948 matches
-
alții, responsabilitatea individuală, dragă adepților oricărei ordini colective... Un asemenea capriciu al atomilor inaugurează un antidestin. Din clipa în care niște atomi se întâlnesc, lumea se constituie. în dezordine, în haos, desigur, dar formele adecvate persistă, dăinuie. Astfel încât, în urma acestei epifanii a materiei, lumea efectuează niște variațiuni: trăsnetul, tunetul și vulcanii, germinația, reproducerea și pasiunea, foamea, setea și libidoul, sufletul, trupul și spiritul, limbajul, cuvântul și poemul, sănătatea, boala, moartea. Să nu trecem pe lângă ceea ce doar o privire pătrunzătoare ne dezvăluie
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
și vin, împărțindu-și realul într-o logică oarbă și implacabilă. Lucrețiu vorbește despre amanți, desigur, despre dorință și plăcere, evident, abordează chestiunea voluptății, a bucuriei, da, poemul său povestește genealogiile, facerea lumii, progresul omenirii, bineînțeles, citim în el condițiile epifaniei norilor sau a fulgerelor, a vorbirii sau a muzicii, clinamenul dovedește vitalitatea, libertatea chiar în sânul necesității, incontestabil; dar el vorbește și despre mizerii, durere și suferințe, despre epidemii, războaie și nemernicia oamenilor sau despre crimele politice, sacrificiile religioase și
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
anatomii și a tuturor determinismelor posibile și imaginabile, individul dispune de o singură soluție: să consimtă la ceea ce-l face să fie ceea ce este. Libertatea lui se rezumă la a voi ceea ce se întâmplă sau chiar la a îndrăgi orice epifanie, oricare i-ar fi formula. Epicur, șubred, pipernicit, firav de constituție, teoretizează un hedonism ascetic; Lucrețiu, despre care se crede că avea o sănătate mai robustă, legitimează teoretic un alt raport cu dorințele și cu plăcerile. Pus în fața pasiunii amoroase
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
CONSTELAȚIA HEDONISTĂ 0: nașterea presupusului Isus 1-18 Ovidiu, Arta de a iubi Sec I după I.H.: Simon Magicianul Pe la 120: Diogene din Oenanda și zidul său de piatră. Gnosticii licențioși din secolul al II-lea: Vasilide, Valentin, Carpocrat, Marcu, Cerinthe, Epifanie, Nicolae, Prodicos. Barbelognostici, fetofagi, spermatofagi, naaseeni, ofiți Carpocrat despre justiție 203: Diogene Laerțiu, Viețile, opiniile și doctrinele filosofilor iluștri Celsius, Contra creștinilor 448: Porfir, Contra creștinilor îmanuscris distrus de Teodosie al II-lea) Sec. al VIII-lea: Comunități eușite îgnostice
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Platon, Marele sistem al lumii, Democrit, Maxime capitale, Epicur, Meditații metafizice, Descartes, Metafizica, Aristotel, Despre misterele lui Iamblikos, Ficino, Despre morala lui Epicur, Saint-Evremond Despre natura lucrurilor, Lucrețiu, Despre cele nouă stânci spirituale, Walter din Olanda, Olimpica, Descartes, Panarion, Sfântul Epifanie, Phaidon, Platon, Philosophumena, Sfântul Ipolit, Despre plăcere, Ficino, Despre plăcere, Valla, Despre plăcere, Antistene, Despre plăceri, Saint-Evremond, Plângerea doamnelor, Marie de Gournay, Politica, Aristotel, Despre predestinare, Scot Erigene, Predici, Ioan Teutonicul, Principiile filosofiei, Descartes, Principele, Machiavelli, Promenada domnului de Montaigne
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
platonism, pneumatic, și procreație, psihic, și răul, recunoașterea între membri, o religie, și trup, și sexualitate Filosofi gnostici licențioși CARPOCRAT discreditat, și femeile, și iubirea, și mântuirea, platonician, și sexualitatea, și trupul, CERINTHE și lumea de dincolo, și mântuirea terestră, EPIFANIE și dorința, și femeile, și proprietatea, și sexualitatea MARCU și femeile, și magia, și sexualitatea, NICOLAE diacon, și sexualitatea, SIMON MAGICIANUL discreditat, și femeile, și Elena, și grația, și idealul hedonist, moartea sa, și morala, și Pavel, și Petru, și
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
dincolo, infern, paradis, ceresc, terestru, magie, mântuire, creștină, pentru gnostici, prin sărăcie, Spiritul Liber, terestră, minuni, panteism, Sfântul Pavel, păcat abolit, indulgențe, de moarte, originar păgânism, Părinții Bisericii, sfântul Augustin, bibliografie, sfântul Ciprian, Clement din Alexandria, difuzarea scrierilor lor sfântul Epifanie, Evagrie, Ponticul, Grigorie din Nazians Grigore din Nysa sfântul Ioan Gură de Aur, sfântul Ipolit, sfântul Irineu, sfântul Iustin, Origene, platonicieni și stoici, salvatori de texte, Tertulian, penitență, și plăcere, și rugăciune, taine, teism, Toma d’Aquino, zei -Venus SPIRITUL
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
ai acestui nume ? (Eugène Labiche, Le baron de Fourchevif, scena III) 1. 2. Ce idee ciudată am avut în seara aceea s-o aleg regină pe domnișoara Perle! În fiecare an mă duc la vechiul meu prieten Chantal să sărbătorim epifania. Tata, care a fost foarte legat de el, mă ducea acolo când eram copil. Eu am continuat acest obicei și-l voi continua, fără îndoială, cât voi mai trăi, cât timp va mai fi un Chantal pe lumea [asta]. Familia
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
-l cu o calitate nouă, paradoxală (această reversibilitate este demonstrată cu consecvență de Eliade în proza sa). Sacrul se poate ,,camufla" și se poate arăta imprevizibil. El poate să dispară și să se refugieze în aparențe, să ia forma unor ,,epifanii surprinzătoare". Exemplele sunt multiple în proza lui Eliade, majoritatea demonstrând că între cele două planuri există o permanentă continuitate și interferență. În sfera profanului putem identifica semne și semnificații sacre și invers, în sfera sacrului, semne și semnificații profane. De
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
condamnă scrierile lui Origen și pe cititorii lor. Expulzați din Egipt, cei patru Lungani Își găsesc un adăpost vremelnic la Constantinopol, pe lîngă Ioan Chrysostomul, altă victimă a intrigilor. CÎt despre Evagrie, murise Între timp, tocmai cu puțin Înainte de Bobotează („Epifania”...) anului 399. Protagonistul intelectual al bătăliei Împotriva adepților lui Origen este necruțătorul și nestatornicul Ieronim, stabilit din 386 la Bethleem, Într-o mănăstire Întemeiată de Paula. Origenist convins la Început, Ieronim trecuse de partea lui Epifaniu În 393, rupînd relațiile
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
spunem, maniheismul nu e decît În foarte mică măsură pesimist. Teoria dublei naturi a omenirii și a Cosmosului poate duce la atitudini variate, printre care și cea, perfect optimistă, potrivit căreia lumea Însăși se revelează În fiecare zi ca o epifanie a Împărăției de Lumină. „CÎnd am ajuns să-1 cunoaștem pe adevăratul Dumnezeu și Legea neîntinată” - se spune În textul uigur Xuastvanift -, „atunci am cunoscut cele Două Rădăcini și cele Trei Momente”104. Cele Trei Momente - anterior, mediu și posterior - se
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
care se află răstignit Isus112. Pe lîngă aceste două ipostaze, deopotrivă cosmice și soteriologice, Isus mai este și marele profet care Îl precedă pe Mani, după cum Îl va preceda și pe Mohamed, o apariție istorică a entității transcendente a cărei epifanie luminoasă este Luna. Mani este un docet din genul fantaziast, adică susține irealitatea cărnii lui Isus113. Contrar lui Marcion, el nega orice realitate pătimirii și morții MÎntuitorului: Vrăjmașul care spera că 1-a răstignit pe MÎntuitor, pe Tatăl celor Drepți
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
mai ales, din experiența imediată a lumii, care este departe de a fi traumatică, În ciuda numeroaselor interdicții și abțineri. Maniheanul nu cultivă acea lipsă de respect dovedită de unii dintre gnostici În fața creației. Există o parte a naturii care reprezintă epifania Luminii și care constituie pentru manihean un mister, obiectul unei nesfîrșite uimiri. Această conștiință maniheistă a miracolului naturii se află descrisă admirabil Într-un text pahlavi: „Cei Înțelepți și cei drepți sînt În stare să recunoască bunătatea curată, nesfîrșită În
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
îi promite o răsplată. Pedeapsa pretendenților este aceea care îi așteaptă pe cei care nu acordă ospitalitate zeilor. Iar fiul său, Telemah, este primul care îl ia pe Ulise drept un zeu când acesta i se dezvăluie sub forma unei epifanii și el își ferește privirea... Această situație teoxenică bine cunoscută își are importanța ei, fiindcă Ulise nu este doar un erou vindicativ care răzbună un afront personal, el este acela care exercită justiția și restaurarea instituțiilor fundamentale ale societății civilizate
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
dat naștere primului cuplu uman. Ospitalierul este tatăl și mama omenirii, ei sunt cei care au scăpat de potopul universal și care au fost, după cum reamintește și Rene Schérer161, într-o altă perspectivă, factori de hominizare. Arborele, ca loc de epifanie, ca simbol al legăturii între pământ și cer, continuă să celebreze templul ospitalității. Hawthorne, în transcrierea sa minunată a mitului bătrânilor Filemon și Baucis în a sa A Wonder Book, sub titlul "The miraculous pitcher", evocă poetic umbra ospitalieră a
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
o răsplată 176. Pedeapsa pretendenților este cea pe care o riscă cei care nu acordă ospitalitate zeilor. Dar și fiul său, Telemah, este primul care îl ia pe Ulise drept un zeu când acesta se dezvăluie fiului sub forma unei epifanii. După șederea în Feacia care îi oferă imaginea unei societăți ideale, el visează să stabilească o asemenea armonie în Itaca cu Penelopa. Itaca ar putea fi atunci imaginea însăși a unei idile utopice, dar totuși frântă de timp. Fiindcă, dacă
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
părinții săi descriu soției acestuia "niște semne anume pe care Iulian le avea pe trup" pentru a dovedi că el este cu adevărat fiul lor414. "Nu e de mirare atunci că scrisul imprimat în carne își găsește apoteoza sau chiar epifania în figura dramatică a leprosului" scrie Shoshana Felman care adaugă cu o rară perspicacitate: "Pentru prima dată Iulian se iartă și se acceptă: el se iartă pentru pielea pătată sau tarată, se iartă pentru că este marcat de propria lui alteritate
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
ia pe Ulise drept un zeu. Atena l-a transformat de altfel în mod supranatural în așa fel încât el să fie mai frumos și mai tânăr. (16.178-179), trad. p. 49 II. Întâlnirea este mai curând o scenă de epifanie decât de recunoaștere. Pretendenții se gândesc chiar că cerșetorul e de fapt un zeu (17.485-487), trad. p. 69 II: "Te pomenești că-i vreun zeu, că zeii adesea, sub fel de fel de înfățișări, colindă pribegi orașele ca să cunoască
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
pe fereastră extenuat de spectacol,/ zilnic de-o mie și una de ori.// - imaginează-ți; Melcul din cochilie cu intuiția/ mereu corectă a zodiei, întră și iese/ sau hieroglifa surâzătoare, pentru o clipă, a fulgerului/ pe care acum o citești”(Epifanii). Poemele din Elegie în grădină (1987) aduc o nouă diversificare a temelor, cumva în spiritul timpului, incluzând și numeroase reflecții despre text: „Nici nu îmi apropii bine mâna de suprafața/ stupefiată, albă a hârtiei/ pe care să așez ca în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286677_a_288006]
-
Esența vizibilului nu mai este invizibilul, ci un sistem de linii și puncte. Ca și cum analiza experimentală a celor trei dimensiuni s-ar opera în detrimentul spiritualității, ca și cum ce se câștiga ca spațiu de joc se pierdea ca valoare de revelație. Sfârșitul epifaniilor, începutul trompe-l'œil-ului. Spectatorul central nu mai este un potențial posedat, ci posesorul efectiv al operei, stăpânul numerelor și al mașinilor. Colecționarul privat al minunățiilor naturii. Tabloul umanizează, dar totodată privatizează. Domnia individualității creatoare va fi mai elitistă și
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
Fiind Viața, Dumnezeu făcea să nu mai fie nevoie de zugrăvirea celor vii, obligând astfel ansamblul lumii vizibile la o absență primordială și pietrificată. Nu ne îndoim că, pentru un credincios, este profan și obscen să pui în paralel o epifanie și un telejurnal. Creștinii nu-și îngăduie să considere slujba televizată drept o slujbă adevărată, căci taina euharistiei nu se săvârșește prin ecran (și credința occidentală se trăiește tot în comunitate). Un duhovnic nu poate da iertare prin telefon, nici
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
nu se produce izolat, în care se stabilesc relații secrete între lucruri și fenomene, totul face parte dintr-un plan în care se repetă, ca în orice cosmogonie, actul dintâi al numirii. În acest univers în care au loc hierofanii, epifanii, kratofanii, întâmplări sacre, care se bazează pe analogii, corespondențe simbolice și pe repetiții ritualice, pe sacru saturat de ființă, care devine coerent doar prin trimitere la modelul sacru, totul, până și gestul cel mai obișnuit, trimite la un act spiritual
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
o nouă dimensiune existențială. Așadar, regăsește un mod de a fi autentic și major, care îl apără de nihilismul istoricist fără să-l scoată totuși din "Istorie". S-ar putea, chiar, ca Istoria să-și reveleze adevăratul ei sens: de epifanie a unei condiții umane "glorioase""). Eliade vedea lumea grea, încărcată de semne, cifru al altei realități transcendentale; căutarea acestor semne nu înseamnă evadarea din Istorie, ci faptul că Istoria nu poate satisface singură toate dimensiunile existenței; problema raporturilor între natural
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
orice nivel al experienței umane: "de orice ar putea scăpa omul, în afară de intuițiile lui arhetipale create în clipa când a luat cunoștință de poziția lui în Cosmos"6. Personajul eliadesc este fie inițiatul care are acces la realități sacre și epifanii, fie relegat din timpul sacru (unde poate ajunge adesea printr-o întâmplare) în Istoria care-l ține captiv. Identitatea lui mitică sau profană trimite la reeditarea opoziției semnificație /vs/ lipsă de sens, a dialecticii/relației sacru/profan ("prin simplul fapt
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
care a fost inițial om, iar după păcatul originar s-a transformat în șarpe, pierzându-și aripile; transformarea sa în balaur aduce după sine redobândirea aripilor. Paratextul are rolul de a limita semnificațiile simbolului: șarpele ca simbol al coincidenței contrariilor (epifanie lunară și solară, demon și zeu), căutarea perechii și refacerea androginului 173. Andronic este "epifania unei ființe eterne"174 ("eu simt că am trăit aici încontinuu, de la începuturile mânăstirii"), care își caută perechea, pe Arghira, "frumoasa din lapte, adevărata fată
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]