570 matches
-
în creierul lui amorțit. Simți o durere aprigă, ca și cum un mușchi, multă vreme nefolosit, ar fi prins să-i zvâcnească. Durerea se potoli. Gândul se spulberă. Creierul se scufundă din nou în somnu-i adânc. Ixtl se întoarse în vechea și deznădăjduita lume a beznei presărate cu pete de lumină. Însăși ideea de energie și de materie deveni vagă, ca un vis. Deodată, însă, mesajul își croi încă o dată drum, undeva, la periferia conștiinței lui Ixtl. Trupul lui vlăguit se simți scuturat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
i se deschideau în față, se topi întreg în raza care brăzda spațiul. Deși stoarsă de energie, nava continua să înainteze în virtutea inerției, depărtându-se tot mai mult de el, întâi cu un an-lumină, apoi cu doi, apoi cu trei... Deznădăjduit, Ixtl își dădu seama că nava îi va scăpa printre degete, în ciuda eforturilor sale. Deodată, însă, nava se opri, în plin zbor, încremenind în spațiu. Era încă la mare distanță, dar nu se mai depărta. Ixtl înțelese ce se întâmplase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
coasta navei. Erau "bărcile de salvare" ale oamenilor, fantomatice în lumină strălucitoare a hublourilor. Deschizătura se închise, iar uriașa sferă metalică se mistui în noapte, lăsând o dâră luminoasă, ca o galaxie. Timpul se târa, leneș, spre veșnicie. Ixtl plutea, deznădăjduit, prin noaptea nemărginită, gândindu-se fără să vrea la puii lui care nu aveau să se mai nască și la Universul pe care-l pierduse pentru totdeauna! Grosvenor nu-l slăbea din ochi pe chirurg, care își înfipse bisturiul electric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
de bucurie. Aș vrea... — Te rog, nu, pe urmă o să te superi pe mine și nu vreau asta, cu nici un chip nu vreau, nu pot să te văd supărat pe mine, vreau să rămână totul așa, până la sfârșit, am spus deznădăjduită, nu chiar cuvintele astea, dar ceva asemănător, nu-mi mai amintesc bine, și m-am sculat să-l văd. Avea cea mai chinuită față din lume și mi-era într adevăr foarte greu, fiindcă voiam să fac ce voia el
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
treburile lumești. Și refuz să-ți dau o slujbă pentru că nu angajez niciodată rubedenii... Spune-i lui Creel să vină să stea la mine. Dar un bărbat nu vreau să întrețin. Asta-i tot, încheie ea. O privi o vreme deznădăjduit, observând-o cum îi supraveghea calmă pe salariații care manipulau aparatele de măsură, vechi și de mult timp inexacte. De două ori răsună glasul ei în interiorul încărcat de praf și de fiecare dată cu o notă acută: - Greutatea e depășită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
ochii măriți spre ecran: doctorul Majid Shahriari, un expert în fizică nucleară, mâna dreaptă a lui Akbar Salehi în programele de la OIEA, fusese victima unui asasinat cu bombă magnetică, în timp ce se îndrepta spre biroul său. Ghazal începu să plângă încet, deznădăjduită, uitându-se la filmul dezastrului. Îl cunoscuse pe Shahriari, care era și profesor la Universitatea Shahid Beheshti, și se gândi că îl și văzuse odată cu fiul lui, care avea cinci- șase ani. Ea aflase de mult de atacurile cu virusul
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
că cel mai interesant eveniment din Elizabethtown, Kentucky, e festivalul anual la care oamenii se Îmbracă precum Părinții Fondatori? Barsam a fluturat din mâini În sus fie ca să sublinieze ceea ce spusese, fie ca să atragă atenția lui Dumnezeu Într-o rugăciune deznădăjduită. — Și apoi se Îndreaptă cu toții spre centru ca să se Întâlnească cu generalul George Armstrong Custer! — De aia nu trebuia să te căsătorești cu ea de la bun Început, a spus unchiul Dikran chicotind pe Înfundate. Furia i se risipise deja, fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
-mi adun gândurile și după aceea aștept telefonul tău. Promite-mi, promite-mi, a Îngânat Rose isteric. — Bine, mamă, promit, s-a bâlbâit Armanoush. Mamă, ești bine? Ce s-a Întâmplat? Însă Rose Închisese deja. Șocată, palidă și ținând Încă deznădăjduită telefonul În mână, Armanoush s-a uitat la Asya. — Mama m-a rugat s-o sun din nou În loc să mă Întrebe de ce n-am sunat mai Înainte? Nu-i stă În fire. Nu e deloc stilul ei. — Liniștește-te, te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
la cale. și chiar s-ar putea să îi salveze viața. ă Crezi că se află în pericol? ă Numai în cazul în asasinul crede că îl poate da în vileag. ă Cine crezi că este asasinul? Porfiri Petrovici suspină deznădăjduit. ă Ai dreptate, sunt vinovat. Am o vină foarte rusească. Sunt superstițios. Privirea lui Porfiri era pe moment timidă, aproape umilă. știi că am sânge de tătar? Din partea bunicii mele. S-a născut într-un trib Kezhig și s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
la fel de mare oricui i s-ar întâmpla. — Sigur că este. Dar e cu atât mai mult o tragedie când i se întâmplă unui om ca Ralph, pentru că oamenii ca el sunt rari. Fran îi zâmbi recunoscătoare, simțindu-se mai puțin deznădăjduită. Jack o înțelegea. Asta nu schimba câtuși de puțin starea tatălui ei, dar faptul că i se recunoștea dreptul de-a fi al dracului de furioasă din cauza asta o ajuta într-un fel să înfrunte situația. — Uite ce e, Francesca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
așa se face că aproape unanimitatea criticii românești s-a constituit ca supra-eu colectiv, taxînd-o ca bufonerie și minimalizînd-o”. Refuzul justificat al conservatorismului protocronist nu justifică însă și delirul apologetic al autorului: „opera lui Urmuz (...) este, în contextul românesc, marea, deznădăjduita, eroica Negație. Poziția sa este, din acest punct de vedere, funcțional omoloagă cu locul pe care îl ocupă, în culturile respective, marii torturați, un Blake, un Dostoievski, un Kafka”... Tot pe linie semiotică (dar colorate „protocronist” și, totodată, „textualist”) se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
care lăsau impresia unor boabe de fasole. Într-un colț se aflau niște paturi de campanie legate cu lanțuri. În razele de lumină ce străbăteau prin hublou se vedeau firicele de praf dansând în aer. Pe unul dintre paturi stătea, deznădăjduit parcă, un bărbat foarte înalt, cu un sac de voiaj din pânză pe genunchi. — Gaston Bonaparte? întrebă Takamori de la distanță. Omul sări imediat în picioare, asemenea unui luptător de sumō. — Oui... da, da, da! Tomoe a rămas cu gura căscată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
omorî numai pe motivul că nu știu să stau călare! Între timp, fiecare fugea pe unde apuca. Mulți încă zăceau pe jos și ne rugau să le luăm cu noi copiii și femeile. Grimoald și Rodoald își căutau din ochi deznădăjduiți surorile. Dar și ele, din instinct sau trase de alții, se pierduseră în întunericul pădurii, printre muri, și duse au fost. Avarii se apropiau. Am luat-o la goană pe drumul pe care venisem, lăsându-i pe ceilalți în mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
fiul, care-l privea rătăcit și îngrozit. Mânia lui a durat ceva timp, ca apoi, în fine, să se prefacă în deznădejde și durere. De-abia atunci am putut sta de vorbă. S-a așezat ținându-și capul între mâini, deznădăjduit. Unul lângă altul, împresurați de lămpi și lumânări care se mistuiau și se stingeau una după alta, am putut să plângem în tăcere. Apoi s-a agățat de speranța pe care i-am dat-o: - Lasă-i timp de gândire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pregetă să doboare casele noastre și să ne omoare. Din nou la drum și apropriindu-ne de orașul Tuscolo, unde trebuia să primim hărțile de liberă trecere pentru Roma, am văzut că pagubele cutremurului erau mult mai grave, populația mult mai deznădăjduită și gropile comune mult mai mari. La Roma, lovită și de o înspăimântătoare inundație, stricăciunile erau imense, și mulți oameni își pierduseră viața îngropați sub dărâmături sau înecați. Pe colina romană Celio ne-am întâlnit cu Adeodato, care ne aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Am ocolit cât am putut subiectul, ca să amân răspunsurile cel puțin cu câteva zile, și am început să-i povestesc despre viața la abație și despre învățătorul meu. Când, în cele din urmă, am ajuns acasă, eram pur și simplu deznădăjduit. Nu l-am găsit pe Ansoald, și, simțindu-mă ca într-o temniță, am luat-o la fugă pe străzile deja întunecate din Pavia. Am colindat ore-n șir, înfășurat într-o manta cu glugă, fără vreo țintă anume, îmboldit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
dimineață de început de septembrie. Deși ar vrea să-l alunge din minte, momentul despărțirii îi apasă obsedant sufletul. Lacrimile ei nu au fost de ajuns ca să-i întoarcă mama din drum. Tata o ținea în brațe, iar ea privea deznădăjduită cum trenul se pierdea în depărtare. De atunci somnul ei nu a mai fost profund și liniștit,tresărea la fiecare scârțâit al porții de la drum. Apoi speranțele se risipeau. Era doar vântul. Dezamăgită, plângea până adormea. De o săptămână își
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
nu se potrivea cu aceea a lui Gildas și Yves. Primii trei nu prezentau Înțepături la degete, iar biletul scris În dialect breton nu fusese găsit asupra lor. Habar n-avea dacă ea Îl asculta sau nu, dar avea sentimentul deznădăjduit că dacă se oprea din vorbă, ea avea să plece. Își expuse atunci pe larg toate argumentele posibile, strălucite, savante, elocvente, apoi nu mai avu cuvinte, iar ea, parcă spre a-i da anume dreptate, se ridică. O reținu apucînd-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
puse pe o grămăjoară de nisip, accesorii bine cunoscute copiilor care participau pe vremuri la marile concursuri pe plajă organizate de Clubul Mickey. Înțelese atunci că avea să moară. Pe insula aceea de la capătul lumii. Și izbucni Într-un rîs deznădăjduit. Ușurarea lui Gwen deveni palpabilă cînd o recunoscu pe Marie În silueta proțăpită pe malul estuarului. Măsurînd-o din ochi pe tînăra polițistă, Încercă din nou să lanseze motorul. - Bujiile nu mai funcționează. Soțul tău trebuia să le schimbe În următorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
-o. Și uite, ce-ai făcut din bucuria noastră... Fărmăcata nici nu-l mai auzi. Începu să urle ca la mort. Ridică fata, o acoperi cu cearșaful, cu macatul, cu ce mai găsise pe pat și o zbugi afară. Țipa deznădăjduită: - Nu muri, prințesa mea! Nu mă lăsa chiar acușica, comoara vieții mele! Cum să mori, regino? Cum să ne lași, scumpetea scumpeților?! Nu vezi că e sărbătoare sfântă, cum să mori, chiparoasa mea?! Aooooleeeuuuu, săriți că mi se moare prințesa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
parcă țipătul zăpăcitului ăla care a dansat-o, „iubirea-i eternă, madam“, i-a dat puteri, uite iubirea m-a adus în halul ăsta Stelică, să umblu să te pedepsesc până și în mormânt... Începu să țipe îngrozită, un nu deznădăjduit, urlet al neputinței de a te mai opri din prăbușire, urletul groazei de a te vedea cum te cufunzi fără scăpare în bulboane de fum și pucioase, deznădejdea de a privi cum îngerul trimis spre tine își schimbă dintr-o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ar fi benefice atât pentru ea, cât și pentru Jake. Dintotdeauna Alice considerase că toți terapeuții sunt niște șarlatani, dar era adevărat că niciodată nu mai fusese în situația în care se găsea acum. Adică niciodată nu mai fusese obosită, deznădăjduită și, mai presus de toate, disperată. Nici o formă de ajutor nu putea fi exclusă. Perspectiva unui profesionist asupra problemelor care-i necăjeau putea fi chiar utilă. Dacă se ajungea la tribunal, faptul că ședințele de consiliere fuseseră ideea ei avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
nici ultimul... Nu stă în puterea omului să-și împlinească vrerea. Îi șopti o voce dinlăuntrul lui. Trebuie să te împaci cu soarta, care ți-a fost scrisă...!” - Ce să fac, daca vrerea nu e de niciun folos?! Murmură el deznădăjduit. ”- Veghează... Veghează și te roagă!” îi șopti vocea din nou. - Nu mai cred, nu mai cred!... strigă el cuprins de îndoieli. A cerut îndurare, milă de la Dumnezeu... dar, în loc de milă a primit doar, tăcere... Durerea lui era abia la început
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
mii de bucăți. Gândul să se mute la Butea, să-i fie mai aproape, deveni tot mai stăruitor. ”- Am ajuns!” îl auzi, ca prin somn, pe Avel oprind motorul. Erau în fața blocului, acasă la Iași... Iorgu se simți, cu totul deznădăjduit. ”- Da!... Trebuie să mă mult la Butea!” murmură el. Avel făcu ochii mari, rămânând fără glas. Iarna s-a dus... a venit primăvara. Odată cu trezirea la viață a cerului, a păsărilor, a plantelor și a oamenilor, sărbătorile primăverii au sosit
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
Iorgu nu-și deslușea decât zvâcnetul arterelor. Il cuprinse o teamă nedefinită. -Fata, Fata mea dragă... unde ești, Fata?!.. se tângui el. -Rând pe rând, fiecare urcă Golgota de veacuri... Fiecare străbate aceleași chinuri!.. îi șopti un gând. Fiecare află deznădăjduita speranță a veacurilor... Fiecare își alătură pașii celor ce au fost și au luptat înaintea lui împotriva morții, au tăgăduit moartea și au murit. Nu folosește la nimic să te tângui. A murit și gata. Fiecăruia îi vine rândul... Asta
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]