636 matches
-
Parol? (chicotește) Spui drept? R ICĂ: Jupîneeee! EFIMIȚA: Ce'ești copil? (închide pufnind de rîs) LEONIDA: Cine să fi fost? EFIMIȚA (izbucnind în rîs): Galibardi, soro! Rică formează iar numărul nervos. Telefonul sună pe cu totul alt ton. EFIMIȚA (ridică, enervată): O să te căiești! Mitocane! R ICĂ: Jupîne, eu sînt. EFIMIȚA: Aoleu! Ai puțintică răbdare. (face semn lui Leonida) LEONIDA: Ce e frate? EFIMIȚA (astupînd microfonul cu plama, șoptit): De la ogeac. Blagoslovenia hahamului. LEONIDA: Care haham? EFIMIȚA: Te faci chinez? (îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
care scoală lumea cu noaptea-n cap fără nici o umbră de rușine. Din interior, răspunsul respectivului Mitică se aude clar și tare: "Nu găsesc untdelemnul!". La auzul acestor cuvinte cu accent de nepăsare fața femeii se strânge într-o mimică enervată. Își saltă agresiv poalele halatului si dispare, închizând ușa în urma ei. Peste drum, sprijinind peretele unui hotel cu aspect sordid dinspre care vine un iz puturos de varză murată și bere trezită, câteva "fetițe" fumează cu gesturi plictisite în așteptarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
și în urma lor rămaseră doar niște rămășițe despre care cu greu cineva ar fi putut spune că aparțin unor ființe umane. Privește din nou la ceas. Are impresia că limba minutarului își uitase menirea, părând înțepenită ca bătută în cuie. Enervat, îl scoate și îl bagă în buzunar. Pâcla groasă, apăsătoare, nu voia cu nici un chip să se îndepărteze și indiferent cât de mult încearcă să o sondeze cu ochii și auzul aceasta continuă să rămână impenetrabilă. Simte totuși apropierea inamicului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ministeriabil, că s-ar putea să-l supărăm pe șeful nostru mult iubit și nu e a bună!... Păi de ce să se supere, dragul meu?! exclamase, nedumerită, mama Cameliei. Ce, nu i-ai făcut tu destule servicii?... “Bătrânul” o măsură enervat pe consoarta lui, care tăcu subit, dându-și seama că o cam luase gura pe dinainte, în prezența viitorului ginere, care încă nu era cu totul unul de-ai casei. Deși toate aceste lucruri nu-i plăceau, într adevăr, Bart
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
de ulei de motor și avea pe cap o șapcă verde cu NIKE. Avea bocanci negri și un pulover albastru. A pufnit spre mine și mi s-a părut că mormăie o înjurătură. - Și udă și buretele, am adăugat destul de enervat. Rușine să-mi fie, îmi ziceam, rușine. Oare nu învățasem nimic din lecția Cristinei? Așa sunt oamenii, nu învață nimic din propriile lor greșeli, dar dacă admitem că eu nu am greșit cu nimic, atunci nu am ce să învăț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
pe ușă, iar clasa nu mai chicotea în ore. Pe mine mă priveau ca pe un căpcăun. Se apropia vacanța, încă nu se întâmplase nimic concret. Doar o dată alunecase Paulică și intrase în clasă masându-și cotul. Presa a venit enervată, și-a luat catrafusele camuflate pe la colțuri și s-a dus. Doar un ziar de paranormal și-a trimis reporterul să-mi ia un interviu, pe care l-am acordat fiindcă îmi promisese trei sute de mii, bani pe care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
săptămână. După fix șapte zile, somnul de dimineață mi-a fost tulburat în exact același mod. Voce în țeavă. M-am dus în sufragerie. Zgomot de aspirator. M-am întors în dormitor. Sacadarea vocii, apoi urcarea cu un ton. Ușor enervat, dar în mai mare măsură curios, am avansat o ipoteză: nu numai că discursul bunicului începe la aceeași oră în fiecare sâmbătă, dar se repetă mereu. Regretam profund singurătatea în care mă lăsase nevastă-mea, pentru că înainte, când locuiam bine-mersi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
nu-ți cere socoteală, se eschivă olandezul. — E obligatoriu ? am insistat eu. Face parte din job ? O muscă mare, verde, ajunsă nu se știe cum acolo, începu să i se plimbe lui Sjork pe falcă. Acesta o îndepărtă cu mâna enervat și îi spuse ceva în flamandă Nicoletei, apoi se ridică și plecă fără să mă privească sau să-și ia rămas-bun. Între timp veni chelnerul cu un suc de portocale pe tavă. — Ce s-a întâmplat ? am întrebat eu. — O să
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
e mult mai mult decât mâncare și dragostea femeilor! Nu te mai întrista pentru ce ai să pui în gură, nici pentru ce țol o să te acopere. Toate astea sunt goană după vânt. În zadar. Zaharel își freca lobii urechilor enervat. Atunci l-am amenințat cu furia lui Yahve, la urma urmei era un evreu circumcis. Dar n-a ajutat nici asta. I se părea că nu mai avea nici o iluzie vitală din care să se prefacă viu. Până la urmă l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
stă alături, vecinul continuă să bubuie, iar acest zgomot îi pătrunde insolent în urechi; Ivanov simte că ceva de fiară, înfricoșător și tulbure se ridică în el, crește și-l copleșește. „Lua-v-ar dracu’ cu tușea dumneavoastră, spune Ivanov enervat, într-o șoaptă plină de otravă și de răutate“. Pronunță aceste cuvinte beat de forța cumplită a unei uri necunoscute lui și, deși continuă să privească scena, din cauza furiei și a pornirii pe acest domn care tușește, tremură tot. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
mai cordiale cu putință, așa că ne putem aștepta ca în mesajul acela să fie lucruri inconfortabile pentru noul demnitar. Că așa este ne demonstrează felul în care acesta s-a comportat în chiar momentul în care a primit foaia: stânjenit, enervat și nesigur, în ciuda felului bărbătesc în care și-a modulat vocea și a accentuat vocalele și consoanele. Radu Stroe a spus inițial că nu a apucat să citească pagina buclucașă, deși părea evident că nu era așa, mai apoi a
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
în voia visării. O cuprindea de mâini, o trăgea spre el, își apropia buzele de urechea ei și-i șoptea indefinit: "Te iubesc, te iubesc, te iubesc". Nu mai putea dormi, dar căuta patul. Acolo, întins, intra în visul unic, enervat când era pe cale să-i scape. Încerca să adoarmă de-a binelea, însă, pe dată ce imaginea Otiliei se amesteca și fugea, se trezea speriat și o aducea înapoi. Începuse să nu mai poată visa altceva și căpătase adevărate insomnii
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ai noștri, dar de fapt se reprezintă doar pe ei și interesele lor meschine. Am tot glumit 25 de ani pe seama plimbărilor celor 2 (doi - numai doi - Însoțiți de suita corespunzătoare, bineînțeles). Am tot glumit și am zâmbit Îngăduitori sau enervați câteodată; dar am văzut și am simțit de fiecare dată, după o astfel de plimbare, că ceva merge mai bine. Așa a fost. Dar nu mai este așa. De fiecare dată când pleacă unii cu probleme de țară, auzim că
Când îngerii votează demonii sau România răstingnită by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Administrative/1182_a_1887]
-
decât gestul cel mai firesc, care arată cât de aproape ne simțim unii de ceilalți. Cu toții ținem la dumneata enorm... Un zgomot bine știut - pocnetul mic al plăcuțelor de fildeș -, doamna Mironescu își face vânt cu evantaiul, din ce în ce mai repede, vădit enervată. Oare această deranjantă situație va mai lua sfârșit niciodată ? Neplăcute și vulgare lucruri i-a fost dat să îndure ! Și tot atât de neplăcut este și că pielea ei fără încetare transpiră. Deși se lasă seara, broboane mici de transpirație tot îi
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
el ? Chiar știi ce ai răspunde în caz că ți-ar propune - dar ce ar putea el propune ? Poate doar să fugiți în lume ! Să schimbi la întâmplare un rău cu un mai rău nu-ți stă în fire, și tot mai enervată îți miști mâna cu evantaiul. Ar fi mai exact dacă ai spune că numai curiozitatea te ține : a vedea ce este el în stare să facă pentru tine. Abia apoi ai judeca pozitiv și ai vedea dacă bietul Titi e
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ca și la mine, am dedus, adică scutire temporară de front. Unii își tot argumentau cazul, confuz și detaliat, alții vorbeau prin gesturi și tot priveau temători împrejur, știind că mișună spioni de toate felurile printre noi. Eu, tot mai enervat, scoteam ceasul din buzunarele vestei, numărând minutele cât stătea fiecare înăuntru și încercând a stabili un mic calcul : inutilă încercare însă. în plus, nenumărate persoane intraseră dezinvolte sau conduse de câte un funcționar (așa cum fusesem și eu sfătuit să fac
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
birou, udă hîrtiile și registrele cu un lichid roșu sinistru... și o, nu, te rog, Doamne, nu... Îl Împroașcă pe Doug Hamilton direct pe cămașă. — Fuck ! țip, cu respirația Întretăiată. Îmi cer mii de scuze... — Iisuse Hristoase! izbucnește Doug Hamilton enervat, ridicîndu-se și scoțînd repede din buzunar o batistă. Ai idee, pătează ? — Ăă... Înhaț cutia de suc neajutorată. Nu știu. Mă duc s-aduc o cîrpă, spune celălalt tip și sare În picioare. Ușa se Închide În urma lui și se așterne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
larg pe față. El este Kenny Davey, unul dintre designerii noștri. Kenny, trebuia să fii aici de zece minute. Mă rog, te iert ! Îl Împinge pe Kenny, total nedezmeticit, Într-unul dintre lifturi după care ridică ochii și ne ușuie enervat. — Hai, zice Katie, hai să mergem. Și, făcînd eforturi să nu izbucnim Într-un rîs nebun, ne grăbim tustrele pe scări. Atmosfera din departamentul de marketing Îmi amintește un pic de petrecerile pe care le dădeam În dormitorul meu, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
ai fi făcut la fel În locul meu. Toată lumea țipa și se ruga, avionul se zgîlțîia din toate Încheieturile... — Așa că i-ai dezvăluit șefului tău toate secretele ! Tu nu-nțelegi că atunci În avion nu știam că e șeful meu ? țip enervată. Era doar un străin. Pe care nu aveam să-l mai văd niciodată ! Mai durează ceva timp pînă cînd Lissy percutează. — Știi, ceva de genul ăsta i s-a Întîmplat și verișoarei mele, spune În cele din urmă. S-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
vreau decît fructe. Poate că nu vreau nimic. Habar n-are nimic despre mine. Absolut nimic. Nu mai intră nimic, spun și-mi trag scaunul. — Emma, te cunosc. De fapt, Îți dorești foarte tare... — Ba nu mă cunoști deloc ! strig enervată, Înainte de a mă putea opri. Jack, da, poate că știi cîteva lucruri absolut aleatorii despre mine. Dar asta nu Înseamnă că mă cunoști ! — Poftim ? Jack se holbează la mine. Dacă mă cunoșteai, spun cu glas tremurător, ți-ai fi dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
cumva ai uitat, noi sîntem cei care te-am Împrumutat să-ți faci firmă. Dacă n-ar fi fost familia asta, n-ai fi avut nici o firmă. — N-a fost chiar așa, spune Kerry, săgetîndu-l pe Nev cu o privire enervată. Mi-e teamă că la mijloc a fost... o neînțelegere. O confuzie ! Își aranjează părul, și-mi surîde iar. Evident că aș fi extrem de Încîntată să te ajut În carieră, Ems. Trebuia să-mi fi spus ! Sună-mă la birou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
bate nebunește. Nu prea știu ce ar trebui să fac. Nu doriți să cumpărați niște iarbă-neagră, aducătoare de noroc ? O femeie În bluză de trening roz Îmi bagă brusc În față o legătură acoperită cu folie de aluminiu, și scutur enervată din cap. Niște iarbă-neagră norocoasă, domnule ? — Dați-mi tot coșul, spune Jack. Cred că am mare nevoie de el. Caută În portofel, Îi dă femeii două bancnote de 50 de lire și Îi ia coșul. Toate astea, fără să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Ne-am gîndit să mergem În cămăruța aia de acolo. Pornește spre un birou mic și pustiu, aflat la ieșirea din foaier. — Nu ! spun, apucînd-o de braț. Jemima, trebuie să pleci. Acum. Pleacă ! — Ba nu plec nicăieri ! Jemima Își trage enervată brațul și dă ochii peste cap În direcția lui Mick, care tocmai Închide ușa biroului În urma mea. Ți-am spus că-i cam nevricoasă. — Mick Collins, spune Mick, punîndu-mi o carte de vizită În mînă. Încîntat să te cunosc, Emma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
sărat. De cartofi nici nu vrea să se mai atingă. Abia acum, Mihai înțelege că a intrat în perioada critică mîncarea făcută de Ana s-a terminat, iar altceva, care să placă copiilor, nu are. Seara îi găsește pe toți enervați și obosiți. Zorii zilei de duminică sînt destinați colii albe. Un timp, la începutul nopții, pe cînd Cristina adormea în acordurile părții întîi din Simfonia spaniolă de Lalo, Mihai a continuat să-l citească pe Aristotel. Apoi s-a înfuriat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
așază pe una din băncile catedralei, în care a intrat prin ușa cu arcadă asimetrică -, și privește în gol. Tocurile unor femei venite în grup să viziteze fac să răsune strident interiorul. Șușoteala lor creează impresia unei conspirații împotriva liniștii. Enervat, Mihai se ridică și iese. E încă după-amiază, iar soarele se strecoară printre clădiri ca o ultimă rămășiță a toamnei încheiate de curînd. Dacă s-ar grăbi, ar putea prinde avionul spre București. Dar nu vrea. Pornește aiurea pe străzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]