1,345 matches
-
cancelar și de Notaio del danno dato. d Adesea secretarii lui Lorenzo nu înregistrau în mod precis funcțiile. Schimbul bogat de scrisori care a avut loc între Lorenzo Magnificul și comunitățile dominionului sunt reprezentative pentru o practică crescândă a schimbului epistolar cu florentini eminenți, schimb care cu mici variații de la oraș la oraș devenise o practică curentă a tuturor comunelor dominionului între ultimii ani ai deceniului 1430 și deceniul anilor 146023. Fluxul crescut de scrisori adresat familiei de' Medici pe termen
by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
viața” și „opera” la care recurg istoriile literare, adesea nefuncțională, devine de-a dreptul inutilă pentru o bună parte a vieții lui Augustin, care ne-a lăsat o autobiografie, poate opera cea mai cunoscută a vechii literaturi creștine, iar prin intermediul epistolarului și al prefețelor la diversele sale scrieri ne permite să-l urmăm pas cu pas datorită neobișnuitei abundențe de date biografice. Dacă în general autobiografiile trebuie examinate cu precauție în privința reconstrucției obiective a faptelor, cu atît mai precauți trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a trăit: mediul îngust și închis din Thagaste, școala prea puțin folositoare, risipirea în viața libertină la Cartagina. Mulți prieteni de altădată, atît vii, cît și morți, sînt amintiți și foarte prezenți. Augustin a prețuit mult prietenia, așa cum confirmă și epistolarul său, bogat în personalități de toate genurile. Narațiunea urmează etapele vieții omenești, dar e greu de stabilit dacă fiecăreia dintre ele îi corespunde un grup de cărți, așa cum cred unii (cîte trei cărți pentru copilărie, tinerețe și maturitate: partea autobiografică
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Augustin devine tot mai faimos și mai important. O dovedește și rostirea unui mare număr de Predici: cele cu adevărat autentice sînt peste cinci sute, unele cu conținut exegetic, altele mai ales pe teme morale; o dovedește și bogatul său Epistolar, compus din 279 de scrisori, din care 54 provin de la corespondenții săi (printre ei, Paulinus de Nola și Ieronim, dar și personaje influente din Africa romană). Augustin le scrie oamenilor politici și funcționarilor statului, dar compune și lungi scrisori cu
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ani de viață ai lui Augustin. Subiectele sînt foarte variate și chiar cu caracter practic; interesantă este și atitudinea ostilă pe care o adoptă Augustin față de priscilienii din Spania. Descoperirea acestor scrisori, pînă acum necunoscute, se explică prin faptul că epistolarul lui Augustin circula în Evul Mediu în culegeri antologice, cum probabil se întîmpla și cu predicile. într-adevăr, și corpus-ul predicilor autentice ale lui Augustin, care fusese alcătuit de benedictinii din congregația San Mauro prin combinarea unor culegeri precedente
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în mănăstirile din Marsilia și Lerin). în 428, Augustin a trebuit să răspundă prin scrierea Despre predestinarea sfinților (De praedestinatione sanctorum) lui Prosper și Ilarie, doi laici din Gallia meridională, care îi trimiseseră două scrisori (nr. 225 și 226 din epistolarul lui Augustin) unde criticau, împreună cu alții, operele trimise călugărilor din Adrumeto. Tot lui Prosper și Ilarie Augustin le trimite, un an mai tîrziu, o a doua carte, intitulată Despre darul perseverenței (De dono perseverantiae), în care explică faptul că și
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
răspîndit în Africa creștină din secolele V-VI. Quodvultdeus, născut probabil la Cartagina prin 380-390, apoi diacon al Bisericii cartagineze, intră în contact cu Augustin. Ne-au rămas două scrisori trimise de Quodvultdeus lui Augustin în 428-429 și păstrate în epistolarul acestuia: în prima (nr. 221) el îl îndeamnă pe vestitul episcop să alcătuiască un mic compendiu al ereziilor, care să le fie de folos atît învățaților, cît și ignoranților, astfel încît toți să poată urma dreapta credință și să evite
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
PL 51; SChr 101-102, 1964 (R. Braun); CChr.Lat 60, 1976 (R. Braun); CTP 82, 1989 (A.V. Nazzaro). 4. Tyron Prosper Prosper și Ilarie l-au informat pe Augustin în 428-429 prin două scrisori (nr. 225 și 226 din epistolarul lui Augustin) despre reținerea cu care era întîmpinată doctrina harului și a predestinării în Gallia meridională; lor le-a dedicat Augustin Predestinarea sfinților și Darul perseverenței. Ilarie nu e cunoscut ulterior decît ca prieten al lui Augustin, iar pe atunci
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de Cimiez (Cemenelum), lîngă Marsilia, mort în jurul anului 460; Valerian a fost confundat cu un anume Valeriu, care fusese monah la Lerin și a devenit apoi episcop de Nisa. Despre Valerian știm foarte puține lucruri, din actele sinodale și din epistolarul papei Leon. S-au păstrat douăzeci de omilii cu conținut ascetic și o Epistolă către călugări privitoare la virtuțile și întocmirea doctrinei apostolice. Și el pare să fi fost adeptul unor doctrine semipelagiene, pe care le-a expus cu limpezime
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
di scritti, ed. îngrijită de M.G. Bianco, P. Janni, A. Nestori, Viella, Roma, 1989). Printre prietenii lui Faustus se numără și Ruricius de Limoges, căruia Faustus i-a trimis cîteva scrisori; activitatea literară a lui Ruricius se limitează la un epistolar destul de bogat, în două cărți, prima formată din optsprezece și a doua din șaizeci și patru de epistole. Aceste scrisori nu prezintă mare interes; Ruricius nu era înzestrat pentru speculația teologică; cele mai multe scrisori au fost trimise unor episcopi prieteni și
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
aducă atingere seriozității omului Bisericii [clericus]”). De aceea, n-a mai cultivat-o începînd cu 470-471, ci s-a dedicat epistolografiei în proză, constituită din nouă cărți de epistole, scrise între 469 și 492. Așa cum se întîmplă de obicei cu epistolarele din epoca imperială, de la Pliniu cel Tînăr pînă la Symmachus, conținutul acestor scrisori este foarte variat: sînt scrisori de recomandare, de afaceri, de felicitare; sîntem deci departe de marile epistolare creștine datorate lui Ciprian, Ambrozie sau Ieronim. Ultimele par mai
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
între 469 și 492. Așa cum se întîmplă de obicei cu epistolarele din epoca imperială, de la Pliniu cel Tînăr pînă la Symmachus, conținutul acestor scrisori este foarte variat: sînt scrisori de recomandare, de afaceri, de felicitare; sîntem deci departe de marile epistolare creștine datorate lui Ciprian, Ambrozie sau Ieronim. Ultimele par mai animate de un suflu creștin: cele douăsprezece scrisori din cartea a șasea sînt adresate unor episcopi și în ele sînt dezbătute sporadic chestiuni cu caracter spiritual; în schimb, lipsesc cu
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și ne dă informații despre activitatea sa literară: ne spune că ar dori să compună imnuri în cinstea martirilor, între care episcopul și martirul Saturnin din Toulouse, dar acest proiect n-a fost dus la bun sfîrșit. Totuși, și în Epistolar poezia este oarecum prezentă, deoarece Sidonius inserează în scrisorile sale și scurte compoziții în versuri (de exemplu atunci cînd - IV, 18 - compune o epigramă în cinstea Sfîntului Martin, la cererea lui Perpetuus, episcop de Tours: aceasta trimite la cultul Sfîntului
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
compoziții în versuri (de exemplu atunci cînd - IV, 18 - compune o epigramă în cinstea Sfîntului Martin, la cererea lui Perpetuus, episcop de Tours: aceasta trimite la cultul Sfîntului Martin și la poezia lui Paulinus din Périgueux). Deși sărac în conținut, Epistolarul lui Sidonius este bogat în date istorice care pot servi la cunoașterea Galiei din acea vreme, și mai puțin a dezbaterilor ori a problemelor arzătoare ale momentului. Sidonius a aparținut aristocrației galice și a încercat, atît cît a putut, să
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
hunilor lui Attila în Italia, și, dacă n-a putut să împiedice distrugerea Romei de către vandali în 455, a procedat astfel încît Biserica, așa cum se întîmplase în alte vremuri tulburi, să înlocuiască autoritatea civilă. Leon a murit în 461. a) Epistolarul Această politică energică își găsește expresia și în numeroase scrisori care alcătuiesc cel mai bogat Epistolar papal din toate cele compuse pînă atunci (sînt în total 173 de epistole, din care 143 scrise chiar de papă, iar celelalte de corespondenții
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în 455, a procedat astfel încît Biserica, așa cum se întîmplase în alte vremuri tulburi, să înlocuiască autoritatea civilă. Leon a murit în 461. a) Epistolarul Această politică energică își găsește expresia și în numeroase scrisori care alcătuiesc cel mai bogat Epistolar papal din toate cele compuse pînă atunci (sînt în total 173 de epistole, din care 143 scrise chiar de papă, iar celelalte de corespondenții săi, între 442 și 460). Epistolele cele mai vechi se ocupă mai ales de ereziile priscilianistă
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
bis, 19642 (intr. D.J. Leclercq; traduction et notes D.R. Dolle); 49 bis, 19692 (D.R. Dolle); 200, 1973 (A. Dolle); Omilie. Lettere di San Leone Magno, ediție îngrijită de T. Mariucci, UTET, Torino, 1969; CTP 109, 1993 (Lettere dogmatiche: G. Trettel). Epistolarul lui Leon cel Mare este, așa cum am arătat, cea mai însemnată mostră de proză folosită în documentele oficiale întocmite în cancelaria episcopiei din Roma; firește, și alți papi au trimis epistole dogmatice, însă activitatea lor privește mai mult istoria Bisericii
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
lui Faustus din Riez, în șapte cărți (Contra Faustum Reiensem libri septem) trebuie să fi fost foarte însemnată, în special din cauza nivelului intelectual al personajului cu care Fulgențiu intra în polemică; din nefericire, aceasta s-a pierdut în întregime. c) Epistolarul Ca mulți alți scriitori care urmăreau o mai mare răspîndire a propriei producții polemice și teologice, și Fulgențiu ne-a lăsat un epistolar: acesta nu e foarte întins și datează din perioada celui de-al doilea exil al său în
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
al personajului cu care Fulgențiu intra în polemică; din nefericire, aceasta s-a pierdut în întregime. c) Epistolarul Ca mulți alți scriitori care urmăreau o mai mare răspîndire a propriei producții polemice și teologice, și Fulgențiu ne-a lăsat un epistolar: acesta nu e foarte întins și datează din perioada celui de-al doilea exil al său în Sardinia. în total sînt nouăsprezece scrisori, din care cinci nu sînt compuse de Fulgențiu, ci i-au fost trimise de corespondenții săi. Conținutul
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
acest motiv, distincțiile de care ne servim aici pentru a face puțină ordine în extrem de bogata sa producție au mai mult o valoare practică și nu respectă un criteriu literar riguros. a) Opere în proză Amintim înainte de toate bogatul său epistolar: e compus din 297 de epistole, cele mai multe scrise în perioada milaneză, înainte de a fi numit episcop de Pavia, și adresate unor personaje de vază din cercurile de la Roma, cu care, evident, avea strînse legături. Printre acestea se numără patricianul Symmachus
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
grupate în nouă cărți, însă nu de către autorul lor și nici în vremea sa, ci de către primul editor al lui Ennodius, un iezuit din secolul al XVII-lea, J. Sirmondi. Subiectele sînt variate, însă importanța lor e scăzută; și totuși, epistolarul său, pentru care Ennodius a folosit ca reper scrisorile unui literat faimos din Antichitatea tîrzie, Quintus Aurelius Symmachus, senatorul cu care a polemizat Ambrozie (cf. vol. II, t. 1, p. 298), a fost considerat ulterior un model pentru acest gen
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
occidentale a fost și evanghelizarea Angliei, inițiată de el. a) Administrarea Bisericii Energica și neprețuita activitate a papei, exercitată în nenumărate moduri, nu numai în plan politic, ci și în viața Bisericii, este reflectată într-un bogat și foarte interesant Epistolar (Registrum epistolarum), un document de o importanță majoră pentru istoria acelor vremuri: sînt 854 de scrisori împărțite în paisprezece cărți; pe lîngă cele ale lui Grigorie, au fost adunate și unele epistole ale predecesorului său, papa Pelagius al II-lea
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
convertească la catolicism pe urmașul la tron, Sigismund, menținînd tot timpul strînse raporturi cu papa. A condus un sinod local organizat în Gallia care, în 517, a consfințit convertirea burgunzilor. A murit la puțin timp după aceea, în 518. a) Epistolarul Așa cum era obiceiul în epoca precedentă, Avitus s-a dedicat genului epistolar și a scris 86 de scrisori pe care le-a trimis unor personaje ilustre din Gallia, principalilor nobili franci și chiar regelui Clovis, care chiar în acea perioadă
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
raporturi cu papa. A condus un sinod local organizat în Gallia care, în 517, a consfințit convertirea burgunzilor. A murit la puțin timp după aceea, în 518. a) Epistolarul Așa cum era obiceiul în epoca precedentă, Avitus s-a dedicat genului epistolar și a scris 86 de scrisori pe care le-a trimis unor personaje ilustre din Gallia, principalilor nobili franci și chiar regelui Clovis, care chiar în acea perioadă, se converteau la catolicism; de asemenea, le-a scris unor senatori romani
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
îi sînt adresate împăratului din Orient, Anastasius I, sau regelui francilor, Clovis, ori senatorilor din Roma cu ocazia alegerii, în 501, a papei Symmachus, căruia Avitus îi acordă sprijinul său (cf. poziția lui Ennodius în această problemă, p. 000). Stilul epistolar al lui Avitus este declamator, căutat și prețios, asemănător cu cel al omiliilor sale, dintre care trei ne-au parvenit în totalitate, iar din celelalte (erau în total 34) numai fragmente. b) Poemele Mai cunoscută este opera sa poetică: în
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]