570 matches
-
grade de libertate microscopice este caracterizată, la orice moment, prin valorile pe care le iau "coordonatele generalizate" formula 2 și "impulsurile generalizate" conjugate formula 3 Dinamica sistemului este descrisă de "ecuațiile canonice" ale lui Hamilton: unde punctul deasupra simbolului unei mărimi denotă derivata în raport cu timpul. Funcția formula 6 numită "hamiltoniană", este energia totală a sistemului. În cazul forțelor conservative ea nu depinde explicit de timp, iar din ecuațiile de mișcare rezultă că dependența implicită de timp, prin intermediul variabilelor canonice, este doar aparentă, deci într-
Mecanică statistică () [Corola-website/Science/319326_a_320655]
-
volumul cuprins între suprafețele de energie formula 45 și formula 46, unde cantitatea formula 47 este de ordinul de mărime al fluctuațiilor de energie, și zero în rest: Constanta C se determină din condiția (5); pentru valori formula 50 ea are valoarea (apostroful denotă derivata), care devine singulară în limita formula 53 În calculele care utilizează distribuția microcanonică, singularitățile sunt evitate făcând trecerea la limită doar în rezultatul final. Pentru un sistem care schimbă energie cu exteriorul în cantități arbitrare, o analiză a modului în care
Mecanică statistică () [Corola-website/Science/319326_a_320655]
-
și sensurile de referință Unitatea de măsură a inductivității proprii L este henry (H) și, ținând cont de expresia anterioară, este intrinsec, pozitivă. În cazul în care elementul este în repaus, tensiunea la bornele unei inductanțe este direct proporțională cu derivata în raport cu timpul a curentului ce o parcurge, multiplicată cu L. O primă observație ce se poate face, cu referire la expresia de mai sus, este că, în cazul în care curentul este constant în timp, tensiunea la bornele unei inductanțe
Inductanță () [Corola-website/Science/306085_a_307414]
-
inductanță este echivalentă cu un conductor perfect (scurt-circuit), deoarece În ceea ce privește puterea la bornele unei inductanțe, se poate scrie: Spre deosebire de expresia puterii la bornele unui rezistor, semnul puterii la bornele unei inductanțe, depinde de semnele curentului ce o parcurge și al derivatei acestuia în raport cu timpul; aceasta înseamnă că o inductanță poate absorbi sau furniza energie. Energia care parcurge inductanța se poate calcula: în care este energia înmagazinată la momentul . Considerând sensurile de referință ale tensiunii și curentului corespunzătoare convenției pentru receptor, se
Inductanță () [Corola-website/Science/306085_a_307414]
-
înseamnă că o inductanță poate absorbi sau furniza energie. Energia care parcurge inductanța se poate calcula: în care este energia înmagazinată la momentul . Considerând sensurile de referință ale tensiunii și curentului corespunzătoare convenției pentru receptor, se observă: • dacă (curentul și derivata lui au același semn), inductanța absoarbe energie, crescând energia înmagazinată; • dacă (curentul și derivata lui au semne diferite), inductanța furnizează energie, restituind energia înmagazinată.
Inductanță () [Corola-website/Science/306085_a_307414]
-
poate calcula: în care este energia înmagazinată la momentul . Considerând sensurile de referință ale tensiunii și curentului corespunzătoare convenției pentru receptor, se observă: • dacă (curentul și derivata lui au același semn), inductanța absoarbe energie, crescând energia înmagazinată; • dacă (curentul și derivata lui au semne diferite), inductanța furnizează energie, restituind energia înmagazinată.
Inductanță () [Corola-website/Science/306085_a_307414]
-
În analiză numerică, metoda tangentei (de asemenea, cunoscut sub numele de metoda lui Newton sau metoda lui Newton-Raphson), este o metodă de determinare a rădăcinii unei funcții reale Având o funcție reală "ƒ", iar derivata ei, "ƒ"<nowiki> '</nowiki>, vom începe cu stabilirea unei valori inițiale pentru "x" pentru o rădăcină a funcției "f". O aproximare mai bună pentru rădăcina funcției este Geometric, ("x", 0) este la intersecția cu axa "x" a tangentei funcției "f
Metoda tangentei () [Corola-website/Science/329756_a_331085]
-
intervalul ["a", "b"] cu valori în mulțimea numerelor reale R. Formula de convergență a rădăcinii poate fi ușor dedusă. Să presupunem că avem o aproximare curentă "x". Atunci putem obține formula pentru o mai bună aproximare, "x" . Știm din definiția derivatei unui punct dat că este panta unei tangente în acel punct. Fie Să notăm rădăcina cu formula 7. Conform formulei lui Taylor, dacă funcția "f"("x") are a doua derivată continuă, atunci poate fi reprezentată în punctul formula 7 cu formula: unde
Metoda tangentei () [Corola-website/Science/329756_a_331085]
-
obține formula pentru o mai bună aproximare, "x" . Știm din definiția derivatei unui punct dat că este panta unei tangente în acel punct. Fie Să notăm rădăcina cu formula 7. Conform formulei lui Taylor, dacă funcția "f"("x") are a doua derivată continuă, atunci poate fi reprezentată în punctul formula 7 cu formula: unde ξ este cuprins între "x" și formula 7 Rezultă că Împărțind cu formula 12, obținem: Ținând cont de formula rezultă că: deci Dacă funcția "f" este de clasă formula 17 pe intervalul
Metoda tangentei () [Corola-website/Science/329756_a_331085]
-
funcției. Deci "f(l)=0", de unde rezultă că limita șirului este chiar rădăcina unică a funcției "f(x)=0" pe intervalul de definiție. Dacă se dorește calculul rădăcinii pătrate din 612, acest lucru este echivalent cu găsirea soluției ecuației având derivata Cu o estimare inițială de 10, secvența dată de metoda lui Newton este Cifrele corecte sunt cele subliniate. Cu doar câteva iterații se poate obține o soluție corectă la mai multe zecimale. Considerăm problema găsirii numărul pozitiv" x" astfel încât cos
Metoda tangentei () [Corola-website/Science/329756_a_331085]
-
obținem: O diferențiere termen cu termen puțin diferită, ne conduce la: Aplicând regula produsului și a simplificărilor obținem: Punând formula 43 și folosind proprietatea de simplificare, obținem: Aplicând această proprietate de p ori, obținem: Similar, Aplicând această proprietate de q ori derivatei, obținem: Comparând cele de mai sus, obținem o ecuație diferențială pentru funcția: defintă de seria: Inversând formulele de diferențiere, obtinem următoarele formule de integrare: 1° pentru formula 50 2° pentru formula 52 Folosind la integrare metoda substituției, pentru formula 54, obținem: De exemplu
Serie hipergeometrică () [Corola-website/Science/317625_a_318954]
-
a cuantificării energiei oscilatorului în deplină concordanță cu previziunile anterioare ale lui Planck. În mecanica cuantică, ecuația Schrödinger temporală corespunzătoare hamiltonianului clasic este Pentru oscilatorul unidimensional, vectorul de poziție formula 5 se înlocuiește prin coordonata formula 6 , iar operatorul formula 7 (laplaceanul) prin derivata parțială de ordinul doi în raport de coordonata formula 6 : formula 9. Potențialul câmpului de forțe în care este plasată particula este în acest caz: formula 10. Se găsește astfel, forma ecuației Schrödinger temporale pentru oscilatorul armonic liniar (unidimensional): Legătura dintre ecuația lui
Oscilatorul armonic liniar (cuantic) () [Corola-website/Science/326491_a_327820]
-
sa și invers proporțional cu masa sa. Echivalent, forța rezultantă ce acționează asupra unui obiect este egală cu viteza cu care i se modifică impulsul. Cu alte cuvinte, forța rezultantă ce acționează la un moment dat asupra unui corp este derivata temporală a impulsului. Din antichitate, oamenii de știință au folosit conceptul de forță în studiul obiectelor staționare și în mișcare. Studiul forțelor a progresat odată cu descrierile date de filozoful Arhimede în secolul al III-lea î.e.n., privind interacțiunea forțelor în
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
o forță "neechilibrată" ce acționează asupra unui obiect va avea ca rezultat modificarea în timp a impulsului. Impulsul este, prin definiție, unde "m" este masa și formula 6 este viteza. În cazul în care masa este constantă, ea poate ieși de sub derivata timpului: de unde rezultă formula algebrică a celei de-a doua legi a lui Newton: Newton însă nu a enunțat niciodată în mod explicit formula în forma ei finală de mai sus. A doua lege a lui Newton afirmă că forța
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
de baschet aruncată de pe pământ descrie o parabolă, deoarece se află într-un câmp gravitațional. Traiectoria sa în spațiu-timp (când se adaugă dimensiunea suplimentară formula 37) este o linie aproape dreaptă, ușor curbată (cu raza de curbură de ordinul anilor lumină). Derivata în timp a impulsului unui obiect este denumită "forță gravitațională". Forța electrostatică a fost descrisă pentru prima oară în 1784 de către Coulomb ca o forță ce există intrinsec între două sarcini electrice. Forța electrostatică avea proprietatea că varia cu o
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
trebuie deci să fie egală cu rata de creștere formula 28. În teoria neoclasică se presupune că productivitatea marginală a capitalului este egală cu prețul investiției inițiale, deci egală cu rata profitului, respectiv cu rata dobânzii. Productivitatea marginală a capitalului ca derivată parțială a lui formula 29 în funcție de formula 30: formula 31 Omogenitate lineară: formula 32 Calcul parțial (utilizând derivarea prin părți): formula 33 formula 34 În total: formula 35
Regula de aur a acumulării () [Corola-website/Science/299714_a_301043]
-
în care singura condiție obligatorie se referă la coeficientul "a", care trebuie să nu fie zero. Altfel spus, o funcție cubică este echivalentă cu un polinom de trei în care studiul variabilei dependente (funcția) față de variabila independentă (argumentul) este importantă. Derivata unei funcții cubice este o funcție de grad mai mic cu o unitate, funcția cuadratică (gradul doi), respectiv rezultatul operației inverse derivării funcției, integrala sa este o funcție de grad mai mare cu o unitate, funcția cuadrică, (grad patru). Cazul studiului zero
Funcție algebrică de gradul al treilea () [Corola-website/Science/322080_a_323409]
-
x+2x+10x = 20, utilizând numeralele babiloniene. El a obținut rezultatul 1,22,7,42,33,4,40 care este echivalent cu: 1+22/60+7/60+42/60+33/60+4/60+40/60. Prin formula de cuadratură, rădăcinile derivatei: sunt date de formulele: și reprezintă punctele critice, unde panta funcției cubice este zero. Dacă "b-3ac>0", atunci funcția de cubică are un maxim local și un minim local. Dacă "b-3ac=0", funcția cubică are un punct de inflexiune, care
Funcție algebrică de gradul al treilea () [Corola-website/Science/322080_a_323409]
-
publice. Libertatea presei depinde de multiple elemente atât că o construcție socială și profesională care este apărată de o legislație corespunzătoare, cât și ca o populatie care trebuie să dispună de mijloace de acces la informație. Libertatea presei este o derivată a dreptului fundamental la informare, prevăzut în Rezoluția 59 (I) a Adunării Generale a Națiunilor Unite, adoptate în sesiunea din 1946, care menționează că libertatea de informare este un drept fundamental al omului și baza tuturor drepturilor pe care le
Libertatea presei în lumea arabă () [Corola-website/Science/329354_a_330683]
-
fost salvată de la sacrificare de către Perseu. Acesta s-a folosit la omorârea monstrului de calul Pegas luat după omorârea Medusei. Stâncă de încătușare a Andromedei se vede și astăzi în fața portului. Mai tarziu, portul s-a numit Yaffo ( ebraica= יפו derivată a cuvântului יפה ), care înseamnă "frumos", nume dat de tribul evreiesc Dan, locul fiind intradevar foarte frumos și azi făcând parte din municipiul Țel Aviv-Yafo. Fiind situat într-un golf bun de ancorat, portul Jaffa a fost folosit încă din
Biserica Ortodoxă Greco-Română din Jaffa () [Corola-website/Science/306119_a_307448]
-
cauză, relația de mai sus ia forma: formula 14, unde formula 15 este vectorul accelerației. În cazul cel mai general, forța formula 16 este determinată ca o funcție vectorială dependentă de variabilele timp, poziție și viteză: formula 17. Dacă se scrie vectorul accelerației ca derivata de ordinul doi în raport cu timpul a vectorului de poziție formula 18, atunci relația principiului se poate scrie sub forma unei ecuații diferențiale de ordinul doi care este numită ecuația fundamentală a mecanicii newtoniene: Partea stângă a ecuației conține așadar forța ca
Ecuația fundamentală a mecanicii newtoniene () [Corola-website/Science/319866_a_321195]
-
sau nr. cadastral*3) .................. În vederea executării lucrărilor de*4): ...................... Declar pe propria răspundere ca datele menționate în prezenta cerere sunt exacte. Anexez prezentei cereri: - Memoriu justificativ privind necesitatea prelungirii valabilității Autorizației de construire/desființare nr. .... din data de ........; - Documentația tehnica derivata din PAC/PAD - după caz - prin care se evidențiază stadiul fizic al lucrărilor realizate în baza Autorizației de construire/desființare nr. .... din data de ......, precum și lucrările rămase de executat până la finalizare; - Autorizația de construire/desființare nr. .... din data de ......., în
EUR-Lex () [Corola-website/Law/209391_a_210720]
-
cu valori reale. Pentru a face aceasta se observă că După înlocuirea lui "c" cu expresia sa și simplificarea rezultatului, obținem Dacă pentru un număr întreg nenegativ "n", definim coeficienții Fourier reali "a" și "b" prin obținem: unde formula 90 este derivata de ordin "k" a lui "f". Aceasta înseamnă că seria formula 95 este rapid descrescătoare. Seriile Fourier exploatează periodicitatea funcției "f" dar dacă "f" este periodică în mai multe variabile, sau chiar "f" neperiodică? Aceste probleme i-au condus pe matematicieni
Serie Fourier () [Corola-website/Science/309816_a_311145]
-
puternic dat de Lennart Carleson conform căruia seriile converg aproape în orice caz. Există mai multe teste care asigură că seria converge într-un punct dat, de exemplu, dacă funcția este diferențiabilă în "x". Nici chiar o mică discontinuitate a derivatei nu constituie o problemă: dacă funcția are derivată la stânga și la dreapta în "x", atunci seria Fourier va converge la media limitelor la stânga și la dreapta (dar vezi Fenomenul Gibbs). Totuși, fapt considerat de mulți surprinzător, seria Fourier a unei
Serie Fourier () [Corola-website/Science/309816_a_311145]
-
surprinzător, seria Fourier a unei funcții continue nu trebuie neapărat să fie convergentă în fiecare punct. Această situație neplăcută este echilibrată de o teoremă a lui Dirichlet care afirmă că dacă "f" este periodică de perioadă formula 126 și derivată cu derivata continuă, atunci seria ei Fourier converge în fiecare punct și formula 127, unde formula 128 și formula 129. Dacă "f" este continuă și cu derivata continuă pe porțiuni, atunci seria Fourier converge uniform. În 1922, Andrei Kolmogorov a publicat un articol intitulat Une
Serie Fourier () [Corola-website/Science/309816_a_311145]