737 matches
-
odată cu primii voievozi? Până la urmă, dacă ar fi să-l credem pe autorul Letopisețului Cantacuzinesc, toți Înaintașii românilor au sosit În Ardeal venind de la miazăzi, ba chiar de la sudul Dunării, de unde „au pribegit spre miiazănoapte” și „trecând apa Dunării, au descălecat la Turnul Severinului, alții În Țara Ungurească, pre apa Oltului, și pre apa Morășului, și pre apa Tisei, ajungând și până la Maramurăș”. Dacă acest episod nu s-a petrecut chiar În secolul al XIII-lea, atunci el datează cel puțin
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
vețiii (sau "vații", cum sunt numiți peiorativ de către cei din nord). Podliii se consideră etnia dominantă întrucât marele Raul cel Bătrân, pe care nimeni nu-l poate contesta, a spus în Cartea a opta din Istorii, că ei, podlii, au descălecat în Podliveț încă în timpurile mitice, aduși de pe o stea călătoare de către zeul tutelar Buru. Fără a îndrăzni să-l conteste pe Raul cel Bătrân, veții (sau "vații", cum sunt numiți peiorativ de către cei din nord) spun că legenda stelei
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
P. (Marea Victorie asupra Triburilor Parte), sărbătoare națională în sudul Republicii Autonome Podliveț și zi obișnuită de lucru în nordul Republicii Autonome Podliveț. În nord, podliii sărbătoresc drept Zi Națională data de 2 Martie, când, după calendarul străbun, ar fi descălecat înaintașii pe pământul sacru al patriei. (Și nu se poate tăgădui că 2 martie este înainte de 7 martie!) Să mai specificăm că 2 martie este zi obișnuită de lucru în sud? Păcat că un asemenea diferendum poate avea loc între
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
clădirea Diviziei, mers pe terenul mare din spatele noii cazărmi, pe care am inspectat-o ieri. Trupele aranjate pe două linii, prima linie cu 11 batalioane a 1.000 de oameni, a doua linie 4 regimente de cavalerie și 6 baterii. Descălecat în front. Începe un vânt de gheață. Defilare, abia se termină aceasta și începe o furtună cu ploaie puternică și ninsoare. Ținut critica în hala de exerciții, care a durat o jumătate de oră. Plecat călare, pe o ploaie puternică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2033_a_3358]
-
Înlăturat stăpânirea ....................................., formând un stat ............................. Etapa a II-a: desăvârșirea organizării statuluiPetru Mușat - realizări............................................................................. - Roman I (1391-1394) ........................................................................... Formarea statului s-a Încheiat În secolul ................... Grupul B: „Lingviștii” are În vedere clarificarea termenilor noi, consultând dicționarul. Vor explica termenii: „cnezat”, „voievodat”, „descălecat”, „a influența”, „a desăvârși”, „independență”, „stat”, „a stăvili” etc. Grupul C „Curioșii” face o listă de Întrebări pe care le vor adresa În final tuturor colegilor. Exemplu: - Ce au reprezentat tătarii pentru români? - Ce state vecine erau interesate de stăvilirea
SIMPOZIONUL JUDEŢEAN REPERE ÎN ISTORIE by Rodica Focşa () [Corola-publishinghouse/Science/91758_a_93546]
-
, (Istoria Țărâi Rumânești de când au descălecat pravoslavnicii creștini), scriere anonimă redactată între 1688 și 1690. Adunând și punând cap la cap cam tot ce însemna izvor intern (vechile anale în slavonă, Viața patriarhului Nifon de Gavriil Protul, Cronica Buzeștilor, scrierile lui Stavrinos și ale lui Matei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287787_a_289116]
-
pentru multă înțelepciune și bunătate ce făcea în toate părțile. Și de la cine fu acea moarte necuviioasă? De la Gligorașco, pre carele l-au făcut domn, și l-au cinstit și i-au slăvit numele.” Ediții: Istoria Țărei Românești de când au descălecat românii (publ. N. Bălcescu), „Magazin istoric pentru Dacia”, 1846, 231-372, 1847, 3-32; Istoria Țărei Românești începând de la descălecătoarea românilor..., în Istoria Moldo-României, II, București, 1859, 1-165; Letopisețul Țării Românești (publ. Stoica Nicolaescu), RIAF, XI, 1910, partea I, 97-186, partea II
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287787_a_289116]
-
1-2; Letopisețul cantacuzinesc (și Variante), în Cronicile românești, II-III, îngr. și pref. N. Simache și Th. Cristescu, București, 1942; Istoria Țării Românești. 1290-1690 (Letopisețul cantacuzinesc), îngr. și introd. Constant Grecescu și Dan Simonescu, București, 1960; Istoria Țării Românești de când au descălecat pravoslavnicii creștini (Letopisețul cantacuzinesc), în Cronicari munteni, I, îngr. Mihail Gregorian, pref. Dan Horia Mazilu, București, 1984, 77-213. Repere bibliografice: Gr. G. Tocilescu, Studie critice asupra cronicelor române, RIAF, II, 1884, vol. III, fasc. 2; I. G. Sbiera, Mișcări culturale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287787_a_289116]
-
I. Ionașcu, Documente inedite din perioada 1517-1774, STD, 1955, 4; Ion I. Ionașcu, Despre logofătul Stoica Ludescu și paternitatea cronicii „Istoria Țării Românești”, AUB, istorie, t. V, 1956; Constant Grecescu, Rostul „Vieții lui Nifon” în „Istoria Țării Românești de când au descălecat românii”, BOR, 1958, 9; Constant Grecescu, Dan Simonescu, Introducere la Istoria Țării Românești. 1290-1690 (Letopisețul cantacuzinesc), București, 1960, I-LXII; Eugen Stănescu, Valoarea istorică și literară a cronicilor muntene, în Cronicari munteni, I, îngr. Mihail Gregorian, București, 1961, V-CXXVI
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287787_a_289116]
-
aproape că are întemeiere în sacru. Ești, pe undeva, regizorul unui rit de trecere. - Nu m-am căsătorit. Stând în Predealu’ ăla, veneau 20 de zile grupuri de suedeze... am dus o viață mai libertină, vorba aia, încalecă și fute, descalecă și du-te, am mai stat cu o fată un timp. Dar destinul, implacabilul destin... Nu m-am căsătorit, că nu te gândeai la chestii d-astea. Și, după aia, trecând o perioadă, vârsta înaintează - nici nu-ți dai seama
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
de mare. Cred că era toamnă, când atmosfera limpede sporește vizibilitatea. Și chiar pe acolo, prin fața Hanului trecusem prin apă, fiindcă Siretul inundase șoseaua. Timpul dedicat pauzei de odihnă sfârșindu-se, am urcat pe bicicletă pentru a ajunge acasă. Am descălecat la urcușul mare, cu care începe județul Neamț. Dacă aș fi avut altă bicicletă, altfel ar fi fost... De la sensul giratoriu spre Suceava și Roman, deși mergeam la vale, în dreptul Petrom-ului, începusem să simt o oarecare oboseală. De fapt
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
se pregătească sufletește și să meargă în tăcere. 45. Tuturor le păru un lucru bun și fiecare începu să se adune. Puțin înainte de a ajunge la locul de unde se zărea Orașul, văzându-i pe călugării care-i așteptau cu crucea, descălecară. Când zări Orașul, Pelerinul simți o mare consolare. După cum au mărturisit ceilalți, aceasta i-a cuprins pe toți, cu o bucurie ce nu părea firească. El însă avea să simtă mereu aceeași evlavie de-a lungul vizitelor la locurile sfinte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
fără bani, fapt pentru care fratele său, umilit că voia să plece pe jos, se supără foarte tare. Seara, Pelerinul acceptă să meargă călare împreună cu fratele său și cu rudele, dar numai până la hotarele ținutului. 90. După ce ieși din ținut, descălecă și, fără să ia nimic cu el, se îndreptă pe jos spre Pamplona. Trecu prin Almazan, locul de baștină al părintelui Laínez, prin Sigüenza și Toledo, iar din Toledo se duse la Valencia. În toate aceste locuri de baștină ale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
dealuri, la poalele munților, deasupra apelor strânse Între cheile Doftanei, mă Întâmpina la tot pasul cea mai ispititoare dintre ispite și cel mai puțin vinovat dintre cele șapte păcate capitale: prea curvia. I-am rezistat totuși, de parcă n-aș fi descălecat aici din acea mahala a Gorganului și a Brezoianului plină de preotesele păcatului și [de] parcă n-aș fi avut șapte sprezece ani, vârstă când Începi, vezi bine, a-ți mirosi a catrință. Am rezistat astfel (nu mă-ntrebați cu
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Sora se uită la bărbatu-su ca la un soare. N-ai ce-i face... Inima are legile ei, absurde uneori, zîmbește trist Maria. Mie-mi spui? Nu o dată, m-am ars, mărturisește Țamblac. Intră Bârsan acum un oștean-curtean abia descălecat de la drum lung. Căpitane!! strigă Alexandru repezindu-se la el. Au sosit?!?! Căpitanul Bârsan se înclină adânc: Mărită Doamnă! Principe! Domniță! Galioanele genoveze și trei steaguri de oștire așteaptă porunca Principelui Alexandru și vânt prielnic în pânze pentru a pluti
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
fâșie de cer, care mai Întâi se Înroși, apoi se Întunecă. În sfârșit, razele misterioase ale unei strălucitoare luni pline Începură să arunce umbre și pete difuze peste frunzișul pădurii. În acea clipă, Hugo le porunci oamenilor să se oprească. Descălecară Într-o poiană mai ferită și-l traseră și pe Simeon jos de pe cal. Apoi aprinseră un foc nu prea mare, Încercând să se adăpostească În jurul lui de răcoarea neașteptată a nopții. Unul dintre slujitori, cel mai În vârstă, scoase
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
lua ca pe o mustrare. E doar un sfat Înțelept. Sunt mai bătrân decât tine și-am văzut mai multe... În scurtă vreme ajunseră la răscrucea cu pricina. Drumul lor se Încrucișa cu o potecă bătătorită ce urca din vale. Descălecară și se traseră sub marginea pădurii. Pe Simeon Îl ascunseră cu cal cu tot sub un brad bătrân, cu crengi până aproape de pământ, și-l lăsară acolo, după ce legară hățurile de o ramură zdravănă. Picioarele captivului erau Înțepenite Într-o
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pământ, și-l lăsară acolo, după ce legară hățurile de o ramură zdravănă. Picioarele captivului erau Înțepenite Într-o frânghie care trecea pe sub burta calului, destul de larg pentru a nu răni pielea animalului, dar destul de strâns pentru ca omul să nu poată descăleca. Ținând seama că și mâinile Îi erau legate, prizonierul n-avea cum să fugă. Așa că de partea lui nu mai aveau nici o grijă. Îi mai vârâră și un căluș În gură și-l lăsară acolo, trecând toți de partea cealaltă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
mai Înaltă decât toate celelalte, și se minună că toate geamurile erau luminate. Bancherul dădu pinteni calului și, odată ajuns la poarta cea mare, văzu În curte forfota de slugi. O agitație neobișnuită domnea În locul atât de pașnic de obicei. Descălecă În grabă, aruncând frâul nobilului animal unui servitor, și se repezi În casă. În sala cea mare, care servea de sufragerie și de sală de primire și unde seara stăpânul și soața lui citeau cu schimbul câteva versete din Biblie
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ridice ochii către cer, să ofteze adânc și să privească cu ochi foarte triști silueta mătăhăloasă a domnului Urs. Nu de hatârul lui, ci pentru că Începuse să nu-și mai simtă nici un mădular, Urs, de mult dezobișnuit de asemenea vrednicii, descălecă după câteva ceasuri la hanul Urcio rul de aur din Säckingen, unde fu primit cu mari onoruri. E drept, hangiul nu-și mai văzuse de mult vechiul mușteriu, dar cine ar fi putut uita banul de argint, pe care acesta
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
nopții! Apoi se Întoarse spre părintele Bernhard și-i spuse cu voce joasă: — Părinte, două lucruri avem de vorbit. Ascultă-mă bine și fă Întocmai cum Îți spun. Mai Întâi, dacă vine nobilul meu frate, spune-i să nu mai descalece și să plece de-ndată pe urmele noastre, spre Molsheim. Dar nimeni În afara Cuvioșiei Tale nu trebuie să știe Încotro am luat-o. Numai Bertold, dacă mai vine, ceea ce nu cred. Vreau să știu apoi ce s-a mai aflat
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să piardă timpul și dispărură În Întunericul nopții. Călăriră preț de un ceas și deodată Arnold se Întoarse spre stăpânul lui și-i șopti: — Doamne, acolo În dreapta, În pădure, sclipește ceva. Pare a fi un foc care tocmai se stinge. — Descălecați repede, porunci Conrad. Lăsați caii aici, În pază. Trei oameni ajung. Ceilalți Înaintăm cu băgare de seamă. Hildebrand, iei o treime din oameni și ocolești prin dreapta. Nikolaus, la stânga cu altă treime. Eu merg Înainte cu restul. Fiți cu băgare
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ne povestească ce s-a Întâmplat. Ca și cum providența ar fi vrut să-i răspundă, se auziră tropote din pădure și un călăreț trecu ca fulgerul printre cavalerii care așteptau Încordați, cu mâna pe spadă. Se opri scurt În fața tânărului prinț, descălecă și Îngenunche. Era Johannes, dar nu cocoșatul pe care-l știau toți, ci un bărbat zvelt, cu Înfățișare de războinic, așa cum Îl văzuse doar Conrad. Am sosit prea târziu, rosti el cu amărăciune. N-am aflat la timp ce se
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
hămăit de câini, larmă de vânătoare. Curând au apărut și vânătorii și l-am recunoscut pe duce, Însoțit de câțiva oameni. Erau puțini, slujitori de rând. Dintre curteni era numai unul, pe care stăpânul Îl numea maestru de vânătoare. „Acum descălecăm“, a spus domnul Bertold, „lăsăm oamenii și caii să se odihnească și apoi ne Îndreptăm grabnic spre castel. Zăbovim doar cât să bem o cupă de vin. Mâine ne așteaptă o zi grea!“ Dar cel pe care Îl numea Siegebert
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ceată! Era Însângerat și plin de praf. În vreo trei locuri armura Îi era spartă și de sub coiful Înalt picura sânge dintr-o zdreanță Înnodată prost și În grabă. A, ia te uită, prietenul nostru Adalbrecht, rânji el ironic când descălecă În curte și-l zări. După cum văd, ai scăpat teafăr. Mă bucur pentru tine. În multe bătălii am luptat și cu mulți potrivnici m-am Înfruntat, dar aceștia erau diavoli curați, dezlănțuiți din fundul iadului. Împotriva unei lănci și a
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]