514 matches
-
apari seniorita la geam pe înserat / Curg din plete-ți petale de crini... Ceilalți scânceau penibil. Vocea Melaniei Lupu tremura nesigură ca un firicel de ață. Șoferul mormăia nedeslușit. Șerbănică țopăia lamentabil în contratimp. Lacrimi iuți îi alunecau pe obrazul dolofan. Ori de câte ori încetinea ritmul, simțea cum gloanțele îi mușcă rama pantofilor. ― Mai repede, mai repede! Raul Ionescu își umezi buzele: " Unde naiba o fi învățat să tragă așa de bine cretinul?!" Îi amintea de precizia circarilor care desenau în cuțite silueta
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
la maxim, iar în jur o adevărată recuzită: o sticlă de Metaxa, bine văduvită de conținut, niște resturi de pastramă, frumos rânduite pe un platou, pachetul de kent, din care fusese extrasă țigara care fumega, iar lângă masă, doua genți dolofane, pregătite de plecare Contemplam scena și mă întebam cum să procedez, dat fiind că reacțiile individului, surprins într-o astfel de șituație,puteau fi dintre cele mai imprenizibile și mai iraționale. Intre timp viniseră și soțiile și toate privirile erau
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
plăcută, popularitate, o constituție atletică. Zilele sale în liceu, la elitista Westfield School, reprezentaseră o serie de succese: editor al ziarului, căpitanul echipei de fotbal, președinte al echipei de dezbateri, diplomă de merit națională. Josh, dimpotrivă, fusese un papagal. Era dolofan, scund, neîndemânatic. Mergea cu o legănare ciudată. Nu reușea să se corecteze. Iar pantofii ortopedici pe care mama lui insista să-i poarte nu-i erau de ajutor. Fetele îl ironizau. Le auzea chicotind, când trecea pe lângă ele pe holuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
-mi pasă. E clar? Lise, cred că asta produce o grămadă de probleme inutile în jurul morții tatei. — A tatălui tău, zise ea. Nu al meu. Capitolul 9 Kevin McCormick, administratorul principal al Spitalului Long Beach Memorial, ridică privirea spre individul dolofan care intră în biroul lui. — Cum naiba s-a întâmplat asta? întrebă el, împingând un teanc de hârtii peste birou. Marty Roberts, șeful de la patologie, aruncă o privire rapidă prin document. — Habar n-am, zise el. — Soția decedatului, domnul John
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
de catifea. Își vorbesc unul altuia clar și leneș; nici o pală bruscă de vînt nu le fură silabele, nici un nour nu dă buzna În conversația lor. Se căsătoresc și stau pe veranda micii lor case de țară, privindu-și bebelușul dolofan din leagăn. Totul e Încremenit. Un cocoș cîntă În satul vecin. Un cîine latră. Îl pufnește rîsul. Ce dulcegărie! E ridicol, drumul ăsta pe care nu a apucat. Vetust. Și imposibil. Tot ce se Întîmplă acum se Întîmplă pentru prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
acasă, apartamentul lor i se părea tot mai mic și mai mic, din ce În ce mai plin de kitschuri. În cele din urmă, un bebeluș adevărat veni să se adauge cohortei de păpuși și bibelouri din care era compusă casa lor. Bebelușul era dolofan și plăcut la atingere și era, ca toți pruncii, nevinovat. Wakefield se temea de el, așa cum se temea să nu spargă celelalte obiecte din colecția Marianei. A venit apoi un timp cînd Wakefield și-a dat seama că dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
tot ce se poate, cactuși saguaro. Parchează mai jos de motoare și o ia pe o potecă, prin praf. Vede, din mers, păsări colibri Învîrtejindu-se și țîșnind, și șerpi, și șopîrle și păianjeni. Și mai sînt javelinas, niște porcușori peccari dolofani, de vreo treizeci de kile bucata, tăvălindu-se În mîlul unui arroyo. Aude urletul unui coiot. Poteca urcă pe perete unui canion plin de cactuși țepoși; ocotillo, „gardul viu“; tufișuri; și covoare de gălbenele, verbină și sacra datură, „trompeta Îngerilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
de mlădițe verzi de mesteacăn. Fiorul apei fierbinți urmate de durerea proaspătă și Înțepătoare este și un deliciu al rușilor, care consideră biciuirea cu crengi de mesteacăn drept un ritual purificator. Este și o poză a unui bărbat rozaliu și dolofan ieșind după baie și biciuire, strălucind de sănătate fizică și sufletească. În Ungaria, băile sînt precum cafenelele; bărbații Își trec timpul Înfășurați În prosoape, citind ziare și jucînd șah. Multe dintre culturile serioase ale Îmbăierii folosesc ierburi aromate pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
el să-și fi dat seama. Trec săptămîni pînă cînd Wakefield prinde informația pe care o căuta. Comisarul pentru Prezervarea Siturilor Istorice și restauraționistul intră Într-o bună zi În baia de aburi, Înfășurați În prosoape negre identice. Comisarul este dolofan și fălcos; restauraționistul - musculos și puternic. Se așează pe banca din fața lui Wakefield, adînciți Într-o conversație care probabil Începuse În sala de forță. — CÎini, spune comisarul. Îi dresezi să miroasă o perioadă autentică. Dacă ceva este fals, cîinele se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
caier stoarce. Veneția Cui răspunde-i dau un tort: Ea nu zboară printre stele, Că e una dintre cele Cu care se face sport. Seamănă cu un bostan, Care crește-n cucuruz, Poate chiar cu un harbuz Uite-așa de dolofan. Nu mă întrebați pe mine, Fotbaliștii știu mai bine, Că doar dânșii, bunăoară, Trag și peste, trag și-n bară. Unii par ca din bumbac, Alții - lână scărmănată; Se întâmplă câteodată Că în ploaie se prefac. Uneori, în câte-o
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
groaza de pe chipul femeii și disperarea din priviri. — Pe acolo. Și-a dus degetul la buze, făcându-i semn să nu facă deloc gălăgie. I-a arătat fereastra. Femeia și-a ridicat poalele fustei, lăsând să se vadă niște picioare dolofane ca niște ridichi japoneze și s-a urcat pe pervaz cu dexteritatea unei maimuțe. A sărit jos, cu bocceluța în mână. Gaston a auzit un țipăt scurt. Se lovise, probabil, în cădere. Țipătul răsună în întuneric. Și cei doi de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
pereche de pantofi roșii, cu toc. Cea de-a treia, rotunjoară ca un pepene, avea pe ea un costumaș jerpelit și niște saboți din lemn. S-a așezat lângă Gaston și i-a zâmbit. Așa cum stătea, i se vedeau pulpele dolofane ca de ridiche japoneză, precum și chiloții. Gaston și-a întors privirile, jenat. — Tipul n-a scăpat din pușcărie, nu? Gaston arăta ca un pușcăriaș. — Stai liniștită. Nu era de mirare că în ochii lor Gaston părea un pușcăriaș evadat, așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
la telefon, până hotărâm ce europeancă v-ar conveni, am considerat că-i mai bine să vi-l aduc chiar pe omul care se va ocupa de această problemă. Întorcându-se spre Gaston, continuă: — Vi-l prezint pe domnul Sade. Dolofanul pe nume Kanai și-a șters fruntea de transpirație și a zâmbit respingător. — Chiar vorbiți serios? — Ce înțelegeți prin „serios“? Endō zâmbi ironic, dar omul nu s-a prins. — Cât să cred din ce mi-ați spus? În primul rând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
melancolie. — Am presentimentul că i s-a întâmplat ceva. — Nu fi prost. În clipa aceea se îndrepta spre ei un biciclist. Când s-au întors să vadă cine era, au constatat că era proprietarul hotelului unde stăteau ei. Bărbatul cel dolofan a coborât de pe biciletă, răsuflând greu. — S-a întâmplat ceva îngrozitor! L-au găsit pe Endō la Mlaștina Mare. Au sunat de la poliție să vă înștiințeze. Era prima zi senină de când au sosit la Yamagata. Trenul care-i ducea înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
parcul din centrul satului care vuia de glasurile copiilor de toate vârstele, în care ne întreceam în discuții nesfârșite acompaniate de freamătul frunzelor și îndulcite de dulceața florilor multicolore, Adesea savuram un castron plin de căpșuni aromate sau cu caise dolofane furate din grădini și ascunse de bunica sau mama în tricourile noastre. Ce gust bun aveau și cum le mai împărțeam frățește când ne odihneam pe banca noastră din parc care ne știa toate secretele și promisiunile făcute unul altuia
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
sejurul cu o săptămână. Avea să-și reorganizeze programul, să găsească o pipiță, să intre În vorbă cu oamenii. 6 În noaptea de vineri spre sâmbătă dormi prost și avu un coșmar. Se visa În chip de purcel cu cărnuri dolofane și spâne. Împreună cu tovarășii săi porcini, era dus la vale Într-un tunel enorm și Întunecat, cu pereți ruginiți, În formă de vortex. Curentul de apă care-l purta era slab, uneori izbutea să-și sprijine copitele pe sol; apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
drojdie. Deschid ochii și văd în brațele mele o franzelă de pâine. Mă uit la ea de-a dreptul uluită. Arată ca o pâine adevărată. Ca o pâine adevărată, precum cea pe care o vezi în vitrina unei brutării. Mare, dolofană și rumen-aurie, cu striații fine și coajă crocantă, gata să ți se rupă în mâini. Miroase atât de bine că îmi lasă gura apă. — Spune-mi că asta nu înseamnă nimic, zice Iris, strângându-mă de braț. Tu ai făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
murmur. Nu mă descurc prea grozav. — Serviciile oferite de Carter Spink... sunt... îhm... la cel mai înalt nivel, continui, încercând să fiu convingătoare. — Mai înalt decât calitatea curățeniei pe care o făceai când spălai wc-uri? strigă un ziarist cu obraji dolofani. Întrebările mai târziu ! Hilary înaintează supărată pe gazon. Și nu acceptăm întrebări pe teme ca toalete, băi sau alte obiecte sanitare. Continuă, Samantha. De ce, erau sub orice critică ? strigă tipul cu obraji dolofani, pufnind în râs. — Continuă, Samantha, spune cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
spălai wc-uri? strigă un ziarist cu obraji dolofani. Întrebările mai târziu ! Hilary înaintează supărată pe gazon. Și nu acceptăm întrebări pe teme ca toalete, băi sau alte obiecte sanitare. Continuă, Samantha. De ce, erau sub orice critică ? strigă tipul cu obraji dolofani, pufnind în râs. — Continuă, Samantha, spune cu precipitații Hilary, cu un aer livid. — Ba categoric că nu erau sub orice critică ! Trish înaintează iritată pe peluză, și tocurile fuchsia i se afundă în iarbă. Nu accept să-mi fie comentate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
-ți aduc aminte că eu sunt proprietara acestei reședințe. — Doamnă Geiger, l-ați văzut cumva pe Nathaniel ? Mă uit disperată spre mulțime, pentru a miliarda oară. A dispărut. — Cine e Nathaniel ? întreabă un ziarist. — Grădinarul, se bagă tipul cu obraji dolofani. Iubită-su. V-ați despărțit ? adaugă către mine. Nu ! zic, atinsă la punctul sensibil. O să ne continuăm relația. — Și cum anume o să faceți asta ? Simt un interes reînăscut fremătând în mulțimea de ziariști. — O să facem noi cumva, OK ? Brusc, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
știu... ești așa de găinar, așa de găinar... MACABEUS (Dulce.): Hai, gura! PARASCHIV: Parcă aș vrea să dorm... MACABEUS (Exasperat.): Da’ dormi odată! PARASCHIV: Da’ mi-e frică... MACABEUS: Dormi... Te păzesc eu... PARASCHIV: Da’ mi-e frică... MACABEUS: Dormi, dolofanule, dormi... PARASCHIV: Te-am făcut vreodată broscoi râios? MACABEUS: Nu. PARASCHIV: Da’ rânză cleioasă? MACABEUS: Nu, nu cred... PARASCHIV: Da burdihan stricat, verde, cârâit și colcăit, te-am făcut? MACABEUS: Se poate... PARASCHIV: Pe toate astea voiam să ți le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
dracu’ vi se întâmplă vouă, că muriți așa, ca ciupercile... Da’ cel puțin muriți frumos. Ce-i al vostru e al vostru... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Și înaintea mea? Cine a fost înaintea mea? HAMALUL: Înaintea dumneavoastră? Păi, a fost un dolofan, un bărbat așa gras și rotund... nici nu-ți venea să crezi că e călător prin ploaie. Când a venit și ne-a spus că e călător prin ploaie ne-a venit să râdem. Era gras și tăcut, tăcea tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
trei zile petrecea întruna. Plictisit, în cele din urmă, îi lăsă să-și vadă de chef și o luă pe Magda să-l însoțească în vechea lor plimbare spre gara fluvială. Din dreptul stânei prinseră a-i urma doi cățelandri dolofani, crăcănați, abia ținându-se pe picioare. Ea a dat să-i alunge, a strâns câteva pietricele, a aruncat după ei, dar ghemotoacele acelea nu se dezlipeau de pașii lor. Le adulmecau urmele, stârniți de cine știe ce mirosuri ademenitoare, de scârțâitul pantofilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
întâmplă și să evalueze situația, apoi viermuiala a continuat. Era clar că nu mă puteam reîntoarce la mica mea activitate deconectantă, așa că am împins scaunul în spate, mi-am întins picioarele și am urmărit-o pe Cristina târându-și șoldurile dolofane printre bănci, cu caietul la piept, oprindu-se în fața tablei și oftând din greu. Foile caietului atârnau în jurul cotorului, și trebuia să-l țină pe antebrațul olog ca să poată transcrie tot ce notase acolo. A împreunat degetele mâinii stângi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
doi ani, împungându-mă în piept cu degetele și repetând obsedant Unde-i Cristina, Unde-i Cristina. M-am enervat, deși știam că va trebui să mai suport multe până la clarificarea situației. Nu mă interesa câtuși de puțin unde fugise dolofana, cu cine se întâlnise sau dacă fusese într-adevăr răpită. Eu nu aveam nici o vină. Dacă nu poți nici măcar să-ți trimiți elevul după cretă, gândeam în vreme ce o dădeam pe isterică la o parte din drum, nu mai poți face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]