221,804 matches
-
Dinu Flămând publică traducerea unui eseist și romancier la modă, Philippe Sollers, cel convins că numai secolul al XVIII-lea poate fi leacul vindecării "tumorii istorice" reprezentate de veacurile XIX și XX, care trebuie să se resoarbă pentru a nu duce spre un final apocaliptic." Veni-va oare vremea când nu vei mai fi suspect ori de câte ori aduci vorba despre secolul al XVIII-lea? Cât timp vom mai fi obligați să rumegăm ura fascistă împotriva Epocii Luminilor sau destinul tragic pe care
CARTEA STRĂINĂ by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14859_a_16184]
-
un "portret al lui Joyce"! Că Sollers era într-adevăr obsedat de complexitatea lui Joyce, se vede din câte eseuri i-a consacrat. Nora, frumoasa irlandeză e un portret scris parcă la concurență cu iubitul Norei Barnacle: "Numele ei te ducea cu gândul la gâsca sălbatică, era o frumoasă irlandeză de douăzeci de ani, cu păr brun-roșcat, cu ochi albaștri, cu voce gravă și sonoră, cu aer androgin, cu mers legănat și mândru. Era chelneriță la un hotel din Dublin. într-
CARTEA STRĂINĂ by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14859_a_16184]
-
află, în schimb bănățeanul Slavici, da, o străduță și o alee Păcală, care poate intra tot în contul lui. Mă bucur că Petre Ispirescu, al cărui jurnal a fost pentru mine o revelație, e bine încadrat: din strada lui se duc și vin strada Făt-Frumos și strada Ileana Cosînzeana. La fel de potrivit e așezat Ion Budai-Deleanu, unul dintre puținii scriitori căruia posteritatea nu i-a păstrat chipul, ci poema (și strada): stă lîngă strada Muzelor și strada Olimpului. în schimb strada Cenușăresei
Topografia nemuririi by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14854_a_16179]
-
a păstrat chipul, ci poema (și strada): stă lîngă strada Muzelor și strada Olimpului. în schimb strada Cenușăresei, din alt cartier, se întîlnește, neașteptat, cu strada Titu Maiorescu, ca o glumă a anilor '50. Ajungem la interbelici. Strada Liviu Rebreanu duce în Balta Albă (care i s-ar fi potrivit mai degrabă lui Alecsandri) și are aspect de bulevard estic. Faptul că se întinde doar între blocuri are un sens: Rebreanu s-a mutat la un moment dat la bloc (noutate
Topografia nemuririi by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14854_a_16179]
-
sau devine în scurt timp un amic. întîlnirile monotone se fac brusc palpitante cînd sînt colorate de bîrfă. Seri cu prietenia atît de subțiată încît se deșiră sînt salvate de critica groasă. Conversația literaților la o bere (două, trei) nu duce lipsă de subiecte: fiecare nume de scriitor vechi sau nou este tocat mărunt, e transformat într-un caz și sfîrșește în mizerie. S-ar putea scrie un nou dicționar al ideilor primite de-a gata cu ceea ce se vehiculează între
Urechiștii by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14865_a_16190]
-
imitat, avea să producă ororile asiatice ale lui Pol Pot și gărzile culturale maoiste. Credeam că murdar este numai Bucureștiul. După aproape treizeci de ani de când nu am mai fost în Montmartre, cartierul artiștilor de pe timpuri arată foarte neîngrijit. Metroul ducând într-acolo e o ciorbă de microbi. Ce mă irită este gândul că victoria, trecătoare, dar victorie, în alegeri, a politicianului foarte de dreapta se explică, de fapt... Parisul merită o slujbă. Paris vaut une messe, spunea navarezul, Henric IV
Reflexe pariziene (III) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14877_a_16202]
-
presupune să știi să dai, să știi să primești, dar să știi să faci și compromisuri. Din toleranță și iubire, din sentimentul firesc că nimeni nu este perfect. -Vorbește-mi despre Piatra-Neamț în trei imagini, recurente pentru cel care și-a dus acolo ani buni din viață, din profesiunea lui. - Prima imagine este o poieniță în parcul din Piatra unde, copii fiind, ne construiam o cazemată. Aveam 8-9 ani și am muncit la ea o vară întreagă. Mi-aduc aminte perfect forma
Am fost vindecat de blazare - interviu cu Paul Chiribuță by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14855_a_16180]
-
Am învățat enorm asistînd la orele lui Radu Penciulescu, unul dintre cei mai mari pedagogi ai teatrului mondial. - Care sînt persoanele care te-au marcat, a căror întîlnire este semnificativă? - Una este bunica mea maternă care în 1916 s-a dus pe jos, de la Buhuși, pînă la linia frontului, cu haine de schimb și mîncare pentru soțul lei. L-a găsit, s-au văzut și a plecat înapoi, făcînd cam o săptămînă pe drum. Așa încît, vestea morții bărbatului ei a
Am fost vindecat de blazare - interviu cu Paul Chiribuță by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14855_a_16180]
-
de retardare, e menționată părerea defavorabilă a Lumniței Marcu despre lucrările dlui Marino. Luminița Marcu, Daniel Cristea-Enache și alți tineri foiletoniști n-ar face decît să reproducă, pe un alt palier, palierul (oroare!) Manolescu - Iorgulescu - Ștefănescu. Ca să vezi unde îl duce suspiciunea pe dl Talcioc! Spre a nu lăsa nici un echivoc să planeze asupra simpatiilor (era să zic "empatii participative") d-sale, dl Talcioc reia dintr-o publicație bucureșteană "o impresionantă tabletă" a unui binecunoscut poet, eseist și publicist care protestează
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14862_a_16187]
-
a unui caracter exemplar. R. B.: D-nule Hans Bergel, ne aflăm la Institutul "Titu Maiorescu" din Berlin. Dar această împrejurare este doar ocazia pentru a sta de vorbă despre un capitol aflat încă în centrul atenției și neelucidat, nici măcar dus la un stadiu satisfăcător pînă acum: procesul comunismului în România. Ocazia acestei discuții o constituie conferința pe care ați susținut-o și expoziția organizată la centrul cultural, manifestări care atestă doar cîteva din ororile comunismului. Cît poate contribui un scriitor
Hans Bergel - suferință și iertare by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/14833_a_16158]
-
fiecare pas, în care dragostea nu există decît ca sex și prostituție. Povestirile sînt, majoritatea, monologuri ale personajului masculin, de un misoginism din ce în ce mai greu de suportat, variantă facilă și la îndemînă a mizantropiei. Limbajul este încărcat de cuvinte grele, toate ducînd, obsesional, la sex, ca descărcare ultimă, criminală, a frustrărilor. în centrul acestor construcții de carton se află poza eroului: "Cavalcan Tudor Mengistu era un bărbat frumos, puternic și temut. Era răzbunător ca o fiară și duios ca un copil, răpunea
Poză cu Proteus C. by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14893_a_16218]
-
popă în uniformă strigă după cineva, cu chei de mașină în mînă: �Domnu', domnu', domnu', trageți mașina mai încolo, să mi-o scot și eu!" Popa arăta spre o Dacie care îl împiedica să iasă cu mașina de pe aleea care duce în fața bisericii. Aleea e împodobită cu un semn de interzicere care ar fi trebuit să-l împiedice și pe popă să-și bage mașina acolo. Nefericitul cu Dacie își parcase mașina în fața semnului interzis de nu mai putea să iasă
Cuvioși dilematici și popi cu epoleți by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/14888_a_16213]
-
popa cu mașina. Insul căruia i s-a adresat popa, i-a arătat alt automobil. Peste cîteva minute aud niște înjurături. Stăpînul Daciei care blocase ieșirea popii se răfuia în absență cu cineva care îi zgîriase mașina, nouă nouță. Mă duc, mă uit. Mașina era zgîriată cu cheia altei mașini, presupun, pînă la tablă, cu niște Z-uri odioase. La celălalt capăt al aleii, popa care voia să și-o scoată și el, nervos, dădea ocol mașinii lui cu o mînie
Cuvioși dilematici și popi cu epoleți by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/14888_a_16213]
-
mai vadă. Nu vrea nici măcar să mănînce în prezența bărbatului cu care trebuie să se mărite. Îi place mult să mănînce, dar singură, în patul ei, în spatele pologului, în timp ce slujnica așteaptă la ușă, pentru ca nimeni să n-o vadă cînd duce dumicatul la gură. Neîncetat, zi și noapte, îl așteaptă pe Meaume. Visează să mănînce cu Meaume, în patul ei. Singură cu Meaume în patul ei, în penumbra pologului lăsat. Capitolul III Meaume spune: "La a doua întîlnire, am mers după
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
insistentă că i se face rușine, însă dorința de a fi cu el e mai mare. Pe Meaume, chemările ei îl încurcă. Are de lucru pentru Heemkers, iar cea mai mică neregulă compromite băile de acizi - dar ce contează, se duce neîntîrziat unde îi spune slujnica. În grădină (iulie 1639). În cameră de două ori. În pivniță, la lumina unui felinar din tablă. În vechea țiglărie. În mansardă de șase ori. La han. Într-o barcă închiriată cu ziua, o dată. Capitolul
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
de rizibilă pe atît de zadarnică. Logodnicul fiicei lui Jakobsz a aruncat acidul. Bărbia, buzele, fruntea, părul, gîtul lui Meaume sînt arse. Fiica judecătorului e atinsă la mînă. Urlă. Durerea fiecăruia este atît de vie că urlă cu toții. Meaume este dus la meșterul său. Heemkers cheamă un medic care-l îngrijește pe ucenic. Ochii n-au suferit leziuni. Dar fața e toată o rană. Mai tîrziu, rănile se umplu de puroi. Suferă ca un cîine. Cînd febra îi trece, vrea să
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
medic care-l îngrijește pe ucenic. Ochii n-au suferit leziuni. Dar fața e toată o rană. Mai tîrziu, rănile se umplu de puroi. Suferă ca un cîine. Cînd febra îi trece, vrea să reia legătura cu fiica judecătorului. Se duce s-o caute pe slujnică. Slujica îi spune că stăpîna nu dorește să-l vadă. Îi spune că de altfel, cît timp a fost bolnav, stăpîna nu s-a mai interesat de el. - Ce înseamnă asta? întreabă Meaume. - Înseamnă că
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
fost jalnic. Mai jalnic nici că se poate. Pe lîngă toate astea, mi-am reproșat că m-am dăruit fără pic de rușine. M-am gîndit la lucrul acesta și îl regret sincer. De aceea, acum un ceas m-am dus să-l caut pe tata, să-l rog să anunțe mai repede căsătoria mea cu bărbatul care mi-a ars mîna, iar tata a socotit că, după vorbele care-au umblat prin oraș, și fiind logodiți mai de mult, acest
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
Acum nu mai vreau." Abia își termină vorbele, că Meaume se smulge din brațele ei. Se ridică, se îmbracă, coboară două etaje, intră în apartamentul meșterului, discută cu el și cu soția lui. Pleacă neîntîrziat. Meaume spune: "Aveam să-mi duc în altă parte cîntecul meu amar. Așa cum există cîntece de pierzanie, există și o pictură de pierzanie." Acidul este mai ciudat decît o culoare. Chipul fiindu-i ars, cunoscuții nu-l mai puteau recunoaște. Dintr-o năpastă, a făcut o
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
amar. Așa cum există cîntece de pierzanie, există și o pictură de pierzanie." Acidul este mai ciudat decît o culoare. Chipul fiindu-i ars, cunoscuții nu-l mai puteau recunoaște. Dintr-o năpastă, a făcut o șansă. Schimbîndu-și înfățișarea, s-a dus la Bruges unde s-a apucat de furat. S-a dus la Anvers fără să-l știe nimeni și acolo iarăși a furat. Fura, dar încă o iubea. În chip inexplicabil, cînd a înțeles c-o iubea doar pe ea
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
pierzanie." Acidul este mai ciudat decît o culoare. Chipul fiindu-i ars, cunoscuții nu-l mai puteau recunoaște. Dintr-o năpastă, a făcut o șansă. Schimbîndu-și înfățișarea, s-a dus la Bruges unde s-a apucat de furat. S-a dus la Anvers fără să-l știe nimeni și acolo iarăși a furat. Fura, dar încă o iubea. În chip inexplicabil, cînd a înțeles c-o iubea doar pe ea, s-a lăsat de furat și n-a mai căutat plăcerea
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
a înțeles c-o iubea doar pe ea, s-a lăsat de furat și n-a mai căutat plăcerea în brațele tîrfelor, care nu se arătau scîrbite de fața lui sau mai degrabă i-o suportau pentru bani. S-a dus la Mainz. La Mainz l-a regăsit pe Errard Nepotul, cu care-a împărțit o cameră încălzită. Era o cameră mare, destul ca să-și țină în ea plăcile, lacurile, cufărul, șevaletul, penele de porumbel, băile de acizi. Peste un an
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
nici n-a făcut. E singura promisiune ținută, de doisprezece ani încoace, de un politician român. Presa a atras atenția asupra riscurilor la care se expune astfel țara, dar ea a scris, ea a auzit. Banii au continuat să se ducă acolo unde urletele erau mai puternice și mâna mai aproape de ghioagă. Cartea proastă e că dintr-o lovitură de măciucă îți poți reveni, dar dacă ți se taie din creier, ba. Ne furăm singuri căciula lăudân-du-ne cu campionii la matematică
Cloșca în sevraj by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14891_a_16216]
-
aici, arborii scunzi de odinioară, ce îngăduiau arterei centrale să fie contemplată în toată vasta, fascinanta ei desfășurare, între timp crescând, îngustează brusc totul, mai înalți acum de trei ori și stufoși, sugrumând perspectiva. Spațialitatea de altădată liberă,... s-a dus. Țin minte, noaptea mai ales, când, pe bulevardul nemărginit străbătut de mașini, parcă ar fi fost azvârlite tone de diamante. Natura, la Paris, nu e întotdeauna bine venită. Astfel încât, azi, în iulie 2002, îmi vine să spun, parodiind străvechiul paradox
Reflexe pariziene (II) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14903_a_16228]
-
unde nu se comemorează nici o bătălie, unde se plantează flori și se expun pe niște cartonașe albe, înălțate printre flori, versuri, Ronsard, o traducere din Goethe... Nici o îngâmfare, numai știință și poezie. Când mi se întâmplă să fiu mâhnit, mă duc pe rue de Ecoles și intru alături în grădinița cu arbori enormi, stufoși, cu irigația mezopotameană ce susură sus pe zidurile venerabile ale Politehnicii stropind glastrele și mă așez pe banca mea favorită de pe care pot să discut cel mai
Reflexe pariziene (II) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14903_a_16228]