532 matches
-
îi conducea tot atât cât ar fi putut conduce o mare în furtună. Abia avu timpul să se mire de tot ce se întâmpla, plin de spaimă, dar și de exaltare, căci el însuși se simțea cuprins în acea maree. Descumpăniți de năvala acelei hoarde de turbați care împingea înainte și mulți soldați romani ce fugeau, barbarii se opriră mai întâi, apoi rupseră rândurile și dădură îndărăt, dar fură ajunși din urmă, izbiți, străpunși de țepușe și călcați în picioare. împreună cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sângeroase. Chinuiți de căldură și de oboseală, aproape toți războinicii, de ambele părți, își aruncaseră în iarbă armurile și luptau acum goi până la brâu și deci expuși la loviturile dușmanului. Alanii, extenuați de lupta ce dura de ore întregi și descumpăniți de sosirea forțelor proaspete în rândurile dușmanilor lor, cedau acum în mod vizibil, iar Balamber încerca deja senzația de exaltare pe care i-o producea victoria ce avea să vină curând, când se auzi chemat cu o voce puternică de către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
presei, Andrei Pleșu a publicat (în numărul 6 al Dilemei) un articol intitulat „Călăi, victime și judecători”, în care afirmă: „În ce mă privește, mărturisesc că labirintul patetic pe care intervalul dintre victima absolută și călăul absolut îl presupune mă descumpănește: nu pot să mă descurc, nu pot să ridic piatra. Mă conformez, de aceea, cuminte, primelor unsprezece versete din capitolul opt al Evangheliei după Ioan. Și nu pot să nu regret că atâția dintre drept-credincioșii mei prieteni - obișnuiți să cultive
[Corola-publishinghouse/Administrative/1914_a_3239]
-
urăsc din tot sufletul pe adepții Aum!“ Totuși, nu se lăsau conduse de acea „mânie puternică“, păreau destul de dezorientate. Cu alte cuvinte, unde puteau fi depozitate sentimentele de ură și de furie? În ce direcție să o ia? Victimele erau descumpănite din cauza faptului că nu știau cine era de vină pentru violența comisă. În acest sens - victimele nu au avut încotro să-și direcționeze sentimentele de furie și ură - atacul cu sarin de la metrou și cutremul devastator sunt aproape identice. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
de rachiu. Nu vreau s-o mai lungim, se hotărăște brusc Roja să spună ce are pe suflet, am dezertat azi-dimineață, completează pe un ton sumbru, de parcă ar fi mărturisit o crimă avînd încă înaintea ochilor figura victimei. M-a descumpănit Comandantul, nici bine nu aflase despre ce era vorba, dacă era adevărat zvonul că i-o luaseră alții înainte, că a început să se dea de ceasul morții. Înainte să-l las baltă, am mai avut totuși la dispoziție cîteva
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
în direcția holului ca în gura unei văgăuni. Pînă la urmă tot o să pună cineva mîna pe ei, începe să se gîndească oprindu-se locului în dreptul pervazului, dînd la o parte perdelele de la geam, privind prin sticla prăfuită în stradă, descumpănit de tabloul indivizilor care brăzdează trotuarele în sus și-n jos, simțind că viața lui a ajuns într-un punct mort. Pușcăria o să-i mănînce, se gîndește la același scenariu care era atît de ușor de imaginat, altă cale nu
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
Totul părea părăsit... În timp ce se uitau la pustiul din ogradă, dintr-o bucătărie de vară s-a ițit capul unui bărbat tânăr. Pe cine căutați? Ăăă... Bună ziua... Noi... noi îl căutăm pe domnul Froim. Nu-i acasă? a întrebat, total descumpănit Costăchel. Ați venit prea târziu. Bătrânul a murit acum două săptămâni. Și dacă nu murea atunci, murea acum, săracul. Nu vedeți ce foc a trecut peste noi... Eu sunt Șulim, feciorul lui. Suntem vechi cunoștințe și mușterii, dar, cum se
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
timpul proporțional. E atât de egală. Atât de liniștită. Un balon de grijă constantă. —Din câte spui, ar putea fi o bună cercetătoare a păsărilor. —Mark n-o irită niciodată, nici măcar când e total dus. Nici unul dintre pacienți n-o descumpănește, iar unii sunt cât se poate de fioroși. N-are nici o așteptare față de cum ar trebui să fie oamenii. Pur și simplu te vede, vede pe oricine-ar fi în fața ei. Ce face pentru el? —Oficial? E îngrijitoarea lui. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
creadă mai degrabă în testele lor decât în mine? Sunt prudenți, atâta tot. —Sora mea nu m-ar fi lăsat niciodată să putrezesc aici. Începea și ea să-și pună întrebări. Chiar dacă o schimbare cât de mică de rutină îl descumpănea, Mark începea să redevină treptat el însuși. Vorbea mai clar, încurcând mai puține cuvinte. Putea răspunde la mai multe întrebări despre trecutul lui de dinainte de accident. Pe măsură ce devenea mai rezonabil, ea nu se putea abține să nu încerce să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Se uită la ceas; era încă prea devreme să sune în est. Dar îl suna pe Bob Cavanaugh pe mobil atât de rar, încât își câștigase dreptul să abuzeze din când în când. Un „Gerald!“ prompt din partea editorului său îl descumpăni pe Weber. Identitatea apelantului - una dintre tehnologiile cu adevărat malefice ale lumii. Receptorul n-ar fi trebuit să știe cine e emițătorul înainte ca emițătorul să știe cine e receptorul. Și telefonul lui Weber avea opțiunea de a afișa identitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
o strigase în față: n-aveți nici cea mai vagă idee. De parcă și-ar fi pus în cap să confirme cele mai rele acuzații publice. Rece, oportunist funcționalist. Deloc interesat de oameni. Nu te interesează decât teoriile. Tupeul femeii îl descumpănea. Îi făcuse rost de un tratament când nu exista nimic altceva, o variantă care-l costase timp și efort. Zeci de mii de dolari de îngrijiri medicale, livrate gratis la ușa ei. Două drumuri pro bono în celălalt capăt al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
treizeci de ani. Un mister total versus o femeie pe care o știa ca pe propriul buzunar. Nu vreau să însemne absolut nimic. Sub mâinile făcute căuș, Sylvie plângea. Momentele când plângea, atât de rare de-a lungul anilor, îl descumpăniseră întotdeauna. Detașat, aproape abstract. Prea politicos ca să treacă drept plâns adevărat. Poate că suferința calmă era adevărata maturitate, lucrul de care avea nevoie sănătatea mentală. Dar abia acum realiză Weber cât de mult îl iritase întotdeauna detașarea ei vagă față de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
în buzunarele scurtei de piele exact ca aceea pe care o purta Karin Unu. Nu e un om rău. Pur și simplu a intrat în niște treburi murdare. Când l-au tăiat? întreabă ea. Înainte sau după mama? Întrebarea îl descumpănește puțin. Și nu doar pentru că a întrebat ea. Nu știe sigur. Ea se uită la el și zice: Știu. Parcă nu s-ar fi dus, nu? Parc-o să apară pe ușa aia laterală cu un platou cu pateuri cu carne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
frumoși: Păuna doamna, zveltă, palidă, cu buzele subțiri, jucându-și mereu inelul de pe un deget pe altul, vodă Ștefan, bărbat la patruzeci de ani, îmbujorat în obraji și cu o imensă tristețe în ochii mari, migdalați, doar neica Dinu era descumpănit, îi trecuse spaima, pentru că fața nu-i mai era vânătă stacojie, ci lividă. Obrazul de hârtie lăsa acum să se vadă albastre, vinișoarele pe nas și la tâmple. Era pentru prima oară în viața lui când spătarului îi păru bine
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
și 15 % absolvenți care nu reușesc ulte rior, În teatru, noi ar trebui să clamăm „Catălina Buzoianu a fost compromisă de studenta ei X și de studentul ei Y !”?... La fel, găsesc Într-o carte importantă un verdict care mă descumpănește :” Viziunile lui Artaud sunt impo sibil de realizat”. E clar că e o confuzie : a vrut să se sugereze că sunt greu de realizat. Fiindcă marele estetician al teatrului mondial trebuie să-și găsească un alt Artaud care să ducă
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
într-un taxi. - Ce s-a întâmplat? am urlat. Unde te duci? Prin portiera deschisă, ea mi-a răspuns ceva, dar taxiul care demara i-a acoperit vorbele. Era foarte surescitată și bănuiam că se întâmplase o nenorocire. Am rămas descumpănit în mijlocul parcării, neștiind ce să fac. Am așteptat o vreme, nu s-a întâmplat nimic, apoi, fiindcă se făcea târziu, am hotărât să mă întorc acasă. Andreei urma să-i spun că fusesem cu băieții. Am urcat într-un Cristaxi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
încă unul, parcă spunea, și-l depunea peste mormanul deja adunat. Fu o mare tristețe atunci când așezămintele culturale se închiseră și fetelor nu le mai rămase altceva de făcut decât să-și omoare timpul prin bărulețe și magazine. Conștiinciozitatea le descumpănise: terminaseră referatele și acum nu mai aveau nimic de făcut. Într-o vineri, se întâlniră întâmplător pe stradă cu Erika și Liviu. El avea niște ochelari de soare care nu-l prindeau deloc, iar ea se fâțâia într-o fustă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
la Uniunea Scriitorilor, care e la o azvârlitură de băț de Moxa, și-l ascultasem pe Mincu și pe doi poeți al căror nume l-am uitat. Era pe vremea când mă interesau poeții și făceam încercări lirice, care mă descumpăneau de cum le vedeam așternute pe hârtie sau pe ecranul computerului, adică în mintea mea vedeam eleganța și frumusețea unor imagini, dar când le amestecam în porcăria cuvintelor ieșeau niște banalități sau niște chestii mult prea căutate, care n-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
rămase gol. Necunoscutul, fără alte formalități, se proțăpi În fața lui Tony Pavone,exclamând. „Deci, tu ești magnificul...! Mi te Închipuiam altfel...Dar, ce importanță mai are...?? Oricum, deschide sertarele biroului și scoate tot ce ai prin buzunare...!!” Tony Pavone era descumpănit. Efectiv, nu putea realiza dacă urma să i-a lucrul În serios ori Șeful Șantierului era pornit pe glume. Numai În momentul când individul verifică vizibil poziția revolverului Înțelese situația disgrațioasă În care muncitorii holbau ochii, comentând, făcând aprecieri. Înțelegând
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
cu cei care-l așteptau și se auzi strigat de către Șeful Șantierului. „Vino repede Înapoi...!” Străinul care de la bun Început Îi făcuse o detestabilă impresie, Îl cercetă profesional privindu-l agresiv. „Tu conduci lucrările de la Afumați...??” „Da, desigur...!” mormăi el descumpănit de felul disgrațios În care i se adresase individul. „Adică vreau să spun, le-am condus: În momentul de față Însă, nu se mai lucrează. Lucrările au fost oprite de lucrătorii miliției. Afurisiții caralii, fără un plauzibil motiv au hotărât
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
zvârcolea acolo, în aerul verde de sub frunziș. Topăiam și dansam pe cărarea mea, când deodată, de-a curmezișul ei, a apărut un trunchi de copac prăbușit. Când am ajuns lângă el, mi-a dispărut toată veselia. O clipă am rămas descumpăniră: trunchiul avea diametrul cât înălțimea mea și părea pe de-a-ntregul putred. ! O viermuiala de furnici carnivore, roșii, cu clești foarte vizibili, se scurgea printr-o crăpătură din scoarța lui. Să-l ocolesc mi se părea rușinos, căci ar fi
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
discul de la început. La întoarcere, întîrzie, atingînd cu vîrful degetelor petalele unei flori din vaza de porțelan. Te-ai căsătorit din dragoste, Mihai? o aude pe Liliana. Tocmai se apleca să ia pachetul cu țigări de pe masă. Întrebarea l-a descumpănit, făcîndu-l să mai stea două secunde sprijinit în vîrful degetului arătător. Scuză-mă! aude imediat șoapta ei. Mihai prinde în palmă pachetul și se apropie. Cînd îndreaptă ochii spre Liliana, să-i răspundă, rămîne perplex. În fața lui, pe pat, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
-o de zeci de ori dacă nu s-ar fi rușinat de cele cîteva femei apărute între timp în sala de așteptare. Ba poate că ar fi făcut-o, dar vorbele acesteia: "o fetiță de trei kilograme două sute" l-au descumpănit. Aștepta ca asistenta să rectifice, să spună că, de fapt, a greșit, dar femeia a accentuat: "o s-aveți o fată cu ochi mari; se cunoaște după lungimea liniei de împreunare a pleoapelor". I-a venit să plîngă. "Am să fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
iau cu mașina sînt răvășită de somn, mi-ar trebui un ceas să mă pregătesc. Dar tu mai ții minte, desigur, adresa... Mihai s-a pierdut. Apoi, trecînd timpul, pe măsură ce se pregătește, își dă seama că inițiativa femeii l-a descumpănit. Cînd ajunge în fața intrării în bloc, ar vrea să renunțe și să se întoarcă, deși asta n-ar fi decît un gest repetat. Și totuși ar face-o, dar nu poate, picioarele nu-l ascultă. Voința lui e slabă, mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
E drept, vrea să le ducă exemplare din cartea rămasă o treime, dar nu le poate oferi nici măcar o primă formă din viitoarea. Vestea că scriitorii de rînd, "cățeii", nu pot publica decît o carte la doi ani l-a descumpănit. Toată duminica s-a învîrtit pe lîngă manuscris, fără să-l poată continua. A dormit cîteva ore, iar spre seară, cînd gerul s-a înmuiat, a ieșit cu Cristina, s-o ajute la patinaj. În rîsetul general al copiilor căzuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]