426 matches
-
sau un suc. Însă, în această provincie distrusă, speluncile sunt ultrajegoase. Tocmai am revenit dintr-un astfel de local, care se află în vecinătatea mea. Cuvintele cele mai uzitate în astfel de localuri sunt celebrele P&M, cuvinte grele și dizgrațioase, care ies de pe buzele unor copii de 7-8-9 ani și care, pesemne, fac o mare plăcere puștoaicelor de 11-12 ani, mult prea bucuroase în a-și arăta mugurii sexualității. Îmi e scârbă că într-o astfel de țară sunt nevoit
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
aruncat de frumoasa Geta Horodincă, scurta „execuție” a lui P. Georgescu m-a uimit, Înainte de a mă umili; și m-a umilit, bineînțeles, Înainte de a mă speria! Erau, oricum, două trimiteri În „neantul” din care făceam eforturi penibile și probabil dizgrațioase de a ieși. Dar, cu inconștiența splendidă a vârstei și armat probabil cu „fanatismul vocației” - ori roman, ori nimic! - am trecut peste cele două „judecăți” și... le-am uitat! Dar, fire „strângătoare” de șvab, nu le-am lăsat să se
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
tipic maniacale; „cineva” care, la modul evident, nu are „simțul realității” (mi s-a reproșat și asta, ca și faptul că „nu cunosc limba română” etc.Ă și Încearcă, prin eforturi ce multora, În decursul anilor, le vor apărea ca „dizgrațioase” (vezi ultimele atacuri grosolane din ziarul „de prestigiu” - Adevărul!Ă, să-și impună pur și simplu propria-i realitate! Într’ adevăr, ha, ha, ce poate să facă bietul Edmund, bietul nebun, dacă vrea „neapărat”, dacă bietul de el „nu poate
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
aliment care, ca și caviarul beluga, e scump și rarisim și, când Îl găsim purtat de-un „oarecare”, ne afundăm cu botul invizibil și lacom În vintrele lui nevăzute - nevăzute ca și sufletul! - și „halim”, halim cu o poftă absolut dizgrațioasă, nu rareori uităm să ne ștergem la gură... adică: ne „Îndrăgostim”, ne „Împrietenim”, ne „emoționăm realmente” și ne este dor de „cineva”, lăsăm toate treburile urgente la o parte; ba, descoperim cu o anume stupefacție cât de „oarecare”, de false
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
sunt zei tutelari ar fi voit să mă pună la’ncercare: meritam sau nu un destin „privat”, numai și numai „al meu”, ca o posesie miraculoasă și ingrată În același timp, ca și cum, născându-mă Încă o dată, În eforturi prelungi și dizgrațioase, aveam privilegiul de „a-mi alege chipul”! Sigur, În acel lung deceniu al treilea al vieții, Între 18 și 30 de ani, nu aveam de unde să știu că „atracția literelor” se va confunda cu o luptă acerbă pentru libertate. Libertatea
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Claudiu, unchiul său, care, „În plus”, Îi seduce și mama, cu care tânărul, rubicondul și răsfățatul prinț are o relație din care psihanaliza contemporană s-a inspirat nu puțin - eu am „citit-o” mai degrabă ca pe o luptă „stupefiată”, „dizgrațioasă”, a prințului cu acea „nouă identitate” ce i se strecoară ca un hoț În pliurile intime ale psihicului, la Început sub forma simbolică, „tradițională”, a unei fantome, apoi, tot mai mult, În formele În care ea, această nouă identitate se
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
anima ce mă locuiește, feminitatea indisociabilă creației, să-i „asist” pe lectorii mei, să „presimt” nu atât bolile cu care se mândresc, ci pe acelea care vor veni și... de care se tem! Și-apoi, copil cum am rămas - copil dizgrațios, dacă vreți, vu mon âge, dar... totuși copil! -, am vrut să mă joc. Cu ce? Ei bine, tocmai cu acele „jucării” sau cuvinte pe care nu le-am avut În copilărie, pe care le admiram, cuvinte pretențioase ce se rostogoleau
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
poate aștepta decât semnul infamant al lui Iuda, ca diferență specifică, și semnul unanim al lui Iona, ca gen proxim? (...) Ce este aceea "românul" este o chestiune mai degrabă tenebroasă. Ea nu poate fi rezolvată elegant, pentru că problema însăși este dizgrațioasă". În acest moment fulminant al "deconstrucției" "chestiunii" românului (devenit printr-o substituție gramaticală echivocă "aceea"), intervine Theodor Codreanu cu o constatare. "Patapievici este doar un Neceaev în delir "spiritual", cum se recunoaște. El, personal, nefiind capabil de violență, rămâne să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
spălat, frate și soră în dialog, țigănește, ungurește, românește întretăiat, pace, locul pe care l-a creat această instituție este textul, ce să faci altceva, amenajat pentru așteptare în limita lui? În acceleratul Galați Timișoara, în stația Ciceu, burtoșii, mai dizgrațios ca la femei, compartimentele de alături merg la nuntă, la Alba Iulia! voioși oamenii, din primul sîntem ultimii! zis a patra oară în ultimele cinci minute, hai, mă, nașule! fără vreun motiv anume, s-a pierdut nașa noastră, reflex-replica hă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
a florii este de devenire prin moarte. Observăm retragerea vieții care s-a manifestat sub forma ei vegetativă, pentru a lăsa loc manifestării unei forme superioare de viață. acest principiu poate fi observat și în lumea insectelor, unde extraordinara și dizgrațioasa vitalitate a omizii dă viață frumuseții fragile și efemere a fluturelui ”. O observație genială îți găsește o explicație limpede și clară ca de cristal în logica marelui poet. Desigur că moartea unei flori este nesfârșit mai dureroasă decât a unei
75 - VÂRSTA MĂRTURISIRII by Gheorghe Mustaţă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/794_a_1652]
-
și, cu sufletele mai mult moarte decît vii, așteptau, cu emoții, aventura. Convenția era ca toată lumea să fie prezentă la cele ce se vor întîmpla. Evident că nimeni nu este interesat să asculte povestea "fata și cei patru moșnegi". Este dizgrațios un moșneag cu un sîn tînăr în mînă. Și mai neplăcut este spectacolul neputinței stropite din belșug cu Parkinson. A doua zi, vitejii aventurieri n-au mai fost la tratament! Au băut cam mult, au făcut efort mai mult decît
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
care sfîșia prada ca o fiară. Mă îngrijorez. Să ții o astfel de bestie pe lîngă casă! Dar, spune-mi, acum sînteți neamuri... Da, sîntem. Fața îi devine de piatră și ochii își pierd strălucirea. Tace și prin capul său dizgrațios văd că se perindă gînduri, ca norii negri și groși de deasupra noastră. Continuă în surdină. Îl slugăresc pe... boier. Dar te plătește destul de bine, spun eu. Cinci milioane! Cucoana a dat trei pe un parfum. Observ individul ăsta cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
a cărui inautenticitate i s-a cuibărit definitiv în grimasa facială pe care o arborează drept zâmbet.) O a treia virtute de care omul politic autohton duce lipsă este uitarea de sine. Majoritatea jucătorilor noștri politici sunt manevrați de o dizgrațioasă inflație a Eului. Chiar - și mai ales - când nu dispun de un Eu prea bine conturat. Mulțumiți de ei înșiși, bine zidiți în certitudini auto-complezente, încântați să și etaleze calitățile proprii („băieți deștepți“, plini de umor, dar oricând gata de
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
barocă a vanității lor. Pustiesc totul în jur etalându-și, aproape obscen, portretul propriu. Lumea în întregul ei și oamenii din jur par să fie instrumentele de ocazie ale destinului lor, ale planurilor lor imediate și de perspectivă. Rezultatul e dizgrațios și contra-productiv. Indivizii pe care îi am în vedere folosesc orice împrejurare ca să vorbească despre ei. Sunt subiectul lor predilect la recepții, vernisaje, mese amicale, pe stradă, în autobuz, peste tot unde poți avea ghinionul să-i întâlnești. Te țin
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
și-a adus contribuția în calitate de sufleor. După care, Aglae va juca, fără voia ei, într-o reprezentație care va fi constat-o mult: după moartea lui Drogli, "își reface viața" măritându-se cu Heinrich Gareiss von Döllitzsturm. Un om urât, dizgrațios; greu de bănuit că ar putea să trezească vreo pasiune adevărată oricărei femei. Poseda, însă, un "von" între nume și prenume, iar Aglae nu mai avea, de multă vreme, "ștrengăreasca drăgălășie". În 1890, când s-a hotărât nunta, Aglaia era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
apocaliptice despre lava incandescentă ce urma să strivească totul În cale, spre neputința bietelor viețuitoare printre care ne număram. Mă foiesc În neștire În așternuturile mătăsoase ale patului și transpirația rece, sărată, mi se prelinge Îmbrobonată pe fruntea fierbinte, udând dizgrațios perna imaculată. Mă Întreb cum de este posibil un asemenea fapt, uitând, Încă o dată, că mă aflu În zona Cercul de Foc al Pacificului, unde totul pare derizoriu. Natura Își dovedește forța implacabilă. Visez o Pithya În transă ce descifrează
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
oameni morți. În stepă, șoarecii căutau cu voracitate de mâncare. Un soldat a spus că soarecii îi “mâncaseră două degete înghețate de la picioare”, în timp ce dormea. Când soseau rațiile, pe o sanie trasă de un cal lihnit de foame, figuri înțepenite, dizgrațioase, înfășurate în zdrențe, apăreau ca să afle ultimele zvonuri. Nu exista combustibil cu care să topească zapada, pentru a avea cu ce se spala sau bărbieri. Chipurile lor cu obrajii supți erau ca de ceară și nebărbierite, cu bărbi jalnic
ROMÂNIA 1941-1943 by LAVINIU LǍCUSTǍ () [Corola-publishinghouse/Science/91605_a_107352]
-
oameni morți. În stepă, șoarecii căutau cu voracitate de mâncare. Un soldat a spus că soarecii îi “mâncaseră două degete înghețate de la picioare”, în timp ce dormea. Când soseau rațiile, pe o sanie trasă de un cal lihnit de foame, figuri înțepenite, dizgrațioase, înfășurate în zdrențe, apăreau ca să afle ultimele zvonuri. Nu exista combustibil cu care să topească zapada, pentru a avea cu ce se spala sau bărbieri. Chipurile lor cu obrajii supți erau ca de ceară și nebărbierite, cu bărbi jalnic
ROMÂNIA 1941-1943 by LAVINIU LǍCUSTǍ () [Corola-publishinghouse/Science/91605_a_107352]
-
transformându-l în personaj, ceea ce ar putea explica prezența „urâților” în jocurile populare cu măști încă din perioada feudală. Aspectul ne poate trimite cu gândul și spre lumea poveștilor în care zmeii aflați „tărâmul de dincolo” au reprezentări diforme, exagerate, dizgrațioase, ca și cum tot ceea ce e mai agresiv, mai rău și mai ostentativ în ființa umană s-ar fi transferat departe de spațiul cotidian. Formele prind contur prin respectarea regulilor generale care implică, în egală măsură, principii practice și mitice, deopotrivă. Astfel
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
fizice; disocierea lor are rolul de a exprima într-un mod metaforic filosofii de viață proprii omului simplu care știe să facă distincția dintre substanța unei persoane și ceea se pretinde a fi. Zmeii reprezintă o categorie aparte de reprezentări dizgrațioase care sunt înzestrate cu capacități emoționale deosebite. Chiar dacă, pentru a-și împlini iubirea pentru frumoasele pământene, apelează la procedee extreme - răpiri, crime, minciuni - ei sunt dispuși să își sacrifice familia, împărăția sau viața pentru ași demonstra sentimentele. Înfățișarea este cea
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
valoarea premonitorie ce anticipă evenimente. Visul lui Sandu este unul complex, iubita sa apare mai întâi ca mireasă a altuia, apoi ca fiind moartă. Autorul visului mărturisește că „la un moment dat” le-a văzut pe amândouă simultan: ”Una roșie dizgrațioasă, cealaltă neagră, înțepenită.” Visurile reflectă gândurile și sentimentele din subconștientul personajului. Astfel, nu apare fără legătură cu discursul oniric faptul că mariajul, cu toate obligațiile care rezultă din acesta, pare să-i fie străin lui Sandu. G. Călinescu dădea un
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
ceea ce-l face etern nefericit în iubire, bărbatul se manifestă și în subconștient cu aceeași manie a analizei și autoanalizei: „Într-un colț Niki Mihail își rezimase capul pe gâtul de cocostârc și, în mijloc, mirii: domnul, rotofei (...) alături de Irina, dizgrațioasă în vălurile albe, gesticulând dizgrațios, vopsită cu roșu pe fața ei roșie. O simțeam că joacă un rol și că-și permite chiar să facă exclamări sau gesturi ridicole ca să impresioneze (...) Apoi un popă pițigăiat a început <<Isaia dănțuiește>> și
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
în iubire, bărbatul se manifestă și în subconștient cu aceeași manie a analizei și autoanalizei: „Într-un colț Niki Mihail își rezimase capul pe gâtul de cocostârc și, în mijloc, mirii: domnul, rotofei (...) alături de Irina, dizgrațioasă în vălurile albe, gesticulând dizgrațios, vopsită cu roșu pe fața ei roșie. O simțeam că joacă un rol și că-și permite chiar să facă exclamări sau gesturi ridicole ca să impresioneze (...) Apoi un popă pițigăiat a început <<Isaia dănțuiește>> și au început cu toții să se
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
că joacă un rol și că-și permite chiar să facă exclamări sau gesturi ridicole ca să impresioneze (...) Apoi un popă pițigăiat a început <<Isaia dănțuiește>> și au început cu toții să se învârtească după vocea lui. Tot mai repede și mai dizgrațios.(...) Sufeream îngrozitor, dar preferam să nu fiu ridicol.” Reiterarea cuvântului „dizgrațios” la masculin și la feminin cu valori de adjectiv si adverb de mod, rezumă calificarea meschină pe care o face Sandu nunții din vis. Personajul principal joacă toată această
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
exclamări sau gesturi ridicole ca să impresioneze (...) Apoi un popă pițigăiat a început <<Isaia dănțuiește>> și au început cu toții să se învârtească după vocea lui. Tot mai repede și mai dizgrațios.(...) Sufeream îngrozitor, dar preferam să nu fiu ridicol.” Reiterarea cuvântului „dizgrațios” la masculin și la feminin cu valori de adjectiv si adverb de mod, rezumă calificarea meschină pe care o face Sandu nunții din vis. Personajul principal joacă toată această comedie a lucidității, deși finalul deschis al romanului trimite în direcția
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]