964 matches
-
în peisajul liricii românești o voce autentică și pregnantă, un univers poetic omogen, marcat de tensiunea dintre afectivitatea elementară și o expresie lirică de mare rafinament, saturată de imagistică barocă. În cărțile următoare, caracterizate de o minimă evoluție tematică, tonalitatea elegiacă se accentuează: „Din cer răsturnat un roz nesfârșit,/ o bură de fluturi pe umerii serii:/ iarba cu lâna de miei s-a-ncâlcit,/ negura-n spume cu merii.// Florile toate de tije se rup/ și saltă; mireasma se rupe de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285782_a_287111]
-
de resorbție în ritmurile naturale? După opt secole de la violul Pekinului de către Ginghis Han, băieții ăștia au început să priceapă virtuțile zidurilor și frontierelor. Dovada că transgresiunea vlăguiește spiritual. Luă atunci cuvântul Luc: − Mă-ntreb de ce grecii adoptă un ton elegiac când e vorba de adăstare, ca și cum ar fi o privare indirectă și de Iliada, și de Odiseea. Îi revendică oare trecutul lor de migratori? Același le inspiră oroare: "N-o să găsești noi țări, n-o să descoperi noi țărmuri. Orașul te
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
autorului, care sunt în cu totul altă notă. Unele, datate 1942-1944, vor intra în volumul Cornul pădurarului (1957) și, în număr sporit, în antologia de autor Vioara roșie (1968). Multe sunt notații lirice, în vers liber, în stilul cu inflexiuni elegiace al poeților tineri (mai cu seamă ardeleni, bucovineni și basarabeni) din anii ’40, nu fără ecouri din Tudor Arghezi și Lucian Blaga. Poetul încearcă să descopere divinitatea în propriul suflet: „Lângă inima nopții veghez/ luceferii stinși din sufletul meu./ Poate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290297_a_291626]
-
parte se afirmă că „limba degeneratului Eminescu, limba degeneratului Alecsandri și limba tuturor marilor noștri degenerați a fost primenită cu cuvinte românești, importate... din Transilvania”. Semnează poezie Al. Cantilli (sub pseudonimul I. Costin), de un eminescianism bine asimilat, Nicolae Țimiraș, elegiac și cuminte, Artur Stavri și Mircea Demetriade, cu un poem răzvrătit. Proza, nereușită, este semnată Alexandru Florini și Antoinette. E.M.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289039_a_290368]
-
1795, probabil o copie după manualul lui Amfilohie Hotiniul. Boier velit, stihuitorul fu mai întâi vătav de aprozi, apoi vel sulger, vel stolnic, ispravnic, vel ban, vel spătar. Preocuparea pentru poezie a lui M. a fost statornică, dar versurile lui elegiace sunt naive și convenționale. Ele anticipă totuși - dacă nu cumva îi vor fi servit chiar de model - lirica erotică a lui Costache Conachi. Tânguitoare, întretăiate de suspinuri și de oftaturi grele, aceste stihuri se resimt de înrâurirea manierei anacreontice, cum
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288150_a_289479]
-
fiind urmată de prezentarea operei și de aprecierea ei. Scriitorii sunt grupați în funcție de structurile operei: eposul, realismul dur, caleidoscopul mediilor, analiza psihologică, literatura autenticității și a experienței, poezia htonică, poezia sentimentului cosmic și a fiorului metafizic, lirica sensibilității religioase, lirica elegiacă și sentimentală, lirica avangardistă, poezia pură ș.a. Numai enumerarea capitolelor din sumar este suficientă pentru a arăta în ce măsură, sub chipul istoriei literare, se înnoia atitudinea față de literatură: în locul selecției falsificate prin reducerea criteriilor la lupta de clasă și simpatia față de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286519_a_287848]
-
oarecare viabilitate prin implicarea și entuziasmul autorului. Atmosfera luminoasă a fost pusă de critică pe seama spontaneității juvenile, Ș. fiind considerat un poet care respinge prețiozitatea, poza și care arborează un ton de confesiune sinceră. O modificare a discursului, prin nota elegiacă, se întrevede în Lirice (1969), unde elementele împrumutate din poezia populară aduc un plus de culoare și o versificație clară, muzicală (Dac-ar fi, Șade astru lângă astru..., Cântec de dragoste și dor), iar tensiunea lirică se amplifică în erotică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289635_a_290964]
-
în românește a poeziei italiene și franceze renascentiste și moderne, Z. se dovedește a fi, încă de la Călătorie spre transparență (1977), creatorul unui lirism în care cerebralitatea discursului și livrescul inspirației, împletite cu savoarea delicată a expresiei, conturează o viziune elegiacă, traversată de melancolii fără ieșire: „În lăuntrice chilii, / goale de iubire, / adun zile - cochilii / la un țărm subțire. // Unghii unor foste mâni, / țărmul plâng s-apuce, / însă unda-n săptămâni / și în ani le duce... // Marea vremii, val de val
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290732_a_292061]
-
dincolo de orizont”. Instalat într-o Romă imaginară, poetul face, epicureic, elogiul vieții (Petronius către Eunyce), închină ode principiilor vitale (Isis, Lacrimile Soarelui), amestecând vis și realitate sau plasticizând grațios (Carmina). Recea detașare parnasiană, „teoretizată” într-o ars poetica, lipsește. Nota elegiacă, mai plină în volumul Domus taciturna, mișcă desenul și îi imprimă rezonanțele caducității. Elementele simboliste (parcul, grădina, parfumuri, mirajul depărtării, cântecul și plânsul fântânilor) tulbură „helenicul vis” al poetului. Totuși, atmosfera de intimitate senină și de împăcare finală rămâne dominantă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285211_a_286540]
-
precipitarea notației spre o intensitate vizionară și reculul în melancolie” (Al. Cistelecan). Imaginarul se îmbogățește cu forme geografice și dimensiuni astrale: munții, marea, cerul, pădurea, soarele, luna, cosmosul (care adăpostește „cuvinte noi”, ca pentru o continuă „facere”). Deși e un elegiac mizând pe clar-obscur, poetul se dovedește și un visător care creează reverii fantaste în tipare expresioniste. El este „un expresionist care nu cultivă însă beatitudinile și imponderabilele naturii, ci semnele ei amenințătoare” (Eugen Simion), ca, de exemplu, în „Să ne
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288227_a_289556]
-
de-alcool / Ceva de nerecunoscut stă prin preajmă și încrețește apa flămândă” (Pădure). Tulburând imaginea conturată anterior, Arta răbdării (1993) exprimă mai pregnant o criză în fond fertilă. Notarea „stării de fapt” și echivalarea ei cu „mainimicul” individualizează „noul sezon elegiac” anunțat într-un poem în care tristețea mallarmeană a cărnii este consonantă cu aceea a lecturii. Motivele dominante sunt „mainimicul” și „docta puella”, primul, „semnul pierderii de substanță a lumii, emblema elegiei acestei pierderi” (Ion Pop), înlocuind „viața fără nume
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288227_a_289556]
-
Milea, Ioan Moldovan în lumina melancoliei, TR, 1990, 13; Mircea Mihăieș, Turneul candidaților, O, 1990, 10; Țeposu, Istoria, 72-73; Ion Simuț, Ideograme ale mainimicului, F, 1994, 1; Nicolae Oprea, Arta poetică a răbdării, „Calende” 1994, 4-5; Ion Mureșan, Noul sezon elegiac, TR, 1994, 49; Borbély, Xenograme, 103-105; Pop, Pagini, 236-239; Marin Mincu, Un „tratat de oboseală”, CNT, 1999, 42; Tudor Cristea, Himera poemului, CNP, 1999, 9-10; Mircea A. Diaconu, Fețele poeziei, Iași, 1999, 152-154; Milea, Sub semnul, 136-142; Andrei Bodiu, Spre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288227_a_289556]
-
talent remarcabil și o particulară forță de absorbție a tehnicilor poeziei beatnicilor americani. Mircea Cărtărescu definește poemele lui C. ca pe niște „scenarii elaborate, spirale strălucitoare construite cu ajutorul laitmotivelor și al imaginilor recurente, într-un registru indecidabil între ludic și elegiac. Stări de spirit efemere sunt evocate printr-o comedie arcimboldescă a obiectelor care tind să se organizeze compunând lumi absurde și tandre, ca de desen animat sau videoclip. Peste puritatea sentimentului inițial e suprapus un colaj de «citate» din real
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286439_a_287768]
-
fiecărei zile/sunt oamenii și cărțile./ Primii mă îmbrâncesc,/fac haz, mă plâng./ Cărțile mă obligă/să-mi semnez sentința/cu propria mână” (Punct de sprijin). Discursul poetic se structurează într-un balans nesfârșit între viziunea expresionistă tragică și fiorul elegiac, aproape imnic. Livrești ca sursă de inspirație (Biblia, doctrinele mistice, poetul Odysseas Elytis), empatice din perspectiva efectului scontat, poemele din volumul Ce-ar fi să-i dezbrăcăm sufletul?, subintitulat Fabula rasa II (2003), aduc în prim-plan oscilațiile eului liric
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290369_a_291698]
-
pelagianismului. O tematică analoagă are poemul lui Pseudo-Prosper dedicat Soției sale (Poema coniugis ad uxorem). Aici, poetul, după ce descrie în hexametri un tablou apocaliptic al nenorocirilor care loviseră Gallia răvășită de invaziile barbarilor, trece la exortația propriu-zisă și, folosind distihul elegiac, o îndeamnă pe femeie să renunțe la toate deșertăciunile lumii și să se dăruiască lui Dumnezeu, practicînd abstinența împreună cu soțul său. Poemul are o tonalitate gravă și senină și e străbătut de o autentică forță sufletească. c) Cronica Complexa activitate
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
nepotrivit cu divertismentul poetic centrat pe motive păgîne și mitologice tradiționale. b) Poemele creștine Ne-am referit deja la situația istorică și la motivațiile ce au dus la scrierea acestor poeme creștine. Cîntecul de reparație (Satisfactio) e scris în distihuri elegiace; „reparația” de care vorbește poetul este aceea prin care încearcă să șteargă ofensa adusă regelui; dar, în realitate, în afară de Guntamundus, Draconțiu i se adresează și lui Dumnezeu, iar poemul său e un poem de pocăință creștină: poetul îi propune regelui
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
din Auch. în Cîntul de învățătură (Commonitorium) scris de el apar frecvente referiri la invaziile barbarilor, ceea ce îl plasează în primele decenii ale secolului al V-lea. Cîntul de învățătură este format din două cărți și este compus în distihuri elegiace, un metru potrivit pentru meditație și exortația morală. Poetul vrea să arate căile ce trebuie urmate pentru a merita viața eternă, de care nenorocirile din prezent ar trebui să-l apropie tot mai mult pe creștin: de aceea, întregul poem
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
se divide în două perioade. în prima, el s-a dedicat exclusiv compunerii de opere profane: douăzeci și patru de Poezii (Carmina), din care primele opt sînt panegirice, scrise în hexametri, care conțin prefețe și alte poezii legate de panegirice, în distihuri elegiace. în aceste scrieri, Sidonius imită maniera celuilalt mare poet de curte de la sfîrșitul secolului precedent, Claudianus, care a trăit la curtea lui Honorius și a lui Stilicon. Panegiricele sînt închinate împăraților numiți mai sus: lui Avitus în 456, lui Maiorianus
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
en Gaule aux derniers jours de l’Empire, Les Belles Lettres, Paris, 1943; C.E. Stevens, Sidonius Apollinaris and his Age, Clarendon Press, Oxford, 1933; I. Gualandri, Furtiva lectio. Studi su Sidonio Apollinare, Cisalpino, Varese, 1977; Idem, „Elegi acuti: il distico elegiaco in Sidonio Apollinare”, în La poesia cristiana latina in distici elegiaci, Actele Congresului internațional, Accad. Properziana del Subasio, Assisi, 1993, pp. 191-216; F.E. Consolino, „Codice retorico e manierismo stilistico nella poetica di Sidonio Apollinare”, în Ann. Scuola Norm. Sup. Pisa
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Paris, 1943; C.E. Stevens, Sidonius Apollinaris and his Age, Clarendon Press, Oxford, 1933; I. Gualandri, Furtiva lectio. Studi su Sidonio Apollinare, Cisalpino, Varese, 1977; Idem, „Elegi acuti: il distico elegiaco in Sidonio Apollinare”, în La poesia cristiana latina in distici elegiaci, Actele Congresului internațional, Accad. Properziana del Subasio, Assisi, 1993, pp. 191-216; F.E. Consolino, „Codice retorico e manierismo stilistico nella poetica di Sidonio Apollinare”, în Ann. Scuola Norm. Sup. Pisa, 4 (1974), pp. 423-460. V. SCRIITORI ITALICI Dacă Africa și Gallia
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Paschale), care glorifică în cinci cărți destul de scurte, în hexametri, minunile lui Cristos. într-adevăr, Paștile nu e doar solemnitatea festivă, ci Cristos însuși, identificat cu Paștile prin faimoasa afirmație din 1 Cor. 5,7. După o prefață în distihuri elegiace, prin care cititorul este invitat la banchetul pascal, în prima carte sînt povestite, ca un fel de introducere, unele miracole din Vechiul Testament, în timp ce miracolele din Noul Testament sînt expuse în cele patru cărți care urmează; nu e vorba însă de o
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
poezie creștină. Opera în proză respectă cu fidelitate împărțirea în cărți a celei poetice, însă, după cum spune Sedulius însuși în prefață, adaugă lucruri care acolo fuseseră omise din necesități metrice. Sedulius a scris și două imnuri. Primul, compus în distihuri elegiace (intitulat și Elegia), este o laudă adusă Domnului, iar în final conține unele paralele între Vechiul și Noul Testament în privința istoriei mîntuirii. Mult mai interesant din punct de vedere poetic este al doilea, alcătuit dintr-o serie de strofe scrise în
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de-a face aici, cum observă Fontaine, cu un respect exagerat pentru reguli, care devine aproape represiv. în sfîrșit, ne-au mai rămas de la Isidor unsprezece scrisori și douăzeci și șapte de tituli, scurte inscripții versificate, aproape toate în distihuri elegiace, destinate, așa cum se obișnuia în poezia creștină încă din vremea lui Prudentius, descrierii unor locuri care aveau o semnificație religioasă particulară; așa cum se întîmpla deja de două secole, cunoștințele prozodice ale lui Isidor sînt destul de reduse, iar producția sa în
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Cosinzeana”, „Adevărul literar și artistic”, „Societatea de mâine”, „Transilvania”, „Sburătorul”, „Țara noastră” ș.a. A semnat uneori Alih, Cr., I. Gn., Gr., Nurog, Stroe. Placheta Câteva versuri (1901) nu a putut convinge decât prin calitățile limbii și ale versificației. Predomină tonul elegiac și se întrevăd germenii unei elementare filosofii a zădărniciei, compensată doar de tonalitățile revoltei și de nota de mesianism. În proză G. are însă momente de virtuozitate. Sunt schițe în volumul Alb și negru (1902) în șirurile cărora fiecare cuvânt
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287319_a_288648]
-
Ion Barbu, Șefan Aug. Doinaș). În Coline cu demoni viziunile nu mai au luminozitate, dar stăruie aspirația evaziunii spre undeva, departe (Prore spre sud). Domină totuși sugestia spaimelor expresioniste, a scenariului misterios, a nesiguranței, poetul fiind bântuit de himere neprietenoase. Elegiac, livresc, echilibrat și calofil, înclinat spre reverie, uneori vag oniric, C. este marcat de spiritul epocii, de modelele culturale și de direcțiile contemporane în poezia românească. În romanul Tinerii noștri bunici (1967), structurat în patru părți (Pastorala, Traversarea prin sărituri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286367_a_287696]