376 matches
-
mitraismul nu avea statui sau idoli așa cum au azi catolicii pe care le cinstesc de se usucă pămîntul. Să mai cercetăm cu mare grijă această făcătură care vrea să ridice în slăvi distrugerea ariminismului de către iudeo-satanism. Ne mai spune despre dihăniile vă-zute de vedenist în ceruri la 17,12-14: ,,Cele zece coarne pe care le-ai văzut, sînt ze-ce împărați, care n-au primit încă împărăția, dar vor primi puterea împărătească timp de un ceas împreună cu fiara. Toți au același gând
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
la logică tocmai pentru a fi sesizate, conștientizate și eliminate. - Tu cum ești evaluat? Se vorbește tulburător de mult despre sistemul de învățământ. Pe seama sistemului de învățământ se pun toate relele pământului. Ce este acest sistem? Este fără îndoială o dihanie impersonală în care s-au topit toate reziduurile personale ale decidenților mici și mari. A lua decizii este propriu nu numai liderilor, dar cu cât o decizie este rostuită dintr-un plan mai apropiat de vârful conului de putere, cu
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
a unui zid nevăzut imposibil de traversat, înverșunat să le frângă elanurile de emancipare și să le irosească în volute fără noimă ale zadarului. Clădeau și ei în felul lor. În același timp însă, zidul multhulit ținea la respect o dihanie atât de neînduplecată și vicleană încât nici să se-ntruchipeze nu se-ndura. Și tocmai pentru că se confunda cu obscuritatea necunoscutului, ea făcea cunoscutul să încremenească în convingerea că ar fi fost capabilă să-l facă de nerecunoscut. Nu-i
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
simți dator să dea un exemplu de sobrietate, așa cum șade bine celor ce cred în virtuțile ordinii existente: − Ca și cum criza n-ar avea existență obiectivă... − Chiar dacă are, nu e eternă: se naște, trăiește cât trăiește, după care moare, ca orice dihanie. Fosilele îi supraviețuiesc pentru că evită să o confrunte la momentul ales de ea, când e capabilă să inspire groază și să obțină un efect paralizant maxim. − Ha, ha! Dacă poate fi evitată, atunci nu mai e necesitate. − Crezi? își apără
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
descurc, dar la început am știut că sunt strigoii. Reluându-mi mersul cu gând să ies din cimitir și cu ochii mai mult îndărăt la strigoi, când, din față, aud un hămăit scurt, uscat și dintr-o groapă saltă o dihanie mare neagră și dispare în negură. Să fi fost câine, să fi fost lup? Nu știu, așa cum n-am știut cum am ieșit din țintirim, cum am ajuns, scăpând din drumul viilor, pe șoseaua care duce la Epureni și de unde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
la odihnă. De după înălțimile de peste Prut, se ridica o lună mare și roșie din baltă și de peste tot un cor imens de broaște. Culcatul a fost devreme și somnul agitat, spre ziuă a căzut puțină rouă și câinele neliniștit de dihăniile nopții. După vreo trei zile, nu știu ce-i abate lui moș Gavrilă că-l văd punând calul la căruță, îmi lasă totul în grijă și pe mine cu torhaturi cu tot în sama lui Dumnezeu, îmi lepădă câteva cuvinte din care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
intrăm pe niște străzi înguste și ne lasă la o poartă mare cu o mică placă de bronz pe care scria "Austeo". Sunăm, portarul ne deschide și întreabă, răspundem în românește și el se uită la noi ca la niște dihănii. Eu tot spuneam că-l căutăm pe Sabin Popp pitore, el însă nu-l știe pe acel pitore. Și tot vorbind noi acolo fiecare în limba lui, trece pe lângă noi o femeie care auzind numele de S. Popp se oprește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
vrea să mă dezbrac, să facem dragoste, zise el. -Aici ? întreba mirata Lăură. -Nu este nimeni în jur. Avem toate peșterile astea la dispoziție...Le putem lua la rând pe fiecare... -Dar dacă sunt șerpi, scorpioni, paianjeni, șoareci sau alte dihanii ? -O ciupi ușor de talie. Nu-ți fie frică, esti cu mine... Își întoarse capul spre umărul ei și o săruta pasional. -Haide, vino, ca niște turiști fericiți, hai să facem dragoste!... Am înaintat câteva zeci de metri pînă am
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
viata fara de moarte, unde constată (se pare) că este singurul basm ce se termină trist (de pretutindeni), mi-au trecut prin minte cele trei săgeți ale fiului de Împărat (plecat la vânătoare, când În loc să-i apară În cale o dihanie mai acățari, Îi apare un biet iepure care schimbă fundamental destinul acestui fiu - păcatul de iepure, străpuns de cea de-a treia săgeată, aleargă și se prăbușește tocmai acolo unde nu trebuie: În Valea plângerii). Ceasul negru cu pendula Bate
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
pământ. Văzând cine i-a aplicat corecția nemiloasă, și-a adunat ultimele puteri și s-a târât anevoie spre adăpost, la locul lui, sub prispă. Dar-ar naiba-n tini di strâmbăturî afurisitî! Ti omor amu! Îț crăp capu'! Auzâtu-m-ai, dihanii flocoasî??! Eu n-am mai asistat până atunci și nici de atunci până în momentul în care scriu aceste rânduri la o manifestare atât de violentă din partea unei femei de nouăzeci de ani. Era un acces de furie necontrolată, o răbufnire
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
După ce mi-a scos pijamaua, mama a crezut că am scarlatină. Se uita la mine și nu înțelegea ce s-a întâmplat. Dar ce ai, Titi dragă, ce ți s-a întâmplat? Uitându-se pe cearșaful meu, a văzut urmele dihăniilor care mă torturaseră întreaga noapte. Cearșaful alb era plin de puncte roșii-maronii și nu trebuia să fii expert în materie ca să știi ce s-a întâmplat și cui aparțin. Întrebarea era următoarea: cum de apăruseră aceste spurcăciuni? Pereții au fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
că mie mi-a intrat unul în tocul de revolver, și când am pus tocul ca să es la exerciții, el scotea capul și se necăjea să iasă afară... Apoi da, ce crezi, dacă l-ai turburat... Voia să-și facă dihania cuib, și-acu amenința cu revolverul... să-i dai pace?... L-am văzut și eu!" Azi stam și priveam cum băteau pe dealuri tunurile, cum se desfășurau trupele și cum alergau patrule de cavalerie pe văi. Izbucnește fumul dintr-un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
de oi multe, care le îngrijea el singur stând în mijlocul ciobanilor, cu tohoarca pe el și cu jechila pe magar, poposind unde ajungea, cu câni vrednici și buni, despre care se spunea că "știe să lege gura lupilor", deoarece niciodată dihăniile nu-i stricau turma. Însă, adăogeau oamenii, când a muri au să-l mânânce lupii. Într-adevăr, așa s-a întâmplat. După ce l-au îngropat ai lui în țintirim într-o iarnă, au venit lupii, l-au dezgropat și l-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
dimineața, la răsăritul soarelui, un sobor de dumbrăvenci în tufani, între mesteceni. Suindu-se sus pe culme, a avut în amurg viziunea ciudată că din piatra cenușie, bătând întâi în trandafiriu și apoi învinețindu-se, a prins a ieși o dihanie un fel de șopârloiu din vremi moarte întăi i s-a arătat laba dreaptă apoi umărul și o parte din cap, apoi a intrat iar în stâncă... [AFORISME VERSURI] [1948]** *1 Ce meșter poate face din cioburi oală nouă? *1Plânsul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Îmi place să mă uit la cel mai frumos lucru pe care l-a făcut mama. Femeia care primește daruri de la un bărbat contractează o datorie cu primejdie. Conséquence. Voltaire, despre nebunii logici. Vol. 24, pag. 191. Numai geometrii și dihăniile nu se schimbă necontenit: unii din pricina demonstrațiilor, ceilalți din pricina instinctului. De par le Roi, défense à Dieu De faire miracle en ce lieu. Țărănimea în sec. 18 și 19. Le dernier degré de perversité c'était de faire servir les
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
în umbră sfântă, adaog eu, voi cântăreți ai durerii poporului, a întunericului, a disperării și nădejdilor neîmplinite! Strigătul vostru a trecut hotarul timpului și neamul vostru a fost izbăvit. Rămâneți alături de căminele sfărâmate, de bourii și zimbrii vremilor eroice, alături de dihăniile care vă tulburau bucuria vieții, alături de magii care v-au înzestrat cu rudimentele culturii. Datoria noastră este să vă culegem cu pietate cântecele, cu grijă și înțelegere, în tot ce au ele ca valoare artistică. Dintr-un noian de tânguiri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
un săculeț cu sare și se băga în pădure. Tăia cu toporul câteva lemne din care unul foarte gros să ție foc, făcea măliguță, mânca și se culca, dar cu urechile asculta orice zgomot din pădure. Și când zărea o dihanie, era a lui și o trăsnea. Și era de voinicie rară. Ori era voinic ori nu. Nu se punea nimeni cu el. Odată s-a dus în fața Râștei în pădure și a tăiat un copac gros ca o mijlocie și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
l-a lăsat să-l tae că-i umbrea în grădină. Azi cui mai umbrește că-i mort și V.S.Pădurariu și T.Pînzariu care l-a tăiat? Oamenii care tae copaci roditori îs oameni fără simțire îs niște adevărate dihănii cu chip de om. Așa s-a mai găsit un nebun care a tăiat falnicul stejar de pe muchea dealului, care desparte valea râului Moldova de a Șomuzului. Și știai că în stânga îs satele Udești, Țolești și Manolea, iar în dreapta Nigotești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
mult vânător decât dascăl. În fiecare duminică se ducea cu o pușcă împrumutată de la tatăl meu la iazul de lângă târg sau la vreo pădure învecinată și nu se întorcea niciodată cu torba goală. Cu ce naiva admirațiune mă uitam la dihăniile aninate de geanta lui, închipuindu-mi că mare vitejie trebuie să fie de a ucide un iepure sau o rață sălbatecă. De atunci, pot a zice, s-a strecurat în sângele meu patima vânatului care m-a stăpânit pănă astăzi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
să împroaște pe tovarășii săi cu felurite glume pipărate; Petrache Lochman, un bătrân cu inimă de copil, victimă vecinică a Cățelei; colonelul Grigorie Sturdza, vânător egoist care la goane ieșea totdeauna din linia pușcașilor, ca să-i vie lui mai întăi dihăniile; în fine, Costică Șuțu, un tip sui generis 58, care mergea totdeauna în fruntea vânătorilor, deși purta în spate două puști și o torbă plină de praf și plumb, de cel puțin zece kilograme greutate. Șuțu era un altruist cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
eu adaog că e născut și vânător. În adevăr, puțini sunt aceia care nu cunosc puternica emoțiune ce simte omul când, rezemat de copac în pustiul codrului, cu pușca în mână, cu ochii mari deschiși, așteaptă în bătaia inimei apropierea dihăniei. Acelora le lipsește cea mai armonioasă coardă de la liră. În zadar a zis un glumeț că, pentru a fi vânător, trebuie să ai picioare bune și cap sec. Dacă prin cap sec să înțelege dragostea naturei, plăcerea de a te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
amic de vânătoare Ce zburda de neastâmpăr, apucai peste ogoare. O! Să fi văzut ce falnic păream astfel pregătit! Cu-a mea armă, dragă soră, mă credeam nebiruit; Inima-mi era fierbinte, pășeam larg ca un viteaz; Vai de bietele dihănii din fânațe, de pe iaz!... Pe sălbateca natură, astăzi mai cu osebire Voiam să se-ntemeieze dreptul meu de stăpânire. Fulger, tunet, moarte crudă, toate le țineam în mână; Să culeg a mele lauri, torba-mi sta la îndemână. Iară credinciosul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Mi-am examinat cu toată îngrijirea carabina ca nu care cumva să mă deie de sminteală tocmai la adică; dealtfel, drăguța mea de carabină cu două țevi era destul de durdulie și glonții destul de mașcați, ca să nu-i poată mistui 129 dihania oricât de bun pântece ar fi avut. Am stat așa două ore întregi pe ceasornic pănă ce a pornit goana, căci la munte nu-i ca la câmp; locurile sunt tari și cu anevoie pot străbate haitașii prin râpile cele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
puse în mișcare toate crengile lui. Acum nu mai rea de glumă. Ursul se suise în copac, și fiindcă, în primejdia mare vine și curajul mare, imediat am sărit câțiva pași în lături de copac, ca să nu-mi cadă cumva dihania în spate, am pus pușca la ochi și... O! Doamne! ce văzui! în loc de înfricoșatul urs, văzui o veveriță mică și sprintenă care sărea de pe creangă pe creangă, se uita galeșă la mine și părea că se strică de râs de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
vulpele, și toți lupii împușcați, ca să le ducem numai pieile acasă. Unul dintre haitași s-a și apucat să jupoaie lupul meu, începând operația de la coadă în sus. Dar nu bine îl despoiese până la jumătatea trupului, că deodată spurcăciunea de dihanie prinse să urle de clocotea pădurea, chemându-și se vede finii și cumătrii în ajutor, iar noi, zăpăciți, uimiți, l-am privit cu gurile căscate cum ticălosul pe jumătate jupit a fugit în pădure și fugit e și în ziua
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]