1,410 matches
-
propria lui fiică și că Isus este Șarpele și Pomul Cunoașterii. Istoria neamului omenesc de după Cain Însă, plină de surprize dezgustătoare, nu reprezintă un Împrumut din vreunul din izvoarele gnostice ajunse pînă la noi. O dată cu maniheismul se Încheie istoria curentelor dualiste ale Antichității. Vom trece, În continuare, la cele din Evul Mediu, mai Întîi În Imperiul Bizantin, apoi În Europa. Am putut constata pînă aici existența mai multor deosebiri Între gnosticism, marcionism și maniheism. Aceste diferențe pot fi rezumate cu ușurință
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
lui Pavel. Dar ai cărui Pavel? Este numai una dintre Întrebările (greșit puse) care au menținut o vreme iluzia că secta deosebit de transparentă a paulicienilor ar putea ascunde vreun mister. Paulicianismul a prezentat cîndva o mare importanță În istoria curentelor dualiste occidentale, deoarece, conform cunoscutei ipoteze difuzioniste, era singura verigă de legătură care ar fi putut explica reluarea gnosticismului de către ismailism, bogomilism și catharism. Este vorba de teza clasică a lui Ignaz von Döllinger, reluată și dezvoltată ulterior de Steven Runciman
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Informații despre paulicieni mai cuprind și lucrările de acum clasice ale lui Ignaz von Döllinger (Beiträge I, pp. 1-33), Dmitri Obolensky (The Bogomils, pp. 46-48), Steven Runciman (Medieval Manichees), Raoul Manselli (L’Eresia del male, pp. 65sq.) și Milan Loos (Dualist Heresy, pp. 32-40). Ele reflectă un stadiu al cunoașterii problemei care a fost cu totul depășit și radical modificat prin lucrările lui Paul Lemerle și activitatea colectivului francez. 2. Sources grecques, pp. 8-97. 3. Lemerle, op.cit., p. 31 4. Idem
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
sub abrevierea Narratio), și publicată laolaltă cu Epistula invectiva 5 a lui Eftimie de la Maica Domnului. Celelalte izvoare existente sînt mai puțin importante pentru studierea mitului 6. Pe tot cuprinsul Europei răsăritene mitologia bogomilică s-a interferat cu legendele populare dualiste 7, Însă deși aceste materiale populare au suferit, Într-un anume stadiu, o vădită influență bogomilă, este posibil ca ele să fie mult mai vechi decît bogomilismul. 2. Prolog În ceruri Două izvoare sînt de acord cu existența a șapte
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
djed-ul, „Fratele mai mare”, Magister ori Abbas al Bisericii patarine bosniace, așa cum cred și Christine Thouzellier și Franjo Sanjek? Greu de spus, cu atît mai mult cu cît nu există nici un fel de dovezi că acești „creștini” din Bosnia erau dualiști 63. Singurele fapte certe care se cunosc În legătură cu acești „creștini care se Împotrivesc păcatului”, formînd probabil un ordin religios 64, sînt renunțarea la botezul cu apă al „romanilor” (Înlocuit printr-un „botez al Cărții”), contestarea valorii operelor de binefacere, și
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
În Bosnia (1366-1375), confirmă respingerea botezului, adăugînd că bosniacii neglijează taina căsătoriei, luîndu-și o soție cu simpla condiție ca ea să-i fie credincioasă soțului. Toate acestea par să semene cu legile etnice ale germanilor, de pildă, neimplicînd vreo negație dualistă a lumii de aici. Cu excepția manuscrisului glagolitic, care ar putea să se inspire dintr-un izvor bizantin referitor la bogomili, mărturiile În legătură cu dualismul ori pseudodualismul „patarinilor”, cum au fost numiți 66, sînt foarte tîrzii. Una dintre acestea provine de la Iacob
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
parte a Vechiului Testament, iar motivele lor trebuie să fi fost Înrudite cu cele invocate de bogomili. S-ar părea, așadar, că putem admite drept autentică mărturia cuprinsă În manuscrisul glagolitic de secol al XIV-lea. Cu toate acestea, doctrina dualistă a bosniacilor nu ne este cunoscută decît din cîteva documente latine, ultimul datînd din 1461, iar documentele prezintă Între ele contradicții tulburătoare. F. Sanjek și alți autori n-au reușit să le explice decît contestînd mărturia cardinalului Juan de Torquemada
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
să-l fi adoptat dintr-o sursă provensală. 7. Dualismul bogomilic Chestiunea dualismului bogomilic este una dintre cele mai dificile cu care ne-am confruntat pînă aici. Pentru că, de fapt, nu e vorba numai de a descrie o doctrină manifest dualistă - ci trebuie mai Întîi să hotărîm dacă bogomilii erau sau nu dualiști. Am definit dualismul drept opoziția a două principii. Bogomilismul recunoaște opoziția dintre Dumnezeu-Tatăl și Satan. Dar putem fi siguri că Satan este aici principiul a ceva? Crearea lumii
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
inferioare au fost create tot de Dumnezeu, la fel, probabil, ca și nivelul cel mai de jos, Iadul. La prima vedere, am putea admite și existența unui „dualism moderat”; dacă privim mai cu atenție Însă, poziția bogomililor nu pare defel dualistă și nu se deosebește prea mult de cea a Bisericii, care face din Lucifer un oponent veritabil, Însă subordonat lui Dumnezeu. Ca și Biserica, bogomilii au grijă să pună accentul pe monarhia și pe atotputernicia lui Dumnezeu. Din pură bunătate
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
că Diavolul este arhitectul lumii, Însă nu este principiu a nimic, că Îi este subordonat lui Dumnezeu și că făptuiește răul numai cu voia lui Dumnezeu (Dumnezeu nefiind nicidecum autor al răului), vom putea Înțelege că bogomilismul nici nu este dualist. Ar fi, dacă am putea avea Încredere În Zigabenos 73, care afirmă că Diavolul este creatorul animalelor și al plantelor. Însă, din nou, singurul text bogomilic original și autentic, Interrogatio..., intervine precizînd că toate ființele vii sînt produse din pămînt
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Și acest lucru pare imposibil. Paulicianismul profesează dualismul radical a doi Dumnezei și a două lumi, ca și Marcion; În mod destul de ironic, acest lucru nu atrage și dispreț manifest pentru trup. În concluzie, bogomilismul pare a fi original, nu dualist. CÎnd se ajunge Însă la trupul omenesc, Satan dovedește puteri creatoare efective. Deși lutul nu a fost creat de către Diavol, trupul omenesc este În Întregime făurit de el, după chipul și asemănarea sa, dintr-o materie umedă care conține multă
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
creat toate elementele, alții că Diavolul a creat elementele; dar părerea lor comună este că Diavolul a Învrăjbit elementele”3. Textul pare să se refere mai cu seamă la două curente interpretative din interiorul bogomilismului, unul apropiat de catolicism, celălalt dualist. Mai multe date conține lucrarea De haeresi catharorum in Lombardia, redactată Între 1190 și 1200, căci Nazarie este menționat aici drept filius maior al episcopului Garattus din Concorezzo, iar același Nazarie, aflat Încă În viață În 1250, nu putea fi
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
adulter, În felul În care se Împreunează un bărbat cu o tîrfa. Toate stelele sînt demoni” (Diabolum esse Solem, Lunam esse Evam, et per singulos menses dicunt eos fornicari)12. De heresi catharorum nu le atribuie catharilor moderați o doctrină dualistă. De fapt, discipolii lui Caloiannes și ai lui Garattus cred Într-un singur Dumnezeu atotputernic, creator al Îngerilor și al celor patru elemente. Mai mult chiar, elementele au fost Învrăjbite nu de către Diavol, ci de un Înger bun al Domnului
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
aveau să cadă și trebuie să fi voit să-i creeze imperfecți. Concluzia inevitabilă este că „Dumnezeu ar fi atunci... cauza supremă și principiul oricărui rău.” Școala din Desenzano intenționează să demonstreze că singura teologie coerentă nu poate fi decît dualistă, căci Dumnezeu este sau atotștiutor fără să fie bun, sau bun fără să fie atotștiutor. Pentru Ioan de Lugio, cele două creații separate sînt procese de ordin spiritual. Cel Rău are multe nume, care sînt tot atîtea ipostaze ale Răului
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
anume au avut ei de organizat, din moment ce nu exista nimic În afara lor, rămîne neexplicat. Însă nu logica radicalilor este aici În joc, ci teribila acuzație pe care ei o lansează Împotriva bogomililor din Concorezzo: că nu ar fi cu adevărat dualiști, În ciuda faptului că profesează principii etice cum ar fi encratismul și vegetarianismul, care nu pot fi decît consecințe ale unei religii dualiste. Albigenzii au fost cei dintîi care au descoperit că oponenții lor nu sînt decît pseudodualiști, și că ar
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
ci teribila acuzație pe care ei o lansează Împotriva bogomililor din Concorezzo: că nu ar fi cu adevărat dualiști, În ciuda faptului că profesează principii etice cum ar fi encratismul și vegetarianismul, care nu pot fi decît consecințe ale unei religii dualiste. Albigenzii au fost cei dintîi care au descoperit că oponenții lor nu sînt decît pseudodualiști, și că ar trebui să stea În tovărășia ortodocșilor. Dacă am conchis, În capitolul 8, că bogomilii erau pseudodualiști, de vreme ce nu atribuiau Diavolului nici un rol
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Înțelege că singurul lor păcat era gîndirea și, cu siguranță, gîndeau uneori mult mai bine decît adversarii lor. Partida pe care ei au pierdut-o, În decursul istoriei, nu era un joc al minții, ci unul al puterii. Morfodinamica sistemului dualist s-ar putea dovedi greu de urmărit, În special atunci cînd se ajunge la numeroasele transformări ale acestuia de la nivelul inferior, Însă de la vîrf pornește cu niște reguli extrem de simple. O serie de chestiuni trebuie să fi fost rezolvate dinainte
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
misterioaselor operații ale transcendenței), atunci Răul trebuie să derive din Bine. Pentru a-i explica apariția este nevoie de un mit, de mitul lui Lucifer cel prăbușit, al lui Iblis ori Samael. Sub aspect morfodinamic gnosticii au reinventat două mituri dualiste (al Trickster-ului feminin și al Trickster-ului masculin), pe care le-au utilizat În strînsă corelație cu scopul de a arăta imensa distanță care separă transcendența de lumea de aici. Spre deosebire de credincioșii bisericii catolice, gnosticii nu dispuneau de nici o autoritate care
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Cuvîntul”.) Dumnezeul creator din Geneză face mai Întîi cerurile și pămîntul, apoi se vede confruntat cu o serie de lucruri ce nu fuseseră create de el: Abisul*, Întunericul, Apele. Am arătat că gnosticii moderați interpretau această situație drept o cosmogonie dualistă și reacționau violent Împotriva ei, atribuind originea Întunericului și pe cea a Materiei Demiurgului sau Sophiei. Nici măcar ei, totuși, ca buni platonicieni ce erau, nu se lăsau tulburați de faptul că Abisul - interpretat ca Spațiu pur, chora lui Platon - se
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
o dată, Șarpele (3:1). Cine este Șarpele? Am explorat răspunsurile la această Întrebare În capitolul 4. Ar fi instructiv să mai aruncăm totuși Încă o privire asupra logicii acestei alegeri multiple: 1. Șarpele este un reprezentant al adevăratului Dumnezeu (mulți dualiști); 2. Șarpele nu este reprezentantul adevăratului Dumnezeu (ortodocșii, mulți dualiști, toți pseudodualiștii); 2a. El este reprezentantul Demiurgului, sau 2b. al altcuiva decît Demiurgul. Opțiunea a doua se desparte În două, după cum Demiurgul este sau nu Diavolul. Ortodocșii se despart de
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Diavolului, nu Însă și cu punctul de vedere potrivit căruia Diavolul este Demiurgul acestei lumi (cu toate că ortodocșii Îi conferă misteriosul titlu de „stăpînitor #archon## al acestei lumi”, după Ioan 12:31). Acest model va genera toate soluțiile posibile. Morfodinamica sistemelor dualiste poate fi comparată cu un eșichier și, de fapt, poate constitui o tablă de joc a transformărilor. Căci sistemul generat de diferitele premise menționate mai sus nu este altceva decît un joc al minții - nimic mai mult, cu siguranță Însă
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
corecte, iar cele incorecte se pot dovedi fatale. Acest lucru explică probabil de ce mintea are tendința de a se crampona de o alegere În loc să accepte mai multe, Însă există, evident, interacțiuni sociale complexe care constituie un alt motiv. Vechile curente dualiste au făcut parte dintr-un proces de explorare mentală, atunci cînd din religii și din filozofii mai vechi au trebuit să fie formulate cele mai multe soluții la Întrebările ridicate de apariția unei noi religii. Morfogeneza dualismului poate fi urmărită pas cu
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
a fost reactivat și el continuă să producă soluții În conformitate cu aceleași reguli de joc (vezi capitolul 10), aproape ca și cum nu ar fi avut lor nici o Întrerupere, de la vechii gnostici și pînă la romantici. Acest lucru explică impresionantele analogii dintre mitologiile dualiste și narațiunile mitice ale romantismului. Dintr-o perspectivă sistemică, se mai poate adăuga și că jocul nihilismului modern pornește de la o regulă care este exact opusul regulii ce generează scenarii dualiste, ajungînd Însă la concluzii identice din punct de vedere
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
la romantici. Acest lucru explică impresionantele analogii dintre mitologiile dualiste și narațiunile mitice ale romantismului. Dintr-o perspectivă sistemică, se mai poate adăuga și că jocul nihilismului modern pornește de la o regulă care este exact opusul regulii ce generează scenarii dualiste, ajungînd Însă la concluzii identice din punct de vedere formal, În măsura În care este recunoscută nevoia de a se anihila conceptul curent (creștin) de „valoare”. Astfel, cele două sisteme diferă În prima și cea mai importantă dintre opțiunile lor - afirmarea versus negarea
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Rațiune, el va descoperi, mai devreme sau mai tîrziu, că nu există valoare dacă nu există un metasistem În cadrul căruia să se definească valoarea. Aceasta este experiența trăită de filozofii existențialiști și ea este, din nou, echivalentul specular al experienței dualiste, căci ambele recunosc necesitatea transcendenței; Însă dualismul o afirmă, iar existențialismul se plînge de totala ei absență. Un scriitor ca Albert Camus a utilizat În mod constant metafore dualiste gnostice În titlul operelor sale importante: Exilul și Împărăția, Străinul, Căderea
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]