KorAP: Find »[drukola/base=directoare & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...13 14 15 ...92 >

2,292 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809

întreabă: Cît este drujba? 8 milioane. N-o dai cu 7? Hai că ți-o dau, ca să-ți fac un hatîr. Primește banii și murmură: Sînt alții mai proști ca mine. În sat îmi scot pîrleala... Un pui de fotbalist Directoarea împreună cu un grup de profesori stăteau în fața școlii și îl așteptau pe... he, he, he, grangurul cel mare, pe nume Pantelimon. Era mîndră că domnul Pantelimon a ales să viziteze tocmai școala unde ea tăia și spînzura. Doamna Eliza, adică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
împreună cu un grup de profesori stăteau în fața școlii și îl așteptau pe... he, he, he, grangurul cel mare, pe nume Pantelimon. Era mîndră că domnul Pantelimon a ales să viziteze tocmai școala unde ea tăia și spînzura. Doamna Eliza, adică directoarea, era îmbrăcată trăsnet, adică avea pantofi cu tocuri de 18 cm, un decolteu cam îndrăzneț pentru vîrsta ei și era vopsită ca un indian înainte de a pleca la război. Încă își mai făcea iluzii deșarte că, la o adică, merge

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
și era vopsită ca un indian înainte de a pleca la război. Încă își mai făcea iluzii deșarte că, la o adică, merge. În fața școlii, în stradă, cîțiva copii, cam nespălați, ce-i drept, jucau un fotbal improvizat, dar îndrăcit. Doamna directoare strigă autoritar: Plecați de aici, haimanalelor! Hai, repejor! Viitorii vagabonzi erau încă nealterați de răutatea lumii și s-au retras vreo 5-10 metri mai la dreapta. Plecați, am spus. Vreți să vin la voi? Pesemne că lucrul acesta nu era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
Care ești, mă? Cine-i asasinul? Atît "asasinul", cît și gașca o rup la fugă și în cîteva secunde au dispărut. Sora medicală își intră în rol și îndeasă dopuri de vată în nările grangurului, îl șterge cu alcool și directoarea leșină teatral. Secretarul lui Pantelimon s-a dus după alt costum, altă cămașă și altă cravată. Profesorul de sport anunță la microfon că domnul Pantelimon a avut un mic incident și mai întîrzie. Hăăă, izbucnesc copiii cu o forță nebănuită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867

este Împăratul Slavei, eu, umila sa ucenică. Împăratul Slavei mă ia de mână și mă trece dincolo. Împăratul Slavei mă ține în brațe ca pe o păpușă de lut peste care a suflat duh atâta cât să-și aline singurătățile. Directoarea, fostă balerină în ansamblul de balet al Operei Române, instructor de dans, coregraf, manager. Fund bombat, picioare reliefate, fustă strâmtă, șliț până la portjartier, pantofi decupați, tocuri 20 centimetri, bluză de mătase înflorată, țâțe slobode, sfârcurile ca prunele coapte pătau pânza

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071

băiat, îl vedea cu alți ochi, considerându-l deja un fel de sprijin al casei. Cât a fost mic, a mers cum a mers, când a crescut, a devenit un libertin fără remediu. Mereu se necăjea mama sa, Tatiana Busuioc, directoarea fabricii de pâine din localitate. Fiind cunoscută, dirigintele anului I de la liceul agricol în care intrase fiul ei, o ținea la curent cu toate abaterile lui Gelu. —Doamna Busuioc, Gelu a venit nepregătit la geografie. Domnul profesor mi-a spus

Feţele iubirii by Victoria D. Popa (2007) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
și fumez? Ce răutăți am făcut? — Știi tu câte le-ai făcut părinților tăi, de-a și plâns tușa din cauza ta, cum l-ai blestemat pe Aurel, prietenul tău, că nu știu ce nu ți-a convenit, cum te-ai certat cu directoarea jignind-o deși nu aveai dreptate, ce să-ți mai spun? Nu are rost să mai lungim vorba. Dar numai eu greșesc? — Greșim toți, dar tu ești într-un moment greu peste care nu poți trece fără credință în Dumnezeu

Feţele iubirii by Victoria D. Popa (2007) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
neascultător, dar ea cu ce i-ar putea ajuta? N-ar mai putea profesa ca învățătoare și chiar dacă ar încerca, în cărucior ce autoritate ar avea? Elevii ar râde de ea. Colegii n-ar mai privi-o cu aceeași ochi. Directoarea, cu care nu s-a prea înțeles, ar urî o și mai mult. Ce profesie și-ar putea alege, dacă ea s-a pregătit ca învățătoare? Sănătoasă poți să-ți alegi și altă meserie, să mergi în străinătate să lucrezi

Feţele iubirii by Victoria D. Popa (2007) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198

mai bine. Tot ce nu este literatură trebuie comunicat în cea mai scurtă formă. Casa pentru needucabili se afla pe o pantă, deasupra râului. Tata m-a dus acolo în Mercedesul lui. Valizele mi le făcuse mama. Ne-a primit directoarea. Avea un halat alb, de doctor, și peste părul negru purta o bonetă cu colțuri. Ochii îi erau un pic injectați și pe obrazul stâng avea un furuncul gata să plesnească. în timp ce vorbea, mișca din cap și își scotea în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
plăcut asta. Tăcerea plină de încredere și solemnitate dintre noi doi dinăuntrul Mercedesului spusese totul. îi eram recunoscător că nu se lăsase târât în vreo efuziune corporală plină de lacrimi, că s-a abținut să-și trădeze simțămintele interioare în fața directoarei. Dragostea de tată este atât de adâncă și plină de taine, că noi, copiii, n-o putem înțelege niciodată. Nici măcar directoarea, care era de față în cadrul serviciului ei, n-ar fi putut înțelege, oricât de mult s-ar fi străduit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
lăsase târât în vreo efuziune corporală plină de lacrimi, că s-a abținut să-și trădeze simțămintele interioare în fața directoarei. Dragostea de tată este atât de adâncă și plină de taine, că noi, copiii, n-o putem înțelege niciodată. Nici măcar directoarea, care era de față în cadrul serviciului ei, n-ar fi putut înțelege, oricât de mult s-ar fi străduit. De aceea speranța și încrederea noastră pot fi fără opreliști sau frontiere. Directoarea pusese deja stăpânire pe valize. Probabil că nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
noi, copiii, n-o putem înțelege niciodată. Nici măcar directoarea, care era de față în cadrul serviciului ei, n-ar fi putut înțelege, oricât de mult s-ar fi străduit. De aceea speranța și încrederea noastră pot fi fără opreliști sau frontiere. Directoarea pusese deja stăpânire pe valize. Probabil că nici nu a auzit ce i-am spus: Eu am și o carte, pe care obișnuiesc s-o citesc în fiecare seară. Dar, din păcate, nu a fost pusă în bagaje. Așadar ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
mai bună calitate, colorată foarte slab în galben. în plus, mai erau acolo vreo două sticle cu tuș și uneltele aferente, un pachet de cărbune și creioane colorate. Bunicul știa întotdeauna ce face. în vreme ce urcam scara, m-am întors spre directoare și am întrebat-o dacă în locul acela exista obiceiul lecturilor cu glas tare. Sau poate exista un lector special angajat? Am unele probleme cu cititul, am spus eu. Sincer vorbind, greutăți insurmontabile. în același timp, nimic nu a putut să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
Am unele probleme cu cititul, am spus eu. Sincer vorbind, greutăți insurmontabile. în același timp, nimic nu a putut să mă fascineze și să mă captiveze mai tare ca fenomenul cititului. De bună seamă, pe un plan strict teoretic. Atunci directoarea s-a oprit, privindu-mă. Am avut senzația că mă cerceta nu numai cu ochii ei pătrunzători, ci și cu furunculul. Tu chiar pricepi ce spui?! a exclamat ea. Și de fapt nu puteam spune că o făceam. Chiar în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
de pe bărbie și obraji erau tot mai aspre și începuseră să se încrețească bărbătește și biblic. Mâncam cu linguri, în măsura în care puteam s-o facem. Alminteri eram hrăniți. Viața era atât de bună pe cât putea fi. Adesea primeam scrisori, pe care directoarea ni le citea cu voce tare. Citea rar, cu voce răgușită și țipătoare, ca și cum ne-ar fi ținut o lecție, chiar dacă majoritatea erau duși cu totul. Ea obișnuia și să răspundă la scrisori, cu câteva cuvinte liniștitoare și pline de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
aceia mici din râul Ava păreau să fi murit. Nu se mai arătau, nu mai săreau după insecte sau în aer. Simțeam o plăcere desăvârșită să ascult limba ei melancolică și melodioasă, pe care nici glasul grosolan și necultivat al directoarei nu putea să o strice. Dacă aș fi putut să scriu, aș fi vrut să scriu ca mama. Mai târziu am fost silit să constat că situația era într-adevăr așa: păstrăvii și roșioarele dispăruseră și nu se vor mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
albe. E foarte greu să descriu acel sentiment de solidaritate care poate cuprinde oamenii într-o seară de miez de vară. Eu ședeam pe o bancă vopsită în negru, un pic deasupra camarazilor mei. Sau, mai bine spus, deasupra noastră. Directoarea stătea în picioare în fața mea, îmi citea scrisoarea mamei, iar mici rafale de vânt făceau ca hârtia subțire, de culoarea teracotei, să fluture, împodobită cu monograma ușor de recunoscut a tatei. în ultimele rânduri mama scria așa: Cum stau lucrurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
a tatei. în ultimele rânduri mama scria așa: Cum stau lucrurile la azil în ceea ce privește muzica? Aveți pe cineva care să vă cânte la pian? Mai poți fredona vreo temă de Brahms? Are azilul pian? Pentru prima dată i-am spus directoarei ce ar trebui să stea ca răspuns pe dosul peisajului de neuitat al lui Osslund. Da, am curajul să afirm că i-am dictat răspunsul, cuvânt cu cuvânt: Acesta nu este un azil. Este o casă. La foarte scurtă vreme

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
Da, am curajul să afirm că i-am dictat răspunsul, cuvânt cu cuvânt: Acesta nu este un azil. Este o casă. La foarte scurtă vreme după aceea - o jumătate sau două jumătăți de an mai târziu - am fost dus la directoare. Una din infirmiere mi-a spus: Acum vom face o mică plimbare. Nu e nimic periculos, de ce tremuri așa? Nu trebuie să te gândești la ce e mai rău! Am început să cred, mi-a zis directoarea, că tu înțelegi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
fost dus la directoare. Una din infirmiere mi-a spus: Acum vom face o mică plimbare. Nu e nimic periculos, de ce tremuri așa? Nu trebuie să te gândești la ce e mai rău! Am început să cred, mi-a zis directoarea, că tu înțelegi ce ți se spune. Vă rog să mă iertați, am răspuns. Era îmbrăcată într-o rochie obișnuită, de culoarea sângelui de bou, cu două rânduri de nasturi aurii, iar pe partea stângă avea o broșă de argint

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
îi venea mai bine acolo. înțelegi ce-ți spun? m-a întrebat. Eu nu înțeleg exact ce vreți să spuneți cu „a înțelege“, am zis eu. Am auzit adesea oamenii spunând: Da, înțeleg. Dar nu înțelegeau nimic. înțeleg, a spus directoarea. Cred că de pe atunci luasem deja obiceiul să-mi răsucesc șuvițe din barbă între degetul mare și arătătorul mâinii drepte, obicei pe care îl mai am și acum. Dar admit, am zis, că în general pricep vorbirea umană obișnuită. Dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
introdus în lumea vorbirii. Iar el este umanist. El m-a luat de mână, introducându-mă în lumea spiritului, tot așa cum mama m-a îndrumat în tainele muzicii. Și în lumea uimitoare a imaginilor lui Gustave Doré. Bunicul? a întrebat directoarea. Da, am răspuns, bunicul. Dar, am adăugat eu, nu vreau să înțeleg decât strictul necesar. VIGNETA Atunci ea a trecut la subiectul propriu-zis: una dintre infirmiere se căsătorise cu un bărbat jos, în localitate. De aceea camera ei rămăsese goală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
că ești un pic deosebit. Tovarășii tăi din salon cred că ești diferit. Chiar ei au spus că vor să scape de tine. Nu e cu putință! am spus. Ei nu pot vorbi! Nu trebuie să spună nimic, a zis directoarea. Eu îi înțeleg oricum. S-au dezis cu adevărat de mine? am întrebat. Atunci ea a zâmbit doar un pic mai mult, fără să spună nimic altceva. De bună seamă, înțelegea că mă întristasem și nu voia să mă rănească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
ușă. Ea m-a îmbrățișat imediat și m-a sărutat pe frunte, apăsându-mă ușor cu degetul mare pe vârful nasului, exact așa cum obișnuia să facă odinioară, demult. Tata o fotografiase cu aparatul Hasselblad și ea îmi trimisese fotografiile, prin directoare, de bună seamă. Acum puteam constata că semăna mult mai bine cu fotografiile din urmă decât cu cele din primii ani. Mi-am dat seama că ești tu, mi-a spus ea, doar pentru că tata s-a dus să te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
ținut. Mai trăiește și astăzi, dar un alt bancher i-a moștenit afacerea și costumul. El a orbit. Acum câtva timp l-am întâlnit în localitate. Nu e nimic, mi-a spus el. De ochi aveam nevoie doar la slujbă. Directoarea a părut ușor uimită să mă vadă din nou. Dar eu mi-am reluat camera, ca și cum ar fi fost cel mai normal lucru din lume. Nu mă privește, a spus ea, atingându-și cu grijă pe furunculul, care acum îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]