573 matches
-
ultimii oameni și cai plecau, probabil, din Ogaki cam tot atunci când frontul coloanei intra în Nagahama. Când ajunse la Nagahama, Hideyoshi nu pierdu vremea, ci începu imediat pregătirile pentru a lua inițiativa împotriva inamicului. De fapt, nici nu apucă să descalece. După ce mâncă turte de orez și-și ostoi setea cu un polonic de apă, plecă val-vârtej din Nagahama, grăbindu-se ca vântul, prin Sone și Hayami. Ajunse în Kinomoto la Ora Câinelui. Nu-i luase decât cinci ore ca să vină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
tabăra din Kinomoto. Răspunsurile proveneau de la unii vasali din jurul lui. Hideyoshi rămase în șa. — Dați-mi puțină apă, ceru el. Luând polonicul oferit, bău apa dintr-o sorbitură și se întinse, pentru prima oară de când plecase din Ogaki, după care descălecă, pornind cu pas iute spre baza turnului de veghe, unde privi cerul. Turnul nu avea acoperiș, nici scară. Soldații se cățărau pășind pe proptelele de lemn fixate construite în grabă. Dintr-o dată, Hideyoshi își aminti de tinerețea lui de infanterist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Nu se aflau pe un drum neted, ci doar pe o cărare montană cu foarte multe locuri periculoase. Atacul începu odată cu pornirea companiilor una după alta, dar nu puteau avansa atât de repede pe cât ar fi dorit. Pe drum, oamenii descălecau și-și duceau caii de căpăstru, prin bălți sau de-a lungul unor râpi unde nu era nici un fel de drum. După miezul nopții, luna se înălță în mijlocul cerului, ajutând soldații lui Sakuma să se orienteze pe calea retragerii. Lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
deznădejde. Căpăstrul calului său era ținut de Toshinaga, care-i alergase în întâmpinare. Cei opt oameni care-l însoțeau rămăseseră dincolo de poartă. Prin urmare, Katsuie era singur. — Îți sunt nespus de îndatorat. Cu aceste curtenitoare cuvinte adresate lui Toshinaga, Katsuie descălecă. Îl privi pe Inuchiyo drept în față și-i vorbi cu glas puternic, plin de silă de sine însuși: — Am pierdut! Am pierdut! Era surprinzător de bine dispus. S-ar fi putut să se prefacă numai, dar părea mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
spre soldații din castel. — Sunt eu, Hideyoshi! Nu trageți! Uluiți, doi oameni săriră din armureria de lângă poarta principală, deschizând batantele. — Senior Hideyoshi? Acea întorsătură a evenimentelor părea complet neașteptată și îl salutară, cu oarecare jenă. Hideyoshi îi recunoscu pe amândoi. Descălecase deja și mergea spre ei. — Seniorul Inuchiyo nu s-a întors? întreb el, adăugând apoi: el și fiul său sunt bine amândoi? — Da, stăpâne, răspunse unul dintre oameni. Amândoi s-au întors cu bine. — Bine, bine. Sunt ușurat să aud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de atâtea urlete: — N-are rost să-i fugăriți prea mult timp. Genza! Momoemon! Opriți trupele! Spuneți-le să se întoarcă! Câțiva dintre vasali se repeziră înainte și, cu mare dificultate, opriră soldații. — Înapoi! — Retragerea sub stindardul comandantului! Hori Kyutaro descălecă și ieși de pe drum, pe vârful unei movile. Din locul unde se opri, putea vedea totul foarte clar. Privi fix în depărtare. — Hm, ce repede a venit, mormăi el. Expresia de pe chipul lui arăta că își regăsise complet seriozitatea. Întorcându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
-și încarce puștile, trăgând încontinuu. Un glonț sau două ajunseră chiar în aporpierea lui Hideyoshi. Chiar atunci, războinicul în armură asupra căruia își ațintise Hideyoshi ochii - Honda, omul care purta casca împodobită cu coarne de cerb - coborî la marginea apei, descălecă și spălă botul calului cu apă din râu. Despărțiți de toată lățimea râului, Hideyoshi îl privi, în timp ce Honda se uita ferm spre grupul de generali - dintre care unul era sigur Hideyoshi - care își opriseră caii. Corpul de pușcași ai lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
grupul traversă, în sfârșit, Râul Machiya, Hideyoshi își luase precauția de a ascunde un grup de soldați printre stufărișuri și casele țărănești, în timpul nopții. În șa, Hideyoshi sporovăia amiabil ca și cum nu i-ar fi observat, și, în cele din urmă, descălecă pe malul Râului Yada, aproape de marginile apusene ale Kuwanei. Să așteptăm aici sosirea Seniorului Nuobo? întrebă el și, așezându-se pe scaunul de campanie, începu să admire peisajul local. Nu peste mult sosi și Nobuo, la timp, întovărășit de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
grup de vasali călări. Probabil că Nobuo îi zărise și el pe oamenii ce așteptau lângă râu, căci începu imediat să se consulte cu generalii din stânga și din dreapta lui, în timp ce privea țintă pe Hideyoshi. Își opri calul la distanță și descălecă, părând încă destul de temător. Mulțimea de războinici care-l însoțeau se traseră într-o parte și-n alta. Plasându-se în mijlocul lor, Nobuo porni spre Hideyoshi, în armura care-i arăta tot prestigiul marțial. Hideyoshi. Acolo se afla omul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mai încheia câte o afacere între “neguțitorii” care mișunau prin preajma Chervăsăriei ca furnicile... --Văd că te pricepi la afaceri, nu fie de deochi da’... --Da’ce dureri ai, cumetre? --Știi tu cine a scris “Letopisețul Țării Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viața domnilor carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron Vodă?” --Acum să ți-o spun pe cea dreaptă: Ce ai zis tu în mintea ta? “L-am băgat în cofă!” Numai că asta
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
mari... Și sosindu la Țuțora, au șădzut cu toată oastea de au odihnit 8 dzile... Vinit-au în primblare împărăția de la Țuțora la Ieși și s-au scoborât pe la Nicoriță în Căcaina și s-au suitu prin târgul boilor ș-au descălecat în câmpu, supt saivan, de la deal de târgul boilor. Și Duca-vodă merge cu toți boierii pre gios pe lângă împărăție. Și s-au tinsu câteva bucăți de atlazuri și de tăfți pre îmbe pățile de uliță pe unde merge împărăția. Iară
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
acum, n-avea grijă. Dar atunci era altă situație. Elitele, marile spirite, individualitățile extraordinare... — Și acum? De ce n-au apărut elitele extraordinare? Dar nu asta-i chestiunea. — Ei, bravo. Bine c-ajungi la chestiune. Au trecut șapte minute... Doctorul Marga descălecase de pe scaun. Își dezbrăcase halatul, îl puse pe cuier. Scoase haina de pe umeraș, o îmbrăcă. Reveni pe scaun, în fața profesorului. În poziție de ascultător grăbit. Tolea nu se grăbea. — Ți-aduci aminte de becher? — Iar începi. Da, bibicul, mutulache. Care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
gâtul animalului, sfârșit inevitabil, filmul se colorează într-un roșu arterial aprins. În drum, câteva femei tropăie cu cizmele prin zăpadă, înghețate, se vede, de prea mult stat pe loc. De pe strada cu biserica Sfântul Mina vin alți oameni, vecinul descalecă în fine greoi de pe porcul care nu mai mișcă. Eliberat, porcul țâșnește așa însângerat, sparge o bucată din poartă, se aruncă în drum, sub prima mașină care venea măturând stratul subțire de zăpadă, o Dacie. Toată lumea așteaptă să se risipească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
și-mi lasă o mostră din scrierile lui, un nou poem pe care l-a compus în noaptea precedentă. El vrea comentariile mele. Despăturesc hârtia și aud cum îmi cântă inima. Muntele. Îmi bicuiesc calul care deja gonește și nu descalec Când privesc înapoi, cu mirare, Cerul e la trei picioare depărtare. Muntele. Marea se prăvălește și fluviul fierbe Cai nenumărați galopează, Ca nebuni, în luptă. Muntele. Crestele înțeapă verdele cer, tăioase. Cerul se prăbușește Sub nori, oamenii mei au ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
sunt cu nimic diferită de Liu. Asta mă sperie de moarte. Mi-e și frică să mă gândesc la viitor. Dacă pot fi astfel deposedată cât Mao trăiește, ce-o să fie atunci când el va muri? Dar nu, nu pot să descalec de pe tigru. Fie mănânci, fie vei fi mâncat. Lin Biao sesizează ocazia de a ne învinge atât pe premierul Zhou, cât și pe mine. Își continuă cursa. La cel de-al nouălea congres al Partidului, Mao îl declară în mod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
în care căzuse potârnichea. Șoimul o aștepta acolo cu capul ridicat și ghearele înfipte în ghemul de pene și carne. Ciocul și zăpada din jur erau stropite cu sângele prăzii, un bărbătuș cu o pată maronie pe albul pieptului. Marioritza descălecă și fluieră de două ori scurt. Șoimul părăsi imediat prada și zbură lin spre mâna ei înmănușată. Além făcuse o treabă bună. Mulțumită, mângâie capul, pieptul și aripile șoimului. Dar se gândea și la prinț. Gestul ei răsplătea nu numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
instruită, organizare perfectă, autoritate recunoscută în toată Europa. Mă gândeam... Deși... Cred că... Mi se pare mie, prințe, sau avem un ascultător? Prințul îl văzuse și el pe Guibert. Medicul se oprise destul de aproape de ei. Cu puțin timp în urmă descălecase, dar părea preocupat să strângă chinga calului. Apoi mai scosese și niște grăunțe dintr-o tașcă de piele și i le oferise calului său, în timp ce, cu cealaltă mână, îi mângâia coama. Stârnit din pinteni, calul prințului tropăi de câteva ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
deja înmuiată în cerneală și, fără să-i arunce acestuia nici măcar o privire, semnă în clar. ― Și numele surghiunitului? ― Se va scrie la momentul potrivit. Pricazul rămâne la mine. PAGINĂ NOUĂ PE DREAPTA Partea a doua PAGINĂ NOUĂ 13 Babic descălecă în fața porții deschise. Prințul descălecă și el. Schimbă o privire cu Babic. Acesta porni pe aleea pietruită, urmat de Manuc. Ușa imobilului era și ea deschisă. Babic trase de mânerul care spânzura de o sârmă, chiar lângă intrare. În cuprinsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
fără să-i arunce acestuia nici măcar o privire, semnă în clar. ― Și numele surghiunitului? ― Se va scrie la momentul potrivit. Pricazul rămâne la mine. PAGINĂ NOUĂ PE DREAPTA Partea a doua PAGINĂ NOUĂ 13 Babic descălecă în fața porții deschise. Prințul descălecă și el. Schimbă o privire cu Babic. Acesta porni pe aleea pietruită, urmat de Manuc. Ușa imobilului era și ea deschisă. Babic trase de mânerul care spânzura de o sârmă, chiar lângă intrare. În cuprinsul odăilor sună un clopoțel. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
e nume curat grecesc, Înseamnă domn nouă ne-a venit prin calendarul creștin - nu prin vine, cu sângele... Am citit eu undeva că se ceartă Bulgarii cu Grecii pe Chiril și Metodie: Bulgarii pretind că cei doi erau bulgari-bulgari, abia descălecați de la Volga - altfel, de unde ar fi știut ei limba... bulgărească? ; Grecii o țin că erau greci-greci, de la Salonic... - Și tu ce zici? Nu se poate să n-ai și tu o teorie... - Am citit undeva că Chiril și Metodie erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
mușca - tata avea o cicatrice de toată... rău-frumusețea pe umăr... Eu n-o țin minte eram prea mic. Dar țin minte caii noștri. De pe Imașul Cailor. Acolo pășteau, Împiedecați. Cine voia, dezlega piedeca, suia pe deșelate, dădea un galop, două, descăleca, lega piedeca la loc... Eu am călărit o singură dată la Mana și m-am lecuit: un drac de băietan mi-a ales o gloabă, cu scrèua ca o scândură - a purtat-o În trap câțiva pași de-ai ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
nu te tragi tu, ba chiar te apropii de cel care a dat: atunci harapnicul slăbește, se descolăcește, tu scapi... A scăpat și mama, a deschis poarta și i-a zis lui frate-său: Ai dat cu harapnicul În mine!, descalecă și vină să mă iei: tu cu harapnicul, eu cu parul... - Dar În ce limbă vorbeau Între ei? - Ei, În ce limbă! se supără mama. Nu știu, nu eram de față, Încă nu mă născusem - oricum, mama În românește mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
ziceai că barbarii șed cu fetele și cu femeile noastre - de ce să le doară, când șezutul nu doare?» « Știi tu mai bine decât ele?», m-a repezit băietanul. «Când te năvălește varvarul te doare, bre! Câteodată varvarul nici nu mai descalecă de pe cal, o robește pe femeie din galop, acolo, sus, pe șă o năvălește - de-aceea...» «A-ha», am zis eu, nepricepând nici poziția, nici restul. Dar omul cela din vie care ședea cu femeia... Nu era nici Turc, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
și chiar presupunând că vreuna din mașini s-ar fi îndreptat direct spre erg, n-ar fi ajuns la marginea lui decât pe la mijlocul dimineții, când soarele va fi fost foarte sus. Asta îi dădea o bună marjă de siguranță, așa că descălecă, aprinse un mic foc la care perpeli cu greu ultimele resturi din antilopa ce începea să miroasă urât, își făcu rugăciunile de dimineață, cu fața spre Mecca, spre est, de unde trebuiau să sosească dușmanii săi, și, după ce acoperi bine cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
simți cumva singur, Ă? — Nu, fata mea. — Am scos timp bun, nu? — Nu chiar. Nu-i așa greu cu orașele și podurile alea. — Uite-i pe văcarii Ăia. Doi bărbați pe cai, Îmbrăcați cu haine de muncă tipice pentru vest, descălecaseră, Își prinseseră caii de bara din fața restaurantului și acum mergeau pe trotuar, cu cizmele lor cu tocuri Înalte. — SÎnt cirezi mari pe-aici, spuse Roger. Și, cu toate șoselele astea, trebuie să fii foarte atent. Nu știam că se cresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]