588 matches
-
raportez! Deajuns, sergent! În front, marș! Locul tău e ultimul din grupă! Limbosu s-a întors de voie și a făcut primul pas spre coada grupei, când s-a auzit ordinul aspru al lui Toaibă: La loc comanda, sergent!!! Acesta, descumpănit, s-a întors pe locul de unde plecase. Cu un crâmpei de zâmbet în colțul gurii, Toaibă privea la Limbosu, care - fâstâcit - privea în toate părțile. Până la urmă a înțeles că cel care comandă acolo este Toaibă. A luat poziția de
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
topit / am scrâșnit, iar absența virgulelor aici ar putea fi citită și ca o sugestie a continuității, fără pic de răgaz, a caznelor viețuirii. Poezia surprinde, cu mijloacele-i specifice, o realitate incomodă de care poetul nu se lasă însă descumpănit, de vreme ce continuă să caute cuvântul ce exprimă adevărul, cu toate că, dorind să și spună patimile proprii, se izbește de limitele limbajului: când încerci să te exprimi pe tine / îți dai seama / de imperfecțiunea limbii / și cazi în genunchi și rămâi așa
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
nu era decât pe jumătate risc. Doream să fiu admirat doar pentru nepăsarea cu care azvârleam totul pe masă și așteptam apoi calm să se învîrtă discul ruletei. Abia când acesta se oprea și vedeam că m-am înșelat, rămâneam descumpănit. Cum se întîmplase? Nu-mi explicam. "Trebuie să fie o greșeală", îmi ziceam atunci. Și iarăși o luam de la capăt, bănuind că unii murmurau, poate, în spatele meu: "ăsta are nervi de oțel" sau "e nebun"... Mai târziu, lucrurile s-au
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
la ușă. De obicei îl lăsam să bată, să-mi arunce cu pietricele în geamuri, doar-doar va crede că nu eram acasă. Acum, înainte ca el să sune, am și deschis ușa. Asta l-a mirat. A rămas o clipă descumpănit; pe urmă și-a arborat rânjetul. Dar pe mine nu mă mai interesa rânjetul lui. Îi cercetam trăsăturile și le comparam cu cele ale desenului pe care-l studiasem toată noaptea. Nu era nici o îndoială. Semăna foarte bine. Am simțit
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
am tachinat într-o zi. Și iarăși m-am lovit de tonul uscat, care nu era al lui. Cînd te plictisești, spune-mi. Te las în pace. Vrei să închid acum?" Nu, n-am zis asta, i-am răspuns cam descumpănită. De fapt, ar trebui să înțelegi... Înseamnă că doar te distrezi." Vocea lui deveni dintr-odată aspră. Nu glumi, te rog, pe tema asta." Atunci am fixat, în sfârșit, o întîlnire. M-am dus și am așteptat o jumătate de
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
aș fi putut să-i râd în nas. Dar m-am mulțumit să repet cu tonul cel mai normal din lume: ― Du-te. Mai aflăm și noi noutăți. Acum nu mai știa ce să facă și ce să creadă. Aștepta descumpănită. De ce-i spusesem "Du-te"? În glumă? Îmi băteam joc de ea? ― Ei, ce mai stai? Du-te odată, am îndemnat-o din nou. Și pentru că nu pleca, am adăugat: Cui vrei să telefonezi? ― Unor prieteni, bâigui ea încurcată, neștiind
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
i-am luat un scurt interogatoriu. Era titrat (absolvise Facultatea de drept), avea 28 de ani (mai vârstnic decât mine), de curând fusese avansat administrator financiar (va să zică tot administrator era). ― Dar vicii? Ce vicii ai? S-a uitat la mine descumpănit. (Împingeam sondajul peste măsură?) Totuși mi-a răspuns: ― Nu am vicii. Îmi place să joc cărți, dar asta se întîmplă atât de rar, încît nu poate fi considerat un viciu. Voiam să-i mai pun și alte întrebări, dar a
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
întoarce spatele. Între timp, îl zăresc pe Ion Pop că întinde piciorul pe scăunelul celuilalt lustragiu. Vreau să-l salvez și-l trag de mână. Ion Pop nu înțelege. N-a fost martor la pățania celorlalți doi și mă privește descumpănit. Vrea să plece, dar ireparabilul s-a produs. Turcul i-a pus pe bombeul pantofului puțină cremă. Ion Pop se decide să se lase servit "gratis". Și scena se repetă. Numai că Ion Pop, încăpățînat, se ține tare. Timp de
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
ar fi prins furtuna la Salonic, coboram cu autobuzele la Pireu. Aici, suntem cel mai rău plasați. Mă întreb ce se va întîmpla dacă furtuna va dura mai multe zile. Și ce vom face până mâine la prînz? Toată lumea e descumpănită. Euforia din clipa când ne-am îmbarcat, fără să bănuim că ne așteaptă o captivitate de lux, într-un port turcesc unde nu prea e nimic de văzut, putrezește acum într-o angoasă generală. N-am răbdare să rămân în
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
urmat: "Monsieur le Représentant de l'Espagne". Și: "L'Espagne! Ah, Cervantes!" "Monsieur le Représentant de l'Allemagne". Și: "L'Allemagne! Ah, Goethe!" La un moment dat, ușierul a zis: "Monsieur le Représentant de la Mésopotamie". Câteva clipe, Hugo a părut descumpănit. Apoi, a exclamat: "La Mésopotamie! Ah, l'Humanité!" Mă întreb ce-ar fi răspuns poetul sărbătorit dacă, să presupunem, ușierul ar fi anunțat că-și prezintă omagiile reprezentantul unui Consiliu al Europei... Oare unde începe Europa? Și unde se sfîrșește
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
dă cu tifla unei "Rome" supertehnicizate, la fel de plină de păcate ca Roma antică, dar mai vitală. Acum, mă ispitește altă frondă. Îmi place să văd în New York o "Romă" locuită de "barbari", unde noi, cei din "Lumea Veche", descoperim mirați, descumpăniți, iritați, că istoria s-a răsucit, că acești "barbari", tineri, viguroși, fără tradiții, extraordinar de eficienți și nesuferit de puternici, sunt mai "civilizați", din punct de vedere tehnic (mi se întîmplă destul de des să mă trezesc în fața unui buton care
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
umilească sau să ne dezarmeze. De aceea, femeia nu-i răsplata războinicului, ci a criminalului. E limanul, adăpostul lui și de cele mai multe ori e arestat în patul ei. Nu-i oare tot ce ne-a mai rămas din paradisul terestru? Descumpănit, am alergat la adăpostul meu firesc. Dar acum renunțasem la frazele frumoase. Mai jucam puțin, din obișnuință; totuși, nu mai dădeam dovadă de aceeași imaginație. Mi-e greu s-o mărturisesc, de teamă să nu spun cine știe ce cuvinte grosolane: mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
a tronului. Tocmai am început să cercetez cum sunt întocmite și alte izvoade, ca să deprind meșteșugul, când am simțit o mișcare a aerului din preajmă...Am privit cu grijă la ferestrele sălii. Toate erau zăvorâte. Lângă mine, țipenie...Am rămas descumpănit, așteptând să se întâmple totuși ceva. Într-o încăpere ca asta aerul nu o ia din loc așa pe neașteptate. Trebuie să fie cineva prin preajmă...Nu după multă vreme, m-a cuprins o stare de moleșeală, ca cea din preajma
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
Altfel...” Când îi deschid, o lumină puternică mă obligă să-i închid din nou... „Ceva nu-i la locul lui...Ce-i cu lumina asta?” Glasul bătrânului, însă, plin de bunătate, sună limpede: În sfârșit, ai făcut ochi, fiule? Rămân descumpănit. „De unde până unde vorbește lumina și de fapt ce se întâmplă cu mine? Parcă...” gândesc, încercând să pricep unde mă aflu de fapt și dacă visez sau sunt treaz... Deschide ochii, dragule, că soarele te așteaptă de multișor să-i
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
am plecat să-l caut pe bătrân. N-a trebuit să umblu prea mult, pentru că din lăstărișul de pe marginea cărării am auzit lovituri de sapă...Am dat frunzișul în lături și m-am trezit în fața unei adevărate grădini. Am rămas descumpănit. Toate erau croite ca pentru pitici, dar puse într-o ordine desăvârșită. Prin mijlocul grădinii susura un pârâiaș, iar bătrânul tocmai făcea cale apei către tufele de pătlăgele. Doamne-ajută! am strigat eu îndată ce am pus piciorul în acel colț de
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
a pus piciorul pe un drug de lemn de alături și a apăsat pe el...Încet-încet, piatra râșniței a pornit să se învârtă singură, iar un șuvoi auriu de făină s-a slobozit într-un sac anume așezat. Am rămas descumpănit. Cu fața toată numai zâmbet, călugărul mă privea întrebător. „Ei, îți place morișca mea? Te-am păcălit. Asta-i, n-am ce-ți face.” Apoi, cu voce tare: Îi o mică moară care merge cu apa pârâiașului din grădină. L-
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
pe când el era nevoit să înghită praf și vânt și să asculte cum se miră lumea că nu e încă mort. Din atâtea pricini menajul nu era bine dispus. Ada nu putuse face lui Lică elogii publice, nici particulare. Cam descumpănit, Lică vârâse pumnii adine în buzunarele stilizate, cu gîndui la toanele femelei și la contul lui Paul. Cum ziua curselor, cu tot succesul, nu fusese reușită în ce privea amorul, în loc de chef cu mister Whip și în lipsă de altă
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
dumneata? Să-i spui tot eu din partea dumitale? La ocazii mari Lina spunea lui Rim ,,dumneata". Acum însă "dumneata" se aglomera. I se păru că pe desenul înclinat al feței lui Rim era un su-rîs . Negreșit, părere! - Așa atunci! . . . zise descumpănită, cu ideile împinse încoace și încolo, stângace de trupul ei inutil, acolo lângă ușă. - Nu! Nu va pleca! silabisi Rim deslușit. Ridicase puțin capul și Lina văzu bine surâsul. . . Un surâs proiectat dinăuntru în afară, din disprețul lui de ea
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
concert era o stângăcie vrednică de Sia. Elena, turburată de acea veste, pălise cu mâini moi și reci care tremurau. Cum Drăgănescu tocmai intra, înt-un elan neobicinuit și nemotivat, Elena se repezise spre el cu gest de brațe întinse. Neînțelegînd, descumpănit, Drăgănescu își închipuise o nenorocire, nu știuse care, și rămăsese cu mâinile în jos, sarbăd, pe când îl săgeta o arsură în piept și simțea bătăile inimii îndesite, apoi oprite parcă. Elena, fără contenență, neștiind ea singură ce a vrut, se
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
44"? Niciodată nu m-am lămurit. Poate, a fost o simplă întîmplare, prima cifră care i-a trecut tatei prin cap. Ceea ce mă tulbură, însă, este o coincidență. "44 de ani" i-a prezis o ghicitoare mamei că voi trăi. Descumpănit, am rămas pe ultima scândură a gardului, între două destine aș zice azi. Nu avusesem niciodată atâția bani în mână. Nu mai țin minte ce calcule îmi voi fi făcut în acele clipe și cât a durat "deliberarea". Fapt e
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
să-i spună că și el avea un temperament romantic. Dar autorul celebrei cărți nu se gîndise la cazul În care scena s-ar fi putut petrece sub un copac și nu la cinema. De aceea Victor rămase o clipă descumpănit și fără să știe ce să spună, pînă cînd În sfîrșit se agăță din nou de Întîlnirea de joi, cînd ea era liberă. Și dacă te-aș aștepta joi? Asta rămînea de văzut; și mai rămînea de văzut ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cuprinsă de una din acele scurte și dese stări de extaz miraculos, care Încununau o viață de bunătate desăvîrșită... Nu țineau deeît o clipă: biata de ea, Își dădu seama imediat că nu-i sosise ceasul morții, stătu cîtva timp descumpănită, ca și cum cineva ar fi luat În fața ei de pe o tavă tocmai prăjitura care-i plăcea mai mult, nu-i nimic, data viitoare... Fapt e că amuțise dintr-odată și apoi Își reveni ca și cum cineva i-ar fi făcut vînt ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
un fătălău stînd tot timpul numai printre femei... — Darling, te rog! Nu despre asta e vorba. Ai fost foarte abil; ai știut să profiți de ocazie: mai Întîi Vilma le spune că pleacă de bună voie, bineînțeles că ceilalți rămîn descumpăniți și tu atîta așteptai ca să le spui că Santiago Îi va duce chiar el indemnizația și-i va cere iertare... Ai fost foarte abil, darling... Ca atunci cu arhitectul... Numai că acum Julius o să se Îmbolnăvească de tristețe... Și apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
se retrăgea ca să se poată năpusti iar nebunește ca Atila, a luat un pumn de nisip și i l-a aruncat În față. „Ești o brută!“ strigă Martinto. „Nu mai văd nimic“. Se tot freca la ochi și Julius aștepta descumpănit, voia să-l vadă rîzÎnd, să glumească iar, dar grasul se Înroșea din ce În ce mai tare, ochii Îi lăcrimau și lacrimile se amestecau cu nisipul. Azvîrli sabia cît colo și porni orbește, furios, să caute apă. Julius dădu să se apropie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
uităm ca la o procesiune. Au rîs și au băut pentru a sărbători terminarea planurilor; apoi trecură imediat În sufragerie. Julius veni și el, fiindcă de cîteva zile Îl acceptaseră să stea la masă cu cei mari. Servitorii au rămas descumpăniți; de atunci Julius n-a mai mîncat niciodată În Disneylandia. Ceva se Încheiase În viața lui. Ceva se Învechise totodată, fiindcă nu tot ce afla din textele cărților de școală era cum Îi povestiseră Nilda sau Vilma sau majordomii. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]