341 matches
-
care le urmează în silaba închisă. Vocale alungite numai de /v/, /z/, /ʒ/, /ʁ/ și /vʁ/: Vocale alungite de orice consoana: Limba franceză are trei semivocale: /j/, /w/ și /ɥ/, corespunzătoare vocalelor /i/, /u/, respectiv / y/. Toate trei pot forma diftongi ascendenți, iar / j/ și diftongi descendenți. Exemple: "bien" [bjɛ̃] „bine” (cu diftong ascendent), "évantail" [e.vɑ̃.taj] „evantai” (cu diftong descendent) "oui" [wi] „da”, "huit" [ɥit] „opt”. De multe ori, semivocalele alternează cu vocalele corespunzătoare: "nie" [ni] „neagă
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze () [Corola-website/Science/330116_a_331445]
-
închisă. Vocale alungite numai de /v/, /z/, /ʒ/, /ʁ/ și /vʁ/: Vocale alungite de orice consoana: Limba franceză are trei semivocale: /j/, /w/ și /ɥ/, corespunzătoare vocalelor /i/, /u/, respectiv / y/. Toate trei pot forma diftongi ascendenți, iar / j/ și diftongi descendenți. Exemple: "bien" [bjɛ̃] „bine” (cu diftong ascendent), "évantail" [e.vɑ̃.taj] „evantai” (cu diftong descendent) "oui" [wi] „da”, "huit" [ɥit] „opt”. De multe ori, semivocalele alternează cu vocalele corespunzătoare: "nie" [ni] „neagă” ~ "nier" [nje] „a nega”, "loue
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze () [Corola-website/Science/330116_a_331445]
-
ʁ/ și /vʁ/: Vocale alungite de orice consoana: Limba franceză are trei semivocale: /j/, /w/ și /ɥ/, corespunzătoare vocalelor /i/, /u/, respectiv / y/. Toate trei pot forma diftongi ascendenți, iar / j/ și diftongi descendenți. Exemple: "bien" [bjɛ̃] „bine” (cu diftong ascendent), "évantail" [e.vɑ̃.taj] „evantai” (cu diftong descendent) "oui" [wi] „da”, "huit" [ɥit] „opt”. De multe ori, semivocalele alternează cu vocalele corespunzătoare: "nie" [ni] „neagă” ~ "nier" [nje] „a nega”, "loue" [lu] „închiriază” ~ "louer" [lwe] „a închiria”, "tue" [ty
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze () [Corola-website/Science/330116_a_331445]
-
franceză are trei semivocale: /j/, /w/ și /ɥ/, corespunzătoare vocalelor /i/, /u/, respectiv / y/. Toate trei pot forma diftongi ascendenți, iar / j/ și diftongi descendenți. Exemple: "bien" [bjɛ̃] „bine” (cu diftong ascendent), "évantail" [e.vɑ̃.taj] „evantai” (cu diftong descendent) "oui" [wi] „da”, "huit" [ɥit] „opt”. De multe ori, semivocalele alternează cu vocalele corespunzătoare: "nie" [ni] „neagă” ~ "nier" [nje] „a nega”, "loue" [lu] „închiriază” ~ "louer" [lwe] „a închiria”, "tue" [ty] „omoară” ~ "tuer" [tɥe] „a omorî”. Semivocalele și vocalele corespunzătoare
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze () [Corola-website/Science/330116_a_331445]
-
din latina clasică cu un sistem „vocale semideschise vs. vocale semiînchise”. Astfel, ĕ scurt devine [ɛ] semideschis, ē lung > [e] semiînchis scurt, ŏ scurt > [ɔ] semideschis, iar ō lung > [o] semiînchis. Unele vocale scurte cad: > > franceza modernă "chaud" „cald”. Unii diftongi se reduc: > > fr. mod. "or" „aur”. Apare consoana [v]: (pronunțat în latina clasică [wiwere]) > [vivere] „a trăi”. Consoana [s] (surdă) intervocalică se sonorizează, apărând astfel consoana [z]: [rosa] > [roza]. Apar și consoanele africate, de exemplu [k] înaintea lui [e] și
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
inscripții. Astfel este evoluția grupurilor consonantice [pt] și [ps], care s-au confundat cu [kt], respectiv [ks], apoi au evoluat în [xt], [xs], iar ulterior în [i̯t], [i̯s] ([i̯] fiind al doilea element al unui diftong). Exemplu: > [kaxtivus] > franceza veche "chaitif" > fr. mod. "chétif" „plăpând, firav”, > *[kaxsa] > fr. mod. "caisse" „ladă”. Vocala [y] exista în limba galilor și s-ar putea ca franceza să o fi moștenit din aceasta, ca și limba bretonă, cea occitană și
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
kutymə]. În schimb, față de corespondența actuală între scriere și pronunțare, s-ul desinență a pluralului era pronunțat. Sistemul vocalic era mult mai bogat decât cel al francezei moderne. La începutul perioadei, el cuprindea 9 vocale orale, 5 vocale nazale, 11 diftongi orali (toți descendenți), 5 diftongi nazali și 3 triftongi. Vocala [ə] transcrisă e se pronunța și în situațiile în care astăzi nu se pronunță. Vocalele nazale s-au format înaintea consoanelor nazale [n] și [m], acestea din urmă fiind și
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
actuală între scriere și pronunțare, s-ul desinență a pluralului era pronunțat. Sistemul vocalic era mult mai bogat decât cel al francezei moderne. La începutul perioadei, el cuprindea 9 vocale orale, 5 vocale nazale, 11 diftongi orali (toți descendenți), 5 diftongi nazali și 3 triftongi. Vocala [ə] transcrisă e se pronunța și în situațiile în care astăzi nu se pronunță. Vocalele nazale s-au format înaintea consoanelor nazale [n] și [m], acestea din urmă fiind și ele articulate, spre deosebire de pronunțarea modernă
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
fiind și ele articulate, spre deosebire de pronunțarea modernă: "bon" [bõn], "bonne" [bõnə] „bun, bună”; "mont" [mõnt] „munte”. Exista o singură semiconsoană, [j], provenită din [k] sau [ɡ] intervocalic: > "paiier" > fr. mod. "payer" „a plăti”. Deja în secolul al XII-lea, majoritatea diftongilor devin ascendenți prin deplasarea accentului de pe primul element pe al doilea, după care primul element devine semiconsoană, iar al doilea - vocală silabică. De exemplu, evoluția cuvântului "toile" (scris astfel și astăzi) „pânză” este [toi̯lə] (începutul perioadei francezei vechi
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
același fenomen, și [i] evoluează în [j] în aceeași situație: "pied" [pie̯] > [pje] „laba piciorului”. Tot deplasarea de accent afectează și triftongii: "eaue" [ɛa̯u̯ə] > [ɛ̯au̯ə] > fr. mod. "eau" [o] „apă”. Unii diftongi se reduc la o vocală simplă, de exemplu [ai̯] > [ɛ]. Tot în cursul secolului al XII-lea evoluează și unele consoane. [kʷ] / [k] și [gʷ] / [g] se reduc la [k], respectiv [g]: [kʷarre] > [karre] > fr. mod. "carré" [kare] „pătrat
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
franceză al englezului John Palsgrave, dedicat lui Henric al VIII-lea al Angliei și prințesei Maria, fiica acestuia (1530); tratatul de gramatică al lui Louis Meigret (1550). Principala schimbare în fonetismul francezei medii față de cel al francezei vechi este reducerea diftongilor și a triftongilor la câte o vocală. Structura gramaticală se simplifică prin dispariția totală a declinării, ceea ce favorizează stabilizarea topicii propoziției în structura subiect + predicat + complement, și relativa regularizare a conjugării. Dispariția din pronunțare a mai multor desinențe personale duce
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
ei. Se confruntă partizanii redării cât mai fidele a pronunțării, ca de exemplu Louis Meigret, cu tradiționaliștii precum Robert Estienne, care țin la păstrarea grafiilor încetățenite în Evul Mediu, ce nu mai corespund pronunțării, de exemplu redarea vocalelor provenite din diftongi și triftongi. Totodată, ei preconizează oglindirea originii latinești sau grecești a cuvintelor, prin litere care nu se pronunță sau care corespund unor sunete redate și de altă literă (vezi Ortografia limbii franceze, În epoca Renașterii). Încă nu se ajunge la
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
iar în secolul următor se reintroduc în limba standard, de data aceasta sub influența grafiei, în afară de r-ul terminației de infinitiv -er. Nu se pronunță nici é-urile și e-urile în silabă neaccentuată: "désir" [dzir] „dorință”, "secret" [skrɛ] „secret”. Fostul diftong transcris oi se pronunță [wɛ] ("boire" [bwɛr] „a bea”) sau [we] ("roi" [rwe] „rege”) în pronunțarea aristocratică, dar deja [wa] în cea populară ([bwar], [rwa]). Vocala [ə] se mai menține în vorbirea populară în situațiile în care astăzi cade, dar
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
1499, la Milano, sub numele de "Lexicon graecum". Această lucrare considerabilă, de un milion și jumătate de cuvinte, cuprinde de intrări conducând spre date istorice, biografice și lexicografice. Intrările sunt clasate potrivit unui sistem în același timp alfabetic și fonetic: diftongii sunt clasați după vocalele simple. Astfel diftongul "αι" / , din greaca veche, este clasat după "ε" ("epsilon"). Iar "ω" ("omega") vine după "ο" ("omicron"), ceea ce nu corespunde cu clasamentul grecesc clasic. Este o compilație de compilații, care utilizează biografii, bibliografii și
Suda (enciclopedie) () [Corola-website/Science/332928_a_334257]
-
graecum". Această lucrare considerabilă, de un milion și jumătate de cuvinte, cuprinde de intrări conducând spre date istorice, biografice și lexicografice. Intrările sunt clasate potrivit unui sistem în același timp alfabetic și fonetic: diftongii sunt clasați după vocalele simple. Astfel diftongul "αι" / , din greaca veche, este clasat după "ε" ("epsilon"). Iar "ω" ("omega") vine după "ο" ("omicron"), ceea ce nu corespunde cu clasamentul grecesc clasic. Este o compilație de compilații, care utilizează biografii, bibliografii și alte informații despre scriitori păgâni și creștini
Suda (enciclopedie) () [Corola-website/Science/332928_a_334257]
-
iar apoi împărțite în vocale și consoane. Sunt recapitulate cele 10 cifre arabe. Următoarele lecții ale primei părți (11-23) se refereau la grupuri de litere cu rol special în formarea silabelor și pronunțare: consoane „nedespărțibile”, "i" și "u" semivocalice în diftongi și triftongi, grupurile "ce - ci - ge - gi". Partea a doua era intitulată „Cuvinte de mai multe silabe și propuseciuni” și cuprindea inițial 18 lecții (numărul acestora a crescut în edițiile de mai târziu). În cadrul lor erau învățate alte grupuri de
Metodă nouă de scriere și cetire () [Corola-website/Science/333976_a_335305]