433 matches
-
se izbesc întotdeauna până la urmă de iraționalul gândirii umane. Nu-i scapă nici una din evidențele ironice, nici una din contradicțiile derizorii care depreciază rațiunea. Nu-l interesează decât excepția, fie că ea aparține istoriei inimii sau a spiritului. Pornind de la experiențele dostoievskiene ale condamnatului la moarte, de la aventurile exasperate ale spiritului nietzschean, de la imprecațiile lui Hamlet sau de la amara aristocrație a unui Ibsen, el descoperă, luminează și glorifică revolta umană împotriva iremediabilului. Refuză rațiunii propriile ei rațiuni și nu începe să înainteze
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
infailibil. Numai că adevărul partidului aparține întotdeauna învingătorilor, majoritatea "ortodoxă", și nu este inspirat de Duhul Sfânt. Comuniștii au preluat practici și ritualuri bisericești le-au golit de conținut, reificat și transformat în metode de reeducare. Recurgând la o personificare dostoievskiană, Berdiaev caracterizează comunismul ca fiind "doctrina Marelui Inchizitor bazată pe căderea din domeniul libertății în acela al constrângerii, astfel încât umanitatea sa fie eliberată de povara destinului ei tragic".118 2.6. "Răzbunarea zeilor" la fin du siècle: Nietzsche, criticismul istoric
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
făcut să se Îndoiască de talentul, de „instinctul” meu tipologic; dar eu cred că meritul meu e tocmai aici (dacă am vreun merit și dacă posteritatea mi-l va menționa!Ă: „o nouă topologie” ce curge din galeria eroilor secunzi dostoievskieni, dar și din Nietzsche și Loyola! Dar... și din unele precepte christice, În radicalitatea și curățenia lor extraordinară, Înainte de a fi „atenuate”, dacă nu corupte, de oarecum fireasca administrativare a credinței (vezi genialul monolog al Marelui Inchizitor, făcut prin gura
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
creează În toate „registrele” majore umane. La Tolstoi, pe care Îl considerăm ceea ce se Înțelege printr-un „clasic”, În stil și construcție epică este un „flegmatic”; un „introvert”, În Moartea lui Ivan Ilici, de exemplu, putem surprinde cu ușurință „reflexe dostoievskiene”: lipsă de măsură, exaltare a ideii, proiectarea ființelor umane și a raporturilor dintre ele pe o canava tensionată, aproape fantastică, ce respectă totuși, cel puțin În aparență, semnele esențiale ale realitățiiă Dar, din totdeauna, cred eu - și-mi asum riscul
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
În secolul trecut, iar „otrava” acestei „Învățături”, care, simplu și brutal spus, se baza, cum am mai remarcat-o și altă dată, pe ideea „amoralității politice”, era expusă pentru prima oară În articolul pe care studentul mizeros, Rascolnikov, din romanul dostoievskian Crimă și pedeapsă, Îl publică și unde se afirmă pentru prima oară dreptul la o „excepție” de la comandamentul legilor lui Moise, ce au slujit două milenii drept Îndreptar moral Europei; „să nu ucizi” a devenit, În interpretarea lui Rascolnikov și
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
ar fi fost înzestrat cu puterea sintezei dintre Proteu și Narcis, cum s-a întâmplat cu Eminescu sau Caragiale" (p. 112). Liviu Rebreanu este fixat cu dreptate între marii romancieri europeni: "Din alchimia "obiectivității" de formulă balzaciană cu pluralitatea polifonică dostoievskiană s-a născut un nou tip de obiectivitate, pe care am numi-o totală și pe care doar câțiva au știut s-o dobândească în proza europeană modernă, fiecare cu originalitatea sa. Un Th. Mann. Și mai aproape de lumea lui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
care am numi-o totală și pe care doar câțiva au știut s-o dobândească în proza europeană modernă, fiecare cu originalitatea sa. Un Th. Mann. Și mai aproape de lumea lui Rebreanu, polonezul Reymont (în Țăranii), dar fără înțelegerea inovației dostoievskiene" (p. 122-123). Un paradox, ce va suscita cu siguranță comentarii printre confrați, emite Theodor Codreanu cu privire la Sadoveanu: "...singurul scriitor român care s-a apropiat cu adevărat de esența proustianismului a fost Sadoveanu tocmai prin neaderența sa la experiența proustiană" (p.
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
școlărească și unică pe deasupra în abordarea unui material. Dacă "epilepsia [alături de mila creștină]... stă la baza lumii" lui Dostoievski, iar "tot ce a realizat Dostoievski e biruință asupra maladiei", "Creangă a răspuns aceleiași boli cu umorul său inegalabil". "Legea oglinzii dostoievskiene nu e de ordin temporal, ca la Proust, ci spațial, cum a sesizat Mihail Bahtin. Dedublarea este cea dintâi consecință a viziunii spațiale a universului. Proiecția în ceilalți este ușor discernabilă la toți eroii dostoievskieni. O proiecție complementară răsturnată". Există
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
umorul său inegalabil". "Legea oglinzii dostoievskiene nu e de ordin temporal, ca la Proust, ci spațial, cum a sesizat Mihail Bahtin. Dedublarea este cea dintâi consecință a viziunii spațiale a universului. Proiecția în ceilalți este ușor discernabilă la toți eroii dostoievskieni. O proiecție complementară răsturnată". Există la Codreanu o obsesia a perfecțiunii, a geniului, care trebuie să fie nebun, a sărăciei "care-l silește să-și vândă trupul", a catharsis-ului, ce "nu te eliberează de pasiuni, ci te încarcă de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
paginile cărții. Deformația ființei atinge apogeul. Dostoievski a intuit printre primii că omul se îndreaptă către boală și haos. Iată de ce în secolul nostru el a devenit cel mai actual artist al veacului trecut. Eu nu văd misticul în eroii dostoievskieni, ci o realitate psihică halucinantă..." Și cât de mult îl încântă Proust cu al său roman În căutarea timpului pierdut! Voi merge însă mai departe și nu voi vedea în aceasta... o simplă metodă, aceea a introspecției, ci însăși esența
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
bunăvoie și nesilit de nimeni" a declarat Fălticenii "locul copilăriei mele". E și în acest act de falsitate, un gest de dreptate târzie, voalată, blândă, fiindcă Basarabia sa natală, reinvadată de hoardele Imperiului Roșu, devenea o temniță grea, un infern dostoievskian, care-l urmărea ca un vis urât, de care se temea și fugea cât putea, refugiindu-se în universul fălticenean. De aceea, cu forța spirituală pe care o descoperea în anii de temniță grea, bădia își prelungea, ca printr-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
din perspectivă stilistică („...stilul său excesiv impresionist, ornat înadins, decorativ, deci răsucit, cârlionțat și deloc epic, e oricum un stil dificil.” 5Ă, Gib Mihăescu este scrutat din perspectiva universului moral și tematic. Multe scene și pasaje au „factură și forță dostoievskiană”, autorul sugerând o evoluție viitoare ce-l poate arăta drept „cel mai înzestrat dintre romancierii noștri de școală rusească.” 6 1 Pagini de critică literară, vol. III, p. 133 2 idem, p. 135 3 Pagini de critică literară, vol. I
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
spus fără înconjur, ceea ce bănuiam: în orbecăire, lumină deodată"6. Aceste cuvinte sunt cu referire directă la un paragraf din Idiotul, în care e pusă în discuție viziunea lui Holbein în tabloul Iisus mort. Steinhardt găsește,,textul exact", împărtășind impresia dostoievskiană asupra tabloului. Se știe că Dostoievski văzuse tabloul în realitate într-un muzeu din Basel și își transpune artistic impresiile în romanul Idiotul prin următoarele cuvinte: ,,Și oamenii aceștia care au stat în jurul mortului, au resimțit desigur în seara aceea
Literatură și convertire by Adrian Vasile SABĂU () [Corola-publishinghouse/Science/984_a_2492]
-
dreptul, pe Steinhardt: "E derutat și într-o oarecare măsură, de-a dreptul scrântit". Ceea ce-l determină pe Caraion să-l catalogheze astfel pe Steinhardt e atitudinea acestuia, pe care atât T. Paleologu, cât și G. Ardeleanu o cataloghează ca dostoievskiană, de a-și cere tot el iertare celor cărora le dăduse manuscrisul, pentru problemele create: "Îți cer iertare. Le cer iertare la toți". Dacă avem însă în vedere o notă a informatorului Adrian Cozmescu, din 13 mai 1982, nepublicată în
Literatură și convertire by Adrian Vasile SABĂU () [Corola-publishinghouse/Science/984_a_2492]
-
notă a informatorului Adrian Cozmescu, din 13 mai 1982, nepublicată în Nicu Steinhardt în dosarele Securității: 1959-1989, pe care am descoperit-o publicată în Caietele de la Rohia II. N. Steinhardt în amintirea contemporanilor, atunci s-ar putea ca perspectiva aceasta dostoievskiană asupra conținutului notei lui Artur să fie reconsiderată. Printre alte informații pe care Cozmescu le dă Securității în această notă el precizează "cu privire la motivul care l-ar fi putut determina pe Caraion să relateze atât de amănunțit biografiile unor persoane
Literatură și convertire by Adrian Vasile SABĂU () [Corola-publishinghouse/Science/984_a_2492]
-
la Securitate, în 1972. Confiscarea Jurnalului fericirii și toată drama care a urmat îl au ca responsabil pe agentul Artur, Ion Caraion. Mai mult decât atât, există o notă dată de Caraion după confiscarea Jurnalului, care-i de-a dreptul dostoievskiană. Caraion povestește cum Steinhardt încearcă să-și ceară el iertare pentru faptul că i-a pus într-o situație neplăcută, dându-le un exemplar din Jurnalul fericirii. Ultima propoziție a lui Artur spune că Steinhardt "este derutat și, într-o
Literatură și convertire by Adrian Vasile SABĂU () [Corola-publishinghouse/Science/984_a_2492]
-
cathartiza pe această melodie, pentru că ea îi conține și chiar izbutește să îi descarce (și încarce) emoțional, până la un punct. July Morning mizează enorm pe atmosferă și pe o nostalgie fățișă, care taie răsuflarea (e chiar o suferință de tip dostoievskian prinsă în acest insectar muzical!). Apoi mai este ceva: senzația sonoră de păpușă rusească - sonoritățile se nasc una din alta și se completează, într-un elan germinativ infinit, dilatabil continuu, de aici fascinația și senzația celui care ascultă melodia că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]
-
despre antierou în proza ultimei sute de ani?), marcă a scriitorului rus. Personajul care se strecoară între două sticle de vodcă, trimite prin fiecare rând la câte un mare clasic rus, mai are din când în când o iubire la fel de dostoievskiană, apoi lasă totul baltă, odată cu stăpânul său creatorul... Ei, spre plăcerea mea, Makanin o cotește de data asta și schițează un adevărat erou (comparat, facil zic eu, cu Humbert Humbert) al zilelor noastre, un bătrân viguros, un satirman/satirmen atras
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
un roman În mare parte „muzical“, construit după tehnica contrapunctului. Prima parte a simfoniei romanești, intitulată „Uvertură“, prezintă primele metamorfoze ale stomatologului Noimann. Apare astfel tema dublului, o temă foarte des abordată de Nichita Danilov, influențat, probabil, și de nuvela dostoievskiană Dublul: „O mulțime de chipuri umflate, cu trăsături schimonosite, se roteau În jurul capului lui Noimann, scoțând un vuiet Înfundat, care-i punea la grea Încercare timpanele. Nu era prea plăcut să-ți vezi propria față multiplicată În zeci de exemplare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2197_a_3522]
-
know and defeat the bad guys. Ai wait for yu tu sign the contract, ai will also pay back your train tickets. Yours sincerely Sergiu Nicolaescu Director and living legend PS: Do you do TVA? Verba woland Ruxandra Cesereanu Femeile dostoievskiene În adolescență am fost fascinată de multe figuri masculine din cele patru romane de diamant (cum le numesc eu) ale lui Dostoievski: Idiotul, Frații Karamazov, Crimă și pedeapsă, Demonii. Aceste figuri sunt arhicunoscute, încât ar fi un loc comun să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2166_a_3491]
-
le numesc eu) ale lui Dostoievski: Idiotul, Frații Karamazov, Crimă și pedeapsă, Demonii. Aceste figuri sunt arhicunoscute, încât ar fi un loc comun să le pomenesc, cu toții le știm. Dar tot în adolescență am fost invidioasă și pe ciudatele femei dostoievskiene, pe care le înșir aici (și ele au făcut carieră, dar nu într-atât precum bărbații dostoievskieni): Nastasia Filippovna, Aglaia Ivanovna, Katerina Ivanovna, Grușenka, până și o adolescentă (perversă) precum Liza Hohlakova intra aici. De ce eram invidioasă (și în același
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2166_a_3491]
-
încât ar fi un loc comun să le pomenesc, cu toții le știm. Dar tot în adolescență am fost invidioasă și pe ciudatele femei dostoievskiene, pe care le înșir aici (și ele au făcut carieră, dar nu într-atât precum bărbații dostoievskieni): Nastasia Filippovna, Aglaia Ivanovna, Katerina Ivanovna, Grușenka, până și o adolescentă (perversă) precum Liza Hohlakova intra aici. De ce eram invidioasă (și în același timp fascinată de) pe ele? Pentru că erau, simțeam eu, niște femei foarte interesante. Femei care stârneau, intrigau
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2166_a_3491]
-
matricială, care le făcea în același timp să fascineze bărbații ori chiar alte femei din apropierea lor. Dar tot isteria le făcea să fie și indezirabile, să creeze gol, să năpăstuiască, să fie piază rea. Atunci când am înțeles acest lucru, femeile dostoievskiene și-au pierdut ascendentul asupra mea. Dar, cine știe, poate și-l vor recăpăta cândva! A mai fost, însă, ceva care m-a intrigat: Dostoievski a părut întotdeauna să semene mai mult cu femeile sale din romane, decât cu personajele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2166_a_3491]
-
prezentat în diverse situații menite să-i scoată în evidență caracterul și ideile. „Problematica omului este focarul prin care trec, unindu-se, toate ideile filosofice și etice ale romancierului.” Omul ca temă literară, s-a păstrat în centrul tuturor operelor dostoievskiene, dar lectura textelor create arată că, de-a lungul timpului, autorul a pierdut credința în umanismul socialismului la care a aderat în tinerețe, dobândind în schimb credința în omul care-l acceptă pe Hristos în viața sa. Problemele omului au
Motive biblice în opera lui F. M. Dostoievski. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Antonina Bliorţ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1381]
-
în comuniune cu Dumnezeu, cu semenii săi și cu sinele său. Mihail Bahtin, analizând cuvântul în opera lui Dostoievski, observa că acesta are o structură preponderent dialogală. La nivelul intrapersonal, dialogul este constituit dintr-o Dar conștiința dialogizată a eroului dostoievskian se adresează nu doar sieși, ci și altuia, lumii exterioare și, de fapt, trăiește prin această stare de permanent dialog. Omul devine un „tu”, un „subiect al adresării”, al comunicării, chiar dacă această comunicare presupune o luptă a conștiințelor și mai
Motive biblice în opera lui F. M. Dostoievski. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Antonina Bliorţ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1381]