448 matches
-
Dorința este criza mimetică însăși, rivalitatea mimetică acută cu celălalt în toate întreprinderile așa-zis "private", de la erotism la ambiția profesională sau intelectuală; această criză se poate stabiliza, după individ, la niveluri felurite, dar e totdeauna "lipsită" de katharsis". Iar demonia argheziană aplicată domeniului religios îl confirmă într-un sumbru suspin: Am apucat pe drumul pustiei, cel mai lung,/ Și tot nu pot pe nici o potecă să te-ajung". Exasperat de obstacolele pe care le întîmpină impulsul său de metacunoaștere (nereligios
Arghezi prin grila Girard by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9182_a_10507]
-
sau blînde sau amețite de somn// fii atent ce cravată îți pui/ în ce partid te înscrii/ dă dovadă de patriotism înfășurat/ în mantie de pîslă grosime menită/ să te apere de agresiunea/ pornită din citadela viespiilor" (Sfaturi metafizice). Acestei demonii lîncede, roase de plictis i se opune (vorba vine!) o imagistică flamboaiantă, o țîșnire a unui imaginar violent, suspect de violent, făurit din aceeași materie mic-provincială precum un obiect kitsch. Pufăind din pipa împrumutată din tabloul lui Magritte, măsurînd absent
Un clasic al poeziei noastre actuale by Gheorghe Istrate () [Corola-journal/Journalistic/10452_a_11777]
-
șunt eu! Șunt eul tău de zgură,/ Inoxidabilul experienței!/ Ascultă-mă: soarele zdrente-i,/ Vînturi polare-ti matură prin viață./ Vrei leac la foame de căldură?/ Îmbracă-te cu gheață!". O situatie limită a acestui vizionarism ambivalent o formează estetizarea demoniei însăși, în atari cristale ale răului, care, tinzînd spre culminație, explodează în fast baroc: "Frate, ce vine nu-i război:/ E cristal adînc de cruzime". Sau: Diamantul final de-ntunecime". Sau: "soare negru de strigoi". Sau: "Tot omenescul muribund/ Sîngeră-n
După un model dantesc by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18151_a_19476]
-
vie/ Peste conturul trupului cădea de pretutindeni o pulbere galbenă" (Cloșca cu puii vii). Aci avem a face cu un caz particular al poetului damnat, exponent al unei damnări colective. Comunitatea satului se macină ireversibil, inspirîndu-i rapsodului său o nostalgică demonie. Aflat pe un teritoriu ce se surpă fără oprire, Valeriu Bârgău manifestă, instinctiv, tendințe de evadare. Codul ancestral de comportament liric se complică, se înavuțește cu referințe culturale, semn că opoziția sat-oraș poate funcționa, paradoxal, și în maniera unei ,colaborări
Simbolismul rustic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11032_a_12357]
-
numai distrugător", numai "negativ". Tot în sensul noțiunii - sau, mai bine zis, a stihiei - paradoxale de demonic, așa cum a acreditat-o Goethe, Hans Hartman, într-o carte din 1923, apreciată de tânărul, pe atunci, filosof român, a putut vorbi despre demonia lui Iisus, "cea mai adâncă și mai rară dintre demonii", demonia iubirii 8). Și Mircea Eliade s-a ocupat de Mefisto, în "Simpatia lui Mefistofel", primul capitol din Mitul Reintegrării (1942), studiu parțial reluat și completat în Mefistofel și Androginul
Geniu si demon by Ioana Lipovanu () [Corola-journal/Journalistic/17784_a_19109]
-
bine zis, a stihiei - paradoxale de demonic, așa cum a acreditat-o Goethe, Hans Hartman, într-o carte din 1923, apreciată de tânărul, pe atunci, filosof român, a putut vorbi despre demonia lui Iisus, "cea mai adâncă și mai rară dintre demonii", demonia iubirii 8). Și Mircea Eliade s-a ocupat de Mefisto, în "Simpatia lui Mefistofel", primul capitol din Mitul Reintegrării (1942), studiu parțial reluat și completat în Mefistofel și Androginul sau Misterul Totalității (prima ediție, 1962, în franceză). Eseistul nu
Geniu si demon by Ioana Lipovanu () [Corola-journal/Journalistic/17784_a_19109]
-
zis, a stihiei - paradoxale de demonic, așa cum a acreditat-o Goethe, Hans Hartman, într-o carte din 1923, apreciată de tânărul, pe atunci, filosof român, a putut vorbi despre demonia lui Iisus, "cea mai adâncă și mai rară dintre demonii", demonia iubirii 8). Și Mircea Eliade s-a ocupat de Mefisto, în "Simpatia lui Mefistofel", primul capitol din Mitul Reintegrării (1942), studiu parțial reluat și completat în Mefistofel și Androginul sau Misterul Totalității (prima ediție, 1962, în franceză). Eseistul nu face
Geniu si demon by Ioana Lipovanu () [Corola-journal/Journalistic/17784_a_19109]
-
Gheorghe Grigurcu DEMONIA imaginarului cultivată de Șerban Foarță presupune, evident, un antirealism. Să fie cumva la mijloc și un antilirism? Nu cumva combinația dintre erudiția stufoasă și fantezia exaltată indică o aprehensiune a poetului în raport cu propriai figură? Însăși luciditatea acută, concentratul de efort
Regulă și de-reglare (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6779_a_8104]
-
îl amenință Ziaristul. Venind din stirpea ilustră a visătorului platonician, sustrăgându-se Urmăritorului, rațiunii comune, rațiunii de stat și chiar morții, personajul este un fel de statuie a despătimirii, un simbol al jertfei solipsiste. Această evadare extremă din promiscuitatea și demonia realului se anunță și în "Împăratul și călușeii" prin refuzul și scârba față de rutina oficială a puterii discreționare. Împăratul preferă datoriei istorice, regresiunea în mitologia refuzată a copilăriei. O tipologie și o metaforă a eternului joc de-a masacrul oferă
Tragicomedii cu evazioniști by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/16466_a_17791]
-
pe cel al Sfântului Arhidiacon Ștefan, ucis cu pietre. În timpul împăraților romani, creștinii au fost persecutați pentru că nu au dorit să se lepede de Hristos și să jertfească zeilor. Sub masca idolilor și a zeilor păgâni, se ascundeau de fapt demonii, care aveau dorința ca oamenii să se închine lor, nu lui Dumnezeu. Demonii comunicau păgânilor prin oracole să ucidă pe creștini. Persecuțiile împotriva creștinilor au început în anul 64, sub împăratul Nero (5468) și au durat până în timpul împăratului Liciniu
Martirii – biruitori ai suferinței prin credință – Despre martiri și martiriu – by Diac. Dr. Liviu PETCU [Corola-journal/Science/157_a_163]
-
Saul. Omilii la Serafimi, p. 71) Despre lauda adusă sfinților mucenici „O, fericite limbi, care ați slobozit glasul acesta (care a mărturisit că sunt creștini - n.n.)! Văzduhul a fost sfințit primindu-l, îngerii l-au lăudat auzindu-l, diavolul împreună cu demonii au fost răniți, iar Domnul l-a înscris în ceruri!” (Sf. Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, omil. a XIX-a, III, în PSB, vol. 17, p. 536) „Cu o singură limbă nu-i cu putință să lauzi pe toți
Martirii – biruitori ai suferinței prin credință – Despre martiri și martiriu – by Diac. Dr. Liviu PETCU [Corola-journal/Science/157_a_163]
-
cîștigării unui pariu: "cad conuri de bronz din corpul iubit;/ viclene pajiști ne-asteaptă - // în oraș se taie fluturi, iar pîrîul rodește..." (Lespedea din bibliotecă). Vag persiflator, vag deformator, tabloul probează ciocnirea dintre contraste, degajînd energia ambigua a Edenului bîntuit de demonia Formei... ori, în aceeași manieră, o secvență a neputinței limitelor de-a se depăși, a consolării lor estival-dansante în proximitatea enigmei: "bărbații au diminețile mute și părinții în iarbă - egali îi străbate un semn greu, de vară,/ cuminte că o
Formă si existentă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17692_a_19017]
-
și pătruns de convingerea că istoria se face singură, peste capul nostru. Cînd orgolios pînă la lezarea vanității cînd e atins de tăișul celei mai mici maliții, cînd plecat sub umbra unei umilințe de ordin metafizic. Cînd păcătos pînă la demonie, încălcînd norme și sfidînd sensibilități mondene, cînd ascetic și interiorizat, ca sub imperiul unei revelații cristice. Cînd tradiționalist și adept al creșterii organice a generațiilor, cînd hotărît s-o rupă cu trecutul, sub elanul unor ambiții de viitor. Sînt totuși
Condotierul by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4855_a_6180]
-
încearcă tocmai să redea Omului statutul său suveran, deplina independență față de aceste divinități, față de Muzele cu pricina, căci, la urma urmei, ele nu sînt altceva decît o simplă creație a Omului". E limpede că suprarealismul aparține tipului al doilea. Cu toate că demonia sa nu e decît aparent nihilistă, orbește desființatoare, posedînd, după cum am văzut, un substrat edificator, acea tendință de dezvăluire a "vieții absente" (Rimbaud), ascunse în obscure profunzimi, a feței invizibile, precum cea selenară, a ființei umane. Drept care n-avem impresia
Salvarea unei specii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15449_a_16774]
-
învățare, continuitate, însă a unei cunoașteri necsare doar în perioada de după „alungarea din eden“, după cădere în păcat. Progresul uman, în această paradigmă care am numit-o istorie, devenire, ar fi unul pe coordonata de jos, a umanului căzut, odată cu demonii Veghetorii, numiți și Fiii Cerului, în Genesa, cap.6 (Stricăciunea oamenilor). Dar există încă texte oculte, sau prea puțin știute, accesibile, care dau mărturii abia azi de-nțeles în grozăvia lor, asupra acelor îndepărtate (îN AL NOSTRU TIMP, ci nu
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
contemporani, diferențele de viziune sunt absente și corectitudinea politică a tonului este certificatul însuși de progresism al autorului. În centrul infernului este plasat, în acord cu vulgata partinică, latifundiarul lipsit de omenie: stereotipul se impune și, o dată cu el, sunt exorcizați demonii sămănătoriști care au bântuit generații. Interpelarea boierului expune un strat de rapacitate seculară, imposibil de domesticit prin civilizație. Aristocratul autohton este, pe linia best seller-ului semnat de Zaharia Stancu, proprietarul de sclavi în a cărui ecuație contează doar eficacitatea exploatării
Despre cărturar ca soldat credincios by Ion Stanomir () [Corola-journal/Imaginative/13844_a_15169]
-
indiscutabil, o prezență mai apăsată în mentalul nostru de azi decât Eminescu, nu întâmplător țintă a unei relativ recente campanii sonore în Dilema, care, în pofida accentului său excesiv, ne dă de înțeles că Luceafărul datează. E vorba cumva de o demonie națională sau de o atracție generic-omenească spre spectacolul "răului", precum spre un fel de sado-masochism? O celebră replică a lui Gogol, din Revizorul, sună așa: "De cine râdeți? De voi înșivă râdeți..." - Nu sentimentele în sine sunt caduce, cât maniera
Gheorghe Grigurcu în dialog cu Șerban Foarță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/8941_a_10266]
-
să (mai) reziste după nostimul discredit caragialesc al lui amic, amică, amiciție... Ceea ce nu înseamnă că "toți elegiacii sunt niște canalii", cum va fi crezut Leconte de Lisle, care, nefiind un elegiac, nu excela nici prin umor! În ceea ce privește zeflemeaua ca "demonie națională" (pe lângă faptul că e, totuși, vorba și de "o atracție generic-omenească spre spectacolul Ťrăuluiť" în sine), cf. distihul lui Ion Barbu, și anume: Dăm cu sâc/ Din Isarlîk", și ultimul vers al poeziei lui Arghezi, Satan, în care baudelairianul
Gheorghe Grigurcu în dialog cu Șerban Foarță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/8941_a_10266]
-
sui generis. De un rău lăuntric nu e scutită nici vîrsta infantilă, atunci cînd pruncul suferă oprimări și e nevoit, în fragilitatea sa dezarmată, însă, vai, nu totdeauna dezarmantă, a elabora tactici ale defensivei. Constanța Buzea consemnează un soi de demonie a inocenței " Am fost un copil mai mult decât visător./ Păream că veghez somnoroasă furtunile. Un/ copil periculos plutind în inocență. Un copil/ periculos, la propriu, cu care nimeni nu putea face nimic. Dulce la vedere, dar atât de/ nefolositor
Sub zodia "netrăirilor" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12643_a_13968]
-
spre inexprimabil. Prin această mică enclavă a cruzimii, poeta oferă un tribut perspectivei moralmente negative, de care, deși programatic n-o împărtășește, nu poate face abstracție. Simțămîntul liric complex de care dă dovadă conține însă și un remediu paradoxal al demoniei și anume inocentarea acesteia. între angelic și demonic funcționează raporturi subterane, se produce un schimb eretic de înfățișări. Realul impur se arată a fi învăluit cu "literă îngerească": "Impresii notate cu migală, pe ascuns,/ caligrafiate excesiv, ca pentu a întârzia
Sub zodia "netrăirilor" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12643_a_13968]
-
cum știe, cum poate; și oricât de firave ar părea aceste raționamente, ele Îi ofereau totuși o justificare, o ușurare. Și chiar dacă toate scuzele acelea nu erau suficiente, cum i se citea cu ușurință În ochi atunci când rachiul răscolea toți demonii din el, totuși Îi ofereau măcar ceva de care să se agațe când sila de sine era atât de intensă Încât se surprindea privind cu un interes excesiv În gura neagră a pistoalelor sale. Unsprezece oameni, numără el până la urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
cu ironie: "Voiajele, reveriile, amenințările/ visele urîte, camera de spital,/ forța necunoscută lucrînd în mine silitor,/ halatul murdar al sorei,/ acele, perfuziile, sîngele șiroind,/ cafeaua de dimineață,/ tabieturile de după prînz// în bucătărie,/ fiul meu se ceartă cu nevasta// pactul cu demonii/ sigilat în zori cu ceară din soare,/ rupt de cornul lunii pe înnoptat// cu fruntea rezemată de trupul zilei/ un nebun mîngîind o statuie,/ alături, orbul își sună/ flașneta hodorogită// trădările, entuziasmele,/ zgrunții secundelor,/ delirul, lehamitea,/ respirația îngreunată,/ apăsarea din
Barocul damnării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14797_a_16122]
-
După cum, în temeiul rațiunii de la care se revendică, precum un meșteșug pozitiv ce se autocontrolează, reflectă (termenii sînt ai lui Giambattista Marino) spiritele senine (intelletti sereni), iar nu pe cele tulburi (ingegni torbidi). În timp ce autorul Hierofantului dă glas frecvent unei demonii trudnice, pe care tonalitatea sarcastică n-o poate neutraliza: " Viața e un miracol, să decretăm/ chiar acum că o vom apăra/ (ce bine că nu ne-am procopsit/ cu un copil hidrocefal, ce bine!)/ ce spui, popo, roagă-te pentru
Barocul damnării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14797_a_16122]
-
fantasmagoriei, se declară autor al tuturor operelor literare la modă, atribuindu-și concomitent o excepțională carieră în serviciul țarului, sugerînd o intimitate cu suveranul și pretinzînd că are o trenă de... treizeci și cinci de mii de civili aflați în căutarea lui! Demonia lui Hlestakov constă în nelimitarea reprezentării eului său bicisnic, care poate fi gîndit în parametrii uzurpării metafizice, dostoievskiene: Unde ar fi ajuns dacă nu ar fi alunecat? Se întreabă Merejkovski. S-ar fi autointitulat, ca orice uzurpator, monarh? Sau poate
Un Gogol dezideologizat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16608_a_17933]
-
cu toatele legate de opresiune, compromis, minciună. Și orice va face tânărul, nu va reuși să iasă din cercul infernal în care a intrat. Un inedit care dă căsătorie nefericită. Dar pe care realitatea l-a cunoscut. într-o versiune cu demonie răsturnată, tânărul ar fi parvenit călcând pe leșuri, lăsându-și în urmă consoarta. Alter ego al naratorului, eroul își va revendica demnitatea cu prețul vieții. în prozele mateesciene mediul participă la atmosferă prin plinătatea detaliilor, realitatea reperelor, firescul cursului narativ
Portret de tânăr la bătrânețe by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/7786_a_9111]