608 matches
-
vizionare din 28 decembrie 1895 în fața a 33 de spectatori? Cum trebuie să fi fost cu adevărat șocul pe care ziarele îl descriu senzaționalist la vizionarea scurtmetrajului fraților Lumière, L'Arrivée d'un train en gare de la Ciotat (1895) când, descumpăniți, spectatorii privesc un tren care vine cu toată viteza spre ei gata să spargă pânza ecranului și să-i prindă sub roți? Acele emoții primare în fața unui lucru cu totul nou rămân probabil inaccesibile între pliurile istoriei cinematografului, stau ca
Despre monștri și cinema by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6083_a_7408]
-
înotului reșițean. Imagini sugestive sunt surprinse în pliantul campaniei: „În spatele ușilor de sticlă, închise cu un lacăt greu, zace, descompusă, piscina olimpică din Reșița. În spatele ochelarilor, Ioan (Hans) Schuster - antrenorul care a pus bazele școlii de natație de la Reșița - pare descumpănit și ar vrea să nu intre pe coridorul plin de cioburi, fiare contorsionate, moloz și amintiri. «Aici erau vestiarele, aici era sala de forță, aici erau dușurile, Doamne, cum arată». Bazinul gol, panoul de marcaj (o noutate în România la
Agenda2005-48-05-senzational4 () [Corola-journal/Journalistic/284435_a_285764]
-
tânărul ezită între contestarea divinităților nedrepte (Dacă zeii au pus la cale crima, cum să cred în ei?), negarea existenței lor și subminarea propriei atitudini de frondă (Dacă zeii nu există, eu ce aștept? Împotriva cui duc eu războiul ăsta?). Descumpănit, confruntat cu imaginea haosului instalat în Delphi o dată cu gestul lui de răzvrătire împotriva autorității divine prin refuzul de a da curs propriului destin, Oedip speră că profeția hărăzită lui n-a fost corect descifrată: Pythia! Poate că te-ai înșelat
Oracolul dereglat by Alexandra Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/5241_a_6566]
-
ce vrei să spui! tună Abatele. Slăbiciunea mea pentru tine nu mi-a întunecat chiar de tot judecata! Te înșeli însă dacă îți închipui că apropierea noastră va fi de-ajuns ca să-mi iei locul. Aloim păru pentru o clipă descumpănit de felul în care sunase rostirea de către Abate a celei mai tainice și totodată ambigue ambiții ale sale. Nu îndrăznise până atunci să o enunțe nici măcar în mintea sa. Franchețea Abatelui îl făcu să sesizeze că mersese destul de departe. Sondă
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
și se retrage spre Aventicum. Sapaudia e invadată. Pentru o clipă, Sebastianus se simți ca paralizat: din câteva cuvinte, Chilperic schițase cadrul unui dezastru. — Dar... Spuneai că Reinwalt e un mare războinic și că își dovedise din plin fidelitatea! Chilperic, descumpănit, desfăcu brațele și ridică din umeri: — Ce vrei să-ți spun? Dacă nu teama, atunci aurul lui Atila l-a convins, chiar dacă lucrul ăsta mi se pare ciudat, fiindcă Reinwalt nu a fost niciodată un om avid de bogății. — Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se apropie cu felinarul, după care, ținând daga ascuțită la gâtul băiatului, îi spuse Hippolitei: — Cred că băiețașul asta e fiul lui. Să dea cerul să fie așa, altfel e de rău. La vederea băiatului, barbarii schimbară între ei priviri descumpănite. Războinicul cel vârstnic își aduse calul în față câțiva pași, fixându-l cu atenție și cu evidentă neliniște, apoi i se adresă direct, vorbindu-i în limba sa pe un ton interogativ. Tânărul răspunse fără întârziere, căci Mabertus îi sucea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îi primeau încântați, încurajându-i cu gesturi largi ale brațelor. Puținii soldați încă în viață părăsiseră deja locul bătăliei. Rămași deci singuri în fața hoardei, Sebastianus și tovarășii săi fură constrânși să fugă. Prefectul însă se întoarse după zece pași, contemplând descumpănit dezastrul. Deși se retrăgea, nu se simțea în stare să-și dezlipească privirea de masa barbarilor ce înaintau și îi rezista lui Maliban, care îl trăgea mai departe. — Nu e posibil! striga ca ieșit din minți. Etius trebuie să vină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sosise. Hunii erau tot acolo, la câțiva pași, însă cetatea - înțeleseră cu toții - era salvată. Firește, Balamber și războinicii săi auziseră și ei, iar în rândurile lor se strecura acum confuzia. Sebastianus văzu sosind un războinic, care se apropie de Balamber, descumpănit, vrând să vadă de aproape unduirea mulțimii cuprinse de entuziasm. Schimbară câteva cuvinte, apoi Balamber îi aruncă lui Sebastianus o privire iritată și descumpănită. Făcându-și calul să salte în două picioare, îl împinse înainte, până ce ajunse la câțiva pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
rândurile lor se strecura acum confuzia. Sebastianus văzu sosind un războinic, care se apropie de Balamber, descumpănit, vrând să vadă de aproape unduirea mulțimii cuprinse de entuziasm. Schimbară câteva cuvinte, apoi Balamber îi aruncă lui Sebastianus o privire iritată și descumpănită. Făcându-și calul să salte în două picioare, îl împinse înainte, până ce ajunse la câțiva pași de el. Privirea sa își regăsise deja expresia ironică de mai înainte. — Etius al tău a sosit până la urmă! Ești un om tare norocos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
La cuvintele acelea, Ardarich și Onegesius schimbară o privire perplexă, apoi gepidul, înălțându-și sprâncenele sure, își întoarse privirea către el. — Să-l urmărim pe dușman, zici? Surprins de nesiguranța ce se citea pe chipul lor, Balamber își privi căpetenia descumpănit, făcând semn cu mâna către apus, unde dușmanii dispăruseră de-acum în întuneric. — Eh, da. Etius e înfrânt, iar dacă regele... Utrigúr îl întrerupse: — Azi am înfruntat doar avangarda armatei lui Etius. Tu ai învins aici, dar francii lui au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe masă. în cort se lăsa din nou tăcerea, spartă doar, din când în când, de pasul cadențat al paznicilor de rond și de vocile scăzute ale soldaților adunați în jurul unui bivuac din apropiere. Sebastianus și Metronius schimbară o privire descumpănită, temându-se că Magister, absorbit de preocupările sale ușor de înțeles, uitase de ei. în sfârșit, scoase un suspin adânc și lăsă jos pumnalul; își desfăcu apoi panglica roșie ce îi încingea toracele, ca semn distinctiv al comandantului suprem și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
imediat, instinctiv, se îndreptă din tot trupul, devenind extrem de atent. Magister militum, însă, se întrerupsese. întunecat, părea să ezite. întorcându-se spre hartă, scoase un suspin adânc, punându-și mâinile în șolduri. — Nu avem ce face, spuse, scuturând in cap descumpănit, bagauzii tăi sunt o problemă: nu știu unde să-i pun. Metronius, care, desigur, nu era entuziasmat de comanda care i se încredințase, înțelegea motivele pentru care comandantul său avea o asemenea atitudine: cu o lună înainte, când Etius dispunea numai de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de limpede că alianța era de acum ruptă. Etius își opri calul și rămase multă vreme să observe lunga procesiune a cavalerilor vizigoți ce se îndepărtau în câmpie. Alături de el, Egidius înjură cu jumătate de glas și scutură din cap descumpănit; cât despre Ricimerus, el se abținu de la orice comentariu, dar lui Sebastianus i se păru că vede alunecând pe chipul său de barbar un zâmbet fugar și enigmatic. Pe acela al lui Magister, în schimb, văzu semne de deziluzie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
a oprit la nevinovatul vocativ „animalule” și la unghia prezidențială înfiptă în gâtul netăbăcit încă de vremuri al tânărului agresat în văzul tuturor, neglijând spaima cu care marginalizatul de altă dată striga: „Ce ai tu cu morții aceia?” și răspunsul descumpănit de uimire al celui în pericol: „Sunt morții noștri, domnule președinte!”. Puțin a lipsit ca șeful statului să ne spună - sincer, deschis, tovărășește, cum știe dânsul - că, la urma urmei, morții îi aparțin și nu are nimeni voie să-l
[Corola-publishinghouse/Administrative/1914_a_3239]
-
vorbești despre moarte. Dormii un somn de supraviețuitor. Pe la ora nouă dimineața, în vreme ce beam o a doua cană de cafea, a sunat cineva. La interfon, auzii glasul unui necunoscut: -Mașina mea e în pană. Aș putea să folosesc telefonul dumneavoastră? Descumpănit, deschisei ușa și văzui intrând un bărbat de vârstă mijlocie. -Iertați-mi intruziunea. Nu am telefon mobil iar cabina telefonică cea mai apropiată nu funcționează. Firește că voi plăti convorbirea. -Nu e necesar, spusei, întinzându-i aparatul. Îl luă și formă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
-Bună seara, răspunsei, cu gura plină. -Olaf nu e cu dumneavoastră? Nu am avut reflexul să-i spun că eu eram acela. -Nu, făcui ridicând din umeri. Versiunea aceasta i se păru normală. Ieși din bucătărie și urcă la etaj. Descumpănit, mi-am golit farfuria. Nu auzisem niciodată vorbindu-se despre ospitalitatea suedeză, dar eram epatat: această tânără persoană dădea în bucătăria ei peste un necunoscut și nu se ofusca din pricina asta. Părea chiar să creadă că nimic nu e mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
bei singură, mie nu-mi place să mănânc singur. Manierele mele o stupefiară însă eram un bărbat suficient de important ca să mi se supună. Deschise frigiderul și, cu toate că dădea pe dinafară de provizii, ea îi cântări conținutul cu un aer descumpănit. Ai fi putut s-o crezi o cochetă detaliindu-și garderoba bine garnisită și gata să conchidă că nu are ce să pună pe ea. Am hotărât s-o ajut: -Uite, avem escalopuri, paste proaspete, ciuperci, smântână. Gătesc eu, bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
treabă, n am ce spune. Da’ lasă că o scoatem noi la capăt. Vorba ceea: „Nu mor caii când vor câinii... Ajuns la primărie, a intrat ca o furtună în încăperea unde lucra Petrache. Oamenii, veniți cu treburi, au rămas descumpăniți văzându-l pe Costăchel - ca niciodată - cu o cută adâncă între sprincene, călcând apăsat și abia răspunzând la binețe. Petrache! Vezi ce treburi au oamenii pe la percepție și, când termini, vii la mine. Abia a rostit ultimul cuvânt și a
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
înspăimântați toți. Măi Petrache! Tu ai spirit de observație - cum ar fi spus profesorul meu de Matematică de la liceu... Nu știu ce ar fi spus profesorul tău de la liceu, da’ aista-i adevărul gol-goluț. Când au ajuns la poarta hanului, au rămas descumpăniți. O rămășiță de poartă legată cu sârmă ghimpată închidea ograda. Peste uși și geamuri erau bătute scânduri. Totul părea părăsit... În timp ce se uitau la pustiul din ogradă, dintr-o bucătărie de vară s-a ițit capul unui bărbat tânăr. Pe
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
centru. Costăchel a ajuns acolo repede. Chiar de la poartă și-a dat seama că și casa doctorului fusese călcată de legionari. Erau destule semne: geamuri sparte, o bucată de masă și câteva scaune șchioape ședeau în mijlocul curții. S-a oprit descumpănit. Să sune sau să se lase păgubaș? „Am să sun, că altfel degeaba am bătut atâta cale pe o vreme ca asta” - și-a zis Costăchel. A apăsat pe butonul soneriei, fixat pe stâlpul porții. După un timp a ieșit
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
el pentru culcare. Ceva i-a atras însă atenția. În capătul dinspre intrarea în barăcă, în lumina slabă a becului, se profila o umbră... „Nu-i gardianul. E un deținut” - a gândit Costăchel. Cu o boccea în mână, omul privea descumpănit în toate părțile... Deși adus de umeri, părea totuși înalt. „Ce-o fi cu omul ista? O fi unul din cei nou veniți repartizat la mine în formație?” Cu aceste întrebări în minte, Costăchel a pornit într-acolo. Pe măsură ce înainta
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
înălță sprâncenele. — Nu discutam chiar despre asta, Mark. Weber îi admiră detașarea. Părea imposibil să nu fi avut vreodată copii. Pe-acolo, spuse Mark. Nu mă lua cu hachițe tehnice. Deci despre ce vorbeați? o întrebă Weber pe Barbara. Vulnerabil, descumpănit, înecându-se la mal. Zâmbetul ei era o aluzie la discuții particulare. Îi sugeram doar tânărului Mark, aici prezent... —Alias eu... —... că e momentul pentru o nouă abordare. Dacă ține să știe ce vrea Karin... —Vrea să spună Pseudo-So... Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
stăpânea tremurul mâinilor și-și lăsa lacrimile să-i scalde obrazul când îl privea pe fiul său. — Nu luăm nimic decât slugile și odoarele, strigă Papa către cei care-l puteau auzi. Îl văzu în clipa aceea pe taică-său, descumpănit, cu două icoane în brațe, și strigă: — Și icoanele, și talgerele de argint... Atât. Grăbiți-vă! Țigăncile așezară pruncii pe o laviță înaltă și porniră să i îmbrace. Jupâneasa Stanca ieși, începând să poruncească cele spuse de bărbatul său. Papa
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
nevastă-sa Anița era la Mogoșoaia cu Dinuț. — Păi atunci să vină popa, să plecăm la drum cum se cuvine. Domnitorul mazilit se îmbrăcase luxos ca și cum ar fi trebuit să intre în divan. Pășind în sala mare a iatacului rămase descumpănit - nu mai erau decât cei trei prinți și doi ieniceri înarmați la ușă. Ștefan le spuse oștenilor ceva în turcește și unul din ei lăsă în sală un monah bătrân și împuținat la trup. Ștefan tresări, îl recunoscu pe ieromonahul
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Adevărului literar...o cronică la un spectacol băimărean al lui Afrim. Cum cro nicarul susține că merită să pleci pînă la Baia Mare ca să vezi montarea, Îmi zic că o fi ceva de capul ei. La finalul lecturii Însă, mă trezesc descumpănit : nu fiindcă n-aș cunoaște obsesiile regizorului, ci pentru că nu mi-e clar de ce le exersează tocmai pe Jocul de-a vacanța! Recenzentul crede că e bine că regizorul mută acțiunea piesei azi, Într un mediu „corporatist , trimite vacanța peste
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]