1,413 matches
-
graiul indienilor Navajo, care se găsește și în sanscrită și care se referă la opoziția finitului. Așa apreciem la noi în Bronx forțele care ne condiționează. Dragostea este singurul răspuns pentru moha, a fi infinit. Adică toate formele de dragoste, eros, agape, libido, philia și extazul. Ele sunt întotdeauna aceleași, însă uneori domină o însușire, iar alteori domină alta. Uite, mă bucur că am avut ocazia să ne întâlnim din nou. După câte se pare, ai devenit un băiat mai serios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
motivul filozofiei lui. Dacă exista vreo etichetă tradițională care să i se potrivească (el însuși nu-și dădea nici una) era poate aceea de stoic; și aceasta putea fi asociată cu atmosfera morală riguroasă și închistată în care-și trăise copilăria. Erosul lui era Amor Fati. Întreaga viață practicase moartea, dar niciodată și, categoric, nici acum, nu fusese interesat emoțional de moarte. Orice reculegere sufletească cvasireligioasă i s-ar fi părut un sentimentalism amăgitor. Era conștient de moarte ca de iminenta încetare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
primordiale sau Oul universului, ceea ce face din el o imagine a Verbului creator. Constată apoi naivitatea discuțiilor camarazilor săi despre posibilitățile de tranșare a adulterului într-o căsnicie și vine cu propriile argumente ce denotă o bună cunoaștere a filozofiei erosului, însă tonul vehement este necontrolat, suburban, în total dezacord cu formația-i intelectuală. În rândurile asistenței provoacă o impresie dezagreabilă: "Au tresărit toți și apoi au rămas încremeniți de nedumerire, ca și când din tavan s-ar fi desprins, și ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
l'amour al lui Sthendal, eseistul pomenește de existența a patru tipuri de iubire, între care amorul-pasiune și amorul-vanitate i se par operante pentru conflictul de idei din Suflete tari. La suprafață, textul piesei se pretează cazuisticii primei forme a erosului, însă aceasta se subțiază și cedează "presiunii din adâncime" a amorului ce intră sub incidența pasionalului. Amorul-pasiune, specific literaturii cavalerești din Evul mediu timpuriu, presupune implicarea amantului într-un ceremonial menit să îl purifice și să îl perfecționeze spiritual. Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
clus" al provensalilor și în conceptul erotic cavaleresc, femeia iubită e un simbol pentru a exprima atracția Absolutului, adică o nostalgie a dispariției, o sete de contopire, de pierdere în divinitate. Catharii nu iubeau creatura, ci principiul increat. De aceea, eros-ul lor e un dor de moarte."126 (s. n.) Cel puțin trei poezii din subsolul romanului (Cer final, Patul lui Procust și Parafă) relevă, după cum am evidențiat la începutul capitolului, desfacerea increatului în elemente ale creatului. Pentru poet însă, procesul
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
formele în care se manifestă de la Jocul ielelor și până la a doua variantă a Actului venețian din 1947, ca și raporturile complexe dintre conștiință și pasiune. Unde sfârșește rațiunea și când apare patologicul, sau dacă luciditatea exercită vreun control asupra erosului descătușat sunt întrebări care îl frământă pe Al. George: "Luciditatea care determină cuantumul pasiunii și, deci al dramei, nu înseamnă un control asupra pasiunii. Aceasta ia de multe ori forma devastatoare pentru întreaga viață interioară a celui stăpânit de ea
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
definitivă a frontului. Războiul este o dramă al cărui caracter cognitiv risipește suferințele maladive provocate de iubire, gelozie și incertitudine. E greu să nu convii, alături de Al. Paleologu, că spiritului cavaleresc îi repugnă războiul, fără a refuza lupta. Cavalerul concepe erosul în sensul filozofiei eline, ca dragoste pentru un anume tip de creație sau ideal (ce nu exclude eternul feminin), intrând astfel în contradicție cu rigiditatea și antiintelectualismul cazon. Nu-și sacrifică eroismul și caracterul combativ pe altarul zeului Marte, ci
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
și Occidentul cu o întrebare retorică: Cine nu ar dori să asculte o poveste despre dragoste și moarte?". Dragoste și moarte înseamnă Patul lui Procust, după cum această anodină Emilia e mai mult situată în sfera Tanatosului decât în cea a Erosului. Simbolul ei este al unei ape în nemișcare, ochii săi nu au nici o urmă de strălucire care să trădeze cerebralitatea, fiind comparați cu o baltă verde, stătută. Prin medierea chipului matern, apa se contopește cu însăși moartea. Complexul matern camilpetrescian
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
și în umanioare, în general, materia de predat, analizat și exersat sunt ele însele încărcate de emoție. Emoția aceasta va avea în mare măsură afinități, imediate ori indirecte, cu imperiul iubirii. Intuiesc faptul că în științe apelurile își răspândesc propriul eros, dar pe căi mai greu de urmărit."243 (s. a.) Așadar, comunicarea și comuniunea presupun o coerență a sentimentelor, dar și a refuzurilor împărtășite. Într-un mod asemănător acestui proces de "seducție" și convingere, reînnodăm firul asocierilor, voite sau accidentale, teoretice
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
fără rezerve ideea inspirată a Svetlanei Paleologu-Matta din care deducem că, pentru Eminescu, atât Maria, tânăra din Ipotești, prematur trecută dincolo, cât și Poezia se contopesc în imaginea Animei 273, am putea conchide că tanatofilia sa este, în fond, asumarea Erosului tragic, iubire fatală întru creație. Tragicul este dublat de faptul că, înainte de moarte, poetul cunoște "sminteala" specifică geniilor care au cutezat "saltul" de la inițiere la ceea ce nu poate fi în veci cunoscut: ființa (Sein), cu toate misterele sale imposibil de
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
finalul primei etape din creația eminesciană (1879, după argumentele lui Ibrăileanu), iubirea situată în cadrul feeric al naturii este angelică, având în vedere expresia lui Călinescu. Chiar pudică am completa noi. Nu este vorba aici de o reprimare a instinctului incestuos? Erosul eminescian este o amalgamare între iubire pentru Femeie și divinizarea Mamei protectoare. Comentariul lui Tudor Vianu la poezia O, mamă..., publicată în aprilie 1880, la patru ani de la moartea Ralucăi, sprijină o asemenea ipoteză. Iubita este o ipostază a unei
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
Spiritului critic...,psihologismul exclude natura.294 În ultima sa parte, afirmația pare discutabilă, dacă invocăm un sonet ca Afară-i toamnă... sau întreaga lirică bacoviană, în care natura devine factor consubstanțial al angoaselor poetului. Judicioasă rămâne observația dispariției treptate a erosului de tip idilic, în consonanță cu natura, explicația constând, credem noi, nu doar în deplina maturizare artistică a lui Eminescu, ci și despărțirii ireversibile de Mamă. Măcar descrierile de natură devin din ce în ce mai rare după 1876. însă tot după această dată
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
nou de tristețe, dinții au prins buza de jos și pe urmă am unit sprâncenele în unghi ridicat ca să nu-mi dea lacrimile."336 În pofida legăturilor mai mult ori mai puțin stricte cu o conveniență, expresivitatea ochilor etalează și blamează erosul. În sensul adausurilor hiperbatice, edificatoare pentru celelalte "trăiri", citirea progresivă prezintă relația doamna T. Fred Vasilescu din unghiul sensibilității accentuate a personajului masculin, sensibilitate nesesizată de cei mai mulți: "...Prietenii mei cred sincer că nu am inimă. .. Și citează cazuri de autentică
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
247 Camil Petrescu, Act venețian, în Teatru, vol. I, ediția citată, p. 54 248 Idem, p. 88 249 Idem, p. 97 250 Idem, p. 99 251 Idem, p. 30 252 Mitul lui Pygmalion este unul dintre "marile mituri ale Istoriei Erosului Occidental", dar poate fi reamintit încă din Metamorfozele lui Ovidiu: "Pygmalion (...)/Cu o măestrie deplină din fildeșul alb cum e neaua/ El izbuti să cioplească un trup de femeie cum Firea/N-ar fi în stare să nască; de opera
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
autor egal cu sine, a cărui poezie va urma un traseu ce nu procură surprize. Printre caracteristicile remarcate de critici se află o sensibilitate tensionată și interogativă, note de melancolie captate într-o dicțiune elegiacă.Tema dominantă la S. e erosul, corelat cu sentimentul obsesiv al solitudinii, cu durerea adesea mascată și cu revolta în fața ireversibilului, cu ideea crepusculului. Erotica revelează imposibilitatea comunicării și a comuniunii depline cu o iubită-himeră, întruchipată enigmatic (doamnă, nimfă, fecioară ). Poezia, încercare de coborâre în sine
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290011_a_291340]
-
încercare de coborâre în sine („Scriu versuri, de fapt / lungi întrebări pe care ți le pun în / răstimpuri...”), instituie nevoia de cunoaștere, privirea trece dincolo de lucruri, într-un efort de a surprinde o esență. Reflexivitatea se accentuează, moartea însoțește adesea erosul, imaginile crude, violente închipuie o iubită la ușa căreia se găsește întotdeauna un cal mort, simbol thanatic, ori a cărei siluetă enigmatică se îndepărtează acompaniată de același animal. Singur (1996) dezvăluie aceeași aspirație spre împlinirea erotică. Pasta lirică e definită
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290011_a_291340]
-
un râu, o fântână, o stea, soarele, luna, un nor, un porumbel, un miel, evocă amiaza, amurgul, dimineața, surprinse în diverse anotimpuri, cu sugestii adeseori erotice, în virtutea cărora alunecarea în parnasianism este evitată. În poemele mai ample atmosfera se schimbă. Erosul devine impetuos, viforos, sângele clocotește în trup asemenea sevelor în luturi, carnea se zvârcolește ca șerpii. Asimilată naturii, iubita e proaspătă ca ierburile, „sprintenă ca mânjii”, trupul îi este „păduri în veșnică frământare”. Persistă imagini din lumea câmpului, însă proiectate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
de civilizație. Să medităm puțin la succedaneele de edificii și de cărți pe care vedem că le proliferează în serie epoca noastră. Să le comparăm cu imaginea sumară, dar esențială, pe care o cuprindea Kenneth Clark de pe Pont des Arts. EROS ȘI POLIS Ca altădată Demostene, Cicero sau poate mai cu seamă Marc Antoniu din Julius Cesar de Shakespeare, Eugen Jebeleanu vine în forul public să ne interpeleze conștiințele. Marea lui carte de poeme cu titlul teribil: Hanibal, are ceva imperios
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
tranșă șterge obligația unei lungi asceze. Mântuirii îi trebuie așadar un timp proporțional cu determinarea subiectului. 2. Iubirile în grup filosofice. Ce anume aduce mântuirea? Iubirea. Evident, nu iubirea de aproape ca la creștini, care presupune agapă, ci iubirea grecească, eros, care nu-și ascunde nici originea nici definiția: trupul, carnea, sexualitatea practicată fără complexe, înainte de poliția catolică a lui Pavel și de cortegiul ei de succesori, prea numeroșii Părinți ai Bisericii. Credința e iubire și nimic altceva, restul nu contează
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
mai înstrăinate, poate părea o cercetare amănunțită a dinamicii subtile a unei relații erotice eșuate, victimă a incomunicării, ambiguității, reticențelor, tristeților. Erotica este una estetă și reflexivă, vitalist-eterată, îndrăzneață și intelectualistă deopotrivă. Dar, după cum s-a remarcat, discursul poetic transcende erosul, instalându-se invariabil pe tărâmul meditației filosofice. Rostirea este distinsă și energică, temperată de o detașare mai degrabă jucată, limbajul e măiestrit, textele caligrafiate cu aerul autenticității, iar rarele accente de colocvialitate nu subminează „noblețea” modernistă. Textele dezvăluie un ego
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289304_a_290633]
-
estetic, forța mitică, puntea solidă cu sursele preclasice, convingerea unității și armoniei ei cosmice, ingenuumul în forța lucrurilor și capacitatea de a înțelege”); panteismul (Dumnezeu e în lume, însă inactiv, prin contrast cu prezența păgânului Zamolxe); copilăria și satul natal, erosul, inserțiile folclorice sub forme originale etc. O paralelă stilistică Arghezi-Blaga relevă virtuozitatea „cuvântului adjectival și atributiv” la primul, „poezia substantivului” la al doilea, respectiv sentimentul detaliului versus sentimentul întregului. Celelalte două cărți, Pompiliu Constantinescu - „un Saint-Just al opiniei critice” (1981
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287841_a_289170]
-
multitudine de întrebări retorice. Repetițiile, eufemismele, hiperbolele, propozițiile nefinalizate, uneori ilogice, vocabularul limitat, tematica bazată pe problemele domestice vorbesc mult despre cultura personajului. Tot ceea ce întreprinde este exagerat, felul în care vorbește îi diminuează autoritatea.352 Există o legătură între eros și limbaj în cazul personajului feminin analizat: „atenția pe care o acordă plăcerii trupești poate fi înțeleasă ca o atenție acordată limbii și vice versa, deoarece discursul ei despre căsătorie nu este numai un comentariu asupra mariajului ca instituție, ci
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
de pudoare, eliberare de tabu uri. Propriul trup se convertește într-un text pe marginea căruia femeia glosează. Organul sexual feminin devine, metonimic, o imagine a corpului femeii, generatorul sau sursa autorității experienței feminine.354 „Limbajul este un mediu al erosului pentru ea, iar plăcerea pe care nu o mai găsește în activitatea sexuală, o reîntâlnește în limbaj, substitutul ei. Târgoveața participă la o erotizare a literelor” 355 , găsește o satisfacție nebănuită în acest joc de cuvinte licențioase. „Mai mult chiar
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
va avea comedia Bujoreștii. Acțiunea e restrânsă la împrejurările în care un ins dominat de instincte își împușcă, din greșeală, fratele. În schimb, spectacolul Teatrului Național din București cu piesa Comedia inimii va fi fluierat. Aici tema e pendularea între erosul carnal și cel sufletesc, temă tratată mai mult retoric decât teatral. Doar sub beneficiu de inventar poate fi înregistrată producția dramaturgului după întâiul război mondial. Nevestele domnului Pleșu reia parțial, în alt fel, tema din Bujoreștii, transformând un grefier nu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290163_a_291492]
-
133 4.1.2. "Metaforele obsedante" ale irealității imediate 147 4.2. Inimi cicatrizate sau discurs despre suferința i mpusă de boală 155 4.2.1. Personajul blecherian sau ipostaza de a-fi-întru moarte 155 4.2.2. Sanatoriul spațiul al erosului și thanatosului 166 4.3. Vizuina luminată sau discurs despre degradare și descompunere ca efecte ale suferinței 183 CAPITOLUL V REPREZENTĂRI GRAFICE ALE TEXTULUI NARATIV BLECHERIAN 194 5.1. Expresiile suferinței 194 5.1.1. Max Blecher și pictura expresionistă
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]