438 matches
-
plutea în aer, în vreme ce soarele ieșit din nori se ridica peste frunzișul castanilor din curte. Răspunsul depindea de o Adunare temătoare și imprevizibilă, dar fiecare presimțea că în acea zi una din cele două tabere va trimite pe cealaltă la eșafod. Ghilotina stătea, călăul aștepta, dar nu se cunoștea cine va fi judecătorul și cine victima, Acea zi de 9 Thermidor avea să hotărască, iar iminența ghilotinei făcea dramatice vorbele și privirile schimbate. La un moment dat, un ușier a adus
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
aminti că pe o foaie desprinsă dintr-un carnet al lui Robespierre, poate nu întîmplător, primul cuvânt notat e "poliția". Dar există, cred, ceva mai important decât aceste contradicții și decât vina sau justificările unui om: ceea ce a permis transformarea eșafodului în metodă. S-ar zice că nu ai decât două soluții urmărind gestul obosit cu care condamnatul își descheie gulerul cămășii: să fii destul de egoist și, mușcîndu-ți buzele, să-ți spui "în fond, nu despre gâtul meu e vorba" sau
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
trebuie nu numai compătimită, ci și acuzată, deoarece a socoti că împotriva ei nu-ți rămâne altă șansă decât aceea de "a trăi", a supraviețui, înseamnă a deveni complice cu ceea ce te-a înfricoșat. "La ce bun să protestez împotriva eșafodului? își spune cel care întoarce capul ca să nu mai vadă treptele de scândură. Important e să nu fiu condamnat eu." În consecință, nu mai protestează împotriva ghilotinei decât atunci când e prea târziu, când simte el însuși pe gât o linie
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
să-și potrivească lațul și să care pietre pentru propria ei închisoare. Temîndu-se să-i apere pe alții, a sfârșit adesea prin a se condamna pe sine. Tot ce a obținut a fost o amânare a sentinței. A urcat pe eșafod, după ce a asistat, uneori jubilând, la execuția altora și a sprijinit-o. Robespierre a avut dreptate să acuze Adunarea de lașitate pentru că nu-l apărase pe Danton. "Deci Danton! a exclamat el privind în sală cu ochii rătăciți. Pe Danton
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
pe Danton. "Deci Danton! a exclamat el privind în sală cu ochii rătăciți. Pe Danton vreți să-l răzbunați? Lașilor, pentru că nu I-ați apărat." Dar aruncând în obrazul Convenției această ocară superbă și orgolioasă, el spunea implicit că orice eșafod care durează se bizuie pe un cap ce se pleacă. Și că nedreptatea s-a putut baza totdeauna mai mult pe frică decât pe orice altceva. Eu recunosc, onorată instanță, că frica m-a fascinat ca o cobră. Fără să
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Tu și cobra, atât, amândoi față în față, fără martori și fără scăpare. Și atunci îți vine să-l blestemi pe Dumnezeu care te-a mințit, să strigi că Dumnezeu nu e decât un șarlatan, un saltimbanc care stă în spatele eșafodului și râde de cei cărora li se taie capul... de câte ori se rostogolește un cap în coșul călăului, el râde cu sughițuri și stropește cu salivă scândura eșafodului pe care s-a făcut între timp o băltoacă de sânge... așadar, îl
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
strigi că Dumnezeu nu e decât un șarlatan, un saltimbanc care stă în spatele eșafodului și râde de cei cărora li se taie capul... de câte ori se rostogolește un cap în coșul călăului, el râde cu sughițuri și stropește cu salivă scândura eșafodului pe care s-a făcut între timp o băltoacă de sânge... așadar, îl renegi pe Dumnezeu, înțelegi că el e de partea eșafodului și nu mai ai nici o speranță în privința asta. Singura speranță care ți-a rămas sânt amintirile tale
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
de câte ori se rostogolește un cap în coșul călăului, el râde cu sughițuri și stropește cu salivă scândura eșafodului pe care s-a făcut între timp o băltoacă de sânge... așadar, îl renegi pe Dumnezeu, înțelegi că el e de partea eșafodului și nu mai ai nici o speranță în privința asta. Singura speranță care ți-a rămas sânt amintirile tale, un sunet de clopot care întîrzie să renască și... da, nu mai e timp, cobra se ridică, scoate limba și te fascinează cu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
să nu se expună. Și trădând o parte a menirii lui, va sfârși prin a o pierde și pe cea pe care vrea s-o apere... La urma urmei, cu ce ne-am putea lăuda cei care am fugit de lângă eșafod într-o grotă? N-am vrut să sporim răul cu mâinile noastre, dar n-am știut sau n-am îndrăznit să facem nimic pentru micșorarea lui, uitând că există situații când e greu să fii în același timp discret și
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
noastre, dar n-am știut sau n-am îndrăznit să facem nimic pentru micșorarea lui, uitând că există situații când e greu să fii în același timp discret și nevinovat... Poate aveam o scuză. Am înțeles și noi că pe eșafod nu poate exista altă justiție decât aceea care-ți taie capul. Și, de aceea, ne-am mulțumit să ne păstrăm, ziceam noi, o singurătate curată... Numai că decența, cetățene Sieyes, nu se poate baza totdeauna pe tăcere. În anumite circumstanțe
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
nedrept să arătăm doar spre cei care s-au temut. Cum apărarea va invoca probabil importanța ideilor înalte, vreau să declar că nu contest valoarea lor. Dar, oare, nu se putea găsi un piedestal mai bun pentru fraternitate decât un eșafod? Pe un afiș clandestin din timpul lui Robespierre deviza republicană era completată astfel: "Liberte, Egalite, Fraternite, La Mort". Desigur, cel care a scris asta nu era prieten al revoluției sau nu mai era. Dar, din păcate, Robespierre a vrut parcă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
era prieten al revoluției sau nu mai era. Dar, din păcate, Robespierre a vrut parcă să-i dea dreptate. Mi se va spune că el a vrut să lovească în conspiratori și că puțini dintre cei care au urcat pe eșafod vor fi fost cu totul inocenți. La aceasta aș vrea să răspund că nimeni nu poate pune mâna în foc pentru vinovăția cuiva chemat în fața tribunalului doar pentru a-și spune numele. Și oare toți erau scelerați și pungași? Nu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
unei închisori se poate aprecia cât de necesar era ca ea să fie dărâmată. Cineva care ar dărâma o închisoare pentru a ridica din ruine alta și mai cumplită ar servi oare libertatea? Cu siguranță nu. Ei bine, nici transformarea eșafodului în metodă nu servește fraternitatea. Dacă s-au găsit filosofi care au putut spune că e fascinant să dansezi sub sabia lui Damocles, cum să trăiești, întreb, sub cuțitul ghilotinei? Cum să visezi când simți pe gât o dungă rece
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
în funcțiune. Și apoi, onorată instanță, am declarat de la început că acuzarea nu ridică problema unui om, ci problema unei metode. Nu mai putem învia pe nimeni dintre cei care au murit, dar putem evita ca să mai urce alții pe eșafod. Vă cer, prin urmare, să condamnați răul de a preda filosofia cu ajutorul tobelor și să dovediți prin sentința dumneavoastră că frica nu poate orice. Vă cer să condamnați grotele, pe cei care le provoacă și pe cei care aleargă în
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
să devină atotputernic. El a fost ajutat din răsputeri de cetățeanul Sieyes și de alții. Și astfel, o parte cel puțin din vina lui revine celor care, amenințați de ghilotină, și-au pierdut cumpătul făcând tot ce trebuia ca pe eșafod să sporească balta de sânge. Ciudată boală care a apărut din când în când ca o eczemă pe pielea istoriei, paradoxul că tocmai cei înfricoșați au ajutat la răspândirea fricii... Și nu numai în istorie sânt exemple. Și într-o
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
a nuanța o idee a acuzării, să compar egoismul meu cu al cetățeanului Sieyes care n-a deschis gura nici când Robespierre a osândit pe alții, nici când Robespierre a fost împins el însuși în căruța ce ducea condamnații la eșafod. Astfel, voi dovedi, poate, că a acuza înseamnă înainte de toate a recunoaște. Asigur onorata curte că nu vreau să fiu cinic. Cunosc diferența dintre cel care poruncește să se taie capete și cel al cărui cap riscă să fie tăiat
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
un culcuș cald sub valurile furtunilor, încîntați de abilitatea lor și de arta lor de a eluda; și-au căutat o gaură de șarpe și au împodobit-o. Apoi au ieșit în stradă și au râs văzând căruțele îndreptîndu-se spre eșafod... Da, e o poveste veche că senatorii romani, alegând consuli caii împăraților, îi împingeau pe acești împărați să se creadă zei. Dar uneori înțelepții au reușit să-i corupă și pe incoruptibili, să stârnească vanitatea și în cei virtuoși. Înainte de
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
veche că senatorii romani, alegând consuli caii împăraților, îi împingeau pe acești împărați să se creadă zei. Dar uneori înțelepții au reușit să-i corupă și pe incoruptibili, să stârnească vanitatea și în cei virtuoși. Înainte de a deveni victimă pe eșafod, implacabilul Robespierre a fost victima celor care l-au făcut să fie orbit de propria sa virtute. La urma urmei, oricât de îndreptățite ar fi obiecțiile împotriva lor, fanaticii sânt mai necesari decât înțelepții. Nu atât adevărul unor idei a
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
credința dusă până la capăt reușește să are destul de adânc pământul ca sămânță să rodească în el. Cât privește surâsul înțelepților, el a evitat și oglinda. N-aș vrea să se creadă cumva că apărarea și-a propus să facă apologia eșafodului. Nu, domnilor judecători, am toate motivele să fiu convins că omul nu e născut să se teamă decât de el însuși. Dar apărarea dorește să atragă atenția tribunalului că Robespierre a fost împins să devină Robespierre. Cei care l-au
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
aibă îndoieli, care l-au făcut să creadă că reprezenta ghilotina însăși, că n-avea decât să ridice brațul și să-l lase să cadă pentru ca în aceeași clipă să cadă și cuțitul ghilotinei. Cei care l-au trimis la eșafod acuzîndu-l de cruzime l-au împins mai înainte să fie crud. Sânt eternii înțelepți, onorată instanță, cei care s-au jucat mereu și cu supunerea și cu cruzimea. Ei n-au avut nimic sfânt. Nici când i-au sărutat mâna
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
înțelepciunea pufnește în râs și își freacă mâinile mulțumită că "a trăit"? Înțelepții sânt totdeauna gata să pactizeze cu cel mai tare și să-l trădeze pe cel mai slab. Sânt gata să râdă pe stradă la trecerea căruțelor spre eșafod după ce au îngenuncheat mai devreme în fața celor de care râd. Ei nu au idei, ci interese. Nu au idealuri, ci scopuri. În numele cui vreți să-l judecați acum pe Robespierre? Cumva în numele acestor înțelepți? Ar fi grotesc, domnilor judecători, să
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
a fost, atunci, un fel de gară ciudată. Robespierre și ceilalți așteptau acolo un tren. Ei nu știau dacă acest tren va veni și în ce direcție îi va duce. Putea să-i ducă din nou spre putere. Sau spre eșafod... Un strigăt de indignare generală s-a ridicat când mulțimii din piață i-a fost citit decretul de punere în afara legii care îi lovea acum pe Robespierre și pe prietenii săi. Ca să sporească indignarea mulțimii, cel care a citit decretul
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
să-i aresteze pe proscriși. Balanța care stătuse o zi și o noapte în cumpănă s-a înclinat în cele din urmă. Lucrurile puteau să se întîmple însă și altfel. Și atunci, desigur, cealaltă parte ar fi fost trimisă la eșafod. Judecătorii și victimele s-ar fi schimbat între ei. De aceea mă întreb: judecăm aici vina sau înfrîngerea? Poate că judecăm înfrîngerea și ar fi păcat să facem un proces numai pentru a demonstra încă o dată că totdeauna cei care
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
și afirme ceva. Destinul lui s-a oprit la negație. În schimb, știm ce-au făcut cei care l-au doborât pe Robespierre și care au pozat în salvatori. Se pare că acești "salvatori" n-au luptat pentru a răsturna eșafodul, ci pentru a-l cuceri. Dezamăgiți de teroarea revoluției, ei sfârșesc prin a-l aclama pe Bonaparte. Pretinzîndu-se scârbiți de eșafod, se înghesuie la încoronarea lui Napoleon. Dar ei nu-și dau seama că astfel renunță și la altceva. Înmormântează
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
pe Robespierre și care au pozat în salvatori. Se pare că acești "salvatori" n-au luptat pentru a răsturna eșafodul, ci pentru a-l cuceri. Dezamăgiți de teroarea revoluției, ei sfârșesc prin a-l aclama pe Bonaparte. Pretinzîndu-se scârbiți de eșafod, se înghesuie la încoronarea lui Napoleon. Dar ei nu-și dau seama că astfel renunță și la altceva. Înmormântează încrederea lor în revoluție. După ce au spart porțile Bastiliei, pun deasupra lor o coroană imperială. Considerîndu-se trădați în speranțele lor, ei
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]