12,960 matches
-
antropologic al descripției evanghelice". Ca să nu ratez întîlnirea cu filmul, am refuzat să-l văd în vreuna din copiile pirat care au circulat din plin, pe casete sau pe Internet; pentru că una e să vezi un calvar fizic pe un ecran mic, și cu totul altceva să-l vezi desfășurat pe un ecran mare, să te lași dominat de un anumit efect senzorial tipic emoției cinematografice. Doar că, dincolo de senzații, un film rămîne așa cum este, și pe un ecran mare și
Dublura de cauciuc by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/12915_a_14240]
-
să-l văd în vreuna din copiile pirat care au circulat din plin, pe casete sau pe Internet; pentru că una e să vezi un calvar fizic pe un ecran mic, și cu totul altceva să-l vezi desfășurat pe un ecran mare, să te lași dominat de un anumit efect senzorial tipic emoției cinematografice. Doar că, dincolo de senzații, un film rămîne așa cum este, și pe un ecran mare și pe unul mic! Cum e filmul lui Mel Gibson? ș spune că
Dublura de cauciuc by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/12915_a_14240]
-
pe un ecran mic, și cu totul altceva să-l vezi desfășurat pe un ecran mare, să te lași dominat de un anumit efect senzorial tipic emoției cinematografice. Doar că, dincolo de senzații, un film rămîne așa cum este, și pe un ecran mare și pe unul mic! Cum e filmul lui Mel Gibson? ș spune că filmul nu merita nici excesul de elogii, nici excesul demolator la care a fost supus. Văzîndu-l, te poți întreba, cu stupoare, dacă tot tam-tam-ul făcut în jurul
Dublura de cauciuc by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/12915_a_14240]
-
serie e compensată de bogăția unor actori fără pereche. Jack Nicholson joacă fără pic de autoironie, dar cu seriozitatea unui clovn în arenă, în exercițiul funcțiunii, o anumită “masculinitate” de care, se pare, nu e străin nici în particular, în afara ecranului: un bărbat plin de succes și de bani, un seducător bătrîn și liber, plimbîndu-și prin lume, cu o voioșie orgolioasă, incapacitatea de a se fixa la vreo femeie; un om care, cale de-o viață, n-a văzut dezbrăcată nici o
O femeie de iubit by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/12935_a_14260]
-
la asasinatul victimei programate. Nimic nu e improvizat, totul e tragic decis. De altfel, Șerban plasează în jurul patului funest paravane pe care Otello le deșiră într-un gest prealabil asasin. Înainte de a-și ucide soția, el se refulează sfîșiind aceste ecrane fragile care separă discret viața de moarte ca în celebra piesă a lui Genet intitulată tocmai Paravanele. Celălalt motiv, tot atît de semnificativ, dacă nu și mai mult, e cel al palmierului. Palmier care se desenează în fundal încă din
Un Otello neașteptat spectacol pus în scenă de Andrei Șerban la Opera din Paris by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/12934_a_14259]
-
ani. Consecința este că trecutul, atât cel imediat, cât și cel îndepărtat, devine un rezervor de preistorie din care noi extragem, atunci când avem nevoie pentru a ne justifica ideile sau acțiunile, exemple pilduitoare. El s-a transformat într-un mare ecran de calculator prin care navigăm cu funcțiile „Scroll”, „Find”, „Find and Replace”, „Delete” și altele devenite operatori universali. Și dinamica meseriilor se schimbă. Tinerii aleg - de multe ori - pentru specializări universitare, domenii de studiu care, după terminarea facultății, nu-și
DES-FOSILIZAREA (I) by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/12962_a_14287]
-
de imaginație și de efort a “boborului” care a realizat Boborul. De asemenea, nu pot fi de acord (și nu mă pot amuza cîtuși de puțin) privind înșiruirea de date istorice propusă explicit de regizor, într-o imagine: vedem, pe ecran, înșirate pe verticală, următorii ani: 1848, apoi 1870, deci republica de la Ploiești, apoi 1917, 1956, 1989! Oricît de dezamăgit ai fi de “revoluție”, și pe bună dreptate, nu știu dacă poate sta în picioare o comparație între momentul ploieștean (scufundat
Restanțe și invazii by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/12988_a_14313]
-
lor, patroni de club, sponsori, funcționari ai federațiilor, proprietari de jucători (era să zic: de sclavi) (mă rog, procuratori, cum li se spune, probabil fără legătură cu Pilat, procuratorul Iudeii din vremea lui Christos). Îi vedem mult mai des pe ecran ori în pagini pe frații Becali și pe Dinel Staicu decît pe fotbaliști și antrenori. Ei sînt protagoniștii spectacolelor de presă. Ei le iau fața, cum se spune, sportivilor, chiar dacă se pricep la fotbal cam cît mă pricep eu la
Sportul ca divertisment by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/12995_a_14320]
-
apelez la dreapta, pe care îmi sprijin capul . Cărțile care se dezmembrează le repar cu îndemânare, prin coasere sau lipire, iar pentru reconstituirea filelor rupte folosesc bandă adezivă transparentă. Mă înțeleg foarte bine și cu textul care se derulează pe ecranul calculatorului, nu fac deloc o dramă din concurența dintre carte și computer. Textul rămâne text, chiar și scris pe nisip. Am citit, aproape tot ce-am citit, în limba română, dar am parcurs și cărți scrise în franceză (una, de
Despre citit by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12997_a_14322]
-
ciclului primar. Și dacă Internetul, care favorizează în unele dintre spațiile sale ortografia grăbita și superficială, e deocamdată un mediu de comunicare - la noi - relativ restrîns, iar scurtele mesaje telefonice (SMS) ajung de obicei la un singur destinatar, în schimb ecranul televizorului afișează, democratic, în fața unui număr extrem de mare de persoane, enormitățile greșelilor de ortografie elementare. Mai multe posturi de televiziune românești au adoptat noi moduri de interacțiune cu spectatorii - prin benzile de mesaje care se scurg în partea de jos
Scroll-uri și chat-uri by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13024_a_14349]
-
afișează, democratic, în fața unui număr extrem de mare de persoane, enormitățile greșelilor de ortografie elementare. Mai multe posturi de televiziune românești au adoptat noi moduri de interacțiune cu spectatorii - prin benzile de mesaje care se scurg în partea de jos a ecranului (numite, se pare, în jargonul tehnic, scroll-uri - scrolling text) - și de umplere a golurilor de emisie - prin expunerea unor pagini de chat, transmise prin SMS. Primele sînt mai ales „dedicații”, adesea de o izbitoare banalitate dulceaga, și apar toată ziua
Scroll-uri și chat-uri by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13024_a_14349]
-
neapărat și respectarea ortografiei și a punctuației (deși măcar posibilitarea de corecție e prevăzută: „organizatorul poate interveni în conținutul mesajelor difuzate pentru efectuarea unor eventuale corecții ortografice, ortoepice sau de punctuație” - dedicații.tv Atomic). Oricum, cîteva zeci de minute în fața ecranului sînt de ajuns pentru a furniza material suficient pentru o corijenta în clasa a treia sau pentru un articol despre starea actuală a limbii române. Exemplele de mai jos sînt adunate, timp de o oră, în noaptea dintre 19 și
Scroll-uri și chat-uri by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13024_a_14349]
-
pupici la toti”, “pupici pe năsuc”), substantivarea că epitet a adjectivului dulce (“ești o dulce”), folosirea că marca de superlativ, dar și ca adverb de întărire, a lui super (“piticule fă ceva că mă super supăr”). Ridicol și înduioșător, pe ecranul televizorului alunecă texte din cele pe care pînă acum le găseam în mod tipic scrijelite pe bănci, mîzgălite pe pereți, caligrafiate în caietele de amintiri: “pe banca de la scoala am gasit o portocală Și pe coaja ce scria? Te iubesc
Scroll-uri și chat-uri by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13024_a_14349]
-
credea că poate deschide orice poartă - gîndurile noastre nu încetau să întrebe: de ce s-a sinucis Aglaja... de ce s-a sinucis... de ce... parcă fiecare citea fraza aceea ieșind din cadru și revenind în cadru ca fîșia de cuvinte din josul ecranului de televizor la un talk-show: “dacă găsești ceva înseamnă că nu ai căutat destul...” Aglaja Veteranyi s-a sinucis la Zürich în noaptea de 3 spre 4 februarie 2002... probabil că-i fusese frig și apa lacului i se păruse
La Timișoara, Aglaja ne-a vorbit românește by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13074_a_14399]
-
parșiv în toată casa miresme fierbinți de sarmale și pe mese dau năvală paharele cu vin roșu... unde ești Aglaja, acuș vin clătitele. Gazda îți cunoaște gusturile. Hier Himmel și un urangutan. Gura lui imensă își dezvelește dinții pe tot ecranul. Monstrul, destinul și timpul se suprapun. Ai de la început senzația că o arenă de circ e un altar de jertfă. În seara asta Ludwig Metzger își prezintă filmul. În seara asta Aglaja învie în fața noastră. Se mișcă, rîde, vorbește, dansează
La Timișoara, Aglaja ne-a vorbit românește by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13074_a_14399]
-
decît dovada neputinței. Pot fi descrise hainele, bijuteriile, faptele, iubirile și divorțurile, se pot înregistra interviuri mai mult sau mai puțin indiscrete, dar secretul rămîne foarte bine păzit: cum obține o femeie oarecare, de neobservat pe trotuar, lumina frumuseții pe ecran, cum trece un bărbat, de mii de ori și de cîte ori e nevoie, prin chinul sentimentelor neîmpărtășite sau trădate; taina nu se dezvăluie și chiar purtătorii ei au o anumită rezervă superstițioasă față de indiscreții. Dusă la vedere, viața vedetelor
O actriță, o vedetă by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/13095_a_14420]
-
o mare dramă, pe care n-o poate explica. Eu am impresia că Lăcrămioara Îi Înjură mental pe cei care au chemat-o aici! Articolul e lung. Scris de o femeie. Îmi place. Și ea cred că citește dincolo de sticlă ecranului! Ea Își plânge soțul lăsat acasă. Face asta după ce credea că i-au secat lacrimile. Nu-l plânge, nu blestema, nu-și face reproșuri. Nu are de ce. Omenește a făcut tot ce se poate. E conștientă că viața omului normal
Lacrămioara. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Constantin T. Ciubotaru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1533]
-
printre perii și funii de cânepă." Ochii copilului fotografiaseră cu precizie locul, emoțiile resimțite la vederea primului film (mut) sunt transcrise în vers rimat, o raritate la poet, adept al versului liber, cu muzicale fluide. Cele ce se văd pe ecran sunt întâmplări de jurnal, scufundarea Titanicului, războiul cu burii, emoția spectatorului era intensă, obișnuința nu se instalase: "Ieșim cu felinarele în stradă,/ lacrimi ne curg într-una pe față./ Nimeni nu vorbește pe drum./ Florile salcâmului sunt stele de ghiață
Ultimul spectacol by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Imaginative/9237_a_10562]
-
Este oare posibil să prezinți pe ecran în numai 90 minute o viață și o operă atât de prolifica, vastă și profundă că cea a lui Mircea Eliade? Răspunsul este evident negativ. Și totuși, cu talent, cu un efort extraordinar dar și cu un nemărginit entuziasm s-
Mircea Eliade,Destinul și Opera pe Ecran. In: Editura Destine Literare by Francisc Dworschack () [Corola-journal/Science/76_a_294]
-
cu Papini, Rudolf Otto, Petazzoni și alte mari somități ale Occidentului. Devenise cunoscut și admirat de marele public și îndeosebi de tineret, datorită românului sau în parte atobiografic “Maitreyi”, iar în lumea orientaliștilor prin studiul sau despre Yoga. Scenă pe ecran se mută acum la Paris. Acolo el descoperă farmecul acestui mare oraș. Hotel de Suède unde se stabilise Eliade devenise locul de întâlnire al intelectualilor români în exil. Se plimbă în fiecare zi două ore și explora toate locurile de
Mircea Eliade,Destinul și Opera pe Ecran. In: Editura Destine Literare by Francisc Dworschack () [Corola-journal/Science/76_a_294]
-
Cum atingem centrul unui labirint, un altul nou apare. Comentariile lui Roquet sunt extrem de perspicace și opuse interpretărilor tendențioase și chiar puerile și ridicole ale Alexandrei Lavastine-Laignel. Acest interviu a fost începutul prieteniei între acești doi mari cugetători. Urmează pe ecran Emil Cioran ale cărui cuvânte sunt pline de duh. Ne spune Cioran: Eliade avea temperament, “personalitatea și vivacitatea lui Eliade erau contagioase. Și chiar când nu suntem de acord cu el, trebuie să-i admirăm profunzimea, substanța și autenticitatea gândirii
Mircea Eliade,Destinul și Opera pe Ecran. In: Editura Destine Literare by Francisc Dworschack () [Corola-journal/Science/76_a_294]
-
scena finală, iar Între ele proiectată, neagră pe fundalul alb al fostului spațiu al Artei, silueta lui În căruciorul cu rotile. „Între”petele de culoare ale rochiilor Ei: portocaliul torid, verdele cald, violetul sobru. Rogvaiv. Asemenea imaginilor redate pe marele ecran alb ce semnifică spațiul de lucru În care Viața devine Artă odată cu impregnarea pe peliculă a suflului interior: curcubee unicolore, fragmente ale singurei frumuseți accesibilecea imperfectă. Cea care nu poate exista În afara suferinței. Cea care se naște din nevoia apropierii
ALECART, nr. 11 by Nicoleta Munteanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92891]
-
secvențe oferă o liniște profundă. Dacă liniștea s-ar auzi, ar suna probabil la fel. Suntem introduși Într-un tărâm vechi, o scară de bloc cu pereți crăpați, lift defect și un aer greu care pare a pătrunde și prin ecranul laptopului meu. Bătrâna care o va găzdui pe Alexandra pe parcursul noului an universitar este evident deranjată de prezența fetei („Doamne, Doamne! Cine m-o fi pus?!”), dar În adâncul sufletului Își dorește de fapt compania altei ființe În casa pustie
ALECART, nr. 11 by Aura Dinco () [Corola-journal/Science/91729_a_92895]
-
nemijlocit. Care era România după 24 de ani, în 1969? O țară în proces de industrializare, cu o agricultură mecanizată, modernă, cu sisteme de irigații ample, cu un export activ, puternic. Se ridicaseră mari scriitori, mari slujbași ai scenei și ecranului. Nu voi încerca să îi amintesc nu doar din teama ca nu cumva să omit pe cineva, ci pentru că aș consuma tot spațiul alocat acestui articol, dacă aș enumăra marile glorii artistice ale momentului. Nici pe plan sportiv nu stăteam
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93758_a_95050]
-
este un dialog între doi jurnaliști, unul din mileniul trei (interpretat chiar de autorul piesei) și celălalt din secolul al XIX-lea, respectiv Mihai Eminescu (interpretat de actorul Dan Seevaldt Bălășoiu). Precizare importantă: jurnalistul care ia interviul vorbește de pe un ecran; el este o proiecție, o umbră, în timp ce personajul Eminescu este viu, pe scenă. Piesa, în ansamblu, este, de fapt, o combinație între teatru și film, într-un raport de 2 la 1 (partea jucată este de aproximativ o oră, iar
Jurnaliști UZPR în Agora: Miron Manega, dramaturg al lui Eminescu [Corola-blog/BlogPost/93916_a_95208]