32,222 matches
-
televiziune precum „Memorialul durerii” sunt nule, înseamnă că ne aflăm pe un drum greșit. Există, totuși, un punct în care părerile divergente ale „nebunilor” mei se ating, și mă mir că nu l-a pus nici unul în valoare: și anume, esența securistă a comunismului românesc. Deși, formal, Securitatea se subordona partidului, în practică lucrurile stăteau exact invers. Nici unul dintre activiștii, mai mărunți sau mai răsăriți, nu puteau accede în funcții fără acordul „brațului înarmat” al partidului. Prim-secretarii „coordonau” doar pe
Procesul comunismului? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13316_a_14641]
-
după gradul de umor al unui popor se măsoară civilizația lui.” Splendid! Ca apoi să ne servească un clișeu naționalist de toată frumusețea cu un Caragiale care nu ne reprezintă, fiindcă nu ne iubește, spre deosebire de Eminescu, în stare a gîndi esența noastră ca popor, fiindcă ne iubește. Bineînțeles că dna (sau dra) Alina Boboc consemnează imperturbabilă aceste fraze descusute și trece la întrebări... incomode (parcă așa e titlul rubricii) precum: „Vi s-a întîmplat vreodată să vă plictisiți de un spectacol
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13333_a_14658]
-
ar trebui să fie „cultivată”, astfel încît să poată aprecia simbolismul textelor. - O bună traducere, credeți că ar prinde corect specificul național al prozelor sale? - Da, cititorul unei bune traduceri a lui Eliade va ajunge, inevitabil la „specificul românesc”, la esență. Totuși, uneori, comentariile ar veni în ajutorul cititorilor americani. - Iar buna ecranizare a acestor texte ar ajuta, dincolo de granițele României, la perceperea corectă a prozatorului Eliade. - Desigur. Dar întrebarea este: care e „perceperea corectă” a prozei lui Eliade? Personal, de
Prof. Mac Linscott Ricketts: „Mircea Eliade e produsul culturii românești” by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/13329_a_14654]
-
gura cui l-am mai auzit? În primul număr (din octombrie) post Antonesei al Timpului ieșean, cineva comentează sub inițialele C.N.P. Limba de lemn festivă a juriului seudez care acordă Premiul Nobel pentru Literatură. Bună idee! E plină lumea de esențe lingvistice lemnoase. Dincolo de vocabular, să notăm în textul oficial de la Stockholm și stîngismul frapant al unor considerații. Să fie oare o întîmplare că Borges sau Llosa, socotiți de dreapta, au fost (iar Llosa mai este) ocoliți sistematic de academicienii din
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13355_a_14680]
-
mecanisme revelatoare de sensuri ce lărgesc considerabil miza discursului, subminînd conjecturala simplitate. Cele văzute semnifică nevăzutele, imanența punctează transcendența, în montaje în care superficia simplă se dovedește doar o mască a ireductibilului misterios. Bardul intuiește labirinticele căi dintre aparența și esența fenomenelor, cu atît mai tulburătoare cu cît ele aparțin zonei abandonate, perimate: „Iubito din bucătăria noastră dispare treptat/ mirosul metafizic al legumelor însăși perdeaua/ asistă atentă la transformările umbrelor calme/ persistă pretutindeni un gust de sare umedă/ se întunecă pîinea
Poezia lui Petre Stoica by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13341_a_14666]
-
pe o sută de ani ceara și petele creionului chimic/ au stricat înțelesul/ scurgerii vremii.// Îngerul de gips, adus de la tîrg,/ păzește deasupra/ acestui mormînt” (Într-un sertar). Strategic situat pe confiniile dintre natură și cultură, poetul extrage din amîndouă esența „melancoliilor” sale „inocente”. Structurale și în egală măsură sîrguincios exersate pe claviatura liricii: „Melancolia se învață în fiecare zi/ dacă nu te-ai născut cu fluturele acesta pe degete/ ascultă zornăitul alunelor/ și recită oda transhumanței/ sau exersează vesel în
Poezia lui Petre Stoica by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13341_a_14666]
-
la cap niște date accesibile oricui), afectate de împrejurări. Risipitorii, de pildă, apare într-un interval de 10 ani, în patru ediții care vor semăna tot mai puțin una cu cealaltă. Scriitorul intervine în text, scoate paragrafe, introduce altele, modifică esența unor personaje - cum ar fi directorul Jurcă, evoluând de la politruc la inginer și de la retardat mintal la "greoi" sau, în ultimă fază, la "normal" - în funcție de sinuosul drum al politicii oficiale de partid. Ediția din 1972 își permite chiar să lovească
Jumătatea de măsură by Cătălin Sturza () [Corola-journal/Journalistic/11997_a_13322]
-
notație reflectând convingerea plină de o luciferica mândrie a sculptorului de la Hobița: "Orice s-ar zice, orice s-ar face, operă lui Brâncuși rămâne pentru timpurile viitoare singurul pivot solid. Opera lui Brâncuși - nu este expresie locală, ea este șexpresiaț esență celei mai înalte expresii a purității universale și va rămîne de-a lungul secolelor viitoare singurul obstacol peste care nu se va putea trece ...". Remarcabilul aport al volumului apărut la Editură Humanitas la prezența - dar mai ales viitoarea - exegeza brâncușiana
Brâncuși în secolul XXI by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12012_a_13337]
-
au impus, astfel, evitarea clasicei scheme cronologice a prezentării creației brâncușiene și, în același timp, au favorizat prezentarea complexei personalități a omului și artistului Brâncuși. "Calitățile unui artizan de excepție, unite cu cele ale unui artist de cea mai pură esență, au contribuit la formarea unei personalități rare precum cea a lui Brâncuși, suscitând interesul colegilor de breaslă. Aceștia țineau să își demonstreze sentimentele de afecțiune față de sculptorul care, în identitatea să singuratica, se ținea departe de curentele emergente - de la abstracționism
Brâncuși în secolul XXI by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12012_a_13337]
-
fiecare dată, ca "o altă poveste"), iar Der Spiegel scrisese că România nu avea atunci "decât" 800 de deținuți politic, ca și cum unul singur nu ar fi fost de-ajuns: "Au fost posibile nu numai opere, creație, valori, dar și cariere." În esență, cam la atât se oprește, din păcate, marele romancier. Cu toate că nu se evită aspectele criminale ale sistemului, comunismul descris de Breban - care constată mai mult decât condamnă - pare mai degrabă o ciudățenie a istoriei. Împotriva comunismului nu s-a putut
Breban. Nicolae Breban by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12042_a_13367]
-
uzului curent? De altminteri cinismul pare magnetic atras de inteleoctul radicalizat (Malraux îl definea drept "ispita comună a tuturor inteligențelor"). Nimic nu-l satisface pe autorul nostru, nimic nu-i redă încrederea într-o lume ce-i apare coruptă prin esența sa, care se mulțumește a se drapa în aparențe ale normalității, prin sterilitatea sa iremediabilă care lansează pseudosemnale derutante ale rodniciei: "Atîtea cereale, atîtea semințe și atîția sîmburi în poemele citite zilele acestea în reviste mă fac să mă întreb
Barbu Cioculescu par lui meme by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12046_a_13371]
-
legate traumatizant de experiențele noastre colective și individuale, proaspătul Muzeu Național de Artă Contemporană nu face decît să resemantizeze orizontul și simbolistica totalitară, să se transforme subtil în elogiu și să reconvertească semnalele disparate într-un amplu sistem mitologic. În esență, Casa Poporului și spiritul ceaușist devin exponat borgesian, poate singurul, în propria lor realitate. Acest triumf al Casei Poporului constituie, din nefericite, și eșecul major al Muzeului de Artă Contemporană. Păcat, pentru că.... ...în loc de Epilog: Titu Maiorescu spunea cîndva cam așa
De ce este un eșec Muzeul Național de Artă Contemporană? (o întrebare cu zece variante de răspuns) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12078_a_13403]
-
lăsând locul unui infern alcătuit din activitatea de poliție politică sută la sută a Securității. Sunt convins că absolut toți "profesioniștii" lui Drăghici și Postelnicu au fost, într-un fel sau altul, mânjiți. N-aveau cum să se sustragă înseși esenței aparatului gândit exclusiv pentru a fi asmuțit asupra cetățenilor țării. Degeaba spun că ei s-au ocupat de lucruri fine la Paris sau la Londra: până să fi ajuns acolo, erau obligați să treacă prin spațiul nămolos al "dobândirii meseriei
Siguranța-nstelată deasupra și legea imorală în noi by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12080_a_13405]
-
dovadă în ultimele poeme, cele din Addenda - tot mai puțin interesate de o înscriere generică cît de o scriere autentică de sine - nu pot mina adeziunea la o viziune modernistă asupra literaturii, religioasă și recalcitrantă totodată, axată pe dialectica dintre esență și aparență.
Ludicul și autoironia by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12070_a_13395]
-
prin originea lui latină, ce i-a asigurat continuitatea pe un teritoriu în care alte etnii au devenit europene, s-au alăturat istoriei vechiului continent la un moment dat, i-au fecundat spiritul cu noi deschideri, fără să-i altereze esența, în epoci în care acesta părea să stagneze. Poporul român nu și-a pierdut niciodată voința reîntoarcerii la originile sale europene, chiar dacă împrejurări vitrege, politice sau economice, ideologii perverse și doctrine alienante i-au frânt tendința naturală de sincronizare cu
Ce înseamnă Europa? by Toma Roman () [Corola-journal/Journalistic/12081_a_13406]
-
iar stilul e cînd căutat, aproape cronicăresc, cînd jucăuș-complice. Prima "impresie" mimează scurtele scrisori trimise pe adresele redacțiilor de bursierii proaspăt depărtați de țară. De la Timișoara la }iuriș, din aeroport în aeroport, se consumă o întreagă aventură, caragialiană și în esență, și în detalii, care amintește, destul de evident, de cartea lui George Mikes, How to Be an Alien. Titlul, de altfel, e grăitor: cum mă acomodez eu pe planeta lor. Între pronunția alintătoare, dulceagă, }iuriș și chinurile zadarnice (și exagerate, se
Subgenul "înalt" al biograficului by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12096_a_13421]
-
Pavel Șușară Sîmbătă, 19 februarie 1966, se deschidea la Sala Dalles o amplă expoziție, în esență o retrospectivă, Henry Moore. Acum, după aproape patruzeci de ani, la Muzeul Național de Artă s-a deschis o altă expoziție de sculptură engleză contemporană, de data aceasta una de grup, care începe, așa cum este lesne de înțeles, cu Henry
Corneliu Baba despre Henry Moore by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12118_a_13443]
-
astfel pînă la dimensiunile conștiinței umane în genere, care se confruntă definitoriu cu impuritatea, cu degradarea, cu corupția ce răspund unui registru escatologic. Puritatea apare grefată pe o intuiție a ordinii universale ce se opune dezordinii, pe o responsabilitate de esență metafizică de-a conserva geometria ordinii. Ca urmare, contingentul epocal e resorbit de spațiul vizionar al unui absolut geometrizat, inspirator precum o supremă paradigmă. Idealul e intangibil, ireductibil aidoma oricărui mister profund, aflat într-o irezolvabilă neconcordanță cu realul, "sediul
Ethosul Anei Blandiana by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12087_a_13412]
-
experimentului muzical propriu-zis și nu a muzicii experimentale). 14. Platon spunea că mirarea este sentimentul specific filosofilor. Ei bine, există muzici care uimesc prin graiul lor, împărtășindu-și splendorile, care impresionează prin bogăția lor, slăvindu-și atât aparențele, cât și esențele. Sunt muzicile care clamează, care perorează, care impun. Și pe deasupra îți sar în urechi, perturbând cursul liniștit, rectiliniu al istoriei muzicii. Căci ele deturnează paradigmele stilistice, ajustează gustul estetic, ameliorând sau, dimpotrivă, înrăutățind forța de impact a artei sunetelor asupra
... și punctuație by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12117_a_13442]
-
este surprins metaforic de artist": atunci cînd el "înțelege că voința, fiind utilitara, slujind inteligență și obișnuință, nu reprezintă o condiție a experienței artistice", aceasta iluminare, prin purificarea de un contingent care poate fi, iată, propria voința, îl întoarce la esență lui ca artist și a artei sale că viziune - tot în cuvintele lui Beckett, "germenele soluției proustiene se află conținut în însăși punerea problemei" (în alt loc: "Punctul de plecare al expunerii proustiene nu este aglomerarea cristalina ci miezul ei
Du côté de chez Proust by Alex. Leo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/12120_a_13445]
-
comunist. Dacă Președintrele țării se va păstra statornic pe această linie, dacă va reuși, așa cum intenționează, să coalizeze toate forțele politice, parlamentare și neparlamentare, toate structurile societății civile, într-un cuvânt toate structurile care vor cu adevărat o schimbare de esență a țării și revenirea ei cu demnitate în spațiul european, atunci Traian Băsescu se va înscrie în galeria oamenilor de stat a României. Premisa a fost creată. Viitorul ne va arăta dacă, așa cum sper, ea se va împlini. România are
Oameni de stat, oameni politici, politicianiști by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/12126_a_13451]
-
nu se scrie și nu se discută în presa literară, de vină sunt editorii. Revistele și recenzenții nu sunt obligați să alerge prin târg după cine știe carte. Succesul unei cărți este o ecuație complicată, cu multe variabile, dar, în esență, așa stau lucrurile. Și din cauza vârstei - e mult mai comod așa - tinerii prozatori de astăzi deocamdată nu se înghesuie să scrie cărți cu mize narative substanțiale, cu un epic arborescent și alte personaje decât acel "eu" despre care se poate
Cu mama pe canapea by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12151_a_13476]
-
ori înapoi. Trista condiție a binarei stări trezie/somn (sau somn/trezie?) cade pe seama lucrării timpului, cu prisosință la subiecții la care somatic se observă contagiunea între cele două fundamentale stări. Contagiune ce răpește fiecăreia dintre ele genuitatea, exclusivitatea, puritatea, esența structurală. Un cotidian deficitar la ispitele compactului bloc al realității versus visul târându-se pe șleauri istovite diagnostichează reaua poziționare a eului față de gravitația ce se pregătește să-l centrifugheze. Când energicul "visător" de altădată, acum cu o tot mai
Printre coșmaruri by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12149_a_13474]
-
seducție livrescă, ci una aproape organică, bruscă și revelatoare ca un impact fizic. Chiar dacă, în mod convențional, cele două lucrări se înscriau prin toate datele în categoria previzibilă a picturii și puteau fi clasate muzeografic drept ulei pe pînză, în esență ele erau o mărturisire ingenuă, deconspirarea frustă a unei stări de urgență și invitația imperativă de a participa la un spectacol al lumii pe care niciodată nu ai avea privilegiul de a-l descoperi de unul singur. În mod întîmplător
Constantin Cerăceanu și "Premiile Margareta Sterian" by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12167_a_13492]
-
erau gîndite și realizate la o temperatură înaltă, iar culoarea, idiferent de natura pigmentului și de puterea lui calorică anticipată, era susținută prin explozii repetate, prin revărsări sangvine și prin incontinente stări de extaz. Cu toate acestea, Cerăceanu este, în esență, un intimist, însă lumea lui, fie aceea deschisă, a peisajului, fie aceea delimitată sever, a interiorului, este una a senzațiilor pure și a unei vizualități debordante. În acest sapațiu atît de restrîns, cu atît de puține evenimente și total inapt
Constantin Cerăceanu și "Premiile Margareta Sterian" by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12167_a_13492]