KorAP: Find »[drukola/base=devianță & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...13 14 15 ...31 >

769 matches

Corola-publishinghouse/Science/84967_a_85752

În viziunea lui Parsons, devianța este o stare de alienare, o ieșire din standardele sociale pe care societatea are capacitatea de a o înlătura prin intermediul mijloacelor de control social de care dispune. În viziunea sa, numai boala este acceptată ca devianță legitimă, întrucât individul este scutit de rolurile și responsabilitățile pe care trebuie să le îndeplinească în viața socială. Lui Talcott Parsons îi aparține concepția structural-funcționalistă ce pleacă de la presupunerea fundamentală că societatea este bazată pe o ordine normativă, unanim acceptată

[Corola-publishinghouse/Science/84967_a_85752]
între toți membri societății. Astfel, omul este un individ conformist, suprasocializat, dominat de structuri care se supune atât presiunilor externe ale mecanismelor instituționalizate, cât și presiunilor interne datorate socializarii. Aceste presiuni determină conformitatea indivizilor cu normele și mijloacele instituționalizate, așa încât devianța apare doar ca o stare potențială și nu ca o realitate efectivă. Paradigma conflictului social (Schuerkens, U., 2009, pp. 113-116) demonstrează faptul că devianța în toate formele sale este un răspuns adaptativ la condițiile de viață. Distribuția ratelor de devianță

[Corola-publishinghouse/Science/84967_a_85752]
și presiunilor interne datorate socializarii. Aceste presiuni determină conformitatea indivizilor cu normele și mijloacele instituționalizate, așa încât devianța apare doar ca o stare potențială și nu ca o realitate efectivă. Paradigma conflictului social (Schuerkens, U., 2009, pp. 113-116) demonstrează faptul că devianța în toate formele sale este un răspuns adaptativ la condițiile de viață. Distribuția ratelor de devianță (și sancționarea ei) are loc în funcție de poziția de clasă (Rădulescu, S., Banciu, D., 1996). Preluând de la Marx și de la Wright Mills ideea că, nu

[Corola-publishinghouse/Science/84967_a_85752]
devianța apare doar ca o stare potențială și nu ca o realitate efectivă. Paradigma conflictului social (Schuerkens, U., 2009, pp. 113-116) demonstrează faptul că devianța în toate formele sale este un răspuns adaptativ la condițiile de viață. Distribuția ratelor de devianță (și sancționarea ei) are loc în funcție de poziția de clasă (Rădulescu, S., Banciu, D., 1996). Preluând de la Marx și de la Wright Mills ideea că, nu consensul social, ci conflictul reprezintă principala condiție a ordinii sociale, punând în competiție grupuri sociale lipsite

[Corola-publishinghouse/Science/84967_a_85752]
sociale ale căror interese explică acțiunile membrilor (Rex, Jh., 1981); * conflictele sociale au și un rol pozitiv, contribuind la creșterea ajustărilor între grupurile sociale, permițând menținerea lor și prevenirea retragerii unor indivizi din cadrul lor (Coser, A.L., 1967). În sociologia devianței, paradigma conflictului social a fost dezvoltată ca urmare a criticismului radical din sociologia americană, a deceniului șapte, care a desfășurat ample dezbateri asupra inegalităților sociale. Printre reprezentanții paradigmei conflictului, în sociologia devianței, se numără Richard Quinney, Paul Walton, Anthony Platt

[Corola-publishinghouse/Science/84967_a_85752]
din cadrul lor (Coser, A.L., 1967). În sociologia devianței, paradigma conflictului social a fost dezvoltată ca urmare a criticismului radical din sociologia americană, a deceniului șapte, care a desfășurat ample dezbateri asupra inegalităților sociale. Printre reprezentanții paradigmei conflictului, în sociologia devianței, se numără Richard Quinney, Paul Walton, Anthony Platt, Austin Turk. Aceștia considerau că legea este instrumentul clasei dominante și apreciază că sistemul juridic capitalist are ca scop transformarea oricărei conduite, care amenință privilegiile și proprietatea claselor favorizate, într-un comportament

[Corola-publishinghouse/Science/84967_a_85752]
mediului etc., care au ca scop menținerea sistemului existent; * crime ale puterii executive (acte de corupție), săvârșite în diferite scopuri, toate având ca motivație menținerea pozițiilor de putere, prestigiu și bunăstare materială. Teoreticienii conflictului apreciază că, în toate formele ei, devianța a devenit un răspuns adaptativ la condițiile de viață ale capitalismului contemporan. Paradigma interacționalismului simbolic. Teoria etichetării (are ca reprezentanți pe Howard S. Becker, Edwin Lemert, Kai Erikson, Erving Goffman, Thomas Scheff). Problema fundamentală a acestei teorii constă în aflarea

[Corola-publishinghouse/Science/84967_a_85752]
și pe care le etichetează ca fiind deviante (Rădulescu, Banciu, 1996). Calificarea unui act ca fiind deviant sau nu, depinde în mică măsură de ceea ce face individul. Rolul decizional revine semnificațiilor pe care grupurile investite cu autoritate (în a eticheta devianța), le conferă acestor acte. Teoria învățării sociale a agresiunii a fost propusă de A. Bandura și aduce în atenție faptul că o mare parte din comportament, inclusiv agresiunea, se învață. Devianța dobândită - teoria asocierilor distinctive. (Ogien, A., 2002, p.100

[Corola-publishinghouse/Science/84967_a_85752]
pe care grupurile investite cu autoritate (în a eticheta devianța), le conferă acestor acte. Teoria învățării sociale a agresiunii a fost propusă de A. Bandura și aduce în atenție faptul că o mare parte din comportament, inclusiv agresiunea, se învață. Devianța dobândită - teoria asocierilor distinctive. (Ogien, A., 2002, p.100 apud Sutherland, E.H., 1949) argumentează că, în general, comportamentul deviant se formează în grupurile primare, în special în cadrul grupurilor de aceeași vârstă. El consideră că activitățile delictuale sunt învățate în aceeași

[Corola-publishinghouse/Science/84967_a_85752]
lui Durkheim despre anomie, Merton, R. (1957) a încercat să explice comportamentul deviant și a redefinit conceptul de anomie. El aduce în atenție presiunea la care este supus individul atunci când normele acceptate intră în conflict cu realitatea socială. Merton definește devianța ca pe un produs al inegalităților economice și identifică cinci reacții posibile, ale indivizilor, la tensiunile dintre valorile susținute de societate și mijloacele prin care acestea se pot realiza: * conformiștii care acceptă atât valorile, cât și modalitățile de realizare; * inovatorii

[Corola-publishinghouse/Science/84967_a_85752]
sugerează un model secvențial care potențează factorii de risc în consumul de substanțe, iar acesta debutează cu dificultăți în relaționarea cu părinții și în special cu lipsa identificării cu aceștia. Acest tip de dificultate conduce la depresie, la imaturitate sau devianță iar rezultatul este o nevoie majoră de apartenență la un grup în perioada adolescenței. Toți acești factori conduc la o creștere a posibilității de a debuta în consumul de droguri și deci la o modificare a activităților proprii, a comportamentului

[Corola-publishinghouse/Science/84967_a_85752]
În a doua categorie sunt incluși factori socio-culturali, economici, socio-afectiv și educaționali din cadrul micro și macro grupurilor umane în care trebuie să se integreze treptat, copilul și tânărul începând cu familia" (Rădulescu, S., Banciu, D., 1990, p. 59) Înclinarea spre devianță și adoptarea comportamentului infracțional rezultă din "întâlnirea" specifică a diferiților factori pentru fiecare caz în parte. În cadrul grupurilor de delincvenți minori și tineri regăsim un număr relativ mare de cazuri ce prezintă carențe serioase în ceea ce privește dezvoltarea lor psihointelectuală. Capacitățile intelectuale

[Corola-publishinghouse/Science/84967_a_85752]
psihicului. Asemănătoare cu această concepție este și teoria lui Cesare Lombroso. După acesta, criminalul, caracterizat printr-un șir de stigmate de degenerare, vine pe lume lipsit de orice simț moral. Caracteristica acestor teorii, întâlnită și la alți autori, este considerarea devianței ca o însușire biologică unitară moștenită. În secolul al XIX-lea aceste teorii sunt reluate de Francis Golton și Karl Pearson. Aceștia au măsurat gradul de asemănare sau de corelare dat de ereditate. Urmând pașii acestora, la începutul secolului XX

[Corola-publishinghouse/Science/84967_a_85752]
Unii criminologi consideră copilul unic mai puțin predispus spre delicvență decât copiii cu număr mare de frați. Motivul se pare că este determinat de scăderea autoritații în familiile cu mulți copii. Pe de altă parte în literatura de sociologie a devianței se consemnează rolul negativ asupra procesului de socializare în familiile cu un singur copil. 4.1.3. Rolul factorilor psihici în determinarea comportamentului deviant În criminologia contemporană, factorii psihici au o mare pondere în etiologia crimei, alăturându-se factorilor biologici

[Corola-publishinghouse/Science/84967_a_85752]
au început viața sexuală, * 16,5% se preocupă să-și îmbunătățească imaginea proprie în ochii celorlați membrii, * 44,7% caută un mediu care să le asigure securitate emoțională, stabilitate și confort (Siegel, L.J. și Welsh, B.C., 2009, pp. 130-136). Considerând devianța ca un produs direct al dezorganizării sociale unii autori evidențiază faptul că delicvenții juvenili crescuți în zonele defavorizate economic comit alt gen de infracțiuni decât delicvenții minori din zonele rezidențiale. Privind valorile sociale ca un important suport în determinarea comportamentului

[Corola-publishinghouse/Science/84967_a_85752]
deviant Explicarea condițiilor care dau naștere sărăciei a generat elaborarea a numeroase teorii. În concordanță cu teoriile tradiționale, sărăcia reprezenta nu o condiție socială determinată de inegalitațile structurale existente în societate, ci o problemă indezirabilă generată de conduita imorală și devianța unor indivizi. În reglementările britanice din secolul al XVI-lea, pauperismul era considerat infracțiune și sancționat ca atare. Conform concepțiilor morale ale timpului, săracii erau considerați o subcategorie socială, formată din ,,ființe degenerate" care aleg în mod deliberat calea sărăciei

[Corola-publishinghouse/Science/84967_a_85752]
reprezintă, de fapt o soluție la problemele cu care se confruntă. Acest mod de adaptare implică o multitudine de trăsături, ca: pasivitatea, resemnarea, orientarea la prezent și ignorarea viitorului, fatalismul și lipsa de putere, nivelul scăzut al aspirațiilor, tendința spre devianță. Unii sociologi consideră că actele și comportamentele delicvente ale tinerilor provenind din clasele sociale defavorizate nu pot fi considerate deviante, deoarece se conformează modelelor culturale ale acelei clase. Esența acestei culturi constă în fapt, în violarea deliberată a normelor sociale

[Corola-publishinghouse/Science/84967_a_85752]
Diagnosing Substance Use Disorder", în Robert Holman Coombs (ed.), Handbook of Addictive Disorders: A Practical Guide to Diagnosis and Treatment, John Wiley and Sons, New Jersey. Bonner, D.M., Herres, S.E. (1982), Heredity, Englewood Cliffs.N.J. Prentice Hall. Boncu , Șt. (2000), Devianța tolerată, Editura Universității "Al. I. Cuza", Iași. Boudon, R. (2006), Tratat de sociologie, Editura Humanitas, București. Bourdieu, P. (1980), The Logic of Practice, Stanford University Press, Stanford, CA. Bourdieu, P. Passeron J.C., (1977), Reproduction in Education, Society, and Culture, Sage

[Corola-publishinghouse/Science/84967_a_85752]
skills interventions that match different personality profiles of female substance abusers", în Psychology of Addictive Behaviors, 14, pp. 231-242. Cuber, J.F., Haroff, P. (1965), The significant Americans: A study of sexual behavior among the affluent, Appleton-Century-Crofts, New York. Cusson, M. (1997), "Devianța", în Tratat de sociologie, Boudon, R. (ed.), Editura Humanitas, București, pp. 439- 477. David, J., Richardson, A., (2008), "Economic Inequality and Homicide from 1975 to 1995: A Cross-National Fixed-Effects Test", în Homicide Studies, Sage Publications, februarie, pp. 28-45. Dawkins, M.P.

[Corola-publishinghouse/Science/84967_a_85752]
K.S. (1986), "Alcohol Consumption and Physical Symptoms in a Mexican American Population", în Drug and Alcohol Dependence, 16, pp. 369-379. Merton, R.K. (1938), "Social Structure and Anomie", în American Sociological Review, 3, pp. 672-683. Miftode, V.(2004), "Protecția minorităților și devianța socială", în Miftode, V., (coord.), Sociologia populațiilor vulnerabile, teorie și metodă, Editura Universității "Al. I. Cuza", Iași. Mionel, V. (2011), "Prospecții teoretice asupra efectelor negative ale procesului de segregare urbană", în Revista Transilvană de Științe Administrative, 1 (28), pp. 100-120

[Corola-publishinghouse/Science/84967_a_85752]
Drug Abuse (NIDA), (2002), Drug Enforcement Agency (DEA) - www.drugfreeamerica.org/Drug Resource. Neamțu, G. (2005). "Probleme de asistență socială în toxicomanie" în Neamțu, G., Stan, D., (coord), Asistența socială. Studii și aplicații, Editura Polirom, Iași, pp. 375-43. Neamțu, C. (2003), Devianța Școlară. Ghid de intervenție în cazul problemelor de comportament ale elevilor, Editura Polirom, Iași. Neamțu, G., Cîmpean I., Ungureanu C. (1998), Intervenție și prevenție în delincvență, Editura Fundației Chemarea, Iași. Newcomb, M.D. (1996), "Pseudomaturity among adolescents: Construct validations, sex differences

[Corola-publishinghouse/Science/84967_a_85752]
477-504. OEDT, (2009), Cercetarea națională privind drogurile în Europa, http://www.emcdda.europa.eu/activities/research. Oetting, E. R., Edwards, R. W., Beauvais, F. (1989), "Drugs and Native-American youth", în Drugs and Society, 3, pp. 5-38. Ogien, A. (2002), Sociologia devianței, Editura Polirom, Iași. Olaio, A. (2001), "Theoretical Models and drug use prevention", în Mendes, F., Relvas, A., P., Olaio, A., Rovira, M., Broyer, G., Pietralunga, S., Borhn, K., Recio, J. L. (ed.), Family: the challenge of prevention of drug use

[Corola-publishinghouse/Science/84967_a_85752]
D. (1990), Introducere în sociologia delincvenței juvenile, Editura Medicală, București. Rădulescu, S.M. (1994), Homo sociologicus, Editura Casa de editură și presă Șansa S.R.L., București. Rădulescu, S., Banciu, D. (1996), Sociologia crimei și criminalității, Editura Șansa, București. Rădulescu S.M. ( 1998), Sociologia devianței, Editura Victor, București. Rădulescu, S.M., Dâmboeanu, C. (2006), Sociologia consumului și abuzului de droguri, Editura Lumina Lex București. Regoly, R.M., Hewitt, J.D., Delisi, M. (2010), Delinquency in society, ediția a VIII-a, Jones and Bartlett Publishers LLC. Rehm, J., Baliunas

[Corola-publishinghouse/Science/84967_a_85752]
21,22,23,24, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 33, 35, 38, 40, 42, 44,45, 46, 48, 49, 50, 56, 66, 67, 74, 78, 79, 81, 82, 105, 107, 118, 119, 124, 135, 142, 164, 195, 200,201 devianța, 41, 55,56, 57, 58, 59, 61, 62, 63, 79, 89, 106, 107, 108 DiClemente, C., 65, 71, 121 Diez, J.P., 80 Dioscoride, Penadius, 10 Dobzhansky, Th., 93 Dragomirescu, V.T., 55, 97, 100 Drăgan, J., 13, 18, 19, 21, 22

[Corola-publishinghouse/Science/84967_a_85752]
OMS Technical Report Series, No. 273). 3 În acestă parte a raportului au fost analizate doar răspunsurile celor care consumă droguri (bază analizei = 131 respondenți, ce au bifat DA la itemul Q20. Consumi droguri?). ------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------ GABRIEL ALBU Relațiile interpersonale 2 1 DEVIANȚA SOCIALĂ LA TINERI 2 239 Prefață Drogurile, cadru general de analiză și delimitări conceptuale DEVIANȚA SOCIALĂ LA TINERI Droguri licite, droguri ilicite Teorii și modele explicative ale devianței și consumului de droguri Factori determinanți ai delincvenței și ai consumului de

[Corola-publishinghouse/Science/84967_a_85752]