652 matches
-
a stat în camera 4-spital în aprilie-mai, când Țurcanu a pregătit o serie de deținuți pentru a continua acțiunea, în timp ce Badale s-a numărat printre aceștia. După o primă tentativă nereușită de agresiune în primele zile ale lui iunie, ușor derutat, pe 6 iunie a ieșit la raport în fața directorului sanatoriului, Ștefan Danieliuc, și a ofițerului politic, Augustin Șleam, pentru a încerca, probabil, să-și dea seama ce să facă. Abia la sfârșitul lui iulie 1950 a simțit că acțiunea este
Pitești. Cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
distanței, care este uneori un avantaj, alteori un dezavantaj. Eu cred sincer că există o stare de profundă descumpănire... Mircea Mihăieș: Frustrare. Vladimir Tismăneanu: Este o frustrare, dar din punct de vedere axiologic. De aceea spun descumpănire. Românii sunt foarte derutați. Mircea Mihăieș: Descumpănirea Înseamnă și descentrare. Vladimir Tismăneanu: Da, e vorba și de un sistem care aparent are un centru, există un partid ce se ocupă de toate. În realitate, predomină sentimentul abandonului. Marea majoritate a celor cu care am
Schelete în dulap by Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș () [Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
o reformare. Mircea Mihăieș: Am analizat În cartea anterioară această situație. Moartea lui Coposu a coincis cu ieșirea la suprafață a partidului. Vladimir Tismăneanu: Ulterior, se manifestă un fenomen clar centrifug. Dispare centrul partidului, iar organizațiile din teritoriu rămân foarte derutate, nu știu ce să facă. De ce Emil Constantinescu nu s-a identificat public niciodată ca om care susține PNȚCD-ul? Nu este nici un secret că George Bush este republican. Nu ar fi fost nici un secret ca Emil Constantinescu să-și mărturisească legătura
Schelete în dulap by Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș () [Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
cel care a dominat aceste servicii Între 1990 și 1996, Virgil Măgureanu. Mircea Mihăieș: El mai era Încă În funcție În 1997. Vladimir Tismăneanu: Da, În primele luni, dar era edenté, Își pierduse dinții, cum spun francezii, fiind și foarte derutat, mirat, surprins de faptul că noua conducere nu Îi oferise ceea ce probabil că se aștepta: să rămână În fruntea serviciilor secrete. Mircea Mihăieș: Îți voi da exemplul unei acțiuni foarte interesante, care pentru mine spune totul: cea a domnului Timofte
Schelete în dulap by Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș () [Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
producerea și traficul de droguri etc. Pentru ca totul să fie ca Într-un carnaval tragicomic, anul 2003 se Încheie cumva operetistic, cu pseudoîmpușcarea ministrului Sârbu la o partidă de vânătoare, ceea ce arată desăvârșitul clivaj social: la bază, o populație pauperizată, derutată, Înfometată, iar la vârf... Vladimir Tismăneanu: ...le Roi s’amuse! Mircea Mihăieș: Miniștrii organizează, ca În cele mai bune perioade ale ceaușismului, mari partide de vânătoare. Poate ar mai trebui vorbit și de conflictul destul de evident, radicalizat, dintre premierul Năstase
Schelete în dulap by Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș () [Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
biserică năpădită de buruieni etc. Această „prezență zero” nu trebuie să ne contrarieze. Sunt situații când absența este mai puternică, mai evocatoare decât prezența. Îmi amintesc o imagine dintr-un text al lui Panait Istrati. Un cocostârc stătea trist și derutat în mijlocul unei câmpii sterpe, cu noroiul uscat și crăpat de vântul care sufla cu putere. De fapt, nu pasărea conta, ci imaginea unei ape absente, evaporate de o secetă cumplită, imagine amorsată de prezența cocostârcului. Prin contrast, pasărea evoca o
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
și extrem de interesantă. Nu numai că intri în stilul și tabieturile tematice ale casei, dar din anticamera ziarului observi mai multe lucruri decât din sufrageria rezervată oaspeților. Nu am să uit niciodată prima mea zi de muncă. Stăteam stingher și derutat la birou, când secretarul general de redacție a băgat intempestiv capul pe ușă, cerându-i unui coleg mai în vârstă să scrie urgent o însemnare de 15 rânduri despre Eminescu. După câteva secunde de gândire, ziaristul a acceptat, asigurându-și
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
fluturau din mâini, atenționându-și soții să stea departe. Bărbații se arătau smeriți În fața gravidității. După un val inițial de mândrie masculină, recunoscură rapid rolul minor pe care natura li-l alocase În drama reproducerii și se retraseră tăcuți și derutați, catalizatori Într-o explozie pe care nu o puteau explica. În timp ce nevestele lor sufereau grandios prin dormitoare, Zizmo și Lefty se refugiau În sala ca să asculte muzică sau mergeau cu mașina la o cafenea din Greektown, unde mirosul lor nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
nu-i atârne ca niște cârpe în vânt. Poate nu m-a sesizat. Am înaintat. Sunetul pașilor mei era estompat și doar eu îl percepeam. Când eram pe la jumătatea potecii, și-a întors leneș capul spre mine. M-am oprit derutat. Ce urma să se întâmple? Bine ai venit! zise el voios. Eram fără cuvinte. Mă aflam sub pământ, într-o peșteră în care nu știu cum am intrat, cu un moșneag ce părea să aibă douăzeci de ani și deasupra mea trebuiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
aveau cum să le vadă! Și atunci, inconștient, o scânteie prinse ființă în mintea mea. O idee. Un plan. Ce nemernicie! Aneriu! exclamasem eu plin de voioșie. Domnii tocmai plecau. Se pare că veniseră în vizită. Se opri în cadrul ușii derutat. Te rog, așteaptă puțin afară până rezolv niște treburi murdare aici. Vă rog să mă lăsați singur, le zisei și celor șapte din încăpere. Vreau să savurez momentul ăsta așa cum se cuvine. Se grăbiră să iasă din cameră. Poate a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
robinete În formă de gît de lebădă. Hotelul era bine Întreținut, liniștit, mai puțin cînd fiul soților Gangaire, care locuiau la primul etaj, se juca singur de-a indianul În grădină. Toată lumea dormea. Ziua a cincea? A șasea? Cea mai derutată, dimineața, era doamna Maigret, pentru că nu mai trebuia să prepare cafeaua. La șapte, li se aducea micul-dejun pe o tavă, cornuri proaspete și ziarul de la Clermont-Ferrand, care consacra două pagini știrilor din Vichy. Maigret luase obiceiul să le citească de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
Se pregătește de o nouă izbucnire din partea împăratului, de mânie, indignare, eventual sprijin față de el, măcar de câteva sudălmi la adresa senatorilor, dar bătrânul principe tace, imobil. Numai buzele i se mișcă în gol, fără să emită vreun sunet. Un pic derutat, repetă accetuând pe fiecare silabă: — No-bili. Mizează cu bună știință pe ostilitatea instinctivă a împăra tului față de nobili. Ostilitate și neîncredere reciprocă, de alt min teri, cu rădăcini în originile militare și revoluționare ale noului regim. Principele tace în continuare
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
că tocmai acest control asupra lor îi permite pontifului să-și exercite puterea într-una din cele mai sensibile zone ale comunicării dintre oameni și zei. O simte pe Asinia agitându-se lângă ea. Stai locului, murmură încet. Își trece derutată mâna prin păr, după care își potrivește din nou grijulie diadema. Oare ele, vestalele, i-au îngăduit Marelui Pontif să preia au to ritatea religioasă supremă atunci când a căzut monarhia? Pentru că și-a legat intenționat viața de cele care erau
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
candoare. — Plat?! — Da, ca o tavă. — Aha! Ca o tavă, carevasăzică... Occia nu intervine. Îl lasă să se descurce singur. Există o oare care rivalitate între ei. Între metodele lor pedagogice. Îl aude scărpinându-se în barbă. E un pic derutat. Îl simte apoi cum se schimbă. Parcă s-ar bucura. A găsit soluția. Păcat! E un pic decepționată, dar și curioasă să-l vadă cum se descurcă. Și tu pe care parte a tăvii trăiești? — Cum adică? se revoltă Domitia
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
nu cumva să pară șocat sau deplasat. — Scrisul nu vi se pare o ocupație demnă de o femeie din lumea bună? întreabă batjocoritor Agrippina. Se simte răzbunată și surâde mulțumită. — E nepoata împăratului și a lui Marcus Antonius..., mur mură derutată Calpurnia Cezarina. — Despre ce scrie Livilla? intervine iute Piso. Încearcă să repare gafa mamei sale, dat tot nu îndrăznește să-și ridice privirea din pământ. Adaugă totuși după un moment: — Aveam cunoștință că pictează... — Nici această îndeletnicire nu e privită
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
fost răsucite ca să vină față-n față? Vocea călărețului tremură ușor. — Exact. Pentru lupte. Cele două semielipse formează, după cum ai văzut afară, un oval. Încruntat, Pusio reflectează un timp la această veste neașteptată. — Și scenele? Unde au dispărut? se interesează derutat. Rufus își deschide larg brațele. — Au fost trase înăuntru pentru a lăsa loc liber arenei. — Cu scripeți? — Cu scripeți și pârghii. Manevra insolită excită la maximum curiozitatea germanului. — Dar nu e riscant? — Aha! se bucură celălalt. În sfârșit, cobori și
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Indicații mai precise vei primi la destinație, îl asigură Vitte lius. Îl îmbrățișează: — Zeii să te protejeze! rostește cu patos și se urnește. După câțiva pași rămâne țintuit locului și privește înapoi: — Tu nu crezi în zeii noștri, spune oarecum derutat. Rufus zâmbește: — Cu toții ne închinăm aceleiași Ființe Atotputernice. Clipește din ochi cu subînțeles: — Cu o mie de nume. Și cu asta se despart. Fiecare cu inima grea, presimțind că nu se vor mai revedea niciodată. Dinspre arenă se aude dintr-
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
copilaș născut din amândoi, să-l hrănești, să-l crești și să-l educi? Un copil! Icoană vie a trupului și a sufletului nostru, până într-atât încât ajungi să crezi că odată cu el ai renăscut tu însuți. Se încruntă, derutat. Când va veni momentul să se despartă de viață, tot pe Mariamne o va dori în preajma lui, sau pe moștenitorii ce vor prelua succesiunea familiei? Se apleacă spre Agrippina și-și lipește obrazul de umărul ei. Sigur că o iubește
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
plece pleoapele. Schițează apoi un zâmbet timid. I se pare că-l recunoaște. Îl întreabă pe Nero: — ăl’ de colo, nu este cel care a adus la Siscia cohortele de voluntari și veterani rechemați sub arme? Tiberius tresare și murmură derutat: — Velleius Paterculus!? Îl zărește la rândul său și agită ușurel din mână în semn de bun venit. Ajuns lângă el, îi oferă bărbătește acolada. — Nepotul lui Minatus Magius din Aeclanum, praefectus fa brum în legiunile comandate de tatăl meu, care
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
din umeri. După ce depășește obstacolul, își dă seama că l-a pierdut în busculadă pe Velleius. Întoarce capul după el și-l vede blocat de grupul de copii. Îl cheamă nervos cu mâna, să se grăbească, dar tânărul ezită, indecis. Derutat, Nero aruncă priviri mânioase în dreapta și-n stânga. De bătrânul Silvanus nu-i pare rău că s-a descotorosit, dar fără băiatul ăsta o să se plictisească pe toată durata sacrificiului. Lângă el se află doi sclavi publici, după veșmânt. Amândoi
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
o direcție de mișcare, care răsuna încă în urechile sale. "Spre Orient !". O direcție incertă, utopică, cu destinație improbabilă și inexistentă poate geografic, cum sună comanda unui căpitan de corabie în derivă cu scopul de a-i îmbărbăta pe marinarii derutați și puși pe răzmeriță. Dar caii păreau că nu ezită. Păreau că știu unde merg, la fel ca și strania lor călăuză, chiar adormită fiind. Și brusc, Carol simți că locul lui era acolo, în birja comodă, component al acestui
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
el. A promis că s-ar porni cu miile de îndată ce el ar fi sosit cu armata și că i-ar conduce prin toată regiunea, ajutându-i să înfrângă punctele cel mai bine puse a punct și să ia pradă bogată. Derutat, Sebastianus își mută privirea de la bagaud la Etius, apoi din nou la cel dintâi, și întrebă: — Dar... în schimbul a ce? Ce aștepta de la Atila nebunul ăsta? Pentru moment, Divicone se întunecă la față, de parcă ar fi fost și el jignit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o direcție de mișcare, care răsuna încă în urechile sale. "Spre Orient !". O direcție incertă, utopică, cu destinație improbabilă și inexistentă poate geografic, cum sună comanda unui căpitan de corabie în derivă cu scopul de a-i îmbărbăta pe marinarii derutați și puși pe răzmeriță. Dar caii păreau că nu ezită. Păreau că știu unde merg, la fel ca și strania lor călăuză, chiar adormită fiind. Și brusc, Carol simți că locul lui era acolo, în birja comodă, component al acestui
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
eu am găsit o scuză intenționat slabă că nu puteam să mă duc. Eram cumva sfidătoare. Destul cu ea, mă gândeam. Hai să vedem ce bine se descurcă fără mine. Apoi, după o vreme, am devenit depresivă. Poate mai mult derutată decât depresivă. Propria mea viață mi se părea incoerentă. De ce mă trădau toți prietenii? De ce eram mereu dezamăgită? Nu aveam să fiu niciodată răsplătită pentru consecvență? Vremea în acele două săptămâni a fost un dezastru. Mai întâi a fost furtună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
se resemnaseră. Acceptaseră că sunt un cunoscut de al ei de mai înainte și ne-am împrietenit imediat fiindcă o aveam pe Creața ca punct comun. Ne purtam acum ca și cei din anul doi și colegii noștri ne priveau derutați. Auzi Creațo? De când m-a făcut mama. Tu ai iubit vreodată? Îhî... Și ai întâlnit băiatul perfect? Nee... Dar cum ar trebui să arate? În primul rând să fie înalt, să fie puternic ca să mă facă să mă simt în
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]