1,171 matches
-
și în punctul ca în vremea concediului său de câteva luni să nu se retragă în mod absolut de la conducerea afacerilor imperiului, ci, după cerere, să-i ajute împăratului cu sfatul său și să se însărcineze cu contrasemnarea constituțională a edictelor împărătești pe cât va fi {EminescuOpIX 356} de trebuință. Cancelariul va fi reprezentat: în afacerile interne ale imperiului de d. Hofmann, în cele esterne de d. de Bulow, în administrația prusiană de d. Camphausen. Astfel, prin ordin imperial, spusele de mai
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
istorică, care să fi putut suporta neatinsă veninul discompuitor al stîrpiturei din Fanar? Pe de altă parte fost-au clerul vrodată atât de cult în țara noastră încît să nu se lase îmbrîncit afară din viața publică prin un singur edict? Fost-au breslele îndestul de puternice ca să reziste desființării lor? Nu, nici una din clasele pozitive moștenite în forma {EminescuOpIX 481} în care le păstrase evul mediu n-au fost înstare să reziste erei "înnoiturelor" și a importului de legi și
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
În final, războaiele s-au sfârșit odată cu convertirea lui Henric al IV-lea la catolicism in 1593. Henric este celebru pentru următoarea afirmație: "Paris vaut bien une messe" (Parisul merită o liturghie). La început hughenoții au fost tolerați prin semnarea edictului de la Nantes de către Henric în 1598. Această perioadă de tolerare a luat sfârșit odată cu revocarea edictului de către Ludovic al XIV-lea, în 1685. În timpul lui Ludovic al XIV-lea chiar dacă Franța rămase puternic catolică, exista un fel de ruptură față de
Regiunile și guvernul subnațional: experiența franceză by John Loughlin () [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
1593. Henric este celebru pentru următoarea afirmație: "Paris vaut bien une messe" (Parisul merită o liturghie). La început hughenoții au fost tolerați prin semnarea edictului de la Nantes de către Henric în 1598. Această perioadă de tolerare a luat sfârșit odată cu revocarea edictului de către Ludovic al XIV-lea, în 1685. În timpul lui Ludovic al XIV-lea chiar dacă Franța rămase puternic catolică, exista un fel de ruptură față de dependența de Roma. Noțiunea de "drept divin al regilor", care se tot dezvoltase de-a lungul
Regiunile și guvernul subnațional: experiența franceză by John Loughlin () [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
să fie scrise, În loc să fie pronunțate cu voce tare, nu vom crede, după părerea mea, că literele În sine sunt opera Zeului și nu ne vom apuca să-i atragem atenția că sunt mai puțin frumos scrise decât cele din edictele regale. Nu Zeului aparțin vocea șpreoteseiț, sunetele acestei voci, expresiile și versurile oracolului nu provin de la Zeu2. El se mulțumește s-o inspire pe femeie. El se mulțumește să trimită viziuni preotesei și să aprindă În sufletul ei lumina care
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
că e vorba de un nume propriu (precum Boiangiu, Sacagiu etc.). Înclin să cred că majuscula e o eroare, personajul nu reapare, ca să merite un nume, iar mehtupciu desemnează funcția partenerului de dardăr al lui Pirgu: redactor de hotărâri și edicte domnești adică de „mehtupuri”. Dar ce era dardărul? Un titirez cu fundul semisferic și fețele laterale egale, un fel de zar. Dardărul se rotea și, pierzând viteza cădea cu una dintre fețe în sus, ea aducând jucătorului un câștig din
Trecute vieți de fanți și de birlici [Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
Breslașul" a fost tipărit la 5 martie 1911, numărul 6 la 10 iulie 1911, numărul 7 la 30 octombrie 1911, iar numărul 8 la 15 februarie 1912. (De același autor: „Dorohoi - Capitala Țării de Sus - în presa vremii 1874-2006”, Editura Edict, Iași 2007, p.53-55.). * Buletinul căminului Buletinul căminului, publicație realizată de prof. I.Codreanu de la Murgeni - Tutova, membru în Comitetul Căminului Fundațiilor Regale din acea parohie, „un început promițător în publicistică”, era de părere „Cronica Hușilor” în numărul său din
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
chiar atitudini favorabile creștinismului. În ciuda a toate, asistând la puternicul influx exercitat de prozelitismul iudaic și de cel creștin, prozelitism ce a dus la abandonarea politicii religioase indecise a lui Traian, între anii 201-202 împăratul Septimius Severus (193-211) emana un edict de interzicere a prozelitismului acestora, cerând intervenția activă a poliției împotriva fiecărei biserici locale. Informația biografului Spartianus, confirmată de Actele martirilor, ne vorbește despre niște execuții ce nu au fost cauzate numai de episoade de intoleranță populară izolată, din moment ce au
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
întregii armate comportând un important efort financiar, în perioada în care creștea și inflația monetară. Dacă ținem cont că, creștinii erau considerați dușmanii interni ai imperiului și aveau posibilități economice considerabile, înțelegem cu ușurință și motivul pentru care, un prim edict (257) al lui Valerian a vizat persecutarea ierarhiei bisericești, cu scopul de a elimina conducerea Bisericii, în timp ce un al doilea edict (258) îi persecuta pe cavalerii, senatorii și acei egregi viri care aderaseră la creștinism, prin confiscarea bunurilor. Reacția păgânilor
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
considerați dușmanii interni ai imperiului și aveau posibilități economice considerabile, înțelegem cu ușurință și motivul pentru care, un prim edict (257) al lui Valerian a vizat persecutarea ierarhiei bisericești, cu scopul de a elimina conducerea Bisericii, în timp ce un al doilea edict (258) îi persecuta pe cavalerii, senatorii și acei egregi viri care aderaseră la creștinism, prin confiscarea bunurilor. Reacția păgânilor exprimată prin criticarea absenteismului creștinilor din viața publică, nu este îndreptățită atât din motive ecleziastice, cât din strategii, dacă le putem
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Imperiului. Conștient fiind de instabilitatea Imperiului (nemulțumirile și revolta pasivă a soldaților creștini și păgâni exprimată pe câmpul de luptă), care putea să derive din cauza persecuției inițiate de politica anticreștină a tatălui său Valerian, în anul 260 a dat un edict de toleranță față de creștini. În această manevră politică, se poate vedea implicit o recunoaștere a Bisericii ca asociație, fiind un prim pas spre o viitoare recunoaștere oficială a creștinismului ca religio licita. Succesiv, Aurelian (270-275), numit dominus și deus, a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
pedeapsa cu moartea, pentru refuzul împlinirii serviciului militar din motive de conștiință. În anul 297, Galerius dobândea o mai mare popularitate în Imperiu ca urmare a victoriei sale asupra perșilor și, poate nu întâmplător, în același an, a promulgat un edict împotriva maniheilor. Edictul prevedea confiscarea bunurilor maniheilor, aplicarea pedepsei capitale, deportarea și distrugerea textelor sacre, ca răspuns la atitudinea lor antimilitaristă și pentru a pune capăt lipsurilor și tensiunilor existente în cadrul structurii militare, cauzate de concepția animistă a maniheilor, care
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
pentru refuzul împlinirii serviciului militar din motive de conștiință. În anul 297, Galerius dobândea o mai mare popularitate în Imperiu ca urmare a victoriei sale asupra perșilor și, poate nu întâmplător, în același an, a promulgat un edict împotriva maniheilor. Edictul prevedea confiscarea bunurilor maniheilor, aplicarea pedepsei capitale, deportarea și distrugerea textelor sacre, ca răspuns la atitudinea lor antimilitaristă și pentru a pune capăt lipsurilor și tensiunilor existente în cadrul structurii militare, cauzate de concepția animistă a maniheilor, care comporta condamnarea serviciului
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
la atitudinea lor antimilitaristă și pentru a pune capăt lipsurilor și tensiunilor existente în cadrul structurii militare, cauzate de concepția animistă a maniheilor, care comporta condamnarea serviciului militar și a pedepsei cu moartea (dreptul războiului). În general, se crede că inițiatorul edictelor de persecuție împotriva creștinilor ar fi fost tocmai Galerius, generalul armatei danubiene, recrutate în acele regiuni unde creștinismul nu se dezvoltase prea mult. Atitudinea sa trăda resentimentul țăranului-soldat din zona dunăreană, față de creștinul evoluat al Orientului civilizat, înmuiat de religia
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
totalitară. În persecuția din februarie 303 nu mai era prigonit numele de creștin ca până atunci, ci refuzul de a sacrifica, iar efectele care derivau din aceasta au fost diferite pentru întreg Imperiul: dacă în Gallia, Constantius Chlorus deși promulgase edictele anticreștine a menținut o politică oarecum moderată, în Italia, Spania și Africa cu Maximian (286-305) persecuția s-a dezlănțuit cu multă violență, asemenea celor din Asia Mică și din zona dunăreană, teritorii de altfel supuse jurisdicției lui Dioclețian și cezarului
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
lumea occidentală Maxentius (306-312) și Constantin, potrivnici augustului anticreștin Galerius (305-311), nu au reaprins persecuția, ba chiar au arătat o oarecare preocupare față de creștini, în special Maxentius care a bătut monede cu simbolul crucii între 307-308 și a proclamat un edict de toleranță față de discipolii lui Cristos. În Orient, Maximinus Daia (308-313) și Galerius au continuat persecuția. Nu este exclus ca, politica inițială a lui Licinius (308-324) în favoarea creștinilor (opusă celei a lui Maximinus Daia), să nu-i fi sugerat muribundului
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Cristos. În Orient, Maximinus Daia (308-313) și Galerius au continuat persecuția. Nu este exclus ca, politica inițială a lui Licinius (308-324) în favoarea creștinilor (opusă celei a lui Maximinus Daia), să nu-i fi sugerat muribundului Galerius în anul 311 promulgarea edictului de toleranță prin care se punea capăt în mod oficial politicii falimentare de persecuție, recunoscută de același decret, însă continuată în Asia Mică, Siria și Egipt de către Maximinus, care ignora decretul. Între timp, creștinismul a devenit religio licita prin același
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de toleranță prin care se punea capăt în mod oficial politicii falimentare de persecuție, recunoscută de același decret, însă continuată în Asia Mică, Siria și Egipt de către Maximinus, care ignora decretul. Între timp, creștinismul a devenit religio licita prin același edict (311) al lui Galerius care sancționa implicit și anacronismul vechilor instituții ale statului; ca o ironie, era tocmai cel care la început se îndârjise împotriva Bisericii prin patru edicte ce legitimau persecuția, iar acum trebuia să se recunoască înfrânt de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ignora decretul. Între timp, creștinismul a devenit religio licita prin același edict (311) al lui Galerius care sancționa implicit și anacronismul vechilor instituții ale statului; ca o ironie, era tocmai cel care la început se îndârjise împotriva Bisericii prin patru edicte ce legitimau persecuția, iar acum trebuia să se recunoască înfrânt de aceasta. Anul următor Constantin, primind din partea senatului titulus primi nominis, după victoria asupra lui Maxentius (312), a obținut și încetarea persecuției de către Maximinus, iar în 313, împreună cu Licinius a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
o situație asemănătoare se aflau și vârfurile înalte ale ierarhiei imperiale incapabile să depășească presiunile populare anticreștine. Din acest motiv, episcopul din Sardes, Meliton (+190), se plângea în anul 172 împăratului Marcus Aurelius că nu știe cui să atribuie noile edicte, lui sau altcuiva. Adevăratele cauze ale măsurilor anticreștine din această perioadă au fost determinate de nesiguranța limesului, la care s-au mai adăugat criza economică și calamitățile naturale. Pentru a îndepărta asemenea dezastre se celebrau ceremonii religioase, la care creștinii
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
față de creștinism și legea creștină; exprimarea sa nu reprezintă ceva neobișnuit pentru acel timp și se regăsește în literatura și în arta creștină antică. Autorul acceptă motivul curent al legii creștine întărindu-i, printr-o coloratură romană, caracterul legal. Celebrul edict al lui Theodosius I (379-395), Cunctos populos (27 febr. 380), prescria formal ca lege spirituală de reper numai religia transmisă romanilor de către Apostolul Petru. Dacă a publicat aceste cărți între 391-392, terminologia sa corespunde formulării publice acceptată deja de scriitorii
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
această ocazie, creștinii, chemați de rebelul Bar Koechba să se înarmeze împotriva romanilor (rebeliunea din 132-135), au refuzat cu hotărâre preferând să fie masacrați după chinuri atroce, dar nu să trădeze Imperiul. În urma acestui eveniment, Hadrian a dispus printr-un edict imperial ca nici un iudeu să nu mai aibă permisiunea de a intra în Ierusalim, cu excepția creștinilor. Mai apoi, adresându-se împăraților romani, sfântul Iustin spunea că: adevărații creștini nu vor fi și nici nu vor putea fi vreodată rebeli; cu
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
libertății de cult, a dus la diferențierea celor dintâi față de ceilalți cetățeni practicanți ai diferitelor religii, din interiorul Imperiului, a determinat o anumită lâncezeală în folosirea armelor, la care s-au mai adăugat și persecuțiile, care, lovind în montaniști, prin edictele lui Septimius Severus (193-211 p.Chr), s-au îndreptat și împotriva creștinilor prin confuzie sau poate chiar prin intenție. Opinia lui Celsus a fost susținută și de alți scriitori păgâni, care au început să-i acuze pe creștini de inerție
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ascetică, la renunțarea la bunurile pământești și la spiritul de penitență, face apel la disciplina militară care obligă soldații să se adapteze unei vieți de privațiuni, necesară celui care vrea să slujească cu fidelitate propriul suveran, spunând că: Ilustre sunt edictele împăraților, care au scopul de a-și guverna proprii supuși, însă poruncile, care sunt date soldaților, pentru ca să fie observate, sunt mult mai importante și mult mai auguste. Așa ca și cum ni s-ar fi dat ordine militare, fiecare dintre noi, dornic
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
cu fermitate și prin extensie. Dacă tânărul împărat, prin metodele sale un precursor al lui Iulian Apostatul (361-363), ar fi avut o domnie mai lungă, poate și-ar fi dus la îndeplinire opera de ruinare a Bisericii, întrucât urmărea, prin edictul său, crearea de apostați. Deoarece Alexandria Egiptului devenise nu doar un centru de studii creștine, ci și de soldați creștini, proveniți din Capadocia, Decius, și-a concentrat atenția asupra acestui oraș, de unde Eusebiu ne-a transmis numele unor soldați martirizați
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]