787 matches
-
precedent. Să reținem însă că aici, ca mai pretutindeni la Dilthey (exceptând unele ezitări și imprecizii care țin mai mult de terminologie decât de concepție), este vorba numai despre o intercondiționare sincronică, la nivelul aceleiași epoci. Potrivit lui Dilthey, o intercondiționare diacronică, la scara istoriei universale, se realizează însă numai la nivelul formelor, nu și al conținuturilor, așa cum vom vedea în capitolul următor. Ținând seama de criza filozofiei din epocă și nu mai puțin de complexa situare a lui Dilthey în raport cu principalele
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
universal valabile, fie de natură istoricistă, deduse din presupusele legi ale trecerii de la o formă istorică la alta, în sensul determinismului istoric despre care vorbește Karl Popper în Mizeria istoricismului 2. Prin urmare, Historizismus semnifică supralicitarea faptelor istorice în plan diacronic, importanța exagerată ce li se atribuie acestora, și mizează pe legi ce ar determina cursul istoriei, menite să pună în lumină faptul că evoluția istorică ar avea un sens prestabilit. Anticipând termenii discuției din acest capitol, am putea spune că
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
sincronie niște simple deveniri singulare, care se consumă în cadrul unuia și aceluiași moment istoric, ca să zicem așa "cu circuit închis" -, cât mai cu seamă o evoluție în diacronie, ce străbate epocile, dincolo de diferențele lor specifice. Atunci, de vreme ce nu ignoră evoluția diacronică, istorismul recunoaște implicit și o anumită continuitate. Vom arăta mai jos despre ce fel de continuitate este vorba. Fiindcă încercăm să procedăm inductiv, analizând mai întâi ca și Dilthey datele "empirice", ne mulțumim deocamdată să avansăm doar conceptul de continuitate
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
de tipurile de Weltanschauung privite ca "unități" (am vorbit în acest sens despre o continuitate tipologică), i-a asigurat coeziunea și omogenitatea de-a lungul timpului; în fine, însuși conceptul unei "corelații istorice", prezent mereu la Dilthey și sub latură diacronică, nu numai sincronică toate acestea trimit fără îndoială la ideea de "continuitate". Convins că "nimic nu dispare fără urmă în filozofie din tot ceea ce a fost viu și a însemnat ceva altădată", un neohegelian precum Jonas Cohn mai putea viza
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
pe fiecare treaptă nouă fazele premergătoare, ca <<momente depășite>>, până la ancorarea în sistemul integral". Dincolo de diversitatea formelor ei de manifestare, filozofia apare ca un tot unitar "constituit din multiplicitatea momentelor contradictorii", pe care le depășește negându-le.206 Această dinamică diacronică a Ideii supraindividuale demonstrează fără doar și poate existența unei evoluții, a unui progres în filozofie. ) Problema valabilității sistemelor În aceste condiții, se pune, desigur, problema valabilității sistemelor. Orice sistem filozofic este "adevărat, numai parțial însă, ca o etapă spre
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
fiecare sistem cultural și fiecare comunitate își are centrul în ea însăși.233 Ce dovedesc toate aceste lucruri legate de condiția "sistemului cultural"? În primul rând, faptul că există o autonomie la nivelul fiecăruia. Străbătând epocile, sistemul se cristalizează progresiv, diacronic, ceea ce ne conduce la ideea de continuitate, cu multiplele ei fațete. Dar sistemul ca atare nu se subordonează unei formule generale, unui concept totalizator, capabil să dicteze evoluția globală a tuturor sistemelor culturii la scara istoriei. Mai mult decât atât
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
și cărți de poezie, proză, dramaturgie, și continuă să o facă. Anticălinescian (deși "divinul" critic este invocat, analizat deferent și citat copios), dar și antimaiorescian (prin grilă lovinesciană), profesorul Negrici nu pregetă să acuze spiritul critic românesc (inclusiv pe sine), diacronic și sincronic vorbind, de slăbiciuni, orbiri și nevolnicii, de obediența retoricii magnificării unor tabuuri naționale, a idealizării și mitizării unor opere și scriitori care persistă și azi în climatul public. Vinovatul principal: prezența mereu și încă iradiantă a unor mituri
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
de specialitate. Cei șaisprezece scriitori români considerați canonici au fost prezentați sintetic: fișă de autor, universul artistic, teme și motive, operele reprezentative, hermeneutica textului, caracterizarea unor personaje. În aceste sinteze, am selectat cele mai valoroase puncte de vedere, în perspectivă diacronică, pentru a contura cât mai bine figura spiritului creator. Cei interesați pot afla informații despre particularitățile operelor următorilor scriitori canonici: Tudor Arghezi, G. Bacovia, I. Barbu, L. Blaga, I.L. Caragiale, G. Călinescu, I. Creangă, M. Eminescu, E. Lovinescu, Titu Maiorescu
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
umane. Fiindcă istoria, ca disciplină, e în ultimă instanță un teren de confruntare cu noi înșine. La acest final de veac și de epocă istoriografică e menită a limpezi, mai mult ca oricând, în spațiul istoriei vii, ale cărei trasee diacronice trebuie să le degajeze din mulțimea informă a faptelor. Poate nici un eveniment nu e atât de semnificativ din acest punct de vedere ca acela pe care îl trăim, ca națiune, de la trecutul solstițiu încoace. El ne obligă nu numai la
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
de modernizare, o nouă cadență a mișcării sale în timp. Exista pericolul unor schimbări prea rapide, susceptibile să împiedice adevărata creație, care presupune limpezire, decantare, continuitate. Creația mai implică desigur o nouă ordine introdusă în realitatea existentă, dar și adiție diacronică, suprapunere de valori. Aici descoperă N. Manolescu, nu fără temei, contradicția de bază a mentorului Junimii, care a voit să inaugureze fundamental, în timp ce era silit totuși a ține seama de achizițiile anterioare. Exemplar rămâne însă gestul său critic, de o
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
idee și act, relație a cărei intervertire e responsabilă în fond de criza lumii moderne (Anton Dumitriu). În nevoia continuă de autocunoaștere, alături de alte discipline antropologice și de artă, istoria joacă deci un rol important, ca una ce relevă dimensiunea diacronică a umanității. Un istoriograf poate da seama de aportul cunoașterii trecutului la emergența însăși a ideii de identitate. Dacă se face caz adeseori de estetoterapie (Mihai Dragomirescu, Ritm și culoare, 1990), se poate vorbi, socotim, și de terapie prin istorie
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
idee mai completă asupra acestui "răsărit european", zonă cu privire la care a publicat numeroase scrieri de un interes mereu actual, o importantă revistă și atâtea sinteze peste care se trece adesea cu prea multă grabă. Convins că mediul (inclusiv proiecția lui diacronică) exercită o mare influență asupra istoriografiei, N. Iorga s-a ocupat mai ales de sud-estul european, ceea ce n-a rămas fără urmări pentru concepția de ansamblu a istoricului. Fiindcă această zonă evocă straturi, interferențe, conexiuni culturale din adâncă vechime până în
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
Îndeosebi primul text, elaborat pentru Societatea Academică Română din Berlin, la 24 ianuarie 1906, trebuie luat în seamă, ca expresie a unui program de redresare națională. Istoria constituia, în acest caz, numai un cadru explicativ, un fel de a proiecta diacronic o situație prezentă și de a întemeia pe exemple de prestigiu conduitele dezirabile. Important era, în definitiv, ca marile figuri din trecut să devină active, ca modele, să fortifice pe contemporani în voința de mai bine. O evocare a Unirii
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
și furnizat de mediu. Cel intrat într-un astfel de joc obligă pe altcineva să-l ia sub control ("prendre en main") pentru ca apoi să se asocieze procesului de "prise en main" a altora. De aici se trece din domeniul diacronic (cel al istoricității) la cel al sincronismului (funcționând pe baza miturilor, fie ele și "personale"): când primul intră în contradicție, cel de-al doilea permite reajustarea semnificantului și polarizarea semnificatului. 5. Bouillon d'IQ-lture Povești din apele idiomatice (și nu
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
atunci când vine vorba de a submina imaginea Papei și a bazileului, în favoarea sacrului și romanului împărat. Scrisoarea, nicicând expediată, nicicând primită, este unul din numeroasele eșantioane stilistice cu care operează autorul. Este un produs ecumenic, o sinteză de voci intermitente diacronic și sincronic, având în prim-plan estetica uluirii, a fabulosului feeric, grotesc sau terifiant, chiar dacă delirant și vizibil artificios. Baudolino însuși persiflează, când și când, exagerarea. Soarta scrisorii, un text promoțional, e să devină, ca și romanul postmodern, o versiune
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
postfațat de polonista Olga Zaicik, este o frescă multidecenală a unui sat polonez, Străveacul, dar și o dioramă a societății poloneze de-a lungul celor două războaie mondiale până la eliberarea de comunism în anii '80 ai veacului trecut. Dimensiunea istorică, diacronică se subsumează narației realiste de moravuri, cu tot ceea ce înseamnă relații interpersonale, climat economic, mental, detalii de toată mâna, uluitoare în precizia lor cu alonjă universală. Acest fundal riguros epic, intarsiat în clarobscurul analizei psihologice, este stilizat de firele gândirii
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
asemănările dintre sentimentul singurătății la Quasimodo, Petrarca și Leopardi.8 Cercetătorul statuează necesitatea unor studii comparative aprofundate care să pună față în fața poezia celor doi autori: În acest sens mi s-ar părea mai interesant să orientăm analiza către relația diacronica ce se stabilește [între Quasimodo] și secolul al XIX-lea marcat de Foscolo și Leopardi și către cea sincronica ce îl apropie de ermetici.9 Prin analiză detaliată a poeziei sicilianului, prezența cercetare își propune să identifice ascendentele acesteia în
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
prin această discontinuitatea dintre etapă criptica și cea de angajare. Efortul lui, și al altor cercetători cu opinii similare urmărea să demonstreze că gândirea și, implicit, creația lui Quasimodo stăteau sub semnul continuității, ordinii, stabilității, într-un cuvânt al evoluției diacronice firești.254 Ansamblul de studii despre opera sicilianului apare astfel scindat în două orientări principale: una accentuează progresia firească, cealaltă insistă să demonstreze ruptură existența între cele două etape de creație, cezura fiind reprezentată de al doilea Război Mondial. Datorită
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
sau de transferuri semantice ce conturează structura ideatica a fiecărei poezii. În calitate de generatoare și comutatoare de sens, cuvintele lui Quasimodo formează juxtapuneri și asocieri care, repetându-se la distanță în alte poezii, conturează veritabile trasee ideatice analizabile și din perspectiva diacronica. Două dintre cele mai frecvente în primele volume quasimodiene sunt arbore apă eu poetic, respectiv, păsări cuvinte frunze.274 Uneori eul este acea apă de nor / ce astăzi oglindește în șanțuri / mai albastră bucata-i de cer sau acel verde
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
crolla nestăvilit, arătând, încă o dată felul rebel în care sicilianul își însușește rimele maestrului. Metodă cantitativa de cuantificare a termenilor-pol leopardieni din opera lui Quasimodo a prilejuit câteva observații referitoare la arta acestuia, ce a dovedit o bună relaționare intertextuală diacronica. Din această perspectivă, cuvintele predilecte și motivele literare leopardiene, ce se insinuaseră în peisajul literaturii de la începutul secolului XX pentru a contracara vocea unui D'Annunzio au fost integrate de Quasimodo în opera să originală nu ca atare, ci printr-
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
della solitudine", Nell'antico linguaggio altri segni, Salvatore Quasimodo poeta e critico, îngrijit de Giorgio Baroni, XXI, 1-2, Istituti editoriali e poligrafici internazionali, Pisa-Roma, 2003, pp. 321-328. 9 Mi sembrerebbe più interessante, în questo senso, indirizzare le indagini sul rapporto diacronico che s'instaura, ad esempio, con l'Ottocento di Foscolo e Leopardi e șu quello sincronico che lo lega agli ermetici în Rosario Castelli, "Liguria come un'infanzia: gli anni genovesi di Salvatore Quasimodo", Quasimodo e gli altri, îngrijit de
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Potrivit lui Tristano Bolelli ("Leopardi e le lingue antiche", idem, pp. 11-29) sunt deosebit de numeroase referirile la limbile italiană, latină, greacă, dar și franceză, spaniolă, română și chiar chineză, arabă, ebraică, pe care poetul filolog le privește din perspectiva sincronica și diacronica. Dedică pagini întregi limbilor neolatine. Despre limba română (valacca) scrie, printre altele, că este derivată dai soldați români che vi și lasciarono stazionarii da Traiano. Zibaldone, 656. 422 Nostră amica, madre, nelle scienze ed arti e lettere maestra (...) è giusto
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
cît să se producă? Cum să se producă? Pentru cine să se producă ? și (3) abordarea neoinstituțională, care consideră că factorul determinant în dezvoltarea și performanțele sistemelor econo-mice îl reprezintă cadrul instituțional; pentru a înțelege diferențele între diverse sisteme economice, diacronic și sincronic, este necesar să studiem alcătuirea instituțiilor și efectele acestora asupra performanțelor economice. Mult mai realistă decît abordarea neoclasică, pentru că ia în considerare rolul istoriei și al valorilor sociale, și mai riguroasă decît abordarea istoricistă, deoarece spre deosebire de cea din
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
o imagine asupra parcursului teoretic al intertextualității, din 1967 până astăzi. Istoricul conceptului este deschis de un subcapitol în care am operat o lectură comparativă a definirilor pe care noțiunea kristeviană (de descendență bahtiniană) le-a primit în timp. Tabloul diacronic este punctat de reperele teoretice care au marcat evoluția de la noțiune la concept, până la o poetică a intertextualității. Descrierea calitativă a abordărilor care au rotunjit noțional intertextualitatea, de la teoria textului la critica genetică, este completată cu o prezentare cantitativă, în
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
cea specifică noului istoricism), despre imposibilitatea ontologică a istoricului de a fi obiectiv în raport cu obiectul său de studiu ascuns în temporalitatea lui distantă ca într-o impenetrabilă fortăreață. De aici "ficționalizarea" istoriei, de aici "de-epistemologizarea" ei, de aici "subiectivitatea" investigațiilor diacronice ș.a.m.d. Idealul fantomei sangvi nare a lui Țepeș este de aceea măreț. El vrea adevărul total în istoriografie, transformarea istoriei însăși pentru istoric într-o realitate continuă, imposibil de falsificat sau fragmentat. El rezolvă, printr-o mușcătură vampirică
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]