456 matches
-
ofer-|/să ofer-E, față de (el) vin-E/să vin-|, soseșt-E/să soseasc-| etc. La imperativ singular, forma afirmativă, dezinențele intră într-un alt „joc” de omonimii cu indicativul. Dezinența pentru persoana a II-a a imperativului este, în general, omonimă cu dezinența pentru persoana a III-a a indicativului: dezinențele -|: (el) cânt-|!/cânt- | (tu)!, (el) lucreaz-|!/lucrez- | (tu)!, (el) coboar-|!/coboar- | (tu)!, sau -E, în funcție de tipul de flexiune al verbului: (el) prind-E/prind-E (tu)!, (el) vind-E/vind-E (tu)!, (el) urășt-E/urășt-E (tu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
soseșt-E/să soseasc-| etc. La imperativ singular, forma afirmativă, dezinențele intră într-un alt „joc” de omonimii cu indicativul. Dezinența pentru persoana a II-a a imperativului este, în general, omonimă cu dezinența pentru persoana a III-a a indicativului: dezinențele -|: (el) cânt-|!/cânt- | (tu)!, (el) lucreaz-|!/lucrez- | (tu)!, (el) coboar-|!/coboar- | (tu)!, sau -E, în funcție de tipul de flexiune al verbului: (el) prind-E/prind-E (tu)!, (el) vind-E/vind-E (tu)!, (el) urășt-E/urășt-E (tu)! etc. Observații: • Mai multe serii de verbe au
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
el) lucreaz-|!/lucrez- | (tu)!, (el) coboar-|!/coboar- | (tu)!, sau -E, în funcție de tipul de flexiune al verbului: (el) prind-E/prind-E (tu)!, (el) vind-E/vind-E (tu)!, (el) urășt-E/urășt-E (tu)! etc. Observații: • Mai multe serii de verbe au și la imperativ aceeași dezinență ca la persoana a II-a a indicativului, -I (ultrascurt sau semivocalic): (tu) merg-I/merg-I (tu)!, (tu) rămâ-I/ rămâ-I (tu)! etc. Dezvoltarea acestei noi omonimii-excepție: persoana a II-a imperativ - persoana a II-a indicativ este condiționată de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-I (tu)!, (tu) rămâ-I/ rămâ-I (tu)! etc. Dezvoltarea acestei noi omonimii-excepție: persoana a II-a imperativ - persoana a II-a indicativ este condiționată de structura fonetică a verbului și de relațiile de fonetică sintactică în care acesta se cuprinde. Primesc dezinența -I și la imperativ cele mai multe din verbele bisilabice a căror rădăcină se termină în africatele ¥, ©: plâng-I!, trec-I!, merg-I!, tac-I! etc. și unele verbe cu rădăcina terminată în sonantele n sau r: rămâ-I!, răsar-I!, apar-I
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
răsar-I!, apar-I! etc. Compușii acelorași verbe, însă, păstrează prima omonimie, cu persoana a III-a a indicativului: (el/deplâng-E/deplâng-E (tu)!, (el) petrec-E/petrec-E (tu)! etc. Pe de altă parte, aceleași verbe simple, care prezintă și la imperativ dezinența -I,ân mod obișnuit, revin la prima omonimie, mai generală, atunci când formează corp comun, sub aspect fonetic, cu un pronume personal, formă scurtă: plâng-E-l! trec-E-o! (tu). • Câteva verbe prezintă la imperativ forme particulare, explicabile din perspectiva istorică a limbii (ca
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a face - fă!, a zice - zi!, a aduce - adu!, a duce - du!. Alte forme speciale s-ar putea explica prin fonetică sintactică: a veni - vin-O! (alături de vin-|), datorită însoțirii aproape în permanență cu un vocativ; a aduce - ad|! etc. Dezinențe în funcție de timpul verbal În funcție de dezinențele specifice, timpurile verbului s-ar putea grupa în patru categorii; în interiorul acestor clase, unele dezinențe sunt dependente de tipul de flexiune al verbelor, altele, cele mai multe, sunt indiferente: 1. prezentul (indicativ, conjunctiv, imperativ), timp cu unele
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
zi!, a aduce - adu!, a duce - du!. Alte forme speciale s-ar putea explica prin fonetică sintactică: a veni - vin-O! (alături de vin-|), datorită însoțirii aproape în permanență cu un vocativ; a aduce - ad|! etc. Dezinențe în funcție de timpul verbal În funcție de dezinențele specifice, timpurile verbului s-ar putea grupa în patru categorii; în interiorul acestor clase, unele dezinențe sunt dependente de tipul de flexiune al verbelor, altele, cele mai multe, sunt indiferente: 1. prezentul (indicativ, conjunctiv, imperativ), timp cu unele dezinențe variabile în funcție de tipul de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fonetică sintactică: a veni - vin-O! (alături de vin-|), datorită însoțirii aproape în permanență cu un vocativ; a aduce - ad|! etc. Dezinențe în funcție de timpul verbal În funcție de dezinențele specifice, timpurile verbului s-ar putea grupa în patru categorii; în interiorul acestor clase, unele dezinențe sunt dependente de tipul de flexiune al verbelor, altele, cele mai multe, sunt indiferente: 1. prezentul (indicativ, conjunctiv, imperativ), timp cu unele dezinențe variabile în funcție de tipul de flexiune al verbului. Are loc acum o nouă regrupare a verbelor, în două mari clase
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în funcție de timpul verbal În funcție de dezinențele specifice, timpurile verbului s-ar putea grupa în patru categorii; în interiorul acestor clase, unele dezinențe sunt dependente de tipul de flexiune al verbelor, altele, cele mai multe, sunt indiferente: 1. prezentul (indicativ, conjunctiv, imperativ), timp cu unele dezinențe variabile în funcție de tipul de flexiune al verbului. Are loc acum o nouă regrupare a verbelor, în două mari clase: • verbele din tipurile I și II2.a. de flexiune; • celelalte verbe. Diferențele stau în dezinențele care realizează omonimiile „personale”, adică în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
indicativ, conjunctiv, imperativ), timp cu unele dezinențe variabile în funcție de tipul de flexiune al verbului. Are loc acum o nouă regrupare a verbelor, în două mari clase: • verbele din tipurile I și II2.a. de flexiune; • celelalte verbe. Diferențele stau în dezinențele care realizează omonimiile „personale”, adică în dezinențele de persoana a III-a singular și plural. Verbele din prima grupă prezintă dezinența -|, la singular și plural: cânt-|, lucreaz-|, coboar-|, în timp ce celorlalte verbe le este caracteristică dezinența -E, la singular: soseșt-E, urășt-E
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
variabile în funcție de tipul de flexiune al verbului. Are loc acum o nouă regrupare a verbelor, în două mari clase: • verbele din tipurile I și II2.a. de flexiune; • celelalte verbe. Diferențele stau în dezinențele care realizează omonimiile „personale”, adică în dezinențele de persoana a III-a singular și plural. Verbele din prima grupă prezintă dezinența -|, la singular și plural: cânt-|, lucreaz-|, coboar-|, în timp ce celorlalte verbe le este caracteristică dezinența -E, la singular: soseșt-E, urășt-E, apar-E, vind-E, rămân-E, prind-E etc. și dezinența
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbelor, în două mari clase: • verbele din tipurile I și II2.a. de flexiune; • celelalte verbe. Diferențele stau în dezinențele care realizează omonimiile „personale”, adică în dezinențele de persoana a III-a singular și plural. Verbele din prima grupă prezintă dezinența -|, la singular și plural: cânt-|, lucreaz-|, coboar-|, în timp ce celorlalte verbe le este caracteristică dezinența -E, la singular: soseșt-E, urășt-E, apar-E, vind-E, rămân-E, prind-E etc. și dezinența -Ø, la plural: sosesc, urăsc, par, vând, rămân, dorm, prind etc. Excepțiile se explică
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
celelalte verbe. Diferențele stau în dezinențele care realizează omonimiile „personale”, adică în dezinențele de persoana a III-a singular și plural. Verbele din prima grupă prezintă dezinența -|, la singular și plural: cânt-|, lucreaz-|, coboar-|, în timp ce celorlalte verbe le este caracteristică dezinența -E, la singular: soseșt-E, urășt-E, apar-E, vind-E, rămân-E, prind-E etc. și dezinența -Ø, la plural: sosesc, urăsc, par, vând, rămân, dorm, prind etc. Excepțiile se explică din perspective fonetice: apropi-E, ofer-|, scri-U, da-U, ști-U etc. Celelalte dezinențe sunt indiferente
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dezinențele de persoana a III-a singular și plural. Verbele din prima grupă prezintă dezinența -|, la singular și plural: cânt-|, lucreaz-|, coboar-|, în timp ce celorlalte verbe le este caracteristică dezinența -E, la singular: soseșt-E, urășt-E, apar-E, vind-E, rămân-E, prind-E etc. și dezinența -Ø, la plural: sosesc, urăsc, par, vând, rămân, dorm, prind etc. Excepțiile se explică din perspective fonetice: apropi-E, ofer-|, scri-U, da-U, ști-U etc. Celelalte dezinențe sunt indiferente la tipul de flexiune al verbului: cânt, dorm, văd, sosesc; cânț-I, vez-I
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
este caracteristică dezinența -E, la singular: soseșt-E, urășt-E, apar-E, vind-E, rămân-E, prind-E etc. și dezinența -Ø, la plural: sosesc, urăsc, par, vând, rămân, dorm, prind etc. Excepțiile se explică din perspective fonetice: apropi-E, ofer-|, scri-U, da-U, ști-U etc. Celelalte dezinențe sunt indiferente la tipul de flexiune al verbului: cânt, dorm, văd, sosesc; cânț-I, vez-I, soseșt-I; cântă-M, dormi-M, vede-M, sosi-M; cânta-ȚI, dormi-ȚI, vede-ȚI, sosi-ȚI etc. 2. imperfectul, timp indiferent, sub aspectul dezinențelor, la
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Celelalte dezinențe sunt indiferente la tipul de flexiune al verbului: cânt, dorm, văd, sosesc; cânț-I, vez-I, soseșt-I; cântă-M, dormi-M, vede-M, sosi-M; cânta-ȚI, dormi-ȚI, vede-ȚI, sosi-ȚI etc. 2. imperfectul, timp indiferent, sub aspectul dezinențelor, la tipul de flexiune al verbelor: • dezinența -M, la persoana I, singular: cânta-M, lucra-M, dormea-M, cobora-M, ura-M, părea-M, vindea-M, prindea-M etc. • dezinența -Ø, la persoana a III-a singular: cânta, lucra, dormea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
flexiune al verbului: cânt, dorm, văd, sosesc; cânț-I, vez-I, soseșt-I; cântă-M, dormi-M, vede-M, sosi-M; cânta-ȚI, dormi-ȚI, vede-ȚI, sosi-ȚI etc. 2. imperfectul, timp indiferent, sub aspectul dezinențelor, la tipul de flexiune al verbelor: • dezinența -M, la persoana I, singular: cânta-M, lucra-M, dormea-M, cobora-M, ura-M, părea-M, vindea-M, prindea-M etc. • dezinența -Ø, la persoana a III-a singular: cânta, lucra, dormea, sosea, cobora, ura, prindea etc. • dezinența -®, la
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-ȚI, sosi-ȚI etc. 2. imperfectul, timp indiferent, sub aspectul dezinențelor, la tipul de flexiune al verbelor: • dezinența -M, la persoana I, singular: cânta-M, lucra-M, dormea-M, cobora-M, ura-M, părea-M, vindea-M, prindea-M etc. • dezinența -Ø, la persoana a III-a singular: cânta, lucra, dormea, sosea, cobora, ura, prindea etc. • dezinența -®, la persoana a III-a plural: cânta-U, lucra-U, dormea-U, sosea-U, cobora-U, ura-U, părea-U, prindea-U etc. Celelalte dezinențe nu sunt specifice imperfectului și sunt indiferente
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbelor: • dezinența -M, la persoana I, singular: cânta-M, lucra-M, dormea-M, cobora-M, ura-M, părea-M, vindea-M, prindea-M etc. • dezinența -Ø, la persoana a III-a singular: cânta, lucra, dormea, sosea, cobora, ura, prindea etc. • dezinența -®, la persoana a III-a plural: cânta-U, lucra-U, dormea-U, sosea-U, cobora-U, ura-U, părea-U, prindea-U etc. Celelalte dezinențe nu sunt specifice imperfectului și sunt indiferente la tipul de flexiune al verbului. La imperfect apare o nouă omonimie, datorată dezinenței, între persoana
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
părea-M, vindea-M, prindea-M etc. • dezinența -Ø, la persoana a III-a singular: cânta, lucra, dormea, sosea, cobora, ura, prindea etc. • dezinența -®, la persoana a III-a plural: cânta-U, lucra-U, dormea-U, sosea-U, cobora-U, ura-U, părea-U, prindea-U etc. Celelalte dezinențe nu sunt specifice imperfectului și sunt indiferente la tipul de flexiune al verbului. La imperfect apare o nouă omonimie, datorată dezinenței, între persoana I, singular și persoana I, plural: (eu, noi) cântaM, lucraM, dormeaM, soseaM, coboraM, uraM, păreaM, vindeaM, prindeaM
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prindea etc. • dezinența -®, la persoana a III-a plural: cânta-U, lucra-U, dormea-U, sosea-U, cobora-U, ura-U, părea-U, prindea-U etc. Celelalte dezinențe nu sunt specifice imperfectului și sunt indiferente la tipul de flexiune al verbului. La imperfect apare o nouă omonimie, datorată dezinenței, între persoana I, singular și persoana I, plural: (eu, noi) cântaM, lucraM, dormeaM, soseaM, coboraM, uraM, păreaM, vindeaM, prindeaM etc. 3. mai mult ca perfectul, timp indiferent la tipul de flexiune al verbelor: • dezinența -M, la persoana I singular: cântase
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
imperfect apare o nouă omonimie, datorată dezinenței, între persoana I, singular și persoana I, plural: (eu, noi) cântaM, lucraM, dormeaM, soseaM, coboraM, uraM, păreaM, vindeaM, prindeaM etc. 3. mai mult ca perfectul, timp indiferent la tipul de flexiune al verbelor: • dezinența -M, la persoana I singular: cântase-M, lucrase-M, dormise-M, sosise-M, coborâse-M etc. • dezinența -ȘI, la persoana a II-a singular: cântase-ȘI, lucrase-ȘI, dormise-ȘI, sosise-ȘI, coborâse-ȘI, urâse-ȘI etc. • dezinența -Ø, la
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cântaM, lucraM, dormeaM, soseaM, coboraM, uraM, păreaM, vindeaM, prindeaM etc. 3. mai mult ca perfectul, timp indiferent la tipul de flexiune al verbelor: • dezinența -M, la persoana I singular: cântase-M, lucrase-M, dormise-M, sosise-M, coborâse-M etc. • dezinența -ȘI, la persoana a II-a singular: cântase-ȘI, lucrase-ȘI, dormise-ȘI, sosise-ȘI, coborâse-ȘI, urâse-ȘI etc. • dezinența -Ø, la persoana a III-a singular și plural: cântase, cântaseră, lucrase, lucraseră, dormise, dormiseră etc. Omonimia dintre persoana
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
al verbelor: • dezinența -M, la persoana I singular: cântase-M, lucrase-M, dormise-M, sosise-M, coborâse-M etc. • dezinența -ȘI, la persoana a II-a singular: cântase-ȘI, lucrase-ȘI, dormise-ȘI, sosise-ȘI, coborâse-ȘI, urâse-ȘI etc. • dezinența -Ø, la persoana a III-a singular și plural: cântase, cântaseră, lucrase, lucraseră, dormise, dormiseră etc. Omonimia dintre persoana a III-a singular și persoana a III-a plural, existentă în limba vorbită, este anulată, în limba literară, de morfemul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cântaseră, lucrase, lucraseră, dormise, dormiseră etc. Omonimia dintre persoana a III-a singular și persoana a III-a plural, existentă în limba vorbită, este anulată, în limba literară, de morfemul -ră-, situat intre tema de mai mult ca perfect și dezinențele de plural, la toate verbele, indiferent de tipul de flexiune: (el) cântase - (ei) cântaseR| etc. 4. perfectul simplu, timp indiferent la tipul de flexiune al verbului: • dezinența -I, la persoana I singular: cânta-I, lucra-I, dormi-I, sosi-I
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]