665 matches
-
care orientează evaluarea critică a tradiției etimologice. PRESCURTĂRI ac. - acuzativ adj. - adjectiv alb. - albanez arh. - arhaic arm. - armenesc arom. - aromân bașk. - bașchir bg. - bulgar bis. - bisericesc cf. - confer comp. - compară cum. - cuman cuv. - cuv nt dat. - dativ deriv. - derivat dial. - dialectal dim. - diminutiv engl. - englez fr. - francez frig. - frigian gen. - genitiv germ. - german got. - gotic gr. - grec i.e. - indoeuropean ind. - indian irl. - irlandez isl. - islandez it. - italian înv. - învechit lat. - latin let. - leton lit. - lituanian lusj. - lusaciana de jos luss. - lusaciana
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de la protopărinți. Eu sânt de părere, continuă el, că și Ugrin acesta a fost un următor din dinastia lui Negru-Vodă, transformându-se Negru în Ugrin... Deosebirea între numirea de Negru și Ugrin nu provine de aiurea decât numai de la diferența dialectală dintre limba română și cea maghiară” (Ib., p. 670). Pentru originea acestei denumiri trebuie să ne raportăm la limbile și dialectele turcice, în care Moldova este pronunțată Bogdan, moldovenii sunt bogdanlî, țara Moldovei este kara Bogdan, iar țara Munteniei, kara
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
neamurile din basenul mediteranei, și aceasta probabil din cauza fondului lor etnic comun, rămas de la vechea rasă mediteraniană, care exista înainte de invazia indogermanilor” (I, 777 urm.), iar în altă parte: „Din unitatea cea mare a limbii românești, constatată prin minimele deosebiri dialectale, prin legăturile strânse care există între grupurile dialectale cele mai îndepărtate în spațiu, prin apariția independentă pe teritorii deosebite a foarte multe și importante fenomene, trebuie să tragem concluzia că poporul român a trebuit să fie de la capul locului, și
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
fondului lor etnic comun, rămas de la vechea rasă mediteraniană, care exista înainte de invazia indogermanilor” (I, 777 urm.), iar în altă parte: „Din unitatea cea mare a limbii românești, constatată prin minimele deosebiri dialectale, prin legăturile strânse care există între grupurile dialectale cele mai îndepărtate în spațiu, prin apariția independentă pe teritorii deosebite a foarte multe și importante fenomene, trebuie să tragem concluzia că poporul român a trebuit să fie de la capul locului, și a trebuit să rămână chiar după despărțirea lui
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
asimiliate psihofiziologic au adus și ele în procesul asimilării lor alte serii de cuvinte, iar populațiile cu care contactul a fost pasager au împrumutat cuvinte limbii române. A rezultat imaginea unei limbi artificiale atât ca naștere cât și ca existență dialectală: latina a generat limba română într-un spațiu restrâns, iar apariția dialectelor dacoromân, aromân, meglenoromân și istroromân este rezultatul expansiunii ulterioare a limbii române. La această schemă istorică revenise și Hasdeu după încercarea nereușită de a pune în valoare substratul
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
însumează vanitatea operei lui. Mai întâi este de observat că sistemul de sunete al limbii române și formele gramaticale ale acesteia, ambele rezultate în urma evoluțiilor locale, sunt puse în capul evoluțiilor ca schemă de pornire a acestora pe care materialul dialectal, fonetic și gramatical, adunat până la cele mai mici amănunte, are datoria să o reconstituie ca bază a originii românilor. În al doilea rând, și materialul lexical, trecut în plan secundar, deși el reprezintă rațiunea de a fi a limbii și
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
constituirii limbii române și asupra răspândirii ei ulterioare. Istoria limbii române a Academiei Abordarea constituirii limbii române în manieră neogramatică a necesitat o terminologie adecvată: patria primitivă, latina dunăreană, româna comună, străromâna etc. Formarea limbii române este urmată de răspândirea dialectală a românei comune, cu dacoromâna ca cel mai important dialect, venit și el din sudul Dunării. Falsitatea schemei imaginate de gândirea tradițională culminează cu transformarea în diasporă românească a tot ce se află dincolo de granițele dacoromânei. Academia a proiectat Istoria
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
ajuns la sacrificarea lexicului „împrumutat” al limbii române, etichetat ca neesențial pentru spiritul latin al acesteia, și la anularea personalității fonetice și gramaticale rezultate din constituirea ei în simbioza traco-latină. Tot ce este aparent nelatin în română este atribuit perioadei dialectale de după secolul al VIII-lea și destinat „să formeze obiectul volumului următor”, al treilea din ILR. Acest volum rămâne irealizabil datorită faptului că „româna comună” este, cum se spune în aceeași introducere, „un idiom abstract, reconstruit” (p. 17). Realitatea constituirii
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
o rescriere pentru Le Livre de Christophe Colomb a lui Claudel, piesă din 1927. În timp ce Claudel glorifică aici, în persoana lui Columb, victoria creștinismului, Césaire condamnă opresiunea. 44 Începând cu 1972, Yacine, care se întoarce în Algeria, scrie în araba dialectală. Ultimele sale piese, modificate neîncetat în cursul repetițiilor, nu sunt publicate. 45 Publicat în Théatre complet, t.1, Actes Sud, 1986. 46 L'Age d'or, Première ébauche, Stock, Théâtre ouvert, 1975. ----------------------------------------------------------------------- MARILE TEORII ALE TEATRULUI La construction politique de la
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
un om cult.142 Pe de altă parte, furia de "ploieșteancă" a Miței Baston, pare s-o cuprindă și pe Aglăița M. Chistol, moașa cu nume care trimite aluziv și la "superioritatea" corecției în cazul infidelității. În scrisoarea cu savoare dialectală moldovenească pe care primejdioasa Aglae o întocmește pentru "respectivul" ei, același Jenică Dezghețatu, sunt aglomerate multe alte indicii care-i legitimează descendența din carnavalul caragialian: Jenică, să te ferească Dumnezeu să fie adevărat ceam auzit să nu crezi tu cai
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
straniu, nu-i așa, am putut redeveni creștin! Stau mult să mă gândesc la cele spuse de Aldo, e și un efort suplimentar pentru mine acela de a încerca să înțeleg exact sensul cuvintelor sale spuse într-o italiană ușor dialectală, Mi-am pierdut pasiunea credinței, mio figlio, nu credința! E o mare deosebire și o mare pierdere! Apoi tace și eu nu-l mai întreb nimic, mă reîntorc la mare, la pescăruși, la cerul albastru tapetat ici-colo cu câte un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
timpul iernii. Apoi coborî tânărul Împărat; îngheță gândindu-se la mama sa care, chiar în acel loc, coborâse în lanțuri. Centurionul care comanda grupul acela dezolant încercă un salut stângaci. Nu-l privi, dar auzi un glas cu o cadență dialectală, barbară, zări un chip care i se păru animalic - fu străbătut de un fior de spaimă retrospectivă. Îi aduseră calul. Poruncise să fie îmbarcat Incitatus, calul de culoarea mierii care îl urmase de la Misenum. Sări direct în spinarea lui, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
a înțelepciunii și-a artelor. Cf. Mt., 6, 34: „I-ajunge zilei răutatea ei“. Vezi mai sus, p. ..., nota 19. Periodic local. Așezare spaniolă din provincia La Coruña (Galicia). În text: bable (< rădăcina onomatopeică babl, „vorbire confuză și bâlbâită“), varietate dialectală a asturoleonezei, limbă romanică indo-europeană care s-a vorbit în Asturias și León și care subzistă și azi în unele zone asturiene, leoneze și cantabrice, în N Spaniei. De aici se recrutau majoritatea servitorilor. Lat.: „Iubesc, deci exist.“ „Îți mulțumim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
nu era scris prea bine. Dar fluxul de amintiri și anecdote nostalgice, pline de culoare locală, Îmbogățite cu fragmente de cântece, cu vresuri din poezii și replici din dialoguri În câteva registre diferite ale limbilor engleză și franceză - politicos, colocvial, dialectal, literar, parodic și „păsărește“ - era irezistibil pentru orice cititor căruia tema Îi făcea plăcere, prin felul În care se dispensa de chichițele și scrupulele critice, cu o energie și un élan carnavalesc. Trebuise să admire Îndrăzneala cu care Du Maurier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
și se opreau la un pas de bătaie numai fiindcă revenea curentul, se făcea lumină, jgheaburile oscilante începeau să huruie și locomotivele electrice să zumzăie. În puțul de extracție se auzea zgomotul elevatorului. Îndată înceta și cearta cu diverse coloraturi dialectale, după care plecau cu toții tăcuți sau înghițindu-și ultimele cuvinte la treaba lor: în lumina lămpilor cu carbid ce se balansau de colo-colo, deveneau din ce în ce mai mici. Pentru mine, care nu făceam decât să ascult, să prind la întâmplare cuvinte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
la suprafață, așa cum el Însuși țâșnește din panta terenului mlăștinos, ca din senin. Numele său este Codrul lui Wistman. Habar n-am cine a fost Wistman - dacă a fost vreun proprietar de demult sau dacă denumirea derivă din vechiul cuvânt dialectal din Devonshire wisht, care Înseamnă melancolic și straniu, fantomatic; și care stă la baza uneia dintre cele mai vestite povestiri ale lui Conan Doyle, „Câinele din Baskerville“. Ea n-ar fi apărut niciodată dacă n-ar fi existat legenda, mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
ai fi zis buhăit, cu pomeți roșii, cu o mustață groasă care masca o gură hilară, gata să se întindă în rânjet (căci de râs cu gura mare nu râdea aproape niciodată)... Vorbirea îi era mieroasă, exclamația și accentul puternic dialectal, și în loc de virgulă frazele sale erau punctate de un ie, care era când persiflator, când trădând un cinism care reducea totul la universul său și te făcea, în conversația cu el, ori să-i întorci spatele definitiv, ori să renunți
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
1921-1922). Alcătuiește și publică mai multe manuale pentru uzul elevilor de gimnaziu, dicționare școlare bilingve (Dicționar portativ latin-român și român-latin, I-II, 1892-1908), studii lingvistice (Încercări în vocalismul limbei române, 1893, Limba română poporană și dialectul sicillian, 1904) și glosare dialectale (Glosariu de cuvinte dialectale din graiul viu al poporului român, 1899). Colaborează la „Analele Academiei Române”, „Anuarul Liceului Unit «Sf. Vasile cel Mare»” (Blaj), „Calendarul Asociațiunii pe anul 1927”, „Comoara satelor”, „Convorbiri literare”, „Cultura creștină”, „Foaia bisericească și scolastecă”, „Foaia scolastecă
VICIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290545_a_291874]
-
mai multe manuale pentru uzul elevilor de gimnaziu, dicționare școlare bilingve (Dicționar portativ latin-român și român-latin, I-II, 1892-1908), studii lingvistice (Încercări în vocalismul limbei române, 1893, Limba română poporană și dialectul sicillian, 1904) și glosare dialectale (Glosariu de cuvinte dialectale din graiul viu al poporului român, 1899). Colaborează la „Analele Academiei Române”, „Anuarul Liceului Unit «Sf. Vasile cel Mare»” (Blaj), „Calendarul Asociațiunii pe anul 1927”, „Comoara satelor”, „Convorbiri literare”, „Cultura creștină”, „Foaia bisericească și scolastecă”, „Foaia scolastecă”, „Generația nouă”, „România liberă
VICIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290545_a_291874]
-
pseudonimul Delamarina, sub care este îndeobște cunoscut. Grav bolnav de tuberculoză, a murit la moșia mamei sale. A fost înmormântat la Lugoj. V.-D., autor a douăzeci de texte editate postum în placheta Poezii bănățenești (1902), este considerat creatorul „poeziei dialectale” la noi. Sunt versuri scrise cu intenția de a pune în evidență resursele expresive ale limbajului popular. Relatate în graiul bănățean, cu fonetica și lexicul specific, amintirile din copilărie (Țucă-l moșu), evocarea unor tipuri caracteristice (Calu’ lu’ Doancă) sau
VLAD-DELAMARINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290602_a_291931]
-
Braniște, Lugoj, 1902; Victor Vlad Delamarina, LU, 1908, 11-12; Cosma, Bănățeni, I, 132-135; Lația, Cărturari, 19-22; Călinescu, Ist. lit. (1941), 567, 912, Ist. lit. (1982), 639, 1012; Octavian Tăslăuanu, Notiță despre Victor Vlad Delamarina, RFR, 1942, 8; Tancred Bănățeanu, Poezia dialectală și Victor Vlad Delamarina, RFR, 1942, 8; Leonard Gavriliu, Victor Vlad Delamarina, O, 1955, 2; Simion Dima, Caracterul popular în creația lui Vlad Delamarina, O, 1958, 1; Mircea Popa, Date noi despre Victor Vlad Delamarina, O, 1966, 5; Virgil Vintilescu
VLAD-DELAMARINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290602_a_291931]
-
ca reprezentând zone de dinamică a sistemului; interpretarea fenomenelor e însă dificilă, pentru că adesea la un (aparent) dezacord pot conduce mai multe cauze. În materialul cercetat sunt destul de rare cazurile în care dezacordul e cu mare probabilitate doar manifestarea normei dialectale muntenești, sancționate cu severitate de norma literară (folosirea formei de persoana a III-a singular omonime cu persoana a III-a plural, cf. GALR II: 375): arbitrii au avut câteva decizii care a ridicat sala în picioare (TVR 1, 7
[Corola-publishinghouse/Science/85029_a_85815]
-
Dindelegan (1987: 47). Cf. Avram (1997: 230), Zafiu (2007a). 8 Desinența a fost semnalată de Iordan (1943, în 1948: 142-143) ca fenomen regional (oltenesc), puțin pătruns în limba standard. Avram (1973, în 2005: 182-190) confirma, pe baza atlaselor lingvistice, statutul dialectal al formei, dar atrăgea atenția și asupra prezenței sale în gramatici din secolul al XIX-lea și tindea să o considere mai curând un arhaism decât o inovație. Vezi și Pană Dindelegan (1987: 50). 9 Așa cum a arătat Avram (1985
[Corola-publishinghouse/Science/85029_a_85815]
-
tendințe de specializare a mijloacelor de marcare a distanței ironice. În cele ce urmează, ne propunem să urmărim funcționarea operatorului alde în limbajul presei și în comunicarea prin internet, comparând-o cu cea din descrierile mai vechi sau ale utilizărilor dialectale. Tendințele actuale vor fi ilustrate prin ocurențe identificate în corpusul de bază al studiilor de dinamică reunite în acest volum (CLRA, care nu a furnizat însă decât foarte puține exemple), în colecțiile on-line ale unor cotidiene naționale și locale 2
[Corola-publishinghouse/Science/85032_a_85818]
-
care le îndeplinește cuvântul 4. Cele mai multe gramatici din secolele al XIX-lea-al XX-lea au neglijat forma alde, adesea omițând-o cu totul din descrieri. Mai multe date oferă GA I: 177−178 și, recent, GALR I: 261. Utilizările dialectale (muntenești, inclusiv din Sudul Dunării) ale indefinitului au fost descrise în detaliu de Mărgărit (2001, 2006 în 2007). 2. CONSTRUCȚII SINTACTICE ȘI VALORI SEMANTICO-PRAGMATICE În utilizarea lui alde se disting mai multe construcții și valori. Unele dintre acestea pot fi
[Corola-publishinghouse/Science/85032_a_85818]