820 matches
-
insuficiență ontologică a lumii. Fără Dumnezeu, toate sunt sortite pieirii. „Căci soarta omului și soarta dobitocului este aceeași: precum moare unul, moare și celălalt și toți au un singur duh de viață, iar omul nu are nimic mai mult decât dobitocul. Și totul este deșertăciune!” (Ecleziastul 3, 19) Această constatare dă naștere experienței plictisului fundamental; dezgustul de viață circumscrie deci reflexele perversei mândrii. Este vorba despre un plictis numit legiune și aflat în proximitatea rebeliunii. Violența repulsiei exprimă refuzul resemnării în fața
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
reîncarnate. N-a fost descoperirea unui vicleșug banal; Ulise a aflat că, prin caracterul său, omul supraviețuiește în postumitate. Și nu-i lucru puțin ca, în amintirea semenilor, să-ți rămână renume de „om adevărat”, și nu de bestie sau dobitoc. Dar această lecție învățată de Ulise de la Circe a fost una fulgerătoare, o revelatio, precum acele peak experiences descrise în secolul XX de Abraham Maslow, și nu o școală întreagă, aducătoare de cultură și întregitoare în plan uman. La această
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
său genitor, "băiatul era voluntar ca și Ioanide, în forma inferioară a obstinației (credea arhitectul)..." Tocmai de aceea, succesul persuasiunii devine improbabil: "chestiunea depășea cu mult limitele pedagogiei paterne." "Junele", cum îl ghilimetează naratorul, urmînd indirect vorbirea interioară a tatălui ("dobitocul", mai simplu raportat la categoriile lui Ioanide) "făcea altă politică." Degradarea naturii idealității, cum și împrejurarea inacceptabilă că o a doua sacrificată este Pica, subjugată erotic de un "Mirabeau de Dunăre", verifică ereditatea eșuată, acoperită de ironie. Apărînd subit tatălui
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
am fost la o bere cu "Un regalist convingător" (p. 268), împreună cu alți confrați puși pe șotii. Am asistat în direct și la o oră de vîrf la scena trîntirii unei halbe cu bere în scăfîrlia unui netrebnic de republican. Dobitocul acela de republican nu s-a ridicat în picioare cînd eu cîntam "Trăiască Regele" și bine i-a făcut domnul Dorin Robu. Și acum sînt convins că mai merita o halbă. În cap, bineînțeles. Nu pot afirma că în viața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
nimic! Du-te dracului de nesimțit. Ies trîntind ușa. Am simțit, de fapt, o rupere totală de trecut. Singurul regret a fost că nu mai purtam cămeșoiul acela, ca să-i arăt ostentativ intimitățile. Și să-i ard și vreo palmă dobitocului... Sau să-i dau cu indianul în cap. M-a chelfănit poporul Românilor li se înșurubase adînc egalitarismul clamat de constructorii comunismului. Chiar eu, copil extrem de inteligent, eram pătruns pînă în măduva oaselor de justețea acestei lozinci. Ba, chiar aș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
ei mari și voinici, dar erau proști ca noaptea. Mai proști nici nu știu să mai existe alții pe lume, poate prin Africa, pe acolo unde și maimuțele sînt mai deștepte. Cum stăteam și priveam lupii, unul dintre flăcăi, un dobitoc, spune celorlalți: Dacă ne atacă, trebuie să-l sacrificăm pe unul dintre noi. Pînă îl mănîncă, noi trei sîntem departe. Cum adică "noi trei", mă îngrozesc eu. Cu bîtele lor evident că sînt mai greu de mîncat, pe cînd eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
mîncat, pe cînd eu... Am auzit că le place cărnița mai fragedă. Noi sîntem vițoși la carne și cred că or să caute ceva mai bunișor. Se uită la mine și rîd. Unchiul Victor, se uită și el ca un dobitoc și rîde. Mă mai și mîngîie, animalul, ca și cum și-ar lua rămas bun. Eu îl țineam strîns de mînă, era cel în care îmi puneam toată speranța. Vîntul sufla tăios și se strecura pervers pe sub bulendre, dar eu transpiram. De
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
cei ca noi, le aruncau tot timpul acolo. Amestecul diavolesc de hoituri, gunoaie, frigidere, baterii, găleți, butoaie, comprese, seringi, olițe de noapte și altele, fierbea acolo și creau o zeamă groasă, aproape ca o cremă mai fluidă. Closetul unui alt dobitoc, situat pe buza bulboanei, își aducea contribuția la spurcatul amestec. Cînd pîrîul devenea un pîrlit de pîrîu, cu un firicel de apă mai sfrijit ca un robinet incomplet deschis, atunci apa din bulboană înceta să fiarbă. Încălzită de soare, se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
transforme aceste infecte locuri în forma pe care Dumnezeu a lăsat-o. Dar nu întotdeauna reușesc, le trebuie mult timp să lucreze. Dintre toți nesimțiții care vărsau mizeria în bulboană unul era la fel de nesimțit cît tot restul la un loc. Dobitocul ăsta se numea Ion Duhan. Îi mureau găinile pe capete, cred că era o pedeapsă a lui Dumnezeu, și el le căra în bulboană. Tot el omora cîinii prinși în laț la coșerul cu porumb și-i ducea apoi tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
de deznodămîntul acestei povestiri, nu de altceva. Că eu n-am nimic cu Duhan, decît că mi-i silă de el, pentru că este un nesimțit și jumătate. Trebuie să vă spun cinstit că eu nu sînt imparțial cînd vorbesc de dobitocul ăsta nenorocit. Asta ca să judecați dumneavoastră imparțial. Deci, Duhan a umplut roaba cu gobăi pierite și a pornit spre bulboană. Pe drum se întîlnește cu învățătorul Luca, un om simțit aproape la fel de mult ca și mine. Domnule Duhan, îngroapă-le
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Nu mai poate reflecta la problemele care îl preocupă. În acel bruhaha infernal este golit de tot conținutul său de om cult, distins și demn. Unde te bagi, boșorogul dracului, țipă o nespălată cu bîrdihanul la gură. Îmi omori copilul, dobitocule! Nu el împingea gogoașa aceea monstruoasă spre ușă. Alții o făceau, simțind un soi de plăcere diabolică. El abia se ținea pe picioare! Împins, îmbrîncit, cu pălăria căzută, intră în sala de audiență. Culmea ironiei, acolo mai erau cîțiva indivizi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
trotuar și privesc manevrele medicului. Ca un arc iese din curte vecinul cu o bîtă imensă: Tu-ți Dumnezeii mă-ti de animal! Ce cauți pe o proprietate privată, porcule? Doctorul nu înțelege și deschide geamul ca să se dumirească. Mă dobitocule, tu-ți.... Vecinul agită bîta. Din curte o fetiță aleargă ca să aducă un topor... Răgete, țipete, agitări de scule primitive. Doctorul, imperturbabil, întoarce mașina și ajunge în dreptul meu. Ăsta-i de-al meu, spune vesel luîndu-și bun rămas. Asta am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
trag după ei la fund. Îi umplu paharul. El privește atent și, cînd mai are încă o zecime de milimetru pînă la revărsare, sare ca ars: Destul, destul, oo... Continuă ca și cum pauza nu l-a deranjat. O să-l înfunde pe dobitoc... Dar sînteți pornit rău, îl cunoașteți mai bine? Îl cunosc. Este o hahaleră. Oricum, o să-l înfunde. Vorbim politică. Omul cunoaște totul și, mai ales, știe precis cine o să iasă la alegeri, cînd vom intra în UE, ce vom face
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
rabla lui. Și ce tablă de tanc avea! De ce ai dat înapoi? (mă nătărăule, adaug în românește). S-a blocat și... Mă uit la mașină. Nu sînt pagube prea mari, dar să-l las așa, fără o dojană românească? Mare dobitoc mai ești! mișc mărunt din buze. El îmi zîmbește a amabilitate. Răspund pervers: Totuși românii... or fi ei, dar nici chiar așa! Pun radioul în funcțiune în drum de la reședință spre ambasadă. Ritmul este jos pălăria. Dar cuvintele? Aud: ama
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
un năpîrstoc ca tine?! S-a dat, jur! Ia spune, mă, cum s-a întîmplat? Era singură și eu stăteam pe patul ei. M-a tras peste ea, zău. Tremuram tot, nici nu știu bine ce-a fost. Mă, un dobitoc ca tine să strice o astfel de fată! Ce știi tu, mă?! Păi, nu prea știu, că de asta m-am pierdut așa. Din nou mîna lui Macias strînge ceafa și Alfaro iar devine roș la față ca un rac
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
nasul său a fost împrăștiat pe toată fața. A cîștigat cubanezul. În cameră, Vasilică se uită cînd în oglindă, cînd spre ușă. De fiecare dată constată că și oglinda și ușa sînt la fel de îngrozitoare. Mai bine pierdeam cu folos. Mare dobitoc am fost! A fost ultima dată cînd Vasilică a pierdut momentul potrivit. Vasilică era consilier local și un povestitor desăvîrșit. Vamos a guarachar Rafael este unul din puținii cubanezi care poate fi înțeles cînd vorbește spaniola. Pentru că, în Cuba, oamenii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
ei, care avea stupi, îi adusese drăcia asta, ce se procura destul de greu și nu s-ar spune că era chiar ieftină, iar ea, în loc să i-l dea lu’ bărba-su’, care era cu un picior în groapă, hrănea porcul, și dobitocul nici măcar nu știa să aprecieze așa delicatese. Într-o seară a trebuit să merg la ea, nu mai știu de ce, și am găsit-o cu un castravete în mijlocul frunții. Castravetele ăla avea o funcție extrem de precisă, îi oxigena creierul. Mirunei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
Jocul pe două sau mai multe planuri, ca și instabilitatea psihică sau fixațiile personajelor le provoacă acestora ciudate metamorfoze și confuzia grotescă a regnurilor, cu toate permutările posibile (păsări - dobitoace - pești): “Și de s-ar da în lucrurile firii vreun dobitoc cu pene, cu patru picioare, ce numai dreapta socoteală deplin ca omul să aibă, acela dobitoc deplin om ar fi. Asijderea împotrivă, de s-ar afla un dobitoc în do» picioare, cu cap și nas și cu toate alaltă forma
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1384]
-
acestora ciudate metamorfoze și confuzia grotescă a regnurilor, cu toate permutările posibile (păsări - dobitoace - pești): “Și de s-ar da în lucrurile firii vreun dobitoc cu pene, cu patru picioare, ce numai dreapta socoteală deplin ca omul să aibă, acela dobitoc deplin om ar fi. Asijderea împotrivă, de s-ar afla un dobitoc în do» picioare, cu cap și nas și cu toate alaltă forma omului, numai să aibă aripi și să zboare, iară socoteala și râsul să-i lipsască, adevărat
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1384]
-
păsări - dobitoace - pești): “Și de s-ar da în lucrurile firii vreun dobitoc cu pene, cu patru picioare, ce numai dreapta socoteală deplin ca omul să aibă, acela dobitoc deplin om ar fi. Asijderea împotrivă, de s-ar afla un dobitoc în do» picioare, cu cap și nas și cu toate alaltă forma omului, numai să aibă aripi și să zboare, iară socoteala și râsul să-i lipsască, adevărat dobitocul acela pasire, iară nu om ar fi. De care lucru aievea
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1384]
-
deplin om ar fi. Asijderea împotrivă, de s-ar afla un dobitoc în do» picioare, cu cap și nas și cu toate alaltă forma omului, numai să aibă aripi și să zboare, iară socoteala și râsul să-i lipsască, adevărat dobitocul acela pasire, iară nu om ar fi. De care lucru aievea ieste că la fietece dihanie deosăbirea și hirișiia i să socotește, iar alaltă formă a chipului nicicum, macar pasire cu patru picioare, macar dobitoc cu doa» aripi, macar cu
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1384]
-
care o absolutizează), cât și a tehnicii amplificării (un detaliu este amplificat până la a fi transformat în emblemă - spre exemplu, craniul gol al Struțocămilei), dar și prin combinarea elementelor eterogene, ce dau naștere unui personaj hibrid și hidos, “pasire dobitocită”, “dobitoc păsărit”, “cămilă nepăsărită” și “pasire necămilită”. Jigăniuța, vocea anonimă din mulțime, crede că ar fi mai bine ca Struțocămila să se prezinte singură. Adusă în mijlocul teatrului, ea se autodefinește, fără să realizeze că în acest fel nu face decât să
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1384]
-
la noi cu vădite sentimente de compătimire și luând toporișca l-a întrebat pe Mircea: A cui e obiectul ăsta? Al nostru, domnule primar. Ia-ți-l! Îmi pare nespus de rău că ați avut parte de un asemenea tratament. Dobitoc nenorocit! Mergeți acasă fără frică. S-a terminat. Luați-vă și uscătura aia de lângă gard. Liniștiți-o și pe mama voastră care, desigur, este foarte îngrijorată. La revedere copii. Vă mulțumim, domnule primar. La revedere. Apropo, condu-i pe băieți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
popă și de cantor. Două mi s-au părut verigile cele mai importante din cadrul acestei sacre operațiuni: lepădarea de Satan și acordarea numelui. Conform tradiției ecleziastice, întrebarea era adresată de trei ori. Am procedat ca atare. Te lepezi de Satan? Dobitocul a bătut cu piciorul în pământ, vrând în acest chip să-mi atragă atenția că are copita despicată, negând hotărât și categoric posibilitatea îndeplinirii unei asemenea cerințe. Te lepezi de Satan? Trecând noi prin dreptul unui stufăriș, iar patrupeda simțind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
obligațiile mele de crescător de capre. M-am întors și m-am uitat cu atenție la patrupedă. Miți, calmă, pașnică, destinsă, ronțăia liniștită la cocenii din față, primind cu plăcere în stomacul ei compartimentat bolul alimentar îmbibat cu suc dulce-amărui. Dobitocul a sesizat că îl priveam într-un fel deosebit, încercând să mă substitui unui specialist cu diplomă în domeniu și parcă iritată de privirile mele indiscrete și indecente când de-o parte și când de alta a corpului ei slăbănog
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]