4,260 matches
-
cum îl va adulmeca, la felul cum o va găsi mai apoi în pat, ghemuită, ascunzându-și între mâini și genunchi pântecele, pântecele în care, pumnul de rod, mare cât o portocală acum tresaltă în transformări permanente, automate, o nebuloasă difuză, acumulând, proliferând din interior, acaparând spațiu, celula pirat ce întinde nenumărate tentacule către filoanele dătătoare de hrană, de oxigen, o fortăreață devoratoare, feroce, de neînvins, prin marele sistem de apărare pe care îl amplifică în jur, în tot organismul... Curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
înfață cu alte învelitori curate, apa curge cu presiune la baie, se duce în hol, saltă capacul mașinii de spălat, îndeasă acolo lenjeria murdară apoi se dezbracă rapid, intră în baie copleșită, ca de beție. Creierul îi trimite mici amenințări difuze, n-o să vină, n-o să vină, ai să vezi, îi spune dar cu fiecare zvâcnire, sângele îi răspunde, da, ba da, ba da, ba da, o să vină. Se săpunește, se clătește cu apă când caldă, când rece, ca să-și învioreze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fotoliu și porni să umble de colo, colo prin cameră. Carmina îl urmărea surprinsă, nu înțelegea ce dorește. Ovidiu se aplecă brusc spre ea și-i atinse cu două degete obrazul. E plăcută libertatea, doamnă? Vocea lui plină de ironii difuze. Gesturile precipitate. O libertate pe care tu mi-ai oferit-o, cu multă generozitate, să nu uităm asta. Mă îngrozesc la gândul că ai deveni o femeiușcă așa ca celelalte, care nu lasă să-i scape nici o ocazie. Ea ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
negarea ei mută a adăugat: mai bine. Apoi a început dansul. Orchestra impunea cu stridență ritmul. Cât de multă vreme fusese frustrată de bucuria simplă de a fi pe un ring de dans, în brațele unui bărbat, apărată de lumina difuză din jur. Larma, semiobscurul, senzația plăcută de a se simți alături de un om, toate o toropeau, mișcările îi erau greoaie, stângace, parcă abia acum începea să trăiască, să facă primii pași. Un timp crezuse că i se consumaseră toate bateriile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
calendar. Rămase o vreme cu ochii suspendați în gol. Îl ardeau buricele degetelor. Așa cum ședea, cu fruntea plecată, din părul cânepiu, pieptănat cu foarte multă grijă, se desprinse o șuviță. Nu se gândea la ceva anume. Îl stăpânea un sentiment difuz de regret. Din camera alăturată se auzea vocea subțirică a Larisei. Cânta copiilor ceva despre broscuța Oac. Privi din nou la semnele de pe calendar, de data asta distrat, fără să mai tresară de câte ori privirea i se oprea pe cruciulița verde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și de lumini printre pustiile trunchiuri ale copacilor. Amintirea frumoaselor zile de vară se cuibărește în sufletele noastre și ne învăluie cu nostalgia ei, aducându-ne speranța că ne vom mai bucura cândva de lumina binefăcătoare a soarelui. Pretutindeni, lumina difuză se zbate în luptă cu întunericul care își etalează podoaba lui de stele. Totul e trist, căci toamna picură în sufletul fiecărui om câte un strop de tristețe, de parcă sufletele noastre ar fi și ele norii plumburii de pe cerul mohorât
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
pe care el a luat-o ani În șir drept tandrețe, În timp ce ea nu era decât resemnare. În imobilitatea sa concentrată, Coriolan părea conectat la o sursă necunoscută de energie cu care i se Încărcau ochii stăpâniți de o spaimă difuză. Își simțea palmele umede și gâtlejul uscat. Era ca un copac noduros cu crengile tăiate pe o alee cu tei Înfloriți. Înțelegea că ceea ce vedea era chiar golul. Un gol pe care o mână nevăzută Îl colora după plac. Forma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
o metodă care pe aceste meleaguri nu a dat greș și fără vărsare de sânge. Cu respect Bejan Iustin. Încă o dată Doamne Ajută! Își privi ceasul. Era ora șapte. Putea prin urmare să intre. Curtea era scăldată doar În lumina difuză a unei verande cu geamuri colorate. De undeva din casă venea lătratul răgușit al unui câine de pază. „Banca de organe” era deci supravegheată. Apăsă scurt butonul unei sonerii montate În dreapta ușii și așteptă. Lătratul câinelui deveni amenințător. Pentru puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
mi-l dai mie. Scout aruncă lanterna încă aprinsă în punga în care era mâncarea noastră, își trecu punga peste încheietura mâinii și se târî prin bibliotecă, în spațiul dindărătul ei. Din cauza lanternei, punga albă, de plastic răspândea o strălucire difuză. Adăuga zidurilor de ciment un orizont încețoșat și rotitor de contururi ale pachetelor cu mâncare și sticlelor cu apă. Am urmărit-o cum își trece picioarele prin gaură, se întoarce și coboară câteva trepte pe scară. Când făcu asta, lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
atinși acoliții ei, mestecătorii tutunului. Suflă în ea și face: Pâc! Pâc! Vizavi de casa Zmeului locuiește Zâna Zorilor, într-o vilă cu doi pereți de sticlă, orientați unul spre răsărit și altul spre miazănoapte, și alți doi pereți albi, difuzi în ceața aurorelor. Chiar și când e vreme de ploaie și atmosfera e întunecată, către răsărit, casa ei e inundată în lumină. În mod ciudat, a ținut să locuiască alături de Zmeul Zmeilor, deși nu-l întâlnește niciodată, ea fiind atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
nici nu a mai ridicat capul, nici nu s-a mai sinchisit să-mi răspundă la întrebare. M-am ridicat fără să mai adaug nimic și am pornit-o încet către ieșire. Soarele coborâse complet sub pământ. Totuși o lumină difuză și albă învăluia satul de jos în sus și se oprea brusc într-o linie roșiatică, la liziera unui cer întunecat acoperit de o platformă neagră și compactă de nori. Parcarea era aproape goală... Refac drumul către locul unde ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
putea aminti absolut nimic din ce au discutat; totuși, se întreba dacă ea a reușit să-i răspundă satisfăcător, dacă l-a lămurit pe îngerul morții care ar fi putut fi motivele reacțiilor ei. Camera ei de dincolo O lumină difuză se instalase în camera ei, o lumină foarte albă a zorilor care n-ar fi răzbit altădată prin fereastra ei, pentru că era orientată spre apus și casa era întunecoasă, cu streșinile mari ce o înconjurau ca o pălărie, cu acoperișul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
în spatele acestei uși. Atunci a înaintat rapid către fereastră, căci mersul ei era foarte ușor, ca și cum ar fi călcat pe nori, mai mult ca o alunecare. A privit stupefiată dincolo de fereastră, unde nu exista nimic, absolut nimic, dincolo de acea lumină difuză de auroră, ce-i dădea o acută senzație de sufocare. Se simți cuprinsă de o spaimă îngrozitoare, să fii prizoniera propriei tale camere, singura în care-ți puteai găsi odinioară refugiul! S-a trezit brusc, de data aceasta cu visul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
mele îndoite. Cum îmi făcea "scăunelul", adormeam instantaneu ca printr-o vrajă; poate și din cauza căldurii pe care o degaja în combinație cu duna sau pentru că Hypnos îi venea în ajutor, înduioșat de dragostea bunicii. Afară, o lumină albă și difuză. Copilul meu încă doarme. Mă trezesc cu această senzație oribilă de răceală, de frig ce-mi paralizează spinarea, mă simt ca și cum port în cârcă un iceberg uriaș. E ceva prins de spatele meu, ceva inexplicabil. O spaimă neînțeleasă îmi cuprinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
zilnic, indiferent de anotimp, cu aceeași bucurie în priviri și curenți năprasnici de aer înconjurau chipul femeii din mijloc. Puteai intercepta cu ușurință acești curenți turbionari, dacă te concentrai mai multă vreme la nemișcarea lor, mai ales când atmosfera era difuză și umedă. După ce-i priveai o vreme, ochiul ți-i aducea tot mai aproape, tot mai aproape, ca o cameră video, și atunci puteai să le observi trăsăturile senine, lipsite de griji, obrajii curați, fără riduri, fețele destinse și râzătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Bechterev. Fără ca Mioara Alimentară să știe, raza deveni impuls proprioceptiv inconștient. Evolua bine într-un fascicul obez, spinocerebelos (Flechsig) și (de unde până unde?) se întretăie cu alt fascicul spino-cerebelos (Gowers). Aici, Mioara Alimentară se simți într-o stare de excitație difuză. Raza-informație trecu, să știi, cu o viteză de 12 m/s, asemănătoare cu cea a acceleratului Galați-București, via Urziceni, prin halta Surdila-Greci. La fel de încrâncenată, raza-idee străbătu pădurea de axoni din subtalamus, hipotalamus și prin ochiurile perverse de lichid cenușiu ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
turte coapte În ulei, Va adormea și se făcea că Mamaia l-a luat În brațe, l-a așezat pe patul din odaie, i-a pus o pernă sub cap, apoi l-a Închinat și prin ușa Întredeschisă, Va recepta difuz și confuz secvențe din ordinele date de către vrednica sa bunică, Ochenoaia: Doriță, Didiță, aveți grjă ca de icoană! Ochii șă băiatu’ că vă belește Victor iar eu ... vă omor, ați Înțeles, toantelor? Aveți grijă să aibă de toate că acolo
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
lapte. Terapeutul urmărea fondul psihologic al sintetizării, percepției și prelucrării imaginii în toate dimensiunile conștientului. Subconștientul, sală de gardă a ceea ce a fost; inconștientul, resuscitare a ceea ce nu mai este. Ambulanțe prin vene grăbeau clipele spre un crematoriu al concretului difuz, inodor, insipid. Memoria asociativă este cea care grăbește derularea percepției sau o îngreunează. Ea leagă imaginile, completează lipsurile sau uneori trunchiază prin uitare. Memoria oferă persistență retinei, îndulcind trecerea de la o fază la alta. Domnule rezident, privește boul ăsta în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
a privit conturul. Un amestec eterogen, spectral, abstract, parcă duh, parcă nălucă, i-a atins umărul, apoi s-a depărtat brusc, speriat. În bezna celulei, două respirații aproape stinse trădau prezența. Petru a încercat o poziție de drepți în fața arătării difuze, un salut milităresc, un aer solemn. Petru a inspirat moartea ca pe o aromă de primăvară timpurie, apoi (în virtutea amintirilor) a scuipat-o ca pe o bucată de plămân putred: Bunicul avea o vorbă: moartea nu trebuie luată în seamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de ani, care ajunge să petreacă o neașteptată noapte de dragoste cu un tînăr de douăzeci și patru pe care tocmai voia să-l salveze de viciul jocului la ruletă. Nu detaliile, oricum zgîrcite, ale acelei nopți mi le aminteam, ci lumina difuză din tripou, cu cercurile roșii și negre ale ruletei hipnotizîndu-l pe tînărul polonez, sorbindu-l În clipirea lor. Să le fi fost ochilor mei la Îndemînă filmul, nu mi-ar fi trebuit atîta timp pentru a recunoaște ruleta. Așa, În lipsa
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
liber al tatălui nostru. Este de culoare roșu închis, culoare care simbolizează înțelepciunea la care a ajuns." Capacitatea de percepție a Dorei se contractă de parcă s-ar mobiliza să vadă. Și iată că vede palpitând în lumina soarelui un contur difuz ale cărui palpitații formează la răstimpuri o aură de culoare roșu închis. Gândirea Dorei se transformă și ea în mesaj : "Tatăl nostru... Gândește de parcă am avea același tată... Dar mama, oare ea nu îi este alături ?" " Da, avem același tată, o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
ascundea anomalii perenizate de cei peste cei douăzeci de ani de suferință ai lui Justin nu durează atât cât ar fi fost necesar pentru o intervenție de acest gen. Imaginea care apare pe ecran înfățișează o imensă pată cu contur difuz. Specialistul suedez încearcă cu precauție să penetreze cu o chiuretă fină presupusul contur al zonei bolnave. Ecranul pare invadat de un val negru care face și mai greu de descifrat suferința creierului lui Justin. Mâinile înmănușate ale profesorului rămân încremenite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
superioară a chipului este atât de albă încât nu se distinge de masca ce acoperă partea inferioară. Nicolaï își mobilizează memoria. Degeaba. Nu își amintește să fi văzut în nici un manual de specialitate, în nici un album anatomic o asemenea imagine difuză. Înăbușită de mască, se aude vocea specialistului suedez : Pare a fi o necroză profundă în zona nervului central cranian. Să fie o tumoare ? Cred că orice încercare poate fi fatală. O liniște de moarte domină pentru nesfârșite momente. Toți așteaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
nesfârșite momente. Toți așteaptă o decizie din partea profesorului, care se găsește ca într-o stare de transă. Capul îi este gol de gânduri. Știe, știe mai bine ca toți, că orice încercare este fatală, că intruziunea în zona cu contur difuz înseamnă încetarea instantanee a funcțiilor vitale. Într-un târziu, singura indicație care se strecoară printre buzele înghețate este : Doză triplă de anestezic, colega ! Alindora crede că nu a înțeles bine. Doză triplă când nici doza obișnuită nu permisese stabilirea comunicării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Spirit drag, te așteptăm amândouă, eu și fiica ta, Dora. Doreai de multă vreme să o întâlnești. Poți veni ?" Dora percepe un parfum intens, un parfum de liliac și mai apucă să gândească: "Liliac ? Suntem în plină iarnă !" O lumină difuză scaldă dintr-o dată încăperea care se îmbracă într-o imperceptibilă hlamidă de purpură. Măsuța rotundă se înclină de parcă ar face o plecăciune profundă în fața imaginii mâinilor Teodorei, după care Dora are senzația că alături de ea s-a mai așezat cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]