit superior tuturor celorlalte lucrări în proză ale scriitorului. Începutul celei de-a
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
dorința de a-și surprinde soția infidelă, cere o permisie și este refuzat categoric de superiorul său: "În mine era o foială de șerpi, care ajungea deasupra numai într-un surâs, înseriat vieții militărești."107 Șarpele simbolizează principiul activ și demiurgic, puterea divină, elanul spiritual (Grusset)108. Oricum, puterea vieții și a manifestării, dragonul (balaurul), șarpele scuipă apele primordiale sau Oul universului, ceea ce face din el o imagine a Verbului creator. Constată apoi naivitatea discuțiilor camarazilor săi despre posibilitățile de tranșare
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
perceptiv (psihic), temporal, spațial și verbal 384. Profunzimea perspectivei în schimb, stabilește diferența dintre "perspectiva cu", "din spate" și "din afară"385. Izvorul de lumină nu se găsește în operă de obicei, ci în romancierul fie dotat cu o forță demiurgică, ori preluând funcția unui Pygmalion insolit: cu o opinie, cu o convingere privilegiată datorită calității simultane de "regizor" și de "spectator" prin prisma cărora apreciază că "<<meseria>> și <<meșteșugul>> sunt potrivnice artei"386. Nu este acesta singurul aspect gândit și
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
așa-zisul echilibru politic și social, hrănit propagandistic cu splendoarea Portugaliei, nu era decât o perversă, teroristă colecție de sloganuri și butaforie. Să facem cunoștință cu câțiva dintre memorialiștii romanului, personaje și figuranți dintr-o galerie copleșitoare prin puterea aproape demiurgică a autorului de a-și inventa, însufleți și acredita tipologic creațiile. Isabel, eroină tragică și totodată bovarică, reușește să scape de sub tutela soțului-despot. Isabel, ce nu putea să-l ierte pe Domnu pentru apartenența la șleahta de anchetatori și persecutori
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
recurență ale liricii acestui poet. Ștefan Amariței refuză, fără nicio îndoială, derizoriul în profitul esențialului: specificitatea imaginarului său provine, de altfel, tocmai din accesul constant la simbolistica și retorica vârstei de aur a poeziei, cea care se hrănea din vocația demiurgică, intenționând să refacă legătura directă, nemediată a omului cu divinul. Din această perspectivă, volumul său de debut (Plaja, Editura Cronica, Iași, 1996) constituie un avertisment. E adevărat că, la o lectură expeditivă, s-ar putea crede că opul conține mai
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
textuală. Este vorba despre o lume în-semnată de conștiința superiorității auctoriale ("Primiți-l cum se cuvine pe călătorul străin, poate că el poartă semnul!"), care îi permite creatorului ei să propună o altă variantă de reflexie a instanței postulate drept demiurgice: "Dumnezeu e mort spune Nietzsche/ e doar obosit spun eu -/ și câteodată amnezic". Sătul să stea "pieziș în umbra lui Dumnezeu" (Ceea ce flacăra nu știe)/, actantul liric se încumetă să își exhibe minusurile, convertindu-le pe loc în rechizitoriu cu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
major al acestui gen de reflectare narcisiacă, asumat însă fără preget într-un discurs care se va focaliza, cu aceeași obstinație, pe aceeași retorică grandilocventă a eului hiperbolizat, având acces la celest ("dar ridicând genunchiul nestins în alte sfere") și demiurgic ("poetul în haine de purpură"). Într-adevăr, volumele următoare de poezii semnate de Dan Laurențiu (Călătoria de seară, E.P.L., București, 1969; Imnuri către amurg, Cartea Românească, București, 1970; Poeme de dragoste, Cartea Românească, București, 1975; Zodia leului, Cartea Românească, București
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
renăscut/ își scutură frunzele/ de aur/ de foc/ ale cuvintelor/ nerostite încă/ de bătăile inimii" (poem din O liniște... Cuvinte). Sau felul în care înțelege să raporteze Lumina vieții la cuvânt, o suprarealitate poetică suverană, ce posedă câteva dintre atributele demiurgice: "chemat/ sau nechemat/ cuvântul este prezent/ de la început/ îl auzi/ sau nu-l auzi/ cuvântul este prezent/ îl simți/ sau nu-l simți/ cuvântul este prezent/ scris adânc/ în tainele frunții tale/ acoperă-ți gândurile/ cu nisipul deșertului/ spală nisipul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
din ce în ce mai redusă. Ea va face locul unei simbolistici geometrice prin care jocul (altfel foarte serios) de-a cuvintele culori îmbinate pe paleta lirică este parțial substituit de Jocul cu cercuri, arcuri de cerc, poliedre, sfere, cilindri, un joc similar actului demiurgic, prin care poeta are ambiția revelării hieroglifelor inscripționate în coaja groasă a vizibilului. În După vernisaj, această ambiție este anunțată doar în Credo: "La început, a fost cuvântul/ și, în el, numărul// Din geometria secretă a universului,/ Dumnezeu a desprins
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
dornic să-și clameze de fiecare dată diferența înnobilatoare (a se vedea, bunăoară, seria de autoportrete din Agenția de eufemisme: autoportret cu blestem, autoportret în oglinzile somnului, autoportret cu prăpastie, autoportret cu iluzie etc.). Statuat din nou, în fond, drept demiurgic, în maniera poeziei moderniste, el își declamă orgolios drepturile po(i)etice, preocupat a da seamă aici de propriile tribulații în căutarea identității de suprafață și de adâncime. Rezultatul constă într-o serie de egografii ale diferitelor vârste poetice și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ale încrederii în hieroglifele originare care ar atesta, pe de o parte, existența unor forțe supranaturale, trans-senzoriale ș.a.m.d., și, pe de altă parte, posibilitatea ființei (și în special această ipostază distinctă a ei, dotată cu hipersensibilitate și har demiurgic, care este Poetul) de a putea oricând comunica, prin intermediul revelațiilor, al extazelor fascinant iluminatorii, cu aceste forțe stranii. Alchimistul Abstractor din Inel cu enigmă se lăsa învăluit de zumzetele adormitoare din "grădina cu Forme" a universului, la fel cum menestrelul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
atrage discursul critic mai mult decât influența schopenhaueriană exercitată asupra operei eminesciene: "deși creația eminesciană cunoaște unele momente ce se înscriu sub semnul ironiei romantice (parțial Sărmanul Dionis), totuși în poetica eminesciană ironia nu e resimțită ca manifestare a libertății demiurgice a spiritului, ci ca nesubstanțialitate. Din acest punct de vedere, atitudinea eminesciană se apropie mai mult de cea a lui Hegel decât de cea a teoreticienilor romantici ai ironiei" (ibidem, pp. 71-72). Cercetătoarea clujeană susține prezența unor elemente hegeliene în
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
-l "preschimba" într-un gentleman autentic. Acțiunea nu ar fi avut cum să fie dusă la îndeplinire decît prin Jaggers care funcționează, simultan, si ca administrator legal al averii lui Provis (de altfel, Jaggers arată, în final, atribute de personaj demiurgic știe secretele tuturor, de la Miss Havisham și Magwitch, pînă la Pip și Estella, fără ca alții să știe ceva despre el). În fața noutății, Pip rămîne blocat. Fuge la "omniscientul" și "omniprezentul" Jaggers pentru a primi confirmarea sumbrei realități. Jaggers o face
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
domestique. Pentru el nu există sentimente personale (își înăbușă dragostea față de Miss Kenton sau durerea pricinuită de moartea tatălui, printr-un masochism neverosimil, similar transpersonalizărilor din filozofia lui Emerson), urmărind numai servirea ireproșabilă a stăpînului care capătă, ca atare, valențe demiurgice. Faptul că majordomul lui Ishiguro refuză să-și elibereze eul din "chingile" supra-conștiinței i-a făcut pe mulți comentatori să vadă la el o "orbire" ontologică, o "alienare" insurmontabilă, un "defect" tragic ori o "abulie" existențială. Cu toate că, parțial, fiecare dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]