502 matches
-
că ea este receptată, simultan, și de alte personaje nu contrazice această viziune). Distrugerea portretului din penultimul capitol al cărții este o tentativă de exorcizare a modelului, iar hipotextul romanului lui Eliade poate fi detectat în relația ambivalentă dezvoltată de estetul decadent Dorian cu propriul portret, zugrăvit de Basil Hallward. A doua grilă de lectură este mai puțin evidentă,95 dar nu mai puțin incitantă. Întregul roman poate fi interpretat ca o frescă a prăbușirii aristocrației în favoarea unei clase sociale în
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
unor imperii după căderea Bizanțului, și atracției exercitate de America asupra vest- europenilor. Multe din scrierile profesorului de origine scoțiană Alasdair Chalmers MacIntyre (n. 1929) nu se referă la această parte de lume. Așa că este probabil ca nici rolurile managerului, estetului și psihiatrului din societatea americană actuală nu se vor relua în societățile esticilor. MacIntyre a ținut să sublinieze revenirea interacțiunilor virtuților morale cu tradițiile, reformele și instituționalizările științelor sociale în cadrul prefacerilor culturale postmoderne occidentale. El și-a încheiat glorios o
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
lor sociale, a răspunderii morale de particularitatea fiecărui individ ce intră în componența comunității. Dacă în societățile premoderne personajele morale caracteristice se defineau prin virtuți și vicii, în societatea contemporană dominată de individualismul liberal personajele care încarnează acest individualism sunt estetul bogat, managerul birocrat și manipulator, terapeutul-psiholog și alți "experți" chemați să amelioreze dezechilibrele și suferințele spirituale ale oamenilor. Istoriei pe termen "scurt" autorul îi adaugă tradiția filosofică a virtuților din cultura occidentală, rezumată la trei serii de concepții despre virtuți
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
20, 2, p. 10) Tema aceasta are o literatură imensă. Berlin și Dahrendorf criticau elogiul experților tehnocrați din perspectivă liberală. Un critic al liberalismului și modernității târzii, care este A. MacIntyre (n.1929), consideră că în societățile dezvoltate de astăzi estetul bogat, managerul și terapeutul sunt reprezentativi pentru ceea ce el numește emotivism axiologic ca suport al moralității lumii civilizate occidentale. (28, pp. 52-61) Apărând pozițiile "comunitariste", ne convingem încă o dată că relațiile dintre individ și colectivitate în societățile omenești (cu unele
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
unică amprentă prin reproducerea lor. Alexandru Bogdan-Pitești se folosește de ziarul Seara pe care-l conduce cu începere din 1910, utilizându-l atât ca o armă politică, cât și ca o publicație literară, bizară hibridizare, nu însă și pentru excentricul estet. În el își publică majoritatea articolelor de critică de artă simbolisto-decadenții Dimitrie și Lucrezzia Karnabatt, articole rezultate dintr-un periplu prin muzeele europene. O scurtă trecere în revistă a mișcărilor secesioniste scoate în evidență existența unui curent european la care
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
1882), pentru ca în 1884 să-i apară În răspăr, roman întrebuințat ca port-drapel, model exemplar și manual al esteticii decadente. În același an apare un alt roman care cunoaște un succes aparte, deschizând o serie, romanul Viciul suprem al infatigabilului estet Joséphin Péladan, reprezentant al decadenței latine și a unui ordin estetico-ezoteric, realizând o adevărată platformă estetică a noului curent. Cu rezervă critică, fenomenul poate fi observat pentru o bună parte din artiștii perioadei, unii dintre ei rămânând să oscileze între
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
menite să pună în acord sensibilitatea cu cadrul propice ei, iar acest fapt este departe de recluziunile romantice în solemnitatea sau sub protectoratul benevolent al naturii. Simbolismul este mai degrabă interesat de rezultatul "științific" al experienței corespondențelor, de experiment, pe când esteții decadenți folosesc arta "corespondențelor" în scop hedonist, ca formă superioară de juisanță, uneori calificată psihotrop sau ca deschidere inițiatică. Mateiu Caragiale ilustrează excelent capacitatea unui tablou de a distorsiona realitatea prin contaminare mimetică, așa cum madelainele proustiene suscită nu numai nevoia
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
manifestă o atenție deosebită, transformând-o într-o figură obsesivă a grației și a cruzimii, ci și prin aglomerarea decorativistă a detaliilor într-un amestec de arhitectură orientală și bizantină. Caracterizarea pe care i-o face Huysmans prin intermediul personajului său, estetul decadent Des Esseintes, în romanul În răspăr, dobândește semnificația unei încadrări de sensibilitate decadentă. Huysmans relevă caracterul "blasfemic" al operei lui Moreau și un sens secret al transcendenței prin violarea celor mai grave interdicții identificând sursa sublimului decadent, sinteză a
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
realitate. Această pictură, cu înțelesuri profunde și cu expresiuni tehnice fastuoase ca o râurare de purpură presărată de pietre prețioase, va rămâne un tainic și somptuos azil, un templu ermetic și vrăjit pentru visători, poeți și cugetători, pentru idealiști și esteți"51. Cu privire la teoria lui John Reed, trebuie precizat faptul că această "lectură" nu este una alegorică, unde rămâne esențială utilizarea dicționarului de iconuri alegorice și niciuna a unor stări tranzient, e ca în pictura simbolistă a unei état d'âme
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
și materialismului, mercantilismului ei. Dacă în practică lucrurile nu stau întotdeauna așa, cel puțin imaginea pe care artiștii o forjează despre ei înșiși subliniază o amplificare a dispoziției romantice, uneori într-o dimensiune sumbră, ilustrativă pentru sensibilitatea decadentă. Artistul devine estetul retras în sfera propriilor sale fantezii, așa cum pictorul se refugiază tot mai mult în pictura sa. Acest rapel la interioritate este pus în scenă prin intermediul portretelor sau autoportretelor, și pune în valoare singularismul creatorului de geniu, topos romantic ale cărui
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
romantism, melancolia primește o suprasarcină negativă printr-o accentuată morbiditate dublată de spectrul maladiei psihice care încifrează acum stările melancolice. Spleen-ul generează un exces de conștiință, o conștiință rea, care proiectează viziuni sumbre, ca în cazul lui Des Esseintes, estetul decadent din În Răspăr, sau la Franz von Stück, Lucifer (1890). Așezat pe ceea ce ar putea fi o piatră tombală, îngerul căzut, cu bărbia sprijinită în podul palmei, ne fixează cu o privire pătrunzătoare, dar care este în același timp
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
străină de alte două descinderi exemplare în lumea infernală, cea a lui Iisus Hristos și cea a lui Dante însoțit de Vergilius din Divina Commedia. Una are caracter soteriologic, care în economia simbolică a decadenței va fi atribuit artei de către esteții impenitenți, cu riscul uzurpării poziției simbolice a Mântuitorului, cealaltă, unul mistagogic-ezoteric, poetului/artistului fiindu-i deschise inițiatic toate căile către cunoaștere, poezia/ arta dobândind astfel și un rol psihopomp. Temă predilect decadentă, întrucât evocă un alt episod, cel al decapitării
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
al "decadenței latine". În cele din urmă, această "ultimă civilizație latină" se vrea reluată sub semnul solar al unei ultime Elade, "alba-dreapta Isarlâk" la Ion Barbu, separată însă de orice contingență istorică și redusă la o insulă utopică a fericiților esteți de unde se poate contempla în voie, neimplicat și securizat, spectacolul atrocităților, aflat întotdeauna pe "celălalt mal". În ecuația apocalipsei decadente, rolul barbarilor este jucat de slavi, de popoarele orientale și, prin extensie, la Alexandru Bogdan-Pitești, și de cele balcanice. Nu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
în voie, neimplicat și securizat, spectacolul atrocităților, aflat întotdeauna pe "celălalt mal". În ecuația apocalipsei decadente, rolul barbarilor este jucat de slavi, de popoarele orientale și, prin extensie, la Alexandru Bogdan-Pitești, și de cele balcanice. Nu este exclus ca patricianul estet, patron al artelor, să-i fi avut în vedere și pe ruși, însă este clar că un rol hegemonic putea fi exercitat de către România numai asupra popoarelor din Balcani. În context decadent, criticul-estet deschide perspectiva supraviețuirii prin cultură a civilizațiilor
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
mic desen ilustrând o Himeră. Elev al lui Puvis de Chavannes, personalitate emblematică pentru simbolism în artele plastice, Al. Séon (1855-1917) este elogiat și pentru pictura murală, fiind socotit drept un maestru al frescelor și un artist-intelectual, prezentat drept un estet recluzat în turnul său de fildeș. Altfel, pictorul era asociat cu salonul rozacrucean péladanesc, realizând, în 1891, frontispiciul pentru eseul semi-autobiografic al lui Sar Péladan, Androginul (1891), și unul dintre cele mai reușite protrete ale maestrului. Ion Duican (Bogdan-Pitești) îl
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
cea care supune virilitatea ca simbol al puterii masculine unui examen nu numai moral, ci și mortal. Capitolul XII XII.1. Locuința artistului: mizanscene simboliste Există o relație de corespondență directă între interioarele decadente și interioritatea locuitorului lor. În cazul esteților decadenți se poate spune că locuința este omul însuși, interiorul devenind o expresie a interiorității, o "image de l'âme" (Séverine Jouve). Pe cale de consecință, există o relație aproape simbiotică între estet și casa sa, prin abolirea exteriorității compromise, degradate
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
interioarele decadente și interioritatea locuitorului lor. În cazul esteților decadenți se poate spune că locuința este omul însuși, interiorul devenind o expresie a interiorității, o "image de l'âme" (Séverine Jouve). Pe cale de consecință, există o relație aproape simbiotică între estet și casa sa, prin abolirea exteriorității compromise, degradate, și replierea către propria interioritate ca spațiu privilegiat. Absorbția exteriorului în interior unde este reinvestit estetic pe baza unui metabolism artificial, specific decadent conduce la ceea ce Séverine Jouve numește "case introvertite". "Decadența
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
case introvertite, locuințe unde singură amenajarea interioară pare a se impune. Nu găsim o descriere exterioară a locuirii"562. Se poate vorbi astfel, de un sistem complex de corespondențe, de procedee de transfer, de efecte de rezonanță care transformă casa estetului decadent într-o instalație corespunzătoare propriei sale sensibilități, într-o mise en scene. Interiorul nu reprezintă decât un reflex narcisic al locatarului, o hermeneutică adecvată a personajului ar putea să pornească de la proiecția ipsatorie pe care o configurează propria sa
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
personajului ar putea să pornească de la proiecția ipsatorie pe care o configurează propria sa locuință. Felul în care scriitorii și artiștii își decorează apartamentele devine semnificativ și constituie un element definitoriu al esteticii cameristicii decadente, al sensului pe care acești esteți îl dau locuirii în acord cu o recuperare a simbolului ca semn definitoriu al acestei lumi. Inventarul caselor de esteți este prodigios: apartamentul lui Guy de Maupassant, locuințele lui Jean Lorrain interiorul unei camere fiind descris minuțios în povestirea fantastică
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
artiștii își decorează apartamentele devine semnificativ și constituie un element definitoriu al esteticii cameristicii decadente, al sensului pe care acești esteți îl dau locuirii în acord cu o recuperare a simbolului ca semn definitoriu al acestei lumi. Inventarul caselor de esteți este prodigios: apartamentul lui Guy de Maupassant, locuințele lui Jean Lorrain interiorul unei camere fiind descris minuțios în povestirea fantastică Ophelius -, cele câteva locuințe ale dandy-ului Robert de Montesquiou Fezensac, descrise în amănunt într-o carte similară cu cea
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
cu cea a lui Edmond de Goncourt, Les Pas effaces (1923) etc. Edmond de Goncourt realizează o reproiectare a personalității sale într-un "roman", Casa unui artist (1881), pe cât de straniu, pe atât de elocvent cu privire la sensul pe care acești esteți îl dau locuirii. În absența unei intrigi, romanul se transformă într-un inventar estetic, o sistematică trecere în revistă a fiecărei camere cu tot ce conține aceasta, fiecare "cameră" deschizând un alt capitol de roman à tiroirs: Vestibul, Salle à
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
între biografia epurată de orice reziduu anecdotic și estetica revelată nu doar de tablouri, ci și de modalitatea expunerii lor într-un ansamblu atent orchestrat în ceea ce privește efectele vizuale. Rodolphe Rapetti subliniază semnificația acestei locuiri spectrale, acela de a organiza asemeni esteților decadenți casa precum o scenă de teatru, unde tablourile îndeplinesc rolul personajelor, iar regizorul rămâne întotdeauna discret în spatele cortinei. "Prin urmare, Moreau a trăit mulți ani în edificiul comemorării sale postume și în teatralizarea întregii sale opere în curs de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
țara noastră, sau mai bine atât de rău și de fals cunoscut". În ziarul Seara din aprilie 1911 este reprodus articolul lui Jules Bois, din revista franceză, despre scriitorul-dandy și interioarele caselor sale. Articolul este relevant pentru relația pe care estetul o întreține cu propria sa locuință, schimbarea ei aduce o schimbare de "mină", de personalitate. Cu privire la Jean Lorrain, criticul francez sugerează efectul terapeutic al schimbării locuinței-muzeu, a mediului decadent cu unul mai puțin încărcat artistic, fără a renunța însă la
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
veghe [...]572. Scriitorul etalează credo-ul său, arta, care solicită o iubire informată cultural și o devoțiune transformată în misticism estetizant. Senzațiile, importante pentru orice senzualitate de expresie literară, sunt puse în relație cu maladivul, reflectat în felul în care esteții își decorează saloanele pentru a întreține deopotrivă și leacul și otrava sau, în accepția pe care Jacques Derrida o conferă termenului, pharmakonul decadent. Emblematic pentru felul în care literatura și arta sunt recuperate în spațiul pe care artiștii îl locuiesc
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
și se poate spune că acesta reflectă propria sa viziune asupra interiorului salonului-templu. Sensul alcătuirii tronului este comunicat doar celor inițiați sau se comunică într-un mod revelatoriu neofitului năucit de prea multe epifanii. Întreaga casă este concepută de un estet și respectă regulile interne ale unor armonii superioare, ale artei. Într-un astfel de ambient, Macedonski oficiază cultul artei, mai precis al poeziei, cu o solemnitate care se ridică peste ridicolul sentențelor magnifice. Scriitorul întreține în spirit decadent cultul artei
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]