1,491 matches
-
asupra aplicării legilor ce se vor elabora pentru a reglementa această navigație? Dacă, ca mare putere, Austria [î]și sprijină drepturile, ea nu are mai multe decât celelalte state ale Europei; iar ca putere țărmureană are, în această parte a Dunării care e în litigiu, mai puține drepturi decât România, Serbia și Bulgaria. Iată ceea ce prea pierd din vedere apărătorii pretențiunilor. Sîntem convinși îndealtmintrelea că acest diferend nu va întîrzia a se aplana prin mijlocul unor înțelepte concesii mutuale. Ne-a
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
de-ajuns de-a-și câștiga un singur alt vot în Comisie pentru a-și asigura supremația și a o pune în serviciul scopurilor ei. Scopurile ei, se adaugă, nu tind la nimic alt decât la stabilirea precumpănirii pe tot cursul Dunării orientale, punând astfel în primejdie libertatea navigației pe acest râu, deci un interes european. Ba merg și mai departe și le place a demonstra că dictatura pe Dunăre aduce după sine dictatura asupra statelor din Peninsula Balcanică. Aceste întîmpinări sânt
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
M. Eminescu. Astfel, în Apelul adresat publicului român pentru serbarea de la Putna în text apare: "...Națiunea română voiește cultură, și cultura ei trebuie să fie una, omogenă, la Prut și la Lomniș, omogenă în sânul Carpaților cărunți și pe malurile Dunării bătrâne. Și viitorul, cultura viitorului, unitatea spirituală a viitorului zace în noi, în generațiunile viitoare..." 9. Apelul este semnat de V. Bumbac și I. Slavici, dar, în studiul său D. Vatamaniuc probează "idei ale lui Eminescu, ca cele privitoare la
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
un mod propriu de gândire, cum s-a spus, ideile celui dintâi privitoare la apropierea dintre Zollverein și Austria, la politica comercială și expansiunea economică a statelor germane, la concurența engleză și exploatarea economică a regiunilor de pe cursul inferior al Dunării ș.a. După cum am amintit mai sus, centrul de gravitație al sistemului economic-politic preconizat de Bruck îl constituia Mitteleuropa. În concepția sa, Mitteleuropa era alianța dintre Austria și statele germane, o uniune între ele, al cărei fundament avea să fie o
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
năvălirile barbare, viața civilizată în centrele vechi dobrogene nu încetează a dăinui în formele ei originale"3. Pe de altă parte, lipsa elementelor germane în limba română nu este o dovadă că daco-romanii nu erau pe malul stâng (nordic) al Dunării. Exploatările inițiate de romani nu au fost abandonate de provinciali, după 275, salinele și minele, pescăriile și pădurile un drum al sării a trebuit să existe totdeauna, ca și un drum al oilor. Provincialii includeau și rămășițele dace ei erau
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Legături dintre Imperiul romano-bizantin și teritoriul din stânga Dunării în sec. IV-VI, în Istoria României, I, București, 1960, p. 647-655; Istoria Românilor, p. 474-479. 28. Istoria Românilor, vol. II, p. 479-482. 29. Ibidem, p. 482-483. CAPITOLUL II CREȘTINISMUL ÎN NORDUL DUNĂRII (SECOLELE IV-X) Introducere Mutație profundă cultural-religioasă de o importanță fundamentală în istoria noastră, creștinismul din nordul Dunării se încadrează într-un fenomen cultural istoric de dimensiune universală și reprezintă o mărturie solidă a dăinuirii masive în Dacia postromană, după 275
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
care provine din "miserere Domine", folosit în Biserica latină, după cum a arătat Petre Ș. Năsturel, ceea ce demonstrează elaborarea unei "forma mentis".25 Cultul martirilor în spațiul daco-roman a fost impulsionat de practicarea acestuia în bisericile de pe malul drept (sudic) al Dunării. Anul liturgic, marile sărbători, în nordul Dunării, erau: Nașterea, Boboteaza, Paștele, Înălțarea, Cincizecimea. Ritul funerar în Dacia nord-dunăreană, universul funerar al credincioșilor locali erau dominate de numeroase elemente păgâne, pe care ierarhii, sinoadele și Imperiul creștin încercau zadarnic să le
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
p. 67-97; Pr. Prof. Dr. Păcurariu, op. cit., p. 186-192. 68. Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, op, cit., p. 192-194. 69. Ibidem, p. 195-196. 70. Ibidem, p. 196-198. 71. P. P. Panaitescu, op. cit., p. 197-198. CAPITOLUL III POPULAȚIILE MIGRATOARE ÎN NORDUL DUNĂRII (275-602) Raporturile autohtonilor cu migratorii (alogenii) De la retragerea aureliană și până la așezarea slavilor (275-602), autohtonii au avut contacte directe, au conlocuit și au conviețuit, în anumite forme, cu migratorii. Dintr-o serie de izvoare istorice (literare), precum Pătimirea Sf. Sava
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
est de Carpați. Așezarea de la Fundu Herții (jud. Botoșani), Iași, 1987. 28. Istoria Românilor, vol. III, p. 91-93. 29. M. Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. I, București, EIBMBOR, 1991, p. 141-157, 172-184, 185-201. CAPITOLUL V INSTALAREA SLAVILOR ÎN NORDUL DUNĂRII "O întreagă școală de slaviști a încercat timp de două secole să arate că slavii au avut o inițiativă politică servită de o organizație militară, că ei au urmărit conștient, nu ca seminții, ci ca națiune (neam), o idee de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a pătrunde în estul Munteniei, regiune unde stăpânea Dauritas. Expedițiile numeroase de jaf în Imperiu și încercările slavilor de a se stabili în sudul Dunării a silit Bizanțul să ia noi măsuri de apărare. În anul 592, generalul Priscus trecea Dunărea în nord, unde angaja mai multe lupte cu sclavinii, conduși de Ardagast și Musokios. În 594, o nouă expediție bizantină în nordul Dunării, condusă de Priscus, unde sunt angajate lupte cu slavii, fiind silit să ierneze în nord (conform Theophanes
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
simbioza lor cu elementul romanic de la nordul Dunării, ca și refuzul Imperiului de a considera pierdut malul nordic dunărean fortificat de ei. Slavii, avangarda avarilor, sunt conduși de Ardagast, Musokios, apoi Piragast. În replică la expediția romană, oastea barbară trece Dunărea în sud și, iarăși, chaganul avar apare ca stăpân în aceste regiuni. Luptele dintre avari și romani au continuat în anii următori, în 590 și 592, la Dunăre și în Sciția Mică-intervine generalul Commentiolus cu ajutoare romane. În 594, au
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și teritorială ce corespunde vechii vetre dacice. Această ramură (arie) include arcul carpatic (Dacia traiană) și valea Dunării (Moesia, Sciția Minoră, Dacia Ripensis și Dacia Mediterranea, Dardania, Panonia Inferior). În interiorul acestei arii s-a născut poporul român. Faptul că la Dunărea traco-romană nu s-au format două popoare romanice, unul la nord și altul la sud, ci unul singur, romanic, adică român, se datorează unor factori: 1. substratul comun etnic (getic-moesic), întins pe ambele maluri ale Dunării 2. stratul roman (latin
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
român. Faptul că la Dunărea traco-romană nu s-au format două popoare romanice, unul la nord și altul la sud, ci unul singur, romanic, adică român, se datorează unor factori: 1. substratul comun etnic (getic-moesic), întins pe ambele maluri ale Dunării 2. stratul roman (latin), același de amândouă părțile fluviului 3. adstratul slav, comun văii Dunării. A existat o unitate teritorială și una etnică, întreținută prin legături continui și migrații reciproce (de o parte și de alta a Dunării). Acest contact
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
maluri ale Dunării 2. stratul roman (latin), același de amândouă părțile fluviului 3. adstratul slav, comun văii Dunării. A existat o unitate teritorială și una etnică, întreținută prin legături continui și migrații reciproce (de o parte și de alta a Dunării). Acest contact permanent a menținut caracterul unitar etnic și lingvistic, îndeosebi în prima etapă a etnogenezei. Așezarea slavilor și bulgarilor la sud de Dunăre (secolul VII) a dislocat această unitate și a fragmentat romanitatea dunăreană în mai multe grupuri, dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Transilvaniei, unde se aflau orașele importante, în Banatul răsăritean și Oltenia, în partea de apus a Munteniei, aflată între Olt și "limes transalutanus". Teritoriul Dobrogei a cunoscut și el o intensă romanizare, cu excepția coloniilor grecești de pe litoralul pontic. Pe linia Dunării dobrogene se aflau localități rurale getice, romane sau celtice, două orașe erau municipii (Tropaeum Traiani și Troesmis), iar în orașul Durostorum se afla reședința legiunii a XI-a Claudia. Moldova sudică era supravegheată de trupele romane aflate în castrul de la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în nord se revarsă în sudul Dunării. Ei lasă în urmă o vagă autonomie peste care se întinde, alături de pretențiile Imperiului, numai "suzeranitatea" de caracter mongolic fiscal a hanului turanian din Panonia. Această stare de lucruri va dăinui, cu o Dunăre păzită de romani pe ambele maluri, până la apariția altor cete turanice, care fac același lucru ca și hunii, ei nu aduc nici o atingere acelei autonomii până la Justinian și după el. Pe când în Balcani barbarii cad unii peste alții, ostrogoții sălășluiesc
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din substratul comun (traco-ilir). Gh. Brătianu se întreabă: care este acest "substrat comun"? Trac sau altul? Singura concluzie care se poate trage din textele istorice (puține) este că a existat o deplasare (migrație) continuă, de pe un mal pe celălalt al Dunării, a unor convoaie de prizonieri sau de emigranți, de la sfârșitul secolului al III-lea până la începutul secolului al IX-lea, schimbări frecvente, poate fără serioase consecințe politice, dar a căror influență în limbă este evidentă. În ceea ce privește substratul comun, este sigur
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
subliniat . Este o evidență că termenii ce indică o civilizație superioară (cea romană), un mod de viață, o activitate economică (agricultură și păstorit), ca și noțiuni religioase s-au păstrat și au evoluat în cetățile de pe malul drept (sudic) al Dunării. Acolo se aflau cetăți episcopale, reședințe administrative și militare, o viață civilizată, unde se putea naște o limbă cu o evoluție rapidă, ca româna primară. În același timp, este sigur că cele patru dialecte principale ale acestei limbi (daco-român, aromân
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în toate părțile, ca albinele dintr-un stup. Străromânii erau supraviețuitorii acelor din sud-estul european care nu pieriseră în războaie și nu s-au desnaționalizat în rândul popoarelor tinere...Patria lor primitivă (primară) e de cătat pe ambele maluri ale Dunării și a afluenților ei, între Adriatica și Pont, unde populația de limbă latină alcătuia o rețea mai densă ori mai rară, în diferite epoci". Dar asemănările din cele patru dialecte provin și din conservatismul funciar al poporului român din toate
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ai obștei și este credincioasă voievodului ca persoană. Cetele înarmate ale voievodului Transilvaniei, spunea Anonymus în cronica sa, alcătuiau un aparat militar bine închegat, permanent, care să apere comunitatea respectivă, voievodatul, de primejdia dinafară. Și conducătorii formațiunilor prestatale din nordul Dunări, în secolul al X-lea, menționați de scriitorii bizantini, aveau oști (cete militare) însemnate, cu fortificații de apărare, iar cei din Dobrogea erau destul de puternici ca să înfrunte pe bizantini. Aceste formațiuni (înjghebări) întrețineau legături economice și politice cu statele vecine
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Dobrogea, Banat și teritoriile nord-dunărene. Episcopia Dristrei, la est, ca și Vidinul, la apus, continua activitatea bisericească și culturală a fostei mitropolii din secolul al X-lea. Aici veneau, în secolele XI-XII, pentru hirotonie, simplii preoți de pe ambele maluri ale Dunării răsăritene, din Dobrogea (Paristrion) și, inevitabil, din Câmpia munteană, poate și din Moldova meridională, până la înființarea episcopiei de Vicina. Nu știm nimic despre compoziția etnică a clerului din episcopia Dristrei, predomina probabil cel grec, în condițiile stăpânirii bizantine în zonă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
au distrus tot ce le-a ieșit în cale, oamenii tineri prinși au fost uciși, iar prizonierii au fost supuși la chinuri cumplite, cinci strategi ai armatei au fost capturați. În urma invaziei pustiitoare din 1036, așezările de pe malul drept al Dunări, de la Capidava până la Dervent, au fost complet distruse, încheindu-și definitiv existența.-așezarea de la Dinogetia-Garvăn a fost incendiată, dar locuitorii s-au refugiat în mare parte. Până în 1046, n-au mai avut loc alte năvăliri ale pecenegilor, iar în acest
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Dobrogei (cf. Anna Comnena, VI, 14, 1, în Fontes, III, p. 89). Iorga apreciază numele celor trei căpetenii dobrogene ca fiind etnonime arhaizante. Unul din ei deținea Dârstor, Tatos, se pare, iar ceilalți stăpâneau Vicina și alte cetăți, ceea ce înseamnă Dunărea dobrogeană întreagă și părțile învecinate. Din aceste evenimente și fapte rezultă că, în secolul al XI-lea, după instalarea Imperiului la Dunăre, s-a ajuns la o sinteză în această regiune. Este o imitație a ordinii, a ascultării turcești, de la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Banatului de Severin, punct de sprijin al dominației sale asupra Țării Severinului. Aceasta presupunea, în condițiile geopolitice date, izolarea formațiunilor politice românești dintre Olt și Dunăre de țaratul vlah de la Târnovo, un aliat posibil, firesc. Regalitatea ungară urmărea să controleze Dunărea olteană, țel fixat prin instituirea Banatului de Severin, centură militară, formațiune teritorială de frontieră (marcă) ce includea estul Banatului și vestul Olteniei. În 1233, documentele menționează aici pe Luca, primul "ban de Severin". Instituția militară a "banatului" era motivată de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Dacii liberi și Dacia romană 20 Legăturile romanității din nordul Dunării cu cea din sud 21 Populația autohtonă din regiunile extra-carpatice (sec. IV-VI d. H.) 23 Dobrogea în secolele IV-VI d. H. 28 CAPITOLUL II CREȘTINISMUL ÎN NORDUL DUNĂRII (SECOLELE IV-X) 34 Introducere 34 I. Creștinismul daco-roman (secolele IV-VI) 39 Despre originea apostolică a creștinismului românesc 39 Martiri creștini la Dunărea de Jos 43 Creștinismul în secolul al IV-lea 45 Păgâni și creștini în Scythia Minor 45
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]