702 matches
-
Hisham al II-lea și succesorii primului său ministru ("hayib") Al-Mansur. O rămășiță a califatului a continuat să existe până în 1031 când, după ani de lupte intestine, s-a dezmembrat în mai multe regate "Taifa" independente. Abd-ar-Rahman I a devenit Emir de Córdoba în 756, după ce s-a refugiat la șase ani după pierderea în 750 a puterii de către dinastia Umayyad în Damasc, unde deținuse titlul de calif. Cu scopul de a recâștiga o poziție de forță, el i-a învins
Califatul Córdoba () [Corola-website/Science/320423_a_321752]
-
titlul de calif. Cu scopul de a recâștiga o poziție de forță, el i-a învins pe conducătorii musulmani din regiune și a unit mai multe fiefuri locale într-un emirat. Conducătorii acestui emirat s-au mulțumit cu titlul de emir sau sultan până în secolul al X-lea, când Abd-ar-Rahman al III-lea s-a văzut pus în fața unei posibile invazii a Fatimizilor, un imperiu musulman rival cu capitala la Cairo. În parte pentru a se opune invaziei Fatimizilor, care revendicau
Califatul Córdoba () [Corola-website/Science/320423_a_321752]
-
și creștinii maroniți din Liban. S-a încercat o separare a teritoriilor celor două populații : zona de la Nord de Beirut până în Siria, a fost declarată sectorul maroniților; iar zona de Sud a Libanului a fost rezervată druzilor, sub conducerea unui emir din familia Arsalăn. Experimentul nu a avut succes pentru că ambele populații erau reprezentate pe tot cuprinsul țării, dar și datorită neînțelegerilor dintre cei doi guvernatori respectivi. După intervenția puterilor europene, în zonele de conflict, creștinii au fost avantajați, iar puterea
Druzi () [Corola-website/Science/329025_a_330354]
-
iberică, în Egipt și în Irak. La frontiera bizantină s-au constituit multe emirate. Mihail III și Vasile I Macedoneanul au declanșat politica ofensivă. Au reușit să restabilească controlul bizantin asupra Munților Taurus. Generalul Ioan Curcuas a dus lupta împotriva emirilor musulmani, ocupând Cilicia și pătrunzând pe valea fluviului Eufrat, deschizând drumul spre Irak. Sub Nicephor I și Ioan I Tzimiskes continuă politica de cuceriri. Perioada avea să rămână cunoscută în istorie ca Epopeea Bizantină. Sub Nicephor II Phocas, Mesopotamia și
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
în Orient au fost compromise. Vasile al II-lea Macedoneanul a reușit să reprime revoltele în anii 976-988 și a continuat luptele în Orient pentru a consolida teritoriile cucerite de predecesori, renunțând la expansiune. A reușit să încheie pace cu emirii musulmani de la Mosul și Aleppo, recunoscând autoritatea imperială bizantină. În 1022, Vasile al II-lea primește din partea regelui Armeniei promisiunea că îi va lasă regatul prin testament împăratului. Totuși, Vasile al II-lea moare, neapucând intrarea regatului Armeniei sub stăpânire
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
fiu al sultanului decedat putea să câștige loialitatea armatei. Conform unei reguli din Kanun, sultanul își putea elimina rivalii la tron, având ca scop suprem supraviețuirea imperiului. Regulă a fost înlocuită ulterior cu sistemul cuștilor. Titluri că cele de bey, emir, padișah, sultan, desemnau atribuțiile militare ale comandantului unei comunități islamice. Titlul de bey era unul onorific, fiind perceput ca șef de trib, de familie sau frate mai mare. Titlul de emir însemna conducător al musulmanilor, titlu revendicat și de liderul
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
ulterior cu sistemul cuștilor. Titluri că cele de bey, emir, padișah, sultan, desemnau atribuțiile militare ale comandantului unei comunități islamice. Titlul de bey era unul onorific, fiind perceput ca șef de trib, de familie sau frate mai mare. Titlul de emir însemna conducător al musulmanilor, titlu revendicat și de liderul spiritual al lumii otomane-califul. Titlul de sultan desemna funcția de comandant militar. Ulterior, titlul de emir a devenit un titlu onorific, atribuit unor persoane de rang înalt din administrația otomană. S-
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
onorific, fiind perceput ca șef de trib, de familie sau frate mai mare. Titlul de emir însemna conducător al musulmanilor, titlu revendicat și de liderul spiritual al lumii otomane-califul. Titlul de sultan desemna funcția de comandant militar. Ulterior, titlul de emir a devenit un titlu onorific, atribuit unor persoane de rang înalt din administrația otomană. S-a conturizat formulă Cercului Dreptății, explicând rolul pe care conducătorul musulman trebuia să-l joace. Centrul puterii era sultanul, a cărei putere se baza pe
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
ai selgiucizilor, calificarea safavizilor drept „necredincioși” ( kafirler) și „eretici ( mulhidler). Nu se referea la faptul ca principii respectivi nu participaseră la războiul sfânt, ci la subminarea acestuia, sau sprijinirea inamicilor Islamului. În sec. XV, cronicarii otomani au desemnat acțiunile împotriva emirilor anatolieni ca fiind defensive În timpul lui Murad ÎI apare argumentul conform căreia dinastia otomană avea descndenți până la Oguz Han, fiind adevărații moștenitori ai oguzilor. Războaiele împotriva safavizilor. La începutul sec. XVI, șahul Ismail proclama șiismul că religie oficială a statului
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
în lumea islamică și a calității de moștenitori al selgiuchizilor și 3) calificarea safavizilor drept necrediincioși ( kâfirler) și eretici ( mulhidler). Otomanii considerau că doar ei purtau războiul sfânt împotriva dușmanilor Islamului. Astfel că atunci când se aflau în conflict cu alti emiri musulmani, turcii lansau prin fetva-le acuzații de trădarea la adresa jihadului, datorită faptului că îi împiedicau să poarte djihad. Prin urmare, lupta împotriva musulmanilor care împiedicau desfășurarea războiului sfânt era consacrată juridico-religios și devenea o obligație ( Șukrullah consideră că dacă gaza-ua
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
desfășurarea războiului sfânt era consacrată juridico-religios și devenea o obligație ( Șukrullah consideră că dacă gaza-ua era obligația colectivă a musulmanilor, atunci lupta împotriva coreligionarilor care prin acțiunile lor împiedicau desfășurarea războiului sfânt era una din responsabilitățile sultanului. Treptat, gaza-ua împotriva emirilor anatolieni se transformă în sec. XV dintr-un război ofensiv într-unul defensiv, în contextul în care otomanii nu ii puteau atacă pe creștini, daca sptaele lor nu era asigurat ( cazul luptelor împotriva emirului din Kastamonu și a lui Karamanoglu
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
din responsabilitățile sultanului. Treptat, gaza-ua împotriva emirilor anatolieni se transformă în sec. XV dintr-un război ofensiv într-unul defensiv, în contextul în care otomanii nu ii puteau atacă pe creștini, daca sptaele lor nu era asigurat ( cazul luptelor împotriva emirului din Kastamonu și a lui Karamanoglu). În contextul luptelor împotriva emirilor anatolieni, otomanii au început să construiască diverse argumente pentru a-și legitimă acțiunile belicoase. Prin urmare, în sec. XV apare tradiția conform căreia „Casa lui Osman” se trăgea din
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
sec. XV dintr-un război ofensiv într-unul defensiv, în contextul în care otomanii nu ii puteau atacă pe creștini, daca sptaele lor nu era asigurat ( cazul luptelor împotriva emirului din Kastamonu și a lui Karamanoglu). În contextul luptelor împotriva emirilor anatolieni, otomanii au început să construiască diverse argumente pentru a-și legitimă acțiunile belicoase. Prin urmare, în sec. XV apare tradiția conform căreia „Casa lui Osman” se trăgea din legendarul Oguz Han, strămoșul oguzilor. În acest context, dinastia otomană era
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
din legendarul Oguz Han, strămoșul oguzilor. În acest context, dinastia otomană era superioară tuturor celorlate dinaștii turcomane din Anatolia, având în vedere că turcii se considerau și urmașii legali ai Imperiului selgiuchid, astfel că aveau dreptul de a lupta împotriva emirilor anatolieni care uzurpaseră această moștenire. Apogeul luptei împotriva coreligionarilor care se împotrivea otomanilor a fost atins în timpul conflictului cu safavizii. În timpul lui Isma îl, întemeietorul dinastiei safavide, religia shi ita este ridicată la rand oficial, astfel că integritatea Imperiului Otoman
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
10, mici principate feudale, care ajung, în secolul xvi SUB suzeranitatea Imperiului Otoman, situație menținută, cu întreruperi, până în 1918. Muhammad Ibn al-Wahhab pune în Nejd, după 1740, bazele unei secte islamice puritane și militante, câștigând de partea sa și pe emirul de Daraiyya, Muhammad Ibn Saud, fondatorul actualei dinastii dominatoare din . Ibn Saud și fiul său cuceresc Nejdul, unificând aproape întreaga peninsulă sub autoritatea dinastiei saudite, dar statul Wahhabit este înfrânt, în 1818, de forțe britanice și egiptene. Eșuează, astfel, prima
Arabia Saudită () [Corola-website/Science/298071_a_299400]
-
aproape întreaga peninsulă sub autoritatea dinastiei saudite, dar statul Wahhabit este înfrânt, în 1818, de forțe britanice și egiptene. Eșuează, astfel, prima tentativă de constituire a unui stat saudit. Începând cu anulL 1902, Abd al-Aziz II Ibn Saud (1902 -1953), emir din Nejd și imam al wahhabiților, reconstituie statul wahhabit și unește sub autoritatea sa cea mai mare parte a Peninsulei Arabice. La 23 septembrie 1932 el ia titlul de rege al Arabiei. Arabia Saudită este o monarhie absolutistă. Succesiunea la tron
Arabia Saudită () [Corola-website/Science/298071_a_299400]
-
și este accesibil de la stația de metrou Ópera. Palatul este deschis parțial pentru public cu excepția cazului când acesta este utilizat pentru evenimente oficiale. Construcția datează din secolul X că o fortăreața, numită "mayrit", construit că un avanpost de Mohammed I, emirul de Córdoba , si moștenit după 1036 de către maurul Taifa de Toledo. După ce Madridul i l-a cedat lui Alfonso al VI-lea al Castiliei, edificiul a fost doar rareori utilizat de către regii din Castilia. În 1329, regele Alfonso al XI
Palacio Real () [Corola-website/Science/320247_a_321576]
-
pot opune sunt Statele Unite - conduse de un fost vânzâtor de mașini uzate obsedat sexual și Uniunea Sovietică - la conducerea căreia se află un lider mort și îmbălsămat de ani de zile, conectat la un calculator împreună cu care ia decizii. Deși emirul încearcă să asumtă cele două mari puteri una împotriva celeilalte, cei doi lideri cad la pace, permițând Israelului să rezolve problema pusă de dușmanul neînsemnat, căruia tocmai această țară i-a vândut focoasele nucleare și rachetele aproape ruginite pe care
Alte Americi () [Corola-website/Science/325643_a_326972]
-
Ben-Gurion a scris că rolul ei în statul evreu va apărea în cărțile de istorie. La 10 mai 1948, cu patru zile înainte de expirarea mandatului britanic în Palestina, ea a plecat la Amman, deghizata în musulmană pentru a vorbi cu emirul Abdullah al Transiordaniei, solicitându-l să nu se alăture celorlalte țări arabe în atacul împotriva evreilor. Abdullah a cerut evreilor să nu se grăbească cu proclamarea independenței. La această Golda a replicat: „Am așteptat 2,000 ani. Asta se cheamă
Golda Meir () [Corola-website/Science/304410_a_305739]
-
Reconquista era în plină desfășurare după cucerirea Cordobei în 1236, Nasrizii s-au aliat cu Ferdinand al III-lea al Castiliei, începând să-i plătească acestuia tribut în 1238. Statul și-a luat oficial numele de Regatul Granadei în 1238. Emirii și regii Nasrizi au fost cei care au construit mare parte din palatele de la Alhambra. Această "taifa" a rămas stat vasal al regatului creștin al Castiliei timp de 250 de ani. Pe lângă plata tributului, emirii și regii Nasrizi au colaborat
Emiratul Granadei () [Corola-website/Science/320453_a_321782]
-
de Regatul Granadei în 1238. Emirii și regii Nasrizi au fost cei care au construit mare parte din palatele de la Alhambra. Această "taifa" a rămas stat vasal al regatului creștin al Castiliei timp de 250 de ani. Pe lângă plata tributului, emirii și regii Nasrizi au colaborat cu aceștia în luptele duse împotriva musulmanilor rebeli aflați sub dominație creștină. La început, regatul Granadei lega rutele comerciale din Europa cu cele din Maghreb. Țara s-a micșorat, însă, constant din cauza invaziilor castiliene repetate
Emiratul Granadei () [Corola-website/Science/320453_a_321782]
-
Pavia rege al longobarzilor, recunoscând suveranitatea papei iar teritoriul din jurul Romei (Patrimonium Petri) ca stat de sine stătător sub conducerea papală ("stato pontificio", sau "stato de la Santa Chiesa"). Expediția contra maurilor s-a pornit pentru a acorda sprijinul cerut de emirul din Saragossa contra emirului " Abd ar-Rahman I" din Cordoba (756 - 788). La retragerea sa din Spania, ariergarda sa a fost surprinsă de către basci. Bătălia de la Roncesvalles care a urmat este cântată în Cântecul lui Roland. Teritoriul din Pirinei era numai
Carol cel Mare () [Corola-website/Science/296772_a_298101]
-
recunoscând suveranitatea papei iar teritoriul din jurul Romei (Patrimonium Petri) ca stat de sine stătător sub conducerea papală ("stato pontificio", sau "stato de la Santa Chiesa"). Expediția contra maurilor s-a pornit pentru a acorda sprijinul cerut de emirul din Saragossa contra emirului " Abd ar-Rahman I" din Cordoba (756 - 788). La retragerea sa din Spania, ariergarda sa a fost surprinsă de către basci. Bătălia de la Roncesvalles care a urmat este cântată în Cântecul lui Roland. Teritoriul din Pirinei era numai în parte sub controlul
Carol cel Mare () [Corola-website/Science/296772_a_298101]
-
singurul ideal al vieții sale. Moștenirea părintească îl îndreptățea să creadă că îl va și înfăptui. Unificarea politică a Siriei musulmane era aproape săvârșită. Alepul devenise centrul acestui stat, pe cale de centralizare, Damascul și Mosul erau acum legate de Alep, emirii și beii din vecinătate, la rândul lor erau dispuși să se alăture politicii lui Nur al-Din. Dar nici regatul Ierusalimului nu era lipsit de forță. Sub guvernarea abilă a lui Balduin al III-lea (1143-1162), statul încheiase alianțe avantajoase, regele
Cruciada a treia () [Corola-website/Science/314756_a_316085]
-
în țară, decretând legi drepte, dar și introducând pedepse deosebit de crude pentru cine nu le respecta. Instalarea la putere a lui Saladin a coincis cu moartea lui Nur al-Din (mai 1174) și a lui Amaury I (iulie 1174). Beii și emirii locali nu doreau să-l recunoască pe fiul lui Nur al-Din, un copil, ca succesor de drept al tatălui său. Saladin s-a oferit să-i vină în ajutor. El a intrat în Siria, a ocupat Damascul, Emessa, Hama, Baalbeck
Cruciada a treia () [Corola-website/Science/314756_a_316085]