586 matches
-
tabloul este a unuia din personaje. Reka este cea care privește admirativ tabloul și îl descrie. Descrierea urmează o traiectorie verticală, de sus în jos, privirea înregistrând întâi figurația din partea dreaptă a pânzei: contoarul, masa, funcționarii, țăranii și produselor destinate dijmei. Din amalgamul de obiecte și personaje, naratorul focalizează asupra a două personaje, fiecare reprezentând un element al perechii opresor/oprimat: de o parte, funcționarul statutului, reprezentantul oficial, de cealaltă parte, plătitorul taxei. Descrierea nu este o simplă transpunere a compoziției
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
Chiril, al cărui rol este de comentator al tabloului. Și această ultimă secvență se construiește pe un joc al vocilor narative: vocea lui Chiril și cea a naratorului. Lui Chiril îi aparține comentariul înfruntării dintre plătitorii de taxe și funcționari: Dijma dată seniorului. Lui, care trebuise să-i apere pe amărâți, să le garanteze existența, contra năvălitorilor, jafului și tâlharilor. Biruri, tributuri, impozite... și ăștia care nu prea înțeleg de ce plătesc, dar plătesc, n-au încotro, plătesc cu o umilință prefăcută
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
cărui costuri sunt suportate de locuitorii Țărilor de Jos care plătesc taxe imense. În acest context, subiectul plății îndatoririlor fiscale este unul extrem de popular, dar figura funcționarului însărcinat cu calculul și încasarea acestor impozite nu este deloc agreabilă. Tema plății dijmei are însă rădăcini în Biblie. Tobit (Cartea lui Tobit, I, 6-9) în Vechiul Testament vorbește despre legea care îndatorează Israelul și pe care o respectă, ducând o parte din recolte și din animale preoților, pentru jertfă 15. În Evanghelia după Matei
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
în Vechiul Testament vorbește despre legea care îndatorează Israelul și pe care o respectă, ducând o parte din recolte și din animale preoților, pentru jertfă 15. În Evanghelia după Matei, pilda despre cărturari și fariseii fățarnici face referire la plata unei dijme în contextul discuției despre păcatele acestora: cărturarii și fariseii plătesc o zeciuială din izmă, mărar sau chimen, dar uită să fie miloși și drepți 16. Comentariul lui Chiril nu vizează direct realitatea istorică și socială din backgroundul acestei epoci, pe
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
nu are amploarea primei descrieri ekphrastice. În camera alăturată celei ce găzduiește tabloul, Chiril și Reka consumă actul erotic: Se făcuse aproape întuneric. Pe fereastra deschisă, venea și mai decis, și mai violent mirosul dulce, somnoros, de regina nopții. Plata dijmei se cufunda treptat în umbră 17. Rolul referinței ekphrastice aici este acela de a sublinia primatul istoriei personale în fața celei universale. Momentul erotic suspendă pentru o vreme presiunile realității imediate. Personificat, tabloul cu toate semnificațiile unei existențe dominate de puterea
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
prea încet, este dusă într-o baie supraîncălzită 18: Și această copilă - îi citi el rar, gesticulând și plimbându-se de colo-colo prin salonul de zi dominat de pendula monumentală a doctorului Merișor și de funcționarii feudali intratabili din Plata Dijmei [...]19. Referința ekphrastică este inclusă într-o construcție incidentă și evocă nu un detaliu decorativ al tabloului, ci o categorie a personajelor ce compun scena - funcționarii feudali. Adjectivul ce îi califică (intratabili) reiterează conflictul dominant al pânzei dintre plătitorii taxelor
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
regimului comunist, în timpul anchetei. Pe de altă parte, evocarea personalității despotice a lui Nero - cel care comandă moartea Octaviei - reactualizează o realitate specifică și istoriei contemporane lui Chiril. Salonul de zi din casa doctorului Merișor, dominat de pendulă și Plata dijmei și martor al supliciului Octaviei, este în fapt simbolul unei Românii aflate într-o epocă istorică a cărei politică este marcată despotism, rigiditate și inechitate socială. Căderea în lume și bricolajul ekphrastic Constantin Țoiu publică în 1987 Căderea în lume
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
pe o artă a muțeniei, un discurs nezis 47. Și în Căderea în lume și în Galeria cu viță sălbatică descrierea ekphrastică funcționează la nivelul narațiunii ca un discurs nezis/negrăit, un discurs de completare a universului romanesc. Descrierea Plata dijmei explică o secvență din înfruntarea lui Chiril și a Retei cu sistemul politic oprimant; cea a statuii ciobite a Victoriei din Samotrache poziționează autorul (dar și cititorul) în legătură cu statutul comparabil al scriitorului și al sculptorului, respectiv al operei literare și
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
Retei cu sistemul politic oprimant; cea a statuii ciobite a Victoriei din Samotrache poziționează autorul (dar și cititorul) în legătură cu statutul comparabil al scriitorului și al sculptorului, respectiv al operei literare și al sculpturii mutilate. Structural, descrierea ekphrastică a tabloului Plata dijmei și a statuii Victoriei din Samotrache reprezintă o descriere ekphrastică reflexivă (adresată sau intențională). Acest tip de descriere respectă o convenție auctorială: este subiectul unui dialog între personajul principal și un alt personaj (Chiril și Reta, respectiv, Vasi și Babis
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
se poate clasa în două tipologii. Primul tip de referință este referința ekphrastică al cărei subiect pictural este comun cu cel al descrierii ekphrastice (cazul Galeriei cu viță sălbatică, al Lumii în două zile, în care în afara descrierii ekphrastice, Plata dijmei este evocată în roman de două ori, iar Femeie cititnd de cinci ori). A doua tipologie este cea a referinței ekphrastice prin care se face trimitere la o operă de artă al cărei subiect este diferit de cel al descrierii
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
descrie tabloul Femeie citind imaginându-se că ține un discurs în fața unei grupe de studenți, având în același timp pe Antipa drept interlocutor real. În Galeria cu viță sălbatică cele două personaje, Reta și Chiril Merișor, descriu pe rând Plata dijmei. Reta comentează pânza astfel încât lui Chiril i se pare la un moment dat că s-a contaminat de interpretarea acesteia și că "vede" tabloul cu ochii Retei. Și în Căderea în lume convenția aceasta este menținută. Vasi descrie statuia Victoria
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
forma unei fișe de dicționar, a operei. Pașaliu selectează din tablou atmosfera, centrându-și observațiile pe stările sugerate de figurina imaginată de Pieter Janssens Elinga. Nici personajele lui Constantin Țoiu nu se mulțumesc cu o descriere realistă a pânzei Plata dijmei. Chiril Merișor observă mai mult decât organizarea spațială a încăperii în care se înghesuie funcționarii feudali și țăranii. Dincolo de portretul acestor colectivități, Chiril Merișor surprinde resortul intern care-i determină să întreprindă acțiunea figurată pe pânză - plata dărilor - și acest
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
particularizează condiția omului. Recursul la descrierea ekphrastică vorbește despre statutul literaturii ca artă similară picturii; mecanismul ekphrastic repune literatura în sistemul discursurilor artistice și autotelice despre lume. Pe de altă parte, trei din operele de artă evocate în ekphrasis, Plata dijmei, Parabola orbilor și statuia zeiței Victoria, au clare veleități alegorice. Semnificația romanelor se construiește reciclând sensurile metapicturale antrenate de operele de artă. Astfel, amândouă tablourile flamande sugerează o realitate metapicturală și un sens aforistic, asimilabile unor adevăruri eterne despre interacțiunea
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
zeiței Victoria, au clare veleități alegorice. Semnificația romanelor se construiește reciclând sensurile metapicturale antrenate de operele de artă. Astfel, amândouă tablourile flamande sugerează o realitate metapicturală și un sens aforistic, asimilabile unor adevăruri eterne despre interacțiunea omului cu istoria. Plata dijmei comentează o poziție frecventă a individului prins în mecanismul social - relația oprimantă cu un stat inflexibil și abuziv, în timp ce Parabola orbilor prevestește consecințele inevitabile ale asocierii insului unor acțiuni conduse de lideri nepotriviți. Odată evocate în textul literar, aceste tablouri
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
plan. În ceea ce privește rolul celui de-al doilea tip de inserție ekphrastică, referința ekphrastică, acestea ilustrează un principiu metonimic de funcționare. Referințele la Femeie citind din romanul Lumea în două zile reiau subiectul pânzei, accentuându-i semnificația centrală; trimiterile la Plata dijmei din Galeria cu viță sălbatică contrapunctează sensul tabloului comentat în descrierea ekphrastică. Chiar dacă nu reiau subiectul ekphrazei - așa cum se întâmplă cu referințele ekphrastice din Căderea în lume -, acestea sunt în relație de metonimie cu tabloul menționat, din scenariul căruia evocă
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
din scenariul căruia evocă doar un element figurativ. Relevant pentru poetica ekphrasis-ului în literatura română este și natura obiectului de artă descris în ekphrază. În majoritatea cazurilor (4 din 5 situații) discutate în aceste romane obiectul ekphrastic este real (Plata dijmei, Parabola orbilor, statuia Victoriei din Samotrache sunt creații existente), iar ekphraza una "noțională"17. Ekphrasis-ul se centrează aici pe ideea de verosimil, pe challenge-ul reprezentării vizualului prin cuvânt, anexând problematica ekphrasis-ului problematicii mai extinse a reprezentării verosimile în romanul realist
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
atribuite de comun acord. În virtutea acestei codificări, Parabola orbilor devine imaginea României aflate într-un regim totalitar și conduse despotic de către un "orb", dar în același timp postulează și eterna libertate pe care i-o atribuie individului "vederea" interioară, Plata dijmei reflectă relația actualizată între individ și statul comunist totalitar, în timp ce statuia mutilată a zeiței Victoria nu sugerează doar imaginea unei sculpturi imperefecte, ci ironizează entuziasmul succesului, arătând fragilitatea oricărei victorii. În fine, preferințele scriitorilor români pentru aceste opere aflate în
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
că Regele Carol Martel se înfruptase substanțial din ele. Bogăției episcopilor și abaților, proveniți, cei mai mulți, din înalta aristocrație, i se opunea condiția precară a călugărilor și preoților mărunți. Pentru a-i pune la adăpost de nevoi, Carol cel Mare instaurează dijma (orice producător trebuia să rezerve Bisericii a zecea parte din recolta sa), iar Ludovic cel Pios decide să împartă bunurile abațiale în două: un lot rezervat folosinței exclusive a abatelui, celălat întreținerii comunității și mănăstirii. Pentru a reinstala disciplina, foarte
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
apoi din nou, ca zilieri, cu o plată de nimic, punîndu-i să cultive pămîntul pentru folosul lor propriu. În ultima vreme s-a impus părerea că țăranul este adevăratul stăpîn al pămîntului. Dar cum asupra pămîntului apasă greu nu doar dijme fixe, ci și impozite, încît țăranului nu-i rămîne decît jumătate din producție, el ajunge să se găsească de fapt în condiția de salariat. Deseori, deci, țăranii vor să treacă drept simpli salariați, condițiile fiind mai avantajoase. În discuțiile din
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
cu aceea de furt. În vechiul drept penal românesc corupția apare incriminată destul de târziu - în perioada domniilor fanariote - și atunci imperfect. După cum se știe, dregătorii Principatelor Române erau totodată și judecători, iar veniturile acestora se acumulau atât din impozitele și dijmele strânse, sau din alte foloase culese în legătură cu atribuțiile pe care le aveau în administrația țării, cât și din amenzile pe care le pronunțau în calitate de judecător. La acestea se adăugau diferite daruri primite atât de la subalterni, cu ocazia numirii în funcții
Băncile şi corupţia by Costel Drumea () [Corola-publishinghouse/Science/353_a_573]
-
la coexistența a două sisteme economice. Alături de exploatarea (n comun a terenului arendat de societarii ce locuiau la conac, mai exista ș( o serie de gospodării individuale ale clăcașilor din zonă, care lucrau păm(ntul conform obiceiului timpului plătind o dijmă ș( efectu(nd zilele de clacă. Nu mai puțin relevantă este ș( modalitatea (n care se desfășurau activitățile. Promovarea unei diviziuni accentuate a muncii ar fi avut avantajele eficienței, dar ar fi facilitat constituirea unei ierarhii funcție de specificul activității depuse
by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
dacă cumva s-ar fi realizat. Starea de neoiobăgie reclama (n opinia lui Gherea promovarea ideii neintervenționismului etatic, (n caz contrar ajung(ndu-se la perpetuarea stării respective. Soluția multidimensională a lui Gherea viza: (nlocuirea raporturilor de producție de tip medieval ("dijme", "rușfeturi" etc.) cu raporturi de producție prezente (n societățile capitaliste avansate; o dimensiune legislativă, implic(nd "desființarea totală ș( definitivă a tuturor legilor de excepție așa numite tutelare" (Dobrogeanu Gherea, 1910: 371); renunțarea la prevederea referitoare la inalienabilitatea păm(ntului
by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
de gradație e a autorului însuși, reputat ca scriitor verbios și tautologic...", avertizează pe loc Călinescu! Enumerarea merge mai departe, însă). La țară, duminica, dascălul clopotește mult, curăță candelele, popa spune Evangheliile, împarte anafură, afurisește pe cine n-a plătit dijmă bisericii. Lumea îmbracă veșminte de sărbătoare, bolnavii au voie să mănînce carne de berbec, bărbații stau pînă noaptea tîrziu aruncînd un inel de fier într-un cui, scuturînd tamburine, fetele joacă sub ulmi, copiii se iau la trîntă pe pajiște
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
prințului Sturdza, „îi asuprește într-o manieră oribilă, după ce s-a autonumit proprietar al terenurilor mănăstirii'*. Prințul Sturdza era de părere că cel mai bun mod de a- ajuta pe țăran consta în achitarea de către proprietari a unei jumătăți din dijma pe care țăranul trebuia să o plătească la fisc. Mulți boieri nu considerau însă această măsură eficientă, pentru că o parte dintre ei plăteau jumătate sau chiar mai mult din valoarea impozitelor datorate de țărani. Ei considerau că ar fi fost
POLITICA SOCIALĂ A REGIMULUI CEAUȘESCU by MOȘOIU VIRGINIA () [Corola-publishinghouse/Science/91524_a_92974]
-
-am carte domnii mele rugătorii noastre Susanii stareță și a tot soborul să...fie volnici a-și stăpâni moșiile sfintii mănăstiri anume: Vale Socolii, i Dealul Coroiului, i Vale Lupului, i Balciul i Găurenii...și să aibă a-și lua dijma din hotaru în hotaru din tot locul, cu tot venitul moșiilor, pe obiceiu, cum și oamenii ce vor fi șezându pe aceste moșii...să aibă tot gospodariul să le facă puslușanii, de toată casa pe an 12 zile, în 6
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]