434 matches
-
altceva. Numai că nu era așa. Acum, purtând o uniformă de tehnician medical, strecură ambulanța pe care o conducea pe poarta de serviciu a cortului care găzduia Renumitul la Nivel Mondial, Medaliatul Internațional, Aclamatul și Criticatul Cirque Fantastique. Parcă sub eșafodul cu loje, coborî și încuie portiera. Nimeni dintre muncitorii din spatele scenei, polițiștii și numeroșii paznici nu îi acordă vreo atenție lui sau ambulanței. După sperietura cu bomba de mai devreme, era perfect normal ca un vehicul de urgență să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
la intrare? - Nu, nu mă întorsesem. Rhyme se întoarse către Kara. - Dar tu erai acolo? - Mda. Am văzut cum ambulanța întrând. Nu mi-am dat seama despre ce este vorba la momentul respectiv. - Și exact unde a parcat Loesser? - Sub eșafodul cu loje. - Nu sub zona cu locurile scumpe, totuși? îl întrebă Rhyme pe Kadesky. - Nu, spuse bărbattul. - Deci lângă ieșirea principală de incendiu, cea pe care ar fi urmat să o folosească cei mai mulți oameni în caz de evacuare. - Așa e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
trecut. Ochii și mintea ei au dus dincolo de mormânt imaginea capitalei, a unei Viene devastate de război, ea căutându-și fratele ce pleca pe frontul italian, „toate, iubirea, primăvara, anii, necazurile, tot, sunt Încă vii În ochii capului rostogolit pe eșafod”, ehe, „ce zici, vere” Îți spune o rudă venită de pe undeva de la Sibiu mușcând din mărul „pomului de mort”, „mai știm și noi cum e cu viața asta”, are sare la subraț și duhnește a palincă, „uite, eu m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
mă ghida calmă către niște trepte. —Toffee e cel mai potrivit cal pentru tine care nu ai experiență și ești și puțin speriată. Nu te lăsa speriată de mărimea lui, este un mielușel. Mă simțeam de parcă aș fi urcat treptele eșafodului. Apoi am înlemnit. — Tocmai mi-am amintit de ce am călărit numai o dată, i-am șoptit eu Brendei ca să nu mă audă Ed. Mi-e frică de mor de cai. Brenda mă prinse cu blândețe de picior introducându-l în scăriță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
contul „C” a fost un act de complezență, pe care l-am făcut în urma stăruitoarelor dumitale rugăminți. „Qui ne risque, ne gagne pas”. Astfel că orice pretenție ridicată de dumneata în fața acestui caz de forță majoră e înălțată pe un eșafod prea șubred, pe care îl voi dărâma la prima instanță judecătorească. Cât privește amenințarea dumitale că intenționezi să-mi suprimi alimentarea depozitului, trebuie să te fac atent că, procedând astfel, contravii flagrant dispozițiunilor contractului existent între noi, abatere pentru care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
într-o noapte târzie, Ochii-mi căutau pe străzile pustii Orașul culcat pe-a mea poezie. A întins un braț ce voia să rămâi. Noaptea îmi arunca capcane de zări, Prin ținutul fantomei de stele, El, prin sufletul lunii un eșafod de chemări, El, roua de cer rostogolită-n speranțele mele. El, mi-a inserat drumul ce-aveam de urmat, Mi-a vindecat teama de noapte, Sărăcia din himera cu capul plecat, El, dorul de viață prin nimfa de șoapte. El
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
că v-am trata cu disprețul ce vi se cuvine când ați fi oameni? Dacă - precum ziceți - sîntem atât de periculoși, atât de vânduți străinilor, atât de răi, de ce n-aveți curajul de-a ne nimici? De ce nu ridicați un eșafod pe care să-l încrunte sângele nostru? Când ați avea atâta, cel puțin atâta curaj, fiecare dintre noi ar muri fericit! Căci ar vedea că rămân oameni în urmă, oameni energici, cari au tăria opiniilor până la ultima consecuență. Dar așa
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
cunoscută ca țara clasică a pasiunilor religioase. Cât de îngrozitoare au fost acolo furia religioasă în curs de secole în războaiele contra albigenilor și hugenoților; în suta a optsprezecea încă s-au văzut aci atrocitățile luptelor camisarzilor și execuțiunea pe eșafod a lui Jean Calas, ba în anul 1815 încă terorismul alb domnea în țară, în Nîmes și Montpellier poporul de jos a ucis pe protestanți. Dacă un asemenea popor vestit prin fanatismul lui religios trăia mai prietenos cu evreii lui
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
l-au urmat săvârșind incredibile crime. Perioadele de democrație sânt pentru cine studiază bine istoria, niște accidente, oceanul uman a fost aproape tot timpul zgâlțâit de furtuni, cuceriri și tiranie. E drept că mulți tirani și cuceritori au sfârșit pe eșafod, Hitler s-a împușcat!" Se opri și își turnă cafea în ceașcă. "Sînt contradicții în ceea ce îmi spui, îi zisei. Întâi o remarcă: adevărata putere nu constă în faptul de a dispune de soarta altora. Odată, la o petrecere, cineva
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Și atunci n-o să mai ai nevoie de el. ― Ciceo, îi spusei, un erou al lui Hans Fallada întîrzie până în ultimul moment să-și spargă fiola ascunsă în gingie, zicând că o să mai aibă timp s-o facă. Or, văzând eșafodul, cu infamul miros de sânge care umplea aerul, începe să vomite și fiola îi scapă. Nu vreau să mi se întîmple un astfel de accident, mi-e cu neputință să accept să trăiesc douăzeci de ani în închisoare. Speram că
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
altul, făcând pe copistul, copia note muzicale pentru cinci lei pe oră și în orele libere scria cărți care au făcut să sară în aer tagma nobililor, o întreagă societate cu sânge albastru și l-au dus pe rege la eșafod..." Știam că o luasem razna, dar îmi rămăsese în minte stilul acelui prozator despre care îmi povestise Ion Micu și mă distra să văd efectul de stupoare al tatălui meu, pe care nu-l puteam zdruncina în prejudecățile lui cu
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
reținuse, încît mă oprii. Jocul acesta, beția cuvintelor care ascunde în realitate o simplă recriminare, ascunde oare doar alît? Tatăl meu putea reține cine știe ce aberație, poate chiar că nu sânt sănătos la cap, că vreau să duc pe cine știe cine la eșafod, să arunc în aer dracu știe ce. Speram să nu aibă o memorie bună și o întrebai pe mama dacă n-avea în casă ceva de băut. Vin, prăștină, gaz, oțet, benzină... Nu? Chiar nimic? Mama își puse mâna la
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
o mașinărie, ghilotină îi spune, cade greu, cu putere... Capul sare atât de repede, încât nici n-apuci să clipești din ochi. Pregătirile sunt grele. Uite, când omului i se citește sentința, când îl îmbracă, îl leagă, îl duc la eșafod, atunci e groaznic pentru el! Lumea aleargă să vadă, chiar femeile, deși francezilor nu prea le place ca femeile să se uite la așa ceva. — Nu-i treaba lor. Desigur! Desigur! Chinul e-atât de mare!... Criminalul era om deștept, neînfricat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
așa ceva. — Nu-i treaba lor. Desigur! Desigur! Chinul e-atât de mare!... Criminalul era om deștept, neînfricat, puternic, în floarea vârstei. Legros îl chema. Ei bine, dacă vrei să crezi, bine, dacă nu - nu crede, dar, când a urcat pe eșafod, plângea și era alb la față precum coala de hârtie. Oare se poate una ca asta? Oare nu-i îngrozitor? Cine plânge de frică? Nici n-am crezut că poate plânge cineva care nu mai e copil, un om care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
crescuse în dreptul ferestrei... Dar mai bine vă povestesc despre altă întâlnire a mea cu un om. Aici a fost o împrejurare foarte ciudată, ciudată prin faptul că asemenea cazuri sunt foarte rare. Acest om, împreună cu alții, a fost dus la eșafod și i s-a citit sentința de condamnare la moarte prin împușcare, pentru o crimă politică. Peste vreo douăzeci de minute i-a fost citită și grațierea, care îi fixa o altă pedeapsă; totuși, în intervalul dintre cele două sentințe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de atunci, și de câteva ori am început iarăși să-i pun întrebări. Își amintea totul cu o claritate neobișnuită și spunea că niciodată nu va uita nimic din ceea ce trăise în clipele acelea. La vreo douăzeci de pași de eșafodul înconjurat de mulțime și soldați, fuseseră înfipți în pământ trei stâlpi, întrucât erau mai mulți condamnați. Primii trei au fost duși la stâlpi, au fost îmbrăcați pentru execuție (cu niște halate lungi și albe), peste ochi li s-au tras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
repede și că este credul), într-adevăr m-am gândit, când mi-ați cerut un subiect pentru tablou, să vă dau subiectul: să desenați fața condamnatului cu un minut înaintea loviturii de ghilotină, când încă mai stă în picioare pe eșafod, înainte de a se întinde pe scândura aceea. — Cum fața? Numai fața? întrebă Adelaida. M-da, subiectul e ciudat, și ce tablou ar ieși? — Nu știu, dar de ce să nu iasă? insistă prințul cu înflăcărare. Nu de mult am văzut un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
fie această față? — Exact cu un minut înainte de moarte, îi răspunse prințul cu deplină solicitudine, pasionându-se de amintirea lui și, după toate aparențele, uitând de restul, exact în momentul când a urcat scara și de-abia a pășit pe eșafod. În clipa aceasta s-a uitat în direcția mea; i-am privit chipul și am înțeles totul... Dar cum să povestești așa ceva? Grozav, grozav de mult aș vrea ca dumneavoastră sau altcineva să picteze această scenă! Mai bine ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
o cruzime, dar, pe de altă parte, zău, acești oameni nevinovați o fac din toată inima și sunt siguri că fac un act de omenie), apoi toaleta (știți ce înseamnă toaleta unui criminal?), în sfârșit, este dus prin oraș spre eșafod... Cred că și acum i se pare că, atâta timp cât drumul nu s-a sfârșit, mai are infinit de mult de trăit. „Mai e mult, mai am de trăit cale de trei străzi, uite, trec de asta, mai rămâne cealaltă, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
adunată, țipete, zgomote, zece mii de chipuri, zece mii de ochi - toate acestea trebuie suportate, dar, ceea ce e mai important, trebuie să reziști gândului: „Iată-i, sunt zece mii și nu-i ucide nimeni, iar eu sunt ucis!“ Ei bine, astea-s preliminariile. Eșafodul are o scară; aici, în fața scării, a izbucnit în plâns, și doar era un bărbat puternic, curajos, mare tâlhar, după cum ziceau oamenii. Lângă el fusese preotul tot timpul, mersese cu el în căruță tot drumul și-i vorbise mereu, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
să urce scara; picioarele îi erau legate și de aceea urca cu pași mici. Om inteligent, preotul încetase să-i mai vorbească, doar îi întindea crucea ca s-o sărute. Jos, înaintea scării, fusese foarte palid, însă de îndată ce urcă pe eșafod deveni alb ca hârtia, exact ca hârtia albă de scris. Cred că picioarele îi erau slăbite, le simțea ca de lemn, și-i era greață, ca și cum i s-ar fi pus un nod în gât, din care pricină parcă îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nu se poate să nu auzi! Și, imaginați-vă, există inși care și acum susțin că, poate, capul, după ce a zburat, știe cam încă o secundă că a zburat, știe deci ce înseamnă asta! Dar dacă-s cinci secunde?... Pictați eșafodul astfel încât să se vadă de aproape numai ultima treaptă; condamnatul a călcat pe ea: capul, fața albă precum hârtia, preotul întinde crucea, celălalt își întinde lacom buzele vinete și privește și- știe tot. Crucea și capul - iată tabloul, fața preotului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Citesc pe fața ta că nu știi! Hai, spune, cum a murit? Răspunde, dacă știi. — Cară-te! Nu mă bate la cap. A murit, și uite cum: după asemenea onoare, pe această suverană, fără vreo vină, a târât-o pe eșafod călăul Samson, spre distracția poissardes-lor*** pariziene, iar ea, de spaimă, nu pricepea ce se întâmplă cu ea. Vede că el o apleacă sub cuțit, că o împinge cu ghionturi - toți râd -, și a început să strige: „Encore un moment, monsieur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
moarte și i s-a anunțat comutarea pedepsei cu câteva minute înaintea execuției. Mai târziu, scriitorul avea să afle din ziare că și altor condamnați li s-a aplicat această procedură „educativă“ inumană. Motivul pentru care Dostoievski a ajuns în fața eșafodului a fost participarea sa la întrunirile unui cerc de liber-cugetători (unde se dezbăteau mai ales ideile socialismului utopic, care circulau în Franța contemporană). Întemeietorul acestui cerc, Mihail Vasilievici Petrașevski (1819-1867), a murit în surghiun, refuzând amnistia acordată (după ce se constatase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ce conduc inevitabil la conflict. Ori conflictul este condiția necesară și suficientă pentru a genera violență. Cu toate acestea nici biserica strămoșească nu a fost scutită de vexațiuni pornite din interior, dar mai ales din exteriorul ei, menite să zdruncine eșafodul spiritual al neamului, pentru că Îmtotdeauna credința s-a constituit În pavăza dăinuirii noastre, coagulând spiritul patriotic și național În jurul Învățăturii lui Hristos. Dincolo de toate aceste evoluții uneori nefaste, familia, școala și biserica, rămân cele trei structuri fundamentale (adevărate temple spirituale
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]