KorAP: Find »[drukola/base=dialectal & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...13 14 15 ...27 >

668 matches

Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428

aspecte ale aceluiași idiom: pe de o parte, un aspect popular și un aspect literar, din punctul de vedere al tipului de spiritualitate reprezentat și al tipului de cultură corespondent (minor sau major), și, pe de altă parte, un aspect dialectal sau general, din perspectiva repartiției geografice, ori un aspect familiar, un aspect cultivat, un aspect vulgar etc., din punct de vedere stilistic. Fiecare dintre aceste aspecte are propria structură, care îl face funcțional și operant pentru un tip de comunicare

Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
În epoca medievală însă, în perioada existenței unor orașe-state, a unei economii închise și a unei dezvoltări culturale în jurul unor centre locale, majoritatea limbilor literare europene (italiana, franceza, engleza, germana) au cunoscut variante regionale, care porneau de la o bază populară dialectală, încît aveau din punctul de vedere al arhitecturii, aceeași configurație ca limbile populare corespondente, adică o varietate de limbi funcționale regionale. Aspectul comun al limbilor literare din epoca modernă nu reprezintă însă de obicei o însumare sau o sinteză în raport cu

Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
generate chiar de limba-bază, atunci cînd aceasta a avut variante dialec-tale în diferite teritorii. Astfel, latina populară de la baza limbilor romanice a avut cel puțin două dialecte cu particularități deosebite, iar germanica de la baza limbilor germanice a fost deosebit de fragmentată dialectal, încît, în Anglia, unde colonizarea germanică s-a produs mai tîrziu (după secolul al V-lea), au ajuns vorbitori ai unor dialecte germane cu trăsături specifice pronunțate. Pe de altă parte, substratul a putut fi uneori element unificator, inițiator de

Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
lucrările literare. Fără îndoială, oricîte posibilități și mijloace vor fi existat pentru aducerea în provincii a limbii vorbite la Roma, nu a existat situația ca măcar administratorii și coloniștii veniți să vorbească același aspect al latinei din punct de vedere dialectal. Ca atare, înainte chiar de a fi primit amprenta dată de limba (sau de limbile) provinciei în care era adoptată, latina putea veni cu particularități care nu erau ale ei în general, iar aceste particularități dezvoltate apoi și neînlăturate de

Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
și româna). Cu toate acestea, această limbă a beneficiat de o anumită cultivare, deși nici aspectul literar nu este unitar, în dialectul engadinez realizîndu-se, prima traducere a Bibliei într-o limbă romanică, în anul 1560. De asemenea, deși cu redare dialectală, o foarte bogată literatură, îndeosebi poezie, s-a realizat în epoca modernă. Provensala (sau occitana) a fost însă prin excelență limba poeziei spre sfîrșitul Evului Mediu și ar fi putut dezvolta un aspect literar remarcabil dacă vicisitudinile istoriei nu-i

Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
Marino, Vatican, sudul Franței (zona orașului Nisa, Alpi), Malta. Emigrația italiană este semnificativă în S.U.A., Canada, Argentina și Brazilia, iar în foste colonii africane limba italiană este încă uzuală: Somalia, Etiopia, Libia. Italiana este foarte fărîmițată din punct de vedere dialectal (are 14 dialecte distincte), pentru că, înainte de cucerirea romană, au existat în spațiul ei popoare foarte diferite care au fost romanizate (în zona sudică și în Sicilia existînd numeroase și înfloritoare cetăți grecești, care alcătuiau Magna Graecia, în zona centrală trăiau

Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
teritoriul actual al Franței s-au stabilit triburile germanice ale francilor, care au dat numele etniei care s-a născut în acel teritoriu. Datorită lipsei de unitate politică, în perioada de formare a francezei, s-a produs o intensă diversificare dialectală, care s-a adîncit, după secolul al IX-lea, datorită evoluției diferite a regiunilor prin fărîmițarea politică și economică de tip feudal. Zona centrală, avînd ca nucleu Parisul, a început însă o expansiune a domeniului regal, expansiune care a avut

Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
ai unui regat puternic cu capitala la Toledo. Ei au fost însă atacați de arabi, la începutul secolului al VIII-lea, aceștia ocupînd peninsula și stăpînind-o pînă în anul 1492 (în același an în care a fost descoperită America). Structura dialectală a limbii spaniole este bine conturată, un aspect interesant al ei reprezentîndu-l sefarda (sau dialectul sefard), care este limba evreilor emigrați din zona iberică în Peninsula Balcanică. Spaniola se caracterizează prin cea mai frecventă diftongare a vocalelor latine, indiferent de

Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
și română, perfectul simplu este un timp al limbii literare scrise (al narațiunii) care exprimă, la fel ca perfectul compus, o acțiune terminată în trecut. Mai mult ca perfectul latin s-a păstrat pînă astăzi în spaniolă, în portugheză și, dialectal, în italiană. În limba română, locul mai mult perfectului indicativ l-a luat forma corespunzătoare a conjunctivului (cîntasem, văzusem etc., continuatoare ale formelor latinești în -esemus), dar în franceză și în italiană a luat naștere o formă nouă, compusă, după

Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
relativ unitară (limba nordică), din care s-au păstrat inscripții cu caractere runice încă din secolul al III-lea46. Unitatea limbii vechi nordice a ținut pînă în secolul al IX-lea, cînd, în urma expansiunii popoarelor scandinave ("epoca vi-kingilor", secolele IX-XI), diferențierele dialectale s-au accentuat, ceea ce a dus la formarea a patru limbi. Totuși, limbile scandinave principale, daneza, norvegiana și suedeza, au rămas pînă astăzi destul de asemănătoare între ele, încît vorbitorii lor se înțeleg între ei. De altfel, granițele dialectale sînt greu

Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
IX-XI), diferențierele dialectale s-au accentuat, ceea ce a dus la formarea a patru limbi. Totuși, limbile scandinave principale, daneza, norvegiana și suedeza, au rămas pînă astăzi destul de asemănătoare între ele, încît vorbitorii lor se înțeleg între ei. De altfel, granițele dialectale sînt greu de stabilit pe întreg teritoriul pe care se vorbesc aceste limbi, încît ele se disting foarte precis numai luate împreună de teritoriile limbilor vecine. Limbile moderne nordice se consideră că s-au desăvîrșit în secolul al XVI-lea

Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
vest al limbilor germanice cuprinde idiomuri cu mari diferențe între ele: germana, neerlandeza, frizona și engleza. Ceea ce se poate observa în acest grup este faptul că, în ciuda unității lor originare, limbile prezintă nu numai individualitate accentuată fiecare, ci și deosebiri dialectale pronunțate, care au condus, în cazul neerlandezei, la încercări de a realiza variante literare deosebite pentru grupa de dialecte sudice (flamande) și pentru grupa celor nord-vestice (olandeze). S-a acreditat, de asemenea, un timp ideea existenței unei limbi luxemburgheze distincte

Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
în special, în zone rurale, din Olanda, Germania și Danemarca. Din vecinătatea teritoriului ei au emigrat germanicii care s-au stabilit în Anglia și, de aceea, este foarte apropiată de engleză. În ciuda faptului că se caracterizează printr-o mare fărîmițare dialectală, frizona a avut o formă literară standard în secolele XI-XV, care a fost folosită și ca limbă de cancelarie, iar multe dintre elementele ei lexicale au fost preluate de varianta olandeză a limbii literare neerlandeze. Limba norvegiană este limbă oficială

Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
germanice în general (precum fenomenele umlaut și ablaut). Primele inscripții runice în limba daneză datează din secolul al IX-lea, dar limba literară care se va dezvolta după secolul al XIII-lea, îndeosebi prin textele juridice, este marcată de diferențieri dialectale. În timpul expansiunii vikingilor, daneza a fost vorbită în Normandia (Franța) și în Anglia. Normele unitare ale limbii literare au început să se fixeze după răspîndirea Reformei, în secolul al XVI-lea, cînd au început să pătrundă cuvinte din latină, din

Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
aproximativ 120 milioane de vorbitori, în Germania, Austria, nordul Elveției, la care se adaugă comunități importante în numeroase alte state europene și americane. Cunoaște o variantă bazată pe o formă veche vorbită de evrei, numită idiș. Cu o mare fărîmițare dialectală (cuprinzînd și dialectul luxemburghez, pe baza căruia s-a încercat formarea unei limbi literare), datorată în principal numeroaselor formații statale separate din epoca medievală, germana este apreciată de obicei ca reunind două grupuri mari de dialecte germanice continen-tale, germana de

Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
Repetion. Germana a influențat la rîndul ei toate limbile europene și îndeosebi limbile slave, pentru care a reprezentat elementul principal în modernizare. Cele mai vechi atestări în germană sînt din secolul al VIII-lea, treptat realizîndu-se variante literare cu bază dialectală locală, pentru ca, abia în secolele al XV-lea și al XVI-lea, să se tindă spre o limbă comună, avînd la bază germana de sus (sudică), ca urmare a răspîndirii tiparului și, îndeosebi, ca efect al traducerii Bibliei de către Martin

Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
s-a desăvîrșit în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și în prima jumătate a secolului al XIX-lea, cînd, prin influența marilor scriitori și filozofi clasici germani, limba germană și-a desăvîrșit normele generale. Totuși, anumite particularități dialectale se păstrează pînă astăzi în limba literară germană din diferite zone în care se folosește (de exemplu, în cazul germanei din Austria, din Eleveția și din Germania, pe de o parte, și între zona sudică și cea nordică din Germania

Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
de cele care reprezintă germana de jos. Primele inscripții și glose datează de la sfîrșitul secolului al V-lea, numărul lor crescînd în secolele următoare. Limba literară engleză a cunoscut însă unele sincope, pentru că dacă în această primă fază avea bază dialectală cu forme complicate de tip germanic, după ce peste 200 de ani a fost înlocuită (între secolele al XI-lea și al XIV-lea) de franceza ocupanților normanzi, iar, la începutul secolului al XV-lea, engleza literară a fost refăcută pe

Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
scris originalul. Caracteristica aspectului popular de a urma de obicei ordinea subiect verb-predicat complement este atestată și de faptul că limbile germanice, chiar cele care mențin sintetismul la un nivel apreciabil, precum germana literară, dar au pornit de la o bază dialectală, o urmează în linii generale. Cu atît mai mult, limbile preponderent analitice urmează această ordine, pe care însă au și gramaticalizat-o, în sensul că o folosesc pentru a indica funcțiile sintactice ale cuvintelor. Aceasta face ca, în asemenea cazuri

Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
situării în timp și al formei în care se prezintă fiecare limbă avută în vedere. În perioada medievală, limbile literare nu s-au manifestat de obicei unitar și nu aveau caracter comun, ci existau sub forma unor variante avînd baze dialectale diferite de la o zonă la alta. Pe de altă parte, stabilirea normelor limbilor literare s-a făcut treptat și cu multe poticniri, iar o limbă literară se desăvîrșește abia atunci cînd atinge un anumit grad de stabilitate prin norme precise

Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
rînd ca o distincție între limbi diferite (limba maternă și latina) și nu ca o diferențiere a două aspecte ale unei limbi unice. Din acest motiv, limba maternă, atunci cînd era scrisă, era admisă cu variante regionale, așa cum favoriza fărîmițarea dialectală la nivel popular și cum presupunea economia feudală închisă, divizată în zone ce gravitau în jurul unor centre locale, de obicei orașe-cetăți. Ca atare, numai epocii moderne îi este caracteristică, pe de o parte, noțiunea de limbă literară romanică, corespondentă a

Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
secolul al X-lea al XII-lea dialectul din Île-de-France, care stă la baza francezei literare moderne. De aceea, texte precum Chanson de Roland sau romanele lui Chrétien de Troyes constituie monumente ale limbii literare de atunci (o limbă literară dialectală), dar nu reprezintă limba literară franceză actuală. În spațiul spaniol, raportul dintre tendințele dialectale centrifuge a fost altul. Deși cel mai important monument al literaturii medievale spaniole, Cantar de mio Cid, este scris în dialectul castilian, limba literară spaniolă a

Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
francezei literare moderne. De aceea, texte precum Chanson de Roland sau romanele lui Chrétien de Troyes constituie monumente ale limbii literare de atunci (o limbă literară dialectală), dar nu reprezintă limba literară franceză actuală. În spațiul spaniol, raportul dintre tendințele dialectale centrifuge a fost altul. Deși cel mai important monument al literaturii medievale spaniole, Cantar de mio Cid, este scris în dialectul castilian, limba literară spaniolă a căpătat unitate mult mai tîrziu, deoarece o lungă perioadă de timp operele epice se

Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
produs o unificare a variantelor limbii literare și, prin scriitorii clasici care s-au impus în această perioadă, s-au creat premisele fixării ei definitive. În aria de limbă italiană, mai multe veacuri s-au purtat dezbateri aprinse în legătură cu baza dialectală a limbii literare și chiar în epoca actuală continuă să se scrie unele opere literare, îndeosebi poezii, în dialecte. Dar, aceste fenomene nu pot avea un efect prea important, deoarece limba literară creată de învățații Renașterii în frunte cu Dante

Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
deoarece limba literară creată de învățații Renașterii în frunte cu Dante Alighieri pe baza subdialectului florentin al dialectului toscan s-a impus definitiv și reprezintă limba literară a tuturor italienilor. Ca în toate țările neolatine vestice însă, datorită unei baze dialectale înguste, limba literară italiană reprezintă de fapt pentru majoritatea vorbitorilor de limbă italiană o a doua limbă, așa cum altădată latina reprezenta limba de cultură diferită de limba populară. De aceea, între limbile literare romanice vestice și corespondentele lor populare nu

Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]