403 matches
-
ea însăși o iluzie. Drama, aceasta, este: efortul extraordinar spre o viață care, pentru ei, nu mai e posibilă. Finalul, care mie mi se pare foarte elocvent din punct de vedere al ideii, dar extrem de facil din punct de vedere dramaturgic, aproape copilăresc, îi sugerez să-l schimbe numaidecît, pentru că nu poți veni cu asemenea "poantă", în 1981; este aproape un "banc", cu săritul de la trambulină într-un bazin care nu are apă. Eu credeam că va opri piesa cu mult
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
și gravă; contrapunctări foarte bune; piesa există cu adevărat; e necesară o "pieptănătură". LIANA MĂRGINEANU, actriță:...există stilul Constantin Popa..., "Calul verde"... etc.; o piesă amplă, cu mult adevăr... AUREL STORIN, scriitor: Prima parte foarte bine scrisă, cu cîteav culmi dramaturgice (scena cu "la mulți ani", revolta în fața avertismentelor venite din pereți; în partea a doua nu e clară semnificația vecinilor... EUGEN TODORAN, regizor: Tematica piesei oferă un prilej pentru un spectacol notabil. OANA POPESCU, scriitoare:...este necesară eliminarea unor lucruri
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
lui Const. Popa, în întregul ei, e o amplă metaforă a agresiunii și ocupației în general. Ea se înrudește direct cu un text al lui Max Frisch "Biederman și incendiatorii" iar în ceea ce privește cheia tratării, precum și unele propuneri și soluții strict dramaturgice amintește de Bulgakov, de Eugen Ionescu și de alți autori de teatru al absurdului. Spectacolul realizat de Dan Nasta e fidel textului, regizorul fiind, în mod declarat, un adept al respectării paginii literare și al dicteului estetic desprins din ea
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
spectacole românești, contemporane, atîta vreme cît, după 1990, publicul spectator a fost "bombardat" cu teatru interzis perioadei antenouăzeciste. Dincolo de riscul de a nu avea priză la public, de a juca cu sala aproape goală, Naționalul ieșean vede deschiderea către valorile dramaturgice autentice, către creația românească. De ce? Luați de valul "universalilor" am "uitat" în sertar piesele românești, le-am etichetat ca fiind "nesemnificative", "non-valoare", deși adevărul e altul. Acesta e motivul, probabil, pentru care, la Iași, se vor aduce, sub luminile rampei
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
a relației esențiale dintre el și starea generală a societății. Mai ales în "Regulamentul de bloc" investigația coboară în straturile alunecoase ale sub conștientului, descifrînd acolo fantasme, iraționalități și spaime care nuanțează dramatismul existenței. În aceeași direcție profitabilă sub raport dramaturgic și spectacular putea merge dramaturgul și în "Mașina de vînt", dramă în care obsesiile și spaimele din perioada comunistă se cer puse sub reflectoare pentru a ne putea elibera de ele tocmai prin developarea lor. Cercetarea, analiza, se efectuează tot
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
să nu se poată produce; familia nucleară de tip socialist trebuie să rămînă intactă. Vorbind despre trecut, obsesii, spaime, etc, ajungem la "Gheorghe Popescu", premiera recentă de la Naționalul ieșean, care ne-a prilejuit, de fapt, această privire rapidă asupra operei dramaturgice al lui Constantin Popa. Aici lucrurile sunt mai simple în aparență. Cu toții trebuie să ne facem un proces de conștiință la sfîrșitul căruia să ne evaluăm trecutul, comportamentul, atitudinea, ținuta morală pe care le-am avut în perioada comunistă. Am
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
cu culorile lașității, ale fricii, ale acuzațiilor și justificărilor. Dosarele de securitate n-au fost însă decît un truc folosit de Gheorghe Popescu 2 pentru a-l determina pe celălalt să se mărturisească, spre a se curăța de trecut. Strict dramaturgic, trucul rămîne o invenție abilă prin care acțiunea capătă dramatism și dramaticitate. Prin piesele la care ne-am referit, dar și prin altele asupra cărora nu ne-am oprit acum, Constantin Popa își demonstrează mai mult decît convingător talentul de
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
vinovății atît de mari încît nu poate fi excorcizată decît, eventual, pe o scenă de teatru, unde realul se confundă în ficțiune, iar conturul adevărului se preface în siluetă îndepărtată. După părerea mea este una dintre cele mai bune producții dramaturgice românești de după '90 încoace. Scrisă cu inteligență și sensibilitate, seduce prin replica promptă, ambalată fie într-un umor subtil, de calitate superioară, fie într-un dramatism cutremurător, într-un registru dual guvernat de "rîsu'plînsu' ". După ce te destinde cu o
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Vrăbiuță Editura JUNIMEA, Iași ROMÂNIA, Strada Ion Creangă nr. 14 (Ateneul Tătărași), cod 700320, Iași, tel./fax. 0232-410427 e-mail: junimeais@yahoo.com www.editurajunimea.ro PRINTED IN ROMANIA ** În afară de piesele incluse în acest volum, Constantin Popa înregistrează în opisul său dramaturgic piesa "Alegerea apelor", montată la Teatrul "Victor Ion Popa" din Bîrlad, în regia regretatului regizor Cristian Nacu, și piesa "Hora întreruptă", după care regizoarea Letiția Popa a realizat un film de televiziune ce s-a bucurat de un real succes
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
încercare prin care trebuie să treacă Ducele deghizat este, așadar, confruntarea cu revelațiile supravegherii! Într-adevăr, se întâmplă uneori ca supravegherea să aibă asemenea urmări: ea spulberă iluzii, cască abisuri între oameni până nu demult apropiați. Din punct de vedere dramaturgic, supravegherea este întotdeauna o provocare. Măsură pentru măsură pune o problemă aparte regizorului, care trebuie să ia o decizie. Aici, spectatorul nu mai este suprainformat a priori, căci strategia Ducelui va fi cunoscută de-abia la sfârșitul experienței sale. Angelo
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
general purtătorii unui mesaj existențial binecunoscut, așadar provocator ca virtualitate re-interpretativă: Fedra, Hipolit, Iona. În spatele tratărilor poematice ale Carmeliei Leonte se ascunde un cod existențial în care primează discreția, ca o formă de camuflare a vulnerabilității: poeta cu reale înclinații dramaturgice înțelege că formele de deghizare, travestiul, masca, și mai ales cea mitologică, sunt oricând preferabile afișării ostentative a traumelor sau frustrărilor feminității neînțelese. Deși undeva recunoaște ineficiența măștii ("Sabia cade. Lucitoarele lucruri./ Memoria./ Căința./ Dar dacă/ acest chip împietrit nu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
limbaj demne de capodoperele umorului universal. Construcție barocă, Țiganiada include elemente de proveniență clasică și barocă, precum și, cu anticipație, de natură romantică, realistă, naturalistă, corelează epicul și liricul, imaginarul de inspirație mitologică păgână și biblică cu cel folcloric autohton, structurează dramaturgic o seamă de episoade și momente. Încorporând în narație și explicitând în note de subsol idei filosofice, sociologice, masiva operă formulează, în grai ardelenesc, principii ale iluminismului lansate de Voltaire, Montesquieu, D’Holbach, Rousseau. Repere bibliografice: Iorga, Ist. lit. XVIII
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289563_a_290892]
-
important pentru teatrul acestei perioade, este faptul că teatrul își afișează teatralitatea. Astfel, dimensiunea estetică a teatrului acestei perioade depășește dimensiunea să socială, reprezentând elocvent universul mental al timpului. Teatrul de la începutul Republicii a Treia se caracterizează prin căutarea formelor dramaturgice noi, refuzul efectului teatralității, a perfecționismului tehnic și a rupturii dintre literatura și dramaturgie. Doi creatori care au anumite interferente cu estetică naturalista sunt dramaturgul Henry Becques și regizorul André Antoine. În cele mai bune comedii "serioase" ale sale, Henry
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
inventeze în mod constant scenarii 182, mai ales de felul acelora în care ea este protagonista. Gândirea ei imaginativa se manifestă plenar în scenariile și politica organizării spectacolului. Teatralitatea ordonează funcțiile personajelor în sisteme articulate. Dezvoltând diferite abordări textuale și dramaturgice, Pariziana joacă, de regulă, rolul de vedetă (Michèle de Burne, Clorinde Balbi, Nana) sau, uneori, pe cel de marionetă (Renée, Clăire Fromont, doamna și domnișoara Walter). Importantă femeii pariziene depinde de rolul pe care îl joacă pe langă personajul principal
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
informa despre ceilalți pe baza surselor oficiale, care cuprind informații obținute pe cale verbală și pe baza surselor neoficiale, care se transmit prin ,,vehicule purtătoare de semne", transmise mai mult sau mai puțin în mod voluntar. Studiind comportamentele nonverbale din perspectivă dramaturgică, Erving Goffman subliniază pe de o parte neputința actorilor sociali de a ascunde sau de a controla în totalitate comportamentul expresiv involuntar, iar pe de altă parte nevoia de a controla gesturile, mimica, postura corpului în vederea adaptării la situațiile sociale
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
liniară, reprezentarea nu exclude relații injective și bijective stabilite între toate aceste instanțe comunicative subsumate comunicării-teatru, care devine astfel o comunicare supraordonată, care-și subordonează multiple acte comunicative convergente sau divergente spațial și temporal. Astfel, autorul transmite mesajul, prin creația dramaturgică, regizorului; acesta comunică actorului [și realizatorului de păpuși, în cazul teatrului de păpuși] concepția sa regizorală și, implicit, spectatorului, mesajul aferent interpretării pe care a dat-o creației dramaturgice; actorul, la rândul său, transmite spectatorului, pe lângă mesajul regizorului (și, implicit
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
sau divergente spațial și temporal. Astfel, autorul transmite mesajul, prin creația dramaturgică, regizorului; acesta comunică actorului [și realizatorului de păpuși, în cazul teatrului de păpuși] concepția sa regizorală și, implicit, spectatorului, mesajul aferent interpretării pe care a dat-o creației dramaturgice; actorul, la rândul său, transmite spectatorului, pe lângă mesajul regizorului (și, implicit, pe cel al dramaturgului), propria interpretare dată personajului pe care îl aduce în scenă; în cazul teatrului de păpuși, păpușa devine intermediar între actorul-păpușar și spectator, transmițând însă și
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
contemporane etc.), sau subsumată planului imaginar (vezi, de exemplu, personajele feeriei), în condițiile în care, în general, "un personaj este reprezentabil și teatral într-un anume fel pentru dramaturg și în alt fel pentru regizor" (Popescu, 1987, p. 64); * spațialitate dramaturgică 81 vs. scenică 82: spațiul dramaturgic se constituie în cadrul de derulare a acțiunii reflectate în succesiunea replicilor personajelor dintr-o operă dramatică; spațiul scenic reprezintă cadrul reprezentării scenice a unei creații dramatice sau dramatizate, cadru căruia i se subsumează elemente
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
vezi, de exemplu, personajele feeriei), în condițiile în care, în general, "un personaj este reprezentabil și teatral într-un anume fel pentru dramaturg și în alt fel pentru regizor" (Popescu, 1987, p. 64); * spațialitate dramaturgică 81 vs. scenică 82: spațiul dramaturgic se constituie în cadrul de derulare a acțiunii reflectate în succesiunea replicilor personajelor dintr-o operă dramatică; spațiul scenic reprezintă cadrul reprezentării scenice a unei creații dramatice sau dramatizate, cadru căruia i se subsumează elemente ale limbajului teatral prezentate supra decor
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
a acțiunii reflectate în succesiunea replicilor personajelor dintr-o operă dramatică; spațiul scenic reprezintă cadrul reprezentării scenice a unei creații dramatice sau dramatizate, cadru căruia i se subsumează elemente ale limbajului teatral prezentate supra decor, scenă, cortină, lumini etc. * temporalitate dramaturgică vs. scenică 83: timpul dramatic este cel al acțiunii, cu repere subiective/obiective, cu perspective cronologice, proiective și/sau retrospective etc.; timpul scenic este cel al derulării spectacolului interval limitat, neconcordant cu timpul dramatic; de aici, nuanțarea modalităților regizorale 84
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
vieții sale; el este un „meșter“, care sub aparențele ușurinței ne lasă să întrevedem legea severă a artei sale. 2. O noapte furtunoasă - cea dintâi comedie politică 2.1. Dumitrache Titircă - „exponent al unui fel de pre-capitalism patriarhal“ Începem opera dramaturgică a lui Caragiale cu prima sa comedie, O noapte furtunoasă sau Numărul 9, pentru că ea reprezintă momentul de primă afirmare a scriitorului cu o operă cu adevărat originală. Această piesă de debut a dramaturgului, citită la 12 noiembrie 1878, este
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
le facă cu ochiul.“ (Actul I, Scena I) Aceasta este premiza comediei formulată de Jupân Dumitrache, reperul cel mai important, stâlpul central al jocului. Să nu uităm totuși că această premiză va fi demontată și apoi răsturnată pe parcursul desfășurării planului dramaturgic. Jupân Dumitrache comunică ideile sale despre viața publică și cea de familie, idei bine fixate și de la care nu se abate. Așa cum notează criticul Mircea Tomuș, el este un exponent al unui fel de pre-capitalism patriarhal, care acoperă o întreagă
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
dintre realitate și ficțiune Este interesant de urmărit modul în care criticul Mircea Tomuș tratează în studiul său (referirea se face la același studiu) raportul dintre reprezentarea realității și a ficțiunii în această comedie în particular și în întreaga operă dramaturgică caragialiană în general. Astfel, după cum însuși criticul afirmă, așezat pe acest piedestal al autorității, Jupân Dumitrache ar trebui să reprezinte un pol de realitate și să emane realism; de altfel, toți companionii lui îl înțeleg și-l acceptă ca atare
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
nu poate fi aplicată și în cazul lui Chiriac, care chiar se repede și ia spanga de la pușcă. Există două variante de interpretare ale acestui important episod: amantul Vetei ori a blufat, ori a jucat onest. Notăm că, pentru efectul dramaturgic al piesei, cele două variante sunt absolut egale, ele având doar scopul și, în cele din urmă, efectul de a frânge și ultimul prag de rezistență al Vetei. Ceea ce înseamnă că tema amenințării cu sinuciderea nu reprezintă un element autonom
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
Leonida continuă: Răposata dumneei - nevastă-mea a dintâi - nu se sculase încă. Această convertire a binomului familial într-un triunghi, regulă de bază a dramaturgiei lui Caragiale, este instituită încă din prima piesă și nu pare a avea un rol dramaturgic important: căci ceea ce urmează să se întâmple nu este cu nimic condiționat de existența acestui triunghi. Totuși, întrebarea pe care ne-o punem este: de ce două consoarte pentru Leonida? Pentru că fiecare din cele două soții stăpânește un domeniu existențial diferit
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]