821 matches
-
imediat! Dacă mai întârzii, nu-l mai recuperăm pe bunicul. Sunt sigură de asta. Și următoarea țintă ești tu. — Eu? Poate tu. Eu habar n-am cu ce se ocupă bunicul tău. — Tu ești cheia. Fără tine nu se poate descuia ușa. Nu pricep absolut nimic. — Nu-ți pot explica la telefon. Crede-mă pe cuvânt! E foarte important. Mai important decât orice altceva. Zău că da! Este foarte important pentru tine. Nu mai întârzia nici o clipă! Nu te mint! — Cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
la fel. Să știi că sunt foarte bogată. Mi-am sporit prin acțiuni banii moșteniți și cei din asigurarea pe viață. Nici nu poți să-ți imaginezi de câte ori mi-au crescut acțiunile. A scos o cheie din buzunar și a descuiat liftul. Iarăși liftul acela imens și ciudat! — Prin acțiuni? am întrebat. — Da. M-a învățat bunicul cum să procedez. Cum să aleg cele mai bune informații, cum să citesc datele de la bursă, cum să scap de taxe, cum să-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și eu? — Bineînțeles. Dar n-ai decât treizeci de minute la dispoziție. Trebuie să plec să ard cadavre. Am încuviințat fără să mai zic nimic. Paznicul a scos cheia de la portița de fier, a luat-o înaintea mea și a descuiat-o. M-a poftit să intru în cabana Umbrei. Nu exista nici un fel de mobilier înăuntru, pardoseala făcută din cărămizi nu era acoperită cu nimic, iar vântul vâjâia prin fereastra prost etanșată. Îți îngheța respirația de frig. Nu sunt eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
E îngrozitor. Cu cât ninge mai mult, cu atât mor mai multe animale, ceea ce înseamnă că Paznicul are de lucru, nu glumă. O vom întinde cât e el ocupat cu incinerarea în crângul cu meri. Îi iei cheile de pe perete, descui aici și fugim amândoi. — Pe poartă? — Nu se poate pe-acolo. O să încuie poarta pe dinafară, și chiar dacă reușim să o întindem, ne prinde imediat. Nici peste Zid. Doar păsările îl pot trece. Și-atunci? — Lasă totul în seama mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
liniște mirifică. N-aveam însă timp de ezitări și nu exista nici cale de întoarcere. Am scos cheile și le-am încercat pe rând, dar nici una nu se potrivea. M-a trecut o transpirație rece. Parcă-l vedeam pe Paznic descuind portița cu una din aceste chei. Era sigur una dintre ele. Nu mă înșelam. Le numărasem atunci: patru. Am băgat cheile în buzunar, mi-am frecat mâinile ca să mi le încălzesc și le-am scos din nou ca să le încerc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
instaleze frica adevărată. Dacă un număr tot mai mare de supraveghetori plătiți în fiecare oraș nu mă puteau găsi până la ora prânzului, aceștia erau instruiți de editorii mei să-l contacteze pe detectivul hotelului în care eram cazat și să descuie ușa de la camera mea - iar dacă lanțul era pus sau dacă proptisem speteaza unui scaun de clanța ușii, erau sfătuiți să-i „s-o spargă dracului“ - ca să se-asigure că trăiesc și, bineînțeles, eram întotdeauna încă-n viață (la propriu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
să te descurci fără cei pe care-i iubești) (Tata nu a reușit) (Dar vântul a încetat: e timpul să beau ceva) Tremurând, am urcat treptele care scârțâiau în drum spre birou, adaptându-mă la căldura pustie a clădirii. Am descuiat ușa biroului și când intrat, am pășit peste povestirile care îmi fuseseră vârâte pe sub ușă și am realizat că ultima dată când fusesem aici era de Halloween: ziua în care Clayton mi se prezentase, apoi m-am dus și m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
a încuiat-o. Încă o mai țineam pe Sarah și sabia de lumină. Așteptam în timp ce priveam spre ușă. Calm, am întrebat: - Unde e celularul tău, Robby? - În camera mea. A făcut un gest peste umăr. Mă gândeam la ceva. Să descuiem ușa care dădea în camera lui Robby ca să iau telefonul și să mă întorc în baie ca să sunăm la 911. E ideea care prindea contur în mintea mea. Victor continua să se agite nebunește în grădină. Apoi ceva s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
în mintea mea. Victor continua să se agite nebunește în grădină. Apoi ceva s-a izbit în ușa dinspre camera lui Sarah cu atâta forță încât s-a bombat în interior. Robby și Sarah zbierau. - Totul va fi bine. Robby, descuie ușa. Ieșim prin camera ta. - Tati, nu pot. Plângea. - Va fi bine. S-a izbit din nou în ușă. Ușa a crăpat în mijloc. Când a izbit-o din nou ușa a rămas agățată doar de balamale. Asta l-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ta. - Tati, nu pot. Plângea. - Va fi bine. S-a izbit din nou în ușă. Ușa a crăpat în mijloc. Când a izbit-o din nou ușa a rămas agățată doar de balamale. Asta l-a făcut pe Robby să descuie imediat ușa dinspre camera lui și să fugă din baie. L-am urmat, cu Sarah și sabia de lumină. Am traversat alergând camera lui Robby și el a descuiat ușa fără să ezite, apoi ne-am repezit spre scară. Luna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
agățată doar de balamale. Asta l-a făcut pe Robby să descuie imediat ușa dinspre camera lui și să fugă din baie. L-am urmat, cu Sarah și sabia de lumină. Am traversat alergând camera lui Robby și el a descuiat ușa fără să ezite, apoi ne-am repezit spre scară. Luna strălucea și acum o puteam vedea mult mai clar prin fereastră. Pe la jumătatea scărilor am văzut arătarea țâșnind pe holul de deasupra noastră. Ne-a urmărit pe trepte. Îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
respirațiile li se amestecară pe deasupra pachetelor care îi separau ca o graniță. În fața ușii de la mansardă, Ahile și-a ridicat cotul și s-a aplecat pe-o parte pentru ca ea să poată pescui cheile în buzunarul de la balonzaidul lui. A descuiat ușa și i-a făcut semn să intre. O obligă să intre prima și închise ușa cu o puternică lovitură de călcâi. I-a prins rău. Și-a pierdut echilibrul și s-a întins pe jos cât era de lung
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
moment dat,ne-am trezit într-un zgomot infernal afară pe hol,cu țipete și vaete atât de femeie cât și de bărbat, cu lovituri în uși,parcă cineva încerca să introducă o cheie în broasca ușii noastre să o descuie. Am amorțit de spaimă.Fetele noastre au amuțit și ele, Nicu, încerca să-mi explice ceva,dar nu înțelegeam nimic de la el, era desfigurat de frică, până la urmă am înțeles că, încercând să intre sub pat, a dat peste un
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
totdeauna știm să mulțumim. Aici sunt niște ziduri Împrejur, Înalte de tot, iar Între ele este ca un bazin lung de vreo 9 m și lat de vreo 4 m. Este și o poartă cu un arab, el ți-o descuie dacă-i plătești. Și-a primit dreptul de la noi și ne-a dat voie. Am coborât pe trepte, vreo douăsprezece. Am văzut cum vine apa din stâncă În bazin. Acum În bazin e apa de vreo 40 de centimetri. M-
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
murdară, încât el a cerut o cârpă pentru a șterge praful, i-au adus un pantalon de copil, rupt și cu pete suspecte. Mâncarea le venea pe o masă de lemn infectă, fără șervet și cu un tacâm ruginit. Soldatul descuia ușa, asista la aducerea tăvii și o încuia după ce jupâneasa o punea pe masă. Nici laptele, nici apa de la mine nu le-a văzut. Chiar la closet se ducea cu santinela. De la noi n-a primit nici o știre și o
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
a spus: Bine, Mihai, așa inginer ești tu?! Află că-n apartamentul meu, numai holul de la intrare e mai mare și mai mobilat decît toată locuința ta... Da?! m-am mirat eu, și-atunci, de ce-ai venit aici?!... Am descuiat ușa, am deschis-o și, fără alte vorbe, doar printr-un gest politicos, am invitat-o să iasă. Am mai făcut o dată o imprudență: l-am invitat la mine pe inginerul Prunaru, un fel de hahaleră cu studii superioare. Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
gîndesc să-mi fac o cafea, dar cafeaua mi s-a terminat de cîteva zile și alta n-am mai adus din oraș. Ceva cald tot trebuie să beau. Caut în sertarul cu scule un capăt de sîrmă cu care descui lăcățelul pus la ușa dulapului. În dulap, deasupra tuturor dosarelor, stă agenda de lucru, pe care o iau și o bag în buzunarul din dos al scurtei îmblănite, în locul mănușilor. Pun termo-plonjonul în cana cu apă, torn zahăr și răscolesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
combinatului" pentru că aici sînt aduse majoritatea deșeurilor să fie carbonizate, mai mergem un timp peste un teren gol și ajungem în fața complexului de sere. Rău mai miroase pe aici, zic eu. Groapa asta de gunoi, arată Tomiță spre Reziduuri. Tomiță descuie ușa serei din mijloc și pătrundem într-un cîmp cu garoafe albe pe dreapta și garoafe roșii pe stînga. Minunată priveliște, Tomiță! exclam eu. Nu știam că avem o seră așa mare. Păi de unde credeți, dom' inginer, că sînt toate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
guturai, așa că scot din buzunar o aspirină, o mestec între dinți și beau un pahar cu apă, clătindu-mi îndelung gura. Ies din birou, duc instinctiv mîna la buzunar, să mă conving că am tabla făcută de Ghiță, cu care descui yala și trag cu putere ușa. Obțin semnătura lui Teodorescu, președintele de sindicat al secției, apoi merg în clădirea Controlului tehnic de calitate și obțin semnătura șefului, după care fac cale-întoarsă și urc în secretariat. Dom inginer, îmi spune secretara
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ne considera pe toți inventatorii niște "paraziți de intelectuali", iar eu, realmente, mă feream să-l întîlnesc, de teamă să nu-mi ceară înapoi banii primiți pentru o invenție... Lasă, Petre, rîd eu, lovindu-l peste umăr, actualul general e descuiat, cu facultate serioasă, făcută la zi, nu din ăla cu examenele date prin telefon. Oricum, ca prieten, am să-ți țin pumnii. Mai bine mi i-ai împrumuta, să am patru pumni, la o adică, rîde Graur cu același gest
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
alături de mine sau împotriva mea". Gîndește-te bine la toate astea, Ina Cristian. Acum, îi spun după un moment lung de tăcere, poți să strigi după ajutor, că pînă vine ajutorul, eu am plecat, închei surîzînd. Mă întorc și răsucesc cheia, descuind ușa. O clipă, te rog! murmură doamna Cristina. Intră în baie, o zăresc prin ușa întredeschisă cum deschide apa rece, se spală de cîteva ori pe ochi, se șterge în fugă cu un prosop, își aruncă privirea în oglindă să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mereu, iar mușchii spatelui mă dor tot mai tare. De artroza mea nici nu-mi mai pasă; cînd și cînd, cîte o durere ascuțită îmi fulgeră mușchii, scrîșnesc, și-mi văd de drum. Scot din buzunar tabla confecționată de Ghiță, descui ușa și intru. Cînd aprind lumina, văd pe jos, lîngă ușă, un bilet. Îl las acolo să mai aștepte. Cred că-i vreun bilet lăsat după ora două, cînd eram căutat de Don Șef. Pun agenda și documentația tehnică în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ceea ce, pentru ora asta, înseamnă că nu e acasă. La mine în ușă, deasupra clanței, stă un bilet. Vreau să-l iau și să-l bag în buzunar nedesfăcut, dar pentru că-i împăturit doar în două, în timp ce aleg cheia ca să descui, îl desfac și citesc: Cînd vii acasă, treci urgent pe la mine. Nelu Arbore". "Ce l-o fi apucat pe Ion?! mă mir, băgînd cheia în ușă. Tata! exclam. O fi venit cineva de la Ion de acasă și-mi aduce vreo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
scărilor, așa că s-a oprit pînă trec eu. Mă lipesc mai mult balustradă și urc treptele în continuare, trecînd pe lîngă ea cu capul plecat, poticnindu-mă la fiecare treaptă. Pe culoarul etajului patru, merg încet, cu un ultim efort. Descui ușa, o deschid, aprind lumina și intru. "Sînt la mine acasă!", mă înfioară un gînd plăcut. Jos, lîngă ușă, mă așteaptă revistele din ultimele două săptămîni, invitația pentru premiera de alaltăseară de la teatru, invitația pentru vernisajul expoziției prietenului meu Cetină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
această zi, cele două ore de la 2 la 4. Pentru mine, ziua aceasta a avut, cu totul întâmplător, doar 22 de ore. Nici nu mi-am dat seama când s-au întors ai mei, nu i-am auzit când au descuiat ușa. Am auzit, în schimb, foșnetul hainelor pe care le agățau în cuier și al încălțărilor. Și-am mai auzit, în întunericul și tăcerea bubuitoare, șoaptele lor în hol în timp ce se dezbrăcau și se descălțau. Șoapte furioase, șuierături pline de
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]