450 matches
-
îl avea ordonanță de vreo șapte luni și Petre îl slujea cu o credință de câine, fericit că l-a scos din foc. De altfel îl recomandase, într-o scrisoare, chiar doamna Bologa, căci era tot din Parva, cunoștea pe "domnișorul" din leagăn și lăsase acasă cinci copii. Întâlnind pe urmă ochii ordonanței, furia locotenentului se topi într-un val de rușine. Își dădu seama, îndată, că numai graiul românesc l-a scos din țâțâni, fiindcă a venit ca o mustrare
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
se învîrti de două ori în broască, pe dinăuntru. Mâna lui Apostol apăsă clanța, și lumina tremurată îl izbi drept în față. Servitoarea țipă ca și când ar fi văzut o arătare: ― Tulai, doamnă, tulai și vai de mine, c-a venit domnișorul!... Apostol intră vesel, iar Petre închise ușa. În pragul odăii din fund apăru doamna Bologa, în capul gol, cu fața albă ca hârtia, uitîndu-se parcă n-ar fi îndrăznit să dea crezământ ochilor, apoi izbucni printre lacrimi: ― O, dragul mamei
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
trebuincioasă. După ce se mai potoli, d-na Bologa se întoarse spre servitoarea ce înlemnise cu lumânarea în mînă: ― Rodovico, ce stai ca o toantă?... Pune sfeșnicul pe masă și du-te fuga de ațâță focul, să pregătim ceva de îmbucat domnișorului... Fuga, Rodovico!... Iar tu, Petre, așează colo lângă ușă bagajele și odihnește-te oleacă, să mănânci și tu, că pe urmă o să pleci acasă... ― Ba eu, doamnă, mai bucuros aș porni la drum, să nu mă apuce moleșeală ― zise ordonanța
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
De altfel, de pe aici s-au dus mai toate cătanele, de-abia au mai rămas de sămânță, din pricina depozitelor... poate le-ai văzut, barăci de scânduri, un oraș întreg, lângă drumul Feleacului... O întrerupse Rodovica, rumenă de sprinteneală, aducând mâncarea domnișorului. Pe când așternea masa, găsi și ea de cuviință să zică: ― Vezi, doamnă, cât de adevărate-s semnele la om? Toată ziulica mi s-a bătut ochiul drept și iată că Dumnezeu ne-a trimis bucurie în casă! ― Ia mai taci
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ochiul drept și iată că Dumnezeu ne-a trimis bucurie în casă! ― Ia mai taci, Rodovico, că semnele-s de la diavol! hotărî doamna Bologa, nemulțumită că slujnica i-a luat vorba din gură. Mai bine dă fuga și fă patul domnișorului în odaia dumnealui... În vreme ce Apostol mânca cu poftă, doamna Bologa, după câteva întrebări, la care răspunse tot ea, începu iar despre Pălăgieșu, despre greutățile gospodăriei, despre protopopul Groza... Când isprăvi masa, Apostol îi puse o singură întrebare: ― Dar Marta ce
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de tot auzind că Apostol e pricina supărării avocatului, căci ei nu-i spusese Apostol c-ar avea vreo neânțelegere cu viitorul său socru. Ce-i drept, Rodovica s-a grăbit să-i șoptească, la bucătărie, cum a trimis-o domnișorul la domnul avocat, dar doamna Bologa a crezut că e vorba de vreun "suvenir" din război, pentru Marta. De aceea acum nici nu știa ce să zică și, că să iasă din încurcătură, pofti pe Domșa să ia loc și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nu avu curajul să întrebe pe Apostol, perpelindu-și îngrijorările numai cu servitoarea și vărsând împreună multe lacrimi ascunse, fiind sigură că "buzatul" (așa poreclise lumea demult pe Pălăgieșu) n-are să se astâmpere până nu-i va face cine știe ce rău domnișorului. Apostol se dusese puțin să se miște, dar n-a apucat-o spre piață, ci spre capătul târgușorului. Se întoarse tocmai la vremea cinei, senin, ba găsi de cuviință să și glumească, la masă, cu Rodovica, amintindu-i cum s-
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
masă, cu Rodovica, amintindu-i cum s-au bătut odată, în copilărie, ca orbeții, pe malul Someșului. Slujnica se zăpăci, râse, vru să umble mai sprintenă și scăpă jos farfuriile murdare, lângă doamna Bologa, făcîndu-le țăndări. Ca să nu strice cheful domnișorului, stăpâna își reținu dojenile aspre ce-i stăteau pe limbă pentru Rodovica, sperând în taină că Apostol îi va povesti din fir în păr ce-a pățit cu notarul. Apostol fu grăbit tot timpul, tăifăsui cu ea până târziu, dar
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ca părerea, în cancelarie, la lucru. Seara, la cină, spuse și lui Petre că se va însura cu Ilona. Ordonanța îi ură noroc numai cu jumătate de gură: aflase vestea de la însăși Ilona și nu putea pricepe cum să ia "domnișorul" de nevastă o țărăncuță și săracă, și proastă, când ar fi găsit atâtea fete de boier, numai să fi întins un deget. Porunci seara soldatului să-l trezească la vreme pentru înviere. Pe la miezul nopții se deșteptă în alintările Ilonei
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
toți, ai fi ajuns chiar pe malul Pacificului-Magnificului, acolo să vezi Crăciunuri autentice, de pe timpul lui Rareș, colinde nealterate, ca pe vremea lui Ștefan cel Mare și Sfânt - dacă nu cumva de pe vremea lui Crăciun-Vodă... - Nu chiar, dar de pe vremea Domnișorului, mai mult ca sigur! Știu cine-i Domnișorul: un călugăr pe care Orheienii noștri au Încercat să-l pună pe tronul Moldovei, În locul lui Alexandru Movilă, al lui Radu Mihnea, al lui Gaspar Gratiani. Tata o ironizează pe mama pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
acolo să vezi Crăciunuri autentice, de pe timpul lui Rareș, colinde nealterate, ca pe vremea lui Ștefan cel Mare și Sfânt - dacă nu cumva de pe vremea lui Crăciun-Vodă... - Nu chiar, dar de pe vremea Domnișorului, mai mult ca sigur! Știu cine-i Domnișorul: un călugăr pe care Orheienii noștri au Încercat să-l pună pe tronul Moldovei, În locul lui Alexandru Movilă, al lui Radu Mihnea, al lui Gaspar Gratiani. Tata o ironizează pe mama pentru Domnișorul ei - „o boaită plină de păduchi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
mai mult ca sigur! Știu cine-i Domnișorul: un călugăr pe care Orheienii noștri au Încercat să-l pună pe tronul Moldovei, În locul lui Alexandru Movilă, al lui Radu Mihnea, al lui Gaspar Gratiani. Tata o ironizează pe mama pentru Domnișorul ei - „o boaită plină de păduchi și nici măcar nu știa să se iscălească...”; mama se mânie, Îi spune că nu știe el istorie, cum se tot laudă: Domnișorul era fiul lui Ioan-Vodă cel Cumplit... După acest ocol prin istoria orheienilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Radu Mihnea, al lui Gaspar Gratiani. Tata o ironizează pe mama pentru Domnișorul ei - „o boaită plină de păduchi și nici măcar nu știa să se iscălească...”; mama se mânie, Îi spune că nu știe el istorie, cum se tot laudă: Domnișorul era fiul lui Ioan-Vodă cel Cumplit... După acest ocol prin istoria orheienilor (mai târziu aveam să Înțeleg că nu exagerau când pretindeau că ai noștri fuseseră totdeauna „cavaleri” - așa le spunea mama, fiind ei călări, deci liberi), se Întorceau la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Asta da înnoire. Același Iliescu care a trăit acel „23 August“ salvator avea paisprezece ani și-un tată în pușcărie, care îi vorbea de „Pătrășcanu ca figură-cheie“ și de Stalin ca „om de dreapta“. Și astăzi fiul ilegalistului înfierează parveniții, domnișorii rupți de soarta țării, luxul afișat cu ostentație. Din când în când răbufnește și ia partea bătăușilor din SPP pe care-i numește patern „băieți“, sau denunță proprietatea privată ca „moft“ și „eroare istorică“, după care admite că a avut
Nişte ciori vopsite-n roşu by Răsvan Popescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1376_a_2711]
-
zis că doar ea juca. Fustele ei zburau în aer, picioarele acestei cosânzene i se dezveleau până sus. Până la revelion am crezut că e inocentă, de vârsta mea, și că și ea se îndră- gostise de mine, fiindcă îmi spunea "domnișorule" și avea grijă să nu mă simt printre streini, îmi făcea patul, îmi punea mâncare în farfurie... Ca s-o văd la joc, luată de acel flăcău cu cizme bine lustruite peste cioarecii lui strânși pe pulpe, (mă întrebam cum
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
Și i-a spus ei odată: —Haie, eu sunt foarte mâhnită... Eu nu vreau să mă mărit cu un evreu... Eu am o dragoste... și de multe ori plâng... Pe vremea aceea a venit de multe ori la Bărgăoani un domnișor subțirel, care era subprefect - și Meer Avramovici îl primea bine... Iar Beti umbla atuncea veselă și râdea, cu ochii umezi. Pricepea Haia dragostea aceasta, și-i era milă de fata stăpânilor... Și asculta ca într-un vis un glas melodios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
lui, cum că chestiile lui din pădure, cu fiarele și cu oamenii, sunt tot treburi de vânătoare, pe când chestiile polițienești propriu-zise privesc orașele și anumite viclenii ale oamenilor de-acolo. În trecuta vară a acelui an 1925, venise la Prelunci domnișorul Pitu, feciorașul unuia dintre stăpâni, ca să dobândească cel dintăi trofeu de țap roș. Cât lenevise la casa de vânătoare, domnișorul Pitu se îndeletnicise cu niște cărți de istorisiri. Două din aceste cărți: „Urmele tigrului regal“ și „Crima din Cincinatti“, domnișorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
propriu-zise privesc orașele și anumite viclenii ale oamenilor de-acolo. În trecuta vară a acelui an 1925, venise la Prelunci domnișorul Pitu, feciorașul unuia dintre stăpâni, ca să dobândească cel dintăi trofeu de țap roș. Cât lenevise la casa de vânătoare, domnișorul Pitu se îndeletnicise cu niște cărți de istorisiri. Două din aceste cărți: „Urmele tigrului regal“ și „Crima din Cincinatti“, domnișorul Pitu le dăruise lui Culi. Cetindu-le cu mare plăcere, paznicul dobândise convingerea că are și el însușirile unui detectiv. Deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
domnișorul Pitu, feciorașul unuia dintre stăpâni, ca să dobândească cel dintăi trofeu de țap roș. Cât lenevise la casa de vânătoare, domnișorul Pitu se îndeletnicise cu niște cărți de istorisiri. Două din aceste cărți: „Urmele tigrului regal“ și „Crima din Cincinatti“, domnișorul Pitu le dăruise lui Culi. Cetindu-le cu mare plăcere, paznicul dobândise convingerea că are și el însușirile unui detectiv. Deși aceste însușiri le folosea în hotarul special al lumii lui, Culi poftea în taină să le întrebuințeze, dacă nu într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Da? —Cu căruța? Întocmai așa, Culi. Fost-a ori nu vorbă mai de demult că, la vremea asta, vine Octavian la casa lui? Acuma se duce Onu, îl ia și mi-l aduce. A fost vorba de asta? și vine domnișorul la ale sale? se miră Nicula Ursake. A fost vorba, băiete. Și nu râde tu de un fecior care va să ne aducă bucurie. —Râd eu, maică? Eu mă veselesc. Bucurie nu știu dacă mi-a aduce. Însă mă gândesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
A venit într-o dimineață Chiriță; dar Sandu Dălcăuș se strecurase pe cărări mai devreme și l-a simțit. De un singur om n-avea a se teme, dar a priceput primejdia. —Rarucă, zice, știi tu ceva cumva despre un domnișor cu undița, pe care-l duce un barcagiu din Turtucaia? Nu știu, Sandule. Nu l-ai văzut? — Nu. — Nu ți-a vorbit? Nu. — Să n-ai parte de mine? —Să. El s-a uitat la ea crunt. —Muiere, tu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
prag cu o cârpă neagră în mână. „Zice că s-a răzgândit”, țipă matahala către curva chioară de peste drum: „nu-i dau nici haina nici cravata până nu-mi plătește!” „Am achitat camera hotelului, deși m-am răzgândit”, răspunde un domnișor ieșit din întuneric, și trage de haină. O scoate apoi sfâșiată din mâinile muierii și dispare grăbit la prima cotitură, de teama scandalului și de rușine. Privesc de sus femeile și mă gândesc la cealaltă. Mai e una care profesează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
alesese numai strânsul mesei cu cheia de la bufet. Baba o prinsese deseori colectând, dar nu spusese Linei nimic. Tot ea se răstise: - Nu te duci să pîrăști? Vinul e pe mâna dumitale! - ca și cum baba era cea care da de băut domnișorului, nu satana de fată. Baba tăcea, și de ce tăcea nu știa singură. Numai doamna Vcra - odăi cu pelargonii la fereastră și brise-bise cu dantelă cu igliță, model greu - doamna Vera, soacra băcanului - casă corp cu "Coloniale-delicatese-băuturi", peste drum de casa
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
simpatic personalului. Nu venise cu nici o pretenție, din contra, se interesa cu o sinceră și naivă curiozitate de la neamț, jocheul-șef, ca de la cineva mai competent; în schimb, când pusese mâna pe cai, o pusese bine și neamțul văzuse că domnișorul cunoaște afacerea, așa încît se înțelegeau împreună și tot așa și cu cei mai mici. Lică era destul de aproape de ei ca să le știe vorbi în plac: - Dă-o dracului de treabă! zicea când ceva nu mergea. Dar vedea defectul; avea
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
Așadar, dușmanul asupra căruia își exercita persecuția, subiectul revoltei lui, obiectul ocupației lui dispărea. Haimanaua n-avea nevoie de slujba prințului Maxențiu, nu era destul de înaltă pentru domnia-sa. Nu el, Maxențiu, era cel care, demn, indignat, îl gonise, ci domnișorul întorcea spatele când îi plăcea! . . . Lăsa caii, periclita totul, își bătea joc! Un interes subit pentru serviciile lui Lică cuprinsese pe Maxențiu. Se credea ofensat direct de această demitere, se credea păgubit. Era păgubit numai de acele răutăți ce-1
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]