450 matches
-
în maxima lui Alain Croix: "'A nu face nimic' e unul din cele patru țeluri ale omului. Le-am uitat pe celelalte trei" (Les lettres d'or de la paresse)... Aura funebră ce-i înconjoară imaginea e adeseori dezmințită de simțul deriziunii universale și de plăcerea jocului pur, de umorul său tandru și insolent, de apologia inutilității și de știința lenii, practicată cu rîvnă și încîntare: "Dacă e propriu înțeleptului să nu facă nimic inutil, nimeni nu mă va întrece în înțelepciune
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
o sigilare a unui recipient, în timp ce Salomeea nu este încercată decât de curiozitatea specifică unui om de știință. Pasiunea mortiferă a nimfetei s-a transformat în curiozitate experimentală. Caracterul ezoteric al celebrului dans al celor șapte văluri este supralicitat până la deriziune. Laforgue păstrează în recuzita luxuriantă a nimfetei datele unui exces delectabil, acumulare de detalii-ornamentale menite să reifice corporalitatea Salomeei, să o metamorfozeze într-un obiect estetic, asemeni ouălelor Faberge. Salomeea, "Celesta ființă amabilă de estetici bine înțelese"534, este aici
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
un mic cap de mort care: "... rânjește, simbolic, amenințător, triumfătoare a maternităților și raselor!"558. "Laureatul" pare să fi plătit cu moartea prețul gloriei sale, și această moarte poartă masca feminității nubile. În acest caz, craniul reprezintă o figură a deriziunii, obiect al vanitas-urilor, menit să aducă în discuție fragilitatea vieții și redimensionarea tuturor actelor umane la etalonul pe care-l reprezintă moartea și judecata de apoi. Compoziția lui Loghi conservă un reflex meditativ, dar dublat de unul deriziv, pentru că acest
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
al modului în care faptul religios contemporan se reflectă în mass-media: emisiunile satirice. Ele furnizează informații despre imaginarul religios al publicului, precum și opinia creatorilor acestor emisiuni despre publicul larg. Satira televizată indică ceea ce este permis să prezentăm ca obiect al deriziunii și modul de realizare. Acțiunea de "desacralizare" astfel operată se răsfrânge asupra unor ritualuri catolice de bază, chiar asupra unor aspecte sensibile ale dogmei. Cu toate acestea, autorii emisiunii au avut întotdeauna o distanță respectuoasă față de Biserică, încercând să nu
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Science/1410_a_2652]
-
thou hide thyself în clouds / From every searching Eye // Why darkness & obscurity / În all thy words & laws / That none dare eat the fruits but from / The wily serpents jaws / Or is it because Secresy / Gains females loud applause" (E: 471). Deriziunea și frustrarea lui Blake sunt devastatoare, iar întreaga mânie retorica este direcționată în contra unui zeu gelos, care, din cauza naturii sale sterile, nu-și poate găsi bucuria adevărată în nicio ființă sau activitate. Condamnat la solitudine și la automistificare, Urizen nu
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
138) răspunde în ansamblu caracterului nu doar nonviolent, ci și oarecum jucăuș în tragismul lui, al refrenului "Olè, Ceaușescu nu mai e", scandat încă din după-amiaza zilei de 21, când de fapt Ceaușescu ordona represiunea. Frecvența extremă a textelor de deriziune "cizmarul" nr. 85, 90, 92, 102, 103, 114, 117), "analfabeta" (3, 47, 102, 103), "savanta" (88, 102), "docenta" (103) indică deasemenea, alături de exasperarea unei majorități importante a românilor față de o dictatură anticulturală prin chiar exponenții ei la vârf, și un
România post 1989 by Catherine Durandin, Zoe Petre () [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
ca acestea să-i fie explicate, simplu și clar, de o voce legitimă. Or, această voce noua putere, prin mijloacele de informare pe care le controla a făcut cu totul altceva: pe de-o parte, a încurajat orice formă de deriziune la adresa democrației reprezentative, a parlamentarismului și a noilor partide politice; pe de alta, a deversat fără încetare un fluviu de noțiuni cu totul noi, prefăcându-se că toată lumea le înțelege de la sine: democrație, alegeri libere, libertate, drepturile omului, Dumnezeu, parlament
România post 1989 by Catherine Durandin, Zoe Petre () [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
Coposu, mai apar încă două partide țărăniste", unul chiar din decembrie 1989. Șansa face ca pe piața politică să apară și un Brătianu veritabil, dar controlat de putere care izbutește fără vreun efort special să arunce acest nume istoric în deriziune. Vastul spectacol televizat al acestor partide-fantomă a adăugat propriul efect nociv unei mari operații de deturnare a regulilor democratice în favoarea unei clici experte în crearea unui profitabil haos. Dacă pornim de la aceste considerații, putem identifica două componente distincte ale rămânerii
România post 1989 by Catherine Durandin, Zoe Petre () [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
pildă) și de a câștiga o glorie mai durabilă (asemeni eroilor lovinescieni). Depinde de unghiul din care privești lucrurile: angajarea în competiția amoroasă (în calitate de "actor") reclamă dreptul celui mai tare, învinsului revenindu-i postura ridicolă a "eternului soț", obiect al deriziunii generale; pe când, din contra, refuzul luptei crâncene pentru viață se vădește a fi cea mai potrivită opțiune pentru bărbatul lucid, care acceptă jocul fără iluzii și știe să se replieze la timp, mulțumindu-se cu puțin. Pe scurt: dacă nu
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
oarecare. Cu o precizare, totuși: fiind obligat să asiste la suferința femeii (ca în piesa lui Coppée), Andrei rămâne indiferent, urmărind cu un ochi străin "cântecul de jale al Silviei către cântărețul florentin"; când însă decorul se schimbă și ținta deriziunii generale ajunge să fie Boubouroche, bărbatul înșelat din piesa lui Courteline, atitudinea lui se schimbă radical, pentru că găsește în sfârșit prilejul de a se privi în oglindă (obiectiv, ca la teatru!) în postura ridicolă de încornorat. Chiar dacă în soarta lui
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
anului. Întîlnirile dintre vii și morți, pe acest tărîm sunt/erau prilejuri de fast și de bucurie, pentru că aceștia, „de aici”, recunoșteau printre vizitatori propriile rude, trecute convențional „dincolo”. Dar, în satul contemporan, spre deosebire de cel de altădată, masca provoacă fie deriziune, fie înfricoșare. Înseamnă că secvența (masca, în cazul de față), pierzîndu-și contextul firesc, nu mai înlesnește întîlnirea reală/iluzorie cu strămoșii. Masca în sine nu este o narațiune, un mit, ci o apariție. Ca să fie înțeleasă, nu trebuie inventată o
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
deloc a mentalităților și comportamentelor specifice societăților libere au condus la o adăncă schismă între ceea ce se declamă și realitatea de fapt. Probabil, nu este exagerat să afirmăm că starea de înapoiere evidentă, în special, materială, se datorează luării în deriziune a chestiunii educației în istoria modernă a Romăniei - mici și mari. Privind în istorie, este aproape de bun simț să remarcăm că toate marile popoare, puteri militare și, evident, economice au fost mari creatoare de cultură. ieșirea în etern Trăim astăzi
Per aspera ad astra. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Gabriel Galtoi () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2269]
-
profesori, fără să le mai bage-n seamă. Un canon posac, osificat, inutil. Prin anii '60 și '70, prin influența metodelor structurale, care răspândeau utopia discutării textului desprins de orice context, sintagmatic și autosuficient, biografiile au căzut în desuetudine și deriziune. "Ce ne interesează de câte ori a căscat Cantemir în timp ce scria "Istoria Ieroglifică"?" Studiile aplicate, științifice, antiseptice, matricele contrastive și pomișorii sintactici, poetica matematică păreau atât de tinerești și revoluționare față de ticăitele istorii de altădată. Ion Barbu nu mai avea altă față
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
uzitate. O posibilă explicație a nuanțelor peiorative, atribuite uneori termenului, rezidă, tocmai în acestă diferență sensibilă care face ca, uneori, în polemică să se ignore cadrul principial. De altfel, Marc Angenot, în scurta sa incursiune etimologică, semnalează că "ideea de deriziune, de impertinență și de dispreț nu este neapărat implicată, în timp ce ideea de argumentare o argumentare violentă, agresivă, insistentă și nu rece și măsurată este pusă în prim-plan"10. Prin această conceptualizare, cercetătorul canadian distinge, în esență, polemica de satiră
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
triunghiulară, satiră-ironie-parodie, ultima devine dispozitiv structural al primei și vector formal al celei de-a doua. Parodia este o structură analogă ironiei și o tehnică suplimentară a satirei"50. Ceea ce le diferențiază e strategia, iar ceea ce le apropie e finalitatea: deriziune, batjocură, demascare etc. printr-un generic joc al (di)simulărilor. La Arghezi, atunci când discursul rămâne în cadrele polemicii, singura modalitate de a-l stiliza este gluma (ironia, sub multiplele sale forme, antifrază, parodie, calambur, anecdotă etc.) Legată, psihologic vorbind, de
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
în momente de maximă sensibilitate: "În ființa lui intimă, poetul era un mare emotiv, dar în același timp era posedat de un demon care-i denunța emotivitatea drept slăbiciune și-l făcea să se împotrivească propriei lui naturi. Ironia, sarcasmul, deriziunea, grotescul erau tot atâtea arme cu care el se apăra de sine însuși. Lacrimii interioare îi opunea virulența unui verb corosiv, menit s-o strivească"124. Un episod capital al biografiei argheziene, de care se leagă ombilical o importantă parte
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
diacon ortodox, împrejur". În general, aluzia ironică este un procedeu specific intervențiilor polemice directe, tocmai prin mesajul indirect pe care-l vehiculează, iar aici trimiterea la antisemitismul preopinentului capătă proporțiile unui scenariu absurd, care depășește simplul amuzament în direcția unei deriziuni cu substrat etic. Dacă, în pamfletul alegoric, Arghezi își ia libertatea de a experimenta neîngrădit dimensiunea ficțională, în discursul polemic explicit, polemistul își delimitează teritoriul imaginar probându-și virtuozitatea pe spații restrânse și sub cenzura impusă de rigorile cadrului polemic
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
la dialogul polemic. În Scrisoare deschisă domnului A.C. Cuza, intenția polemică evidentă nu este disimulată, ci acompaniată permanent de instrumentația pamfletului ironic. Apelativul emfatic "Ilustre economist" sugerează, din start, intenția polemistului de a face din preopinentul său o țintă a deriziunii publice prin alte instrumente decât anatema, invectiva sau afurisenia, exploatate, se știe, cu predilecție de pamfletul publicistic arghezian. Aici, falia care desparte polemistul de pamfletar se îngustează mult, însă persistă grație revenirii la evenimențial, recursului la argument (altul decât cel
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
limita verosimilului, în care adversarul sau adversarii devin protagoniștii expunerii. Decodarea intenției polemice este mult mai dificilă, pentru că, în planul suprafeței textuale, implicarea polemistului este nulă. Forma incipitului trimite la construcția narativă a bancului, ceea ce face mai ușor inteligibilă intenția deriziunii: "Trei episcopi s-au întâlnit în București: episcopul Gorgonie, episcopul Ghelasie, episcopul Dionisie. Fiecare din ei e însoțit de un prieten, doctor în teologie" După un asemenea demaraj, lectorul se poate instala confortabil pe terenul ficțiunii anecdotice, pentru a savura
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
nu amenințarea unei corecții, cel puțin perspectiva unei umilințe"234. De aceea râsul inspiră teamă; el funcționează ca o sancțiune publică aplicată unei persoane (sau mai multor) din viața reală, care devine personaj comic, țintuit la stâlpul infamiei și expus deriziunii publice. Iată esență sensul etic, subsidiar, recognoscibil în comedia tuturor timpurilor. Înaintând în căutarea corespondențelor, observăm că atât polemicul, cât și comicul se întemeiază în baza unor stucturi contrastive privind obiectul. În cazul comicului, "persoana I-a care emite spiritul
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
o duală simptomatologie a recuperării: "Din Eminescu s-au luat eroicul, fabulosul etnocratic, cultul trecutului invariabil măreț și dilatat butaforic, energia pantheonică și profetică. Imens alibi al tuturor slăbiciunilor noastre, Eminescu ispășește prin hiperbolizare, în vreme ce Caragiale rămâne marele prizonier al deriziunii noastre orgolios inflamate, al tuturor prejudecăților și neputințelor fondate pudibond și caricatural-aristocratic. Eminescu face tabloul somptuos al zonelor obscure, Caragiale caricatura bonomă sau acidă a zonelor luminoase"249. La o primă vedere, s-ar părea că ceea ce îl desparte pe
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
am observat, privind diacronic atitudinea argheziană, o schimbare de tonalitate: dacă, până în 1914, textul nu depășește cadrul polemic, menținându-se în registrul comicului buf sau absurd, adeseori printr-o evadare jucăușă în imaginar, unde "înscenarea" traduce ilaritate sau, cel mult deriziune, în timp, adversitatea dintre cei doi se va atenua (grație intervenției umanitare a lui Iorga pentru eliberarea poetului închis la Văcărești), pentru a se intensifica, din nou, și a atinge maxima intensitate în 1937. Observăm că, pe parcursul primei serii a
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
a receptorului. În discursul antiiorghist, disimularea argheziană este, de cele mai multe ori, sursa unui umor de o intensitate variabilă: de la surâsul persiflant sau malițios, la caraghioslâcul savant al unui simplu gest, până la comicăria generalizată a situației și râsul necenzurat sau până la deriziunea sarcastică, frizând umorul negru sau tragi-comicul, așadar, gama afectelor în registrul comic este extrem de flexibilă. Atunci când își propune să denunțe atitudinea megalomană a adversarului, începe discret prin intermediul detaliului sugestiv -, stârnind ilaritate prin trimitere discretă la narcisismul aulic: "Domnul Iorga admite
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
avangardei postbelice. Dacă în țările aflate în comunism în secolul trecut, satira era modalitatea tradițională a comicului, impusă și cultivată cu predilecție atât ca armă ideologică anticapitalistă, cât și, prin ricoșeu, ca bumerang critic al realităților glorificate, în restul lumii deriziunea care "constă mai cu seamă în a te distra pe seama lumii, în maniera ținerii ei la distanță"11, devine soluția pentru nevoia în creștere de amuzament și detașare. Caracterul proteic și glisant al comicului explică numărul covârșitor de studii care
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
prin care dramaturgii contemporani își propun să reprezinte condiția umană."27 Pe de altă parte, tragicul poate fi minimalizat, relativizat, parodiat, caricaturizat, luat în râs, într-o formă apropiată de grotesc. Societatea modernă suferă de ,,moartea tragediei"28, de păcatul deriziunii, de dezagregare sub impulsul unor forțe necontrolabile care reduc omul la statutul de instrument, de număr într-o serie, de obiect insignifiant, situat la periferia unei lumi absurde. În eseul Probleme de teatru, Fr.Dürrenmatt observa această depreciere a umanului
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]