1,030 matches
-
va proceda de data asta. Atunci micul Nimeni, care avea abia cinci ani, se strecurase În interior prin deschizătura strâmtă, orizontală, din partea de jos a peretelui. Acum, Amir era singur. Și trebuia să ajungă Înăuntru. Privi cu atenție pereții și deschizătura, care rămăsese la fel, ca și cum timpul s-ar fi oprit și totul s-ar fi putut relua din secunda În care cei trei ajunseseră acolo, cu aproape șaptesprezece ani În urmă. Se Întinse pe spate și căută, cu mâna, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
un fior. Un semn. Luă una din torțe și privi fiecare bucată de perete și de tavan. Nu descoperi nimic. Căută jos, pe pământ, urma vreunei Încălțări. Nimic. Puse torța la loc și se pregăti să iasă, aplecându-se spre deschizătură. Și atunci Își aminti exact felul În care ieșiseră atunci. El se așezase pe spate, cu arcul Încordat, și, În timp ce piatra se ridica, trăsese prima săgeată. Nimeni se rostogolise afară și aruncase pumnalul. Din ce loc? Exact de pe linia care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
sexual. Are destul de des nevoie să facă pauză și în timpul unei asemenea pauze, Pran se întoarce și observă o breșă în peretele negru al încăperii chinezești. După un moment, lentila unui aparat de fotografiat cu burduf, pliabil, se ivește prin deschizătură, împreună cu o mână care ține un vas mic, de metal, cu pulbere de magneziu. Ca la un semn, maiorul se hotărăște să reia operațiunile, dar pentru că a asudat ca un cal, ia o decizie tactică de moment și se străduiește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
trebui să-i adreseze partenerului său măcar un cuvânt, să facă un gest oarecare. Nu i se pare potrivit să dea mâna cu el. — Bravo, băiete! zice el morocănos. Nu te lăsa! Când se închide ușa, o străfulgerare orbitoare iluminează deschizătura din perete ca pe o tranșee sub un bombardament nocturn. O imagine momentană a fotografului care încearcă să-și scoată hainele ce ard, este estompată de un văl de fum, care se lasă asupra lui Pran, învelindu-l într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
și un pupitru pentru muzică, stau cu fața spre șirurile de bănci fără spătar. Cărțile de imnuri sunt așezate pe rafturi. Ușile duble care se deschid spre stradă, sunt barate cu chingi de lemn pe sub care se strecoară, printr-o deschizătură de câțiva centimetri, zgomotele orașului, roțile de tonga și clopoțeii de la biciclete, strigătele negustorilor. Locul este foarte curat, dar spartan, singura facilitate modernă fiind un ventilator montat în tavan. — Trebuie să i te adresezi nevestei mele pe numele ei, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
de țânțari se ridică de la suprafața apei și atunci devine evident cine stăpânește ținutul. Fiecare cap de englez este înconjurat de insecte, ca niște apași minusculi în jurul unui tren de marfă. Se așază pe brațele goale, se insinuează în orice deschizătură a șorturilor și cămășilor, provocând o frenezie de pleznituri și aplicații inutile de unsori cu miros de lămâie.Ca să scape de ei, Jonathan se târăște până la biserică și stă acolo cu Short, întins pe pat, mormăind. La intervale, acesta devine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
în piele, un fotoliu ponosit. Mirosea a gutui. În ușă se topi un capot și, în aceeași clipă, de dincolo răsună clinchet de ceșcuțe. Un glas plăcut îl anunța pe Alecu să poftim în salonaș. Protocolar, pictorul mă invită prin deschizătura ușii. Încă nu depusesem pe tabla ceșcuța de cafea cînd, preschimbată în rochie, stăpîna casei apăru cu părul strîns în batic. Ca și cățelul de pe trotuar, zîmbea moale întinzîndu-mi dosul cu pete castanii al palmei. Plin de evlavie, l-am
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
și drumurile erau scufundate, iar nivelul creștea ceas de ceas. — Unde-i Ashimori? Ca răspuns la întrebarea lui Hideyoshi, Kanbei arătă spre un șir de brazi, care se vedeau, vag, la apus. După cum vedeți, în acea zonă barajul are o deschizătură de vreo patru sute cincizeci de metri, iar, prin spărtura aceea, canalizăm apele îndiguite ale râului Ashimori. Hideyoshi urmări linia munților îndepărtați, de la apus, la miazăzi. Direct la sud, sub bolta cerească, se distingea Muntele Hizashi de la graniță. Odată cu ivirea zorilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
generali și începu, grăbit, pregătirile pentru ridicarea taberei. — Spune-le să spargă barajul imediat, îi ordonă el lui Kanbei. Stăvilarul fu spart în zece locuri. Aproape imediat, apa începu să se agite. Se formară nenumărate vârtejuri, în timp ce apele năvăleau prin deschizături, cu un vuiet care suna ca un val tsunami. Cine avea să ajungă mai repede, apa sau Hideyoshi, care acum își îndemna calul spre răsărit? Podișurile din jurul castelului se transformaseră aproape imediat într-o câmpie uscată, pe când șesurile joase deveniseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fac, dar asemenea lucruri sunt mai ușor de zis decât de făcut, Shogen. Nici inamicul nu duce lipsă de oameni și construiesc și ei fortărețe, nu-i așa? — Când privești din interior formațiunea de luptă a lui Hideyoshi, observi o deschizătură foarte largă, replică Shogen. Gândiți-vă doar. Cele două fortărețe inamice de la Iwasaki și Oiwa sunt departe de tabăra dumneavoastră, dar totuși le considerați bastioane centrale. De fapt, ambele fortărețe sunt construite mult mai șubred și mai rudimentar decât oricare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de-a doua și a treia, erau înconjurate toate cu ziduri de pământ. Circumferința zidurilor exterioare avea peste șase leghe lungime. Cea mai înaltă clădire din interiorul zidurilor era un fort cu patru etaje, care avea să fie străpuns de deschizături prin care să se tragă cu săgeți. Țiglele de pe acoperiș urmau să aibă forma unor frunze de aur. În uimirea lui, Kazumasa nu putea decât să se minuneze tăcut de ceea ce vedea înaintea ochilor. Dar în fața lui nu se afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pe care i-am urmărit aseară când fata a intrat în chiler purtând strâns la sân ulciorul cu vin... Mă frec la ochi pentru a-mi da seama dacă imaginea din fața mea este aevea sau e doar o năzărire... În deschizătura ușii care se clătina din țâțâni nu era decât o rază mierie de soare tomnatic, care se mișca odată cu frunzele nucului din grădină, alintate de o pală de vânt... Fără voia mea, o picătură de tristețe s-a prelins în
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
de ochii de aseară, cu tremur de pleoape și zvâcnet de sân sub fald de iie... M-am oprit în portița grădiniței, cu palpit de inimă... Tocmai atunci ușa chiliei se închidea ușor, ca împinsă de vânt. Nici o umbră în deschizătura ei. Cu simțurile încordate peste măsură, am intrat... Pe măsuță aburea mămăliga, alături de strachina cu tochitură. “Tare mă tem că asta nu-i cu îngăduința sfinției sale părintele, ci mai degrabă ființa nevăzută mă răsfață” - gândeam eu, când am băgat de
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
care să-mi arate că nu sunt singur cuc. Nimic însă nu mi-a confirmat bănuiala. Am mâncat pe îndelete și am gustat din vinul ce aștepta în ulciorul de pe colțul mesei. Zăbovit-am apoi vreme îndelungată cu privirea pe deschizătura ușii dinspre chiler, cu gând ascuns că voi reuși să ațâț nerăbdarea ființei din umbră și voi vedea vreo mișcare. Nici un bâzâit de muscă, însă, nu a tulburat firea. Îmi țiuiau urechile de atâta liniște... În cele din urmă, m-
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
fi fost legat de o șină de cale ferată și s-ar fi auzit fluierul locomotivei care se apropia. Parcă nu-mi mai simțeam nici un mădular. Eram doar ochi și urechi. Atent la chipul bătrânului care își fixase privirea pe deschizătura ușii dinspre cuhne. El vedea tot ce se petrecea dincolo. După mișcările imperceptibile ale ochilor, bănuiam unde se află ființa sau ființele din bucătărie. “Acum se apropie de ușă... Ba nu. S-a întors din drum după ceva ce probabil
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
șapte ani în urmă, cu tichetul de îmbarcare ținut lejer între degetul mare și mijlociu, și când, îmbrâncit de la spate, am scăpat tichetul și l-am văzut plutind spre crăpătura dintre rampă și pragul avionului - cea mai îngustă dintre toate deschizăturile posibile, de un milimetru sau doi cel mult - și apoi, spre uluirea mea, l-am urmărit strecurându-se prin acel spațiu imposibil și aterizând pe pistă, la șase metri sub picioarele mele. Acestea sunt doar câteva exemple. În primele două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
legate în piele în culoarea neagră-verzuie a muștelor de gunoi. Diseară viu, să știi, pân-atunci mâncare canci! Femeia pleacă unduindu-și omoplații lăsați la vedere de maieul de vară care trebuia să fie alb. Fac cu ochiul șugubăț spre deschizătura ușii, prin care s-a topit arătarea: cine-i, vor să întrebe ochii mei, dar ceva îmi spune că trecerea femeii i-a tăiat cheful lui Tanger. Femeia, bre, să ții minte, e pentru harem - bombăne după o pauză, parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
fie și doar pentru o jumătate de oră. Trag de mine să mă ridic, respir adânc și‑mi împrospătez rujul. Apoi ies din casă și ocolesc casa familiei Webster. Mă strecor fără să mă vadă nimeni în cort printr‑o deschizătură laterală și mă uit la lume. Toți se plimbă încoace și‑ncolo, într‑o vânzoleală generală și nimeni nu mă vede. Lângă intrare stau aliniați Tom, Lucy și părinții lor, dar nici moartă nu mă duc acolo. Așa că mă fofilez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
decât atât. Mult mai mult. Îmi desfac larg brațele, cu un gest emfatic. E vorba despre ajutorul pe care îl poți da celor din jur. Despre creativitate. Despre... Sunt întreruptă de un ciocănit în ușă, și Erin se ițește în deschizătura acesteia. — Scuze că te deranjez, Becky. Am vrut doar să‑ți spun că ți‑am pus deoparte pantofii ăia sexi de la Donna Karan, pe care i‑ai vrut. Pe bej și pe negru, da? — Ăă... da, zic repede. Da, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
că Înțelegi că nu ai dreptul să votezi sau să iei cuvântul la această ședință!? — Hei, calmează-te, Linda! spuse Derek, făcându-mi cu mâna. Sam e la noi de ani de zile, nu-i așa, Sam? Se rezemase de deschizătura ferestrei, rulându-și o țigară cu „iarbă“. Îmbrăcat cum era, În pantaloni de bumbac groși și cu un pulover alb larg, arăta ca desprins dintr-o reclamă la colecțiile Gap. — În calitate de președinte al acestei ședințe, nu doresc decât să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
Iată câteva monede turcești, nu vă vor fi de prisos. Iată și un mesaj care aș vrea să-i parvină Maestrului. Treceți chiar prin Istanbul? Era greu să-i spun nu. Continuă, În timp ce-mi strecura hârtiile Împăturite prin deschizătura tunicii: — E procesul-verbal al celui dintâi interogatoriu al lui Mirza Reza, mi-am petrecut noaptea copiindu-l. Puteți să-l citiți, chiar trebuie să-l citiți, vă va Învăța multe. În plus, vă va ține ocupat pe parcursul lungii traversări. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
ni se deschisese ori nu. Plicul era prelung și îngust, iar în dreapta jos avea o mică fereastră, unde se putea citi numele tatei și cel al familiei Flumian. Scrisoarea stătea în cutie încă de dimineață devreme, o ochisem eu prin deschizătură. Signora Maria ținuse un timp plicul în poală, privindu-l pe toate părțile. Înainte de asta, își ștersese mâinile cu șorțul ei de bucătărie. Mă așezasem și eu lângă ea, legănându-mi picioarele. În cele din urmă, ea a spus „molto
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
Ssst, ssst... Și acum, ah, ăsta e managerul celui dintâi, aah... ați văzut? A mușcat microfonul.” Văzuserăm și noi și căscaserăm gurile de uimire, ne aplecam în față toți trei și ne trăgeam înapoi, după cât de dramatică era lupta. Prin deschizătura cămășii zăream perna de grăsime de pe burta lui Toni. Pe ea creșteau multe fire de păr negru ca smoala. Încercam să-mi întipăresc totul în minte, ca să le povestesc mai târziu mamei și tovarășilor de joacă. Bărbații care urcau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
mele furate, nu pe el îl iubeam, pe mine mă iubeam eu, așa cum eram în tablourile lui, dar unde sunt mesele acelea rotunde din lemn, îmbietoare, unde sunt tăvile cu prăjiturele fărâmicioase cu lămâie, un foc ostășesc se întrevede prin deschizătura ușii, la care îți este imposibil să te uiți din pricina unor crini albi, care îți umplu privirile, iar eu tocmai de aceea mă holbez la toate astea, cum este posibil așa ceva, distrug cafeneaua, dărâmă și ultimul monument; îl privesc pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
de fântâna pe care, de fapt, nu o văzusem niciodată. Fântâna făcea parte integrantă din pajiște. Pot chiar să o descriu în cele mai mici amănunte. Se afla exact la buza pădurii, unde se termina pajiștea și era ca o deschizătură neagră în pământ, cu diametrul de aproape un metru, perfect ascunsă de iarba pajiștii. Nu era marcată de vreun gard sau de vreo piatră mai mare, vizibilă. Nu era decât o gaură, o deschizătură în pământ. Pietrele de la gura ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]