620 matches
-
creatoare și opera lor. Prima carte personală, deși în intenție o tentativă de reconsiderare pozitivă a junimismului, a fost întâmpinată cu obiecții, fiind socotită destul de restrictivă, ceea ce avea să îl determine să revină asupra ei în 1975. Exceptând studiul Trei esteticieni..., care îi readuce în actualitate pe Mihail Dragomirescu, H. Sanielevici și Petre P. Negulescu, toate celelalte exegeze care au urmat debutului sunt consacrate unor curente culturale sau sociale importante, examinate într-o succesiune cronologică, nu însă și ideologică, a junimismului
ORNEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288593_a_289922]
-
că poți conta până la capătul pământului. NICOLAE MANOLESCU SCRIERI: A.D. Xenopol. Concepția socială și filosofică (în colaborare cu N. Gogoneață), București, 1965; Junimismul. Contribuții la studierea curentului, București, 1966; Falansterul de la Scăieni (în colaborare cu I. Cojocaru), București, 1966; Trei esteticieni (M. Dragomirescu, H. Sanielevici, P.P. Negulescu), București, 1968; Țărănismul, București, 1969; Sămănătorismul, București, 1970; Poporanismul, București, 1972; Studii și cercetări, București, 1972; Junimea și junimismul, București, 1975; Confluențe, București, 1976; Curentul cultural de la „Contemporanul”, București, 1977; Tradiționalism și modernitate în
ORNEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288593_a_289922]
-
Maiorescu și prima generație de maiorescieni. Corespondență, pref. edit., București, 1978 (în colaborare cu Filofteia Mihai și Rodica Bichiș); C. Stere, Scrieri, pref. edit., București, 1979; P.P. Negulescu, Geneza formelor culturii, pref. edit., București, 1984. Repere bibliografice: Dan Mănucă, „Trei esteticieni...”, IL, 1968, 9; Tomuș, Carnet, 98-110; Piru, Varia, II, 202-203; Georgescu, Printre cărți, 39-43; Ciobanu, Critica, 232-236; Martin, Metonimii, 371-375; Ungheanu, Arhipelag, 402-404; Dan Mănucă, „Curentul cultural de la «Contemporanul»”, CL, 1977, 10; Anghelescu, Creație, 337-344; Dimisianu, Opinii, 309-313; Georgescu, Volume
ORNEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288593_a_289922]
-
arta contemporană, a fost un teoretician tradiționalist, intrând în rezonanță cu autori și opere consacrate. Deși teoretiza insistent asupra preeminenței fanteziei între facultățile generatoare de artă, înțelesul frumosului era, la el, cel clasicist. În contribuțiile lui analizează cvasididactic, citând abundent esteticieni al căror șir pornește din Antichitate, noțiuni precum cele de urât, ridicol și comic, glosează în legătură cu alte categorii - sublim, grație, farmec, naivitate -, scrie comentarii scolastice intitulate Ficțiune, imagine și comparațiune (1896), Înrudirea poeziei cu celelalte arte frumoase (muzica, pictura, plastica
PAUN-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288725_a_290054]
-
, Ion (3.VIII.1932, Timișoara - 21.VII.1979, București), estetician și traducător. După ce își ia licența în filosofie (1955), este funcționar la Palatul Pionierilor din București (1953-1955), lector la Școala Comitetului Central al UTM (1955-1958), șef de redacție la Editura Academiei RSR (1958-1960), șef de sector la Institutul de Filosofie
PASCADI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288704_a_290033]
-
Ceea ce le dezavantajează e o anume rigiditate, ideologică mai cu seamă, un ton cumva strepezit, cu toată oralitatea, pe alocuri, a stilului. Propensiunea didactică e învederată încă din titluri - Prelegeri de estetică (I-II, 1967), Estetica lui Tudor Vianu (1968), Esteticieni români (1969), Din tradițiile gândirii axiologice românești (1970), Arta de la A la Z (1978) -, cărțile propunându-și nu să incite intelectual, ci să îl edifice pe cititor asupra obiectului cercetării. În Idealul și valoarea estetică (1966), autorul, analizând noțiuni ca
PASCADI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288704_a_290033]
-
stabilește o serie de raporturi, operează disocieri, distinge nuanțe, sistematizează idei, expune poziții estetico-ideologice, astfel încât lucrarea poate iniția în substanța discuțiilor ce se poartă, din Antichitate până în timpurile mai noi, într-un sector central al esteticii. Ce caracterizează tot ceea ce esteticianul a încredințat tiparului este strădania, convenabilă în acea perioadă, dar caducă în timp, de a demonstra validitatea punctului de vedere marxist în fiecare problemă supusă examenului critic. Alt studiu, Gusturile între da și nu (1968), se întemeiază pe teza că
PASCADI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288704_a_290033]
-
și a gusturilor estetice în societatea socialistă (în colaborare cu Ludwig Grünberg), București, 1964; Idealul și valoarea estetică, București, 1966; Prelegeri de estetică, I-II, București, 1967; Estetica lui Tudor Vianu, București, 1968; Gusturile între da și nu, București, 1968; Esteticieni români, București, 1969; Din tradițiile gândirii axiologice românești, București, 1970; Estetica între știință și artă, București, 1971; Nivele estetice, București, 1972; Destinul contemporan al artei, București, 1974; Artă și civilizație, București, 1976; Arta de la A la Z, Iași, 1978. Ediții
PASCADI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288704_a_290033]
-
MAIORESCU, Titu (15.II.1840, Craiova - 18.VI. 1917, București), critic literar și estetician. Este fiul filologului Ioan Maiorescu, înrudindu-se după tată cu Petru Maior și cu Timotei Cipariu, iar după mamă, Maria (n. Popasu), cu episcopul Ioan Popasu. Între 1846 și 1848 urmează primele două clase elementare la școala din orașul natal
MAIORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287962_a_289291]
-
cel al epistemologiei, bazându-se pe opoziția, socotită de el ireductibilă, dintre artă și știință; cea dintâi ar reda intuirea directă, individuală a naturii, cea de a doua ar reflecta natura prin abstracții generalizatoare. Acordând o importanță deosebită personalității artistului, esteticianul definește arta drept un colț al naturii văzut impersonal și exprimat printr-un temperament individual. Prima parte a afirmației a fost contestată de C. Dobrogeanu- Gherea (1886). Polemica iscată cu acest prilej a evidențiat aspectul complementar al principiilor estetice ale
MAIORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287962_a_289291]
-
Maiorescu, București, 1979; Dicț. lit. 1900, 540-547; Virgil Vintilescu, Polemica Maiorescu-Gherea, Timișoara, 1980; Sara Iercoșan, Junimismul în Transilvania, Cluj-Napoca, 1983, passim; Scarlat, Ist. poeziei, II, 20-30; Z. Ornea, Viața lui Titu Maiorescu, I-II, București, 1986-1987; Petru Ursache, Titu Maiorescu esteticianul, Iași, 1987; Al. Dobrescu, Introducere în opera lui Titu Maiorescu, București, 1988; Holban, Literatura, 27-53; Negoițescu, Ist. lit., I, 104-106; Maria Cornelia Bârliba, Titu Maiorescu, București, 1992; Adrian Marino, Pentru Europa. Integrarea României, Iași, 1995, passim; Mănucă, Analogii, 266-288; I.
MAIORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287962_a_289291]
-
MOCANU, Titus (1.XI.1923, Brăila - 26.IV.2004, Köln), estetician. Era fiul Alexandrinei (n. Avram) și al lui Teodor Mocanu, conductor-arhitect. Face școala primară (1931-1935) și liceul (1935-1943) în orașul natal, iar studiile superioare la Facultatea de Filosofie a Universității din Cluj (1943-1947). Și-a susținut doctoratul cu teza Despre
MOCANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288197_a_289526]
-
operei de artă și lumea în care trăiesc receptorii, supusă unei tendințe evidente de uniformizare continuă. În Despre sublim M. se îndepărtează foarte hotărât de sensurile conceptului pe care, de la Burke și de la romantici încoace, le-au recunoscut mai toți esteticienii europeni. El realizează o sinteză complexă în care se pot recunoaște sugestii preluate de la Hartmann („caracterul ontologic al lucrurilor”), Dufrenne („obiectul estetic”) și, prin ei, tinzând spre o concepție care urcă de la Husserl la Hegel. Referindu-se la „epifania lumii
MOCANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288197_a_289526]
-
care se pot recunoaște sugestii preluate de la Hartmann („caracterul ontologic al lucrurilor”), Dufrenne („obiectul estetic”) și, prin ei, tinzând spre o concepție care urcă de la Husserl la Hegel. Referindu-se la „epifania lumii reale în orizontul sublimului și al structurilor”, esteticianul face aluzie la ideile lui Worringer și, în primul rând, la conceptul de intropatie (Einfühlung), atât de fecund în arta și literatura secolului al XX-lea. Adoptarea unei asemenea perspective îi permite să se distanțeze de prejudecata „progresului artistic”, așa cum
MOCANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288197_a_289526]
-
incomplet dacă am sfârși fără să spunem că unirea tuturor faptelor lingvistice de care se folosește un scriitor, cu un alt cuvânt, stilul lui urmărește să comunice cititorului cu o intensitate mai mare un număr de idei și de sentimente. Esteticienii trecutului au Încercat să fixeze un număr de procedee stilistice, figurile de stil cu ajutorul cărora voiau să stabilească ce formă corespunde mai bine cutărei și cutărei idei. (Ă). Când a apărut psihologismul n-a mai Încercat nimeni să stabilească astfel
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
, Gheorghe (14.II.1931, Dobreni, j. Neamț), estetician și eseist. A urmat liceul la Arad (până în 1951), apoi Școala de Literatură „M. Eminescu” (absolvită în 1954) și Facultatea de Filologie a Universității bucureștene (1954-1959). Și-a luat doctoratul în filologie la Moscova, devenind profesor de estetică la Institutul
ACHIŢEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285152_a_286481]
-
din București, unde este și rector între 1970 și 1976. A fost redactor la „Contemporanul”, „Tânărul scriitor”, redactor-șef adjunct la „Luceafărul” (1965-1968) și redactor-șef la „Amfiteatru” (1969-1974). A mai colaborat la „Revista de filosofie”, „Gazeta literară”, „Era socialistă”. Estetician de formație marxistă, A. încearcă, în volumele Ce se va întâmpla mâine? (1972) și Artă și speranță (1974), abordarea fenomenului artistic contemporan din perspectiva unei gândiri marxiste eliberate de dogmatism. Necesitatea reexaminării conceptelor estetice tradiționale (techne, ars, mimesis), în vederea stabilirii
ACHIŢEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285152_a_286481]
-
moduri de intervenție etc. Sursa: Marciana Popescu, „Violența domestică”, în Luana Miruna Pop (coord.), 2002, Dicționar de politici sociale, Editura Expert, București, pp. 805-812. Rubrică realizată de Cristina Tudor 125 de ani de la nașterea lui DIMITRIE GUSTI Sociolog, filosof și estetician, Dimitrie Gusti (1880-1955) este o figură marcantă a sociologiei românești. Profesor universitar la Iași și București, ministru al Învățământului (1932-1933), membru al Academiei Române din 1919 și președinte al acesteia (1944-1946), membru al mai multor academii și institute de sociologie din
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
se publică studiul Pesimismul lui Eminescu de Henrieta Sachelarie, iar în 1928, mai multe studii de sinteză, unele dintre ele fiind inițial teze de doctorat, girate de M. Dragomirescu și Ion Bianu: Nuvelă în literatura română (George Marinescu), Mihail Dragomirescu, estetician și critic literar (N. Vasiliu), Elementul universal în opera lui Grigore Alexandrescu (Râul Teodorescu), Femeia mării - concepția individualista și căsătoria (N. N. Cretu), „Învierea” de Tolstoi (Radu Gyr). Prin prestigiul colaboratorilor, B. I. de L. rămâne o publicație distinctă în peisajul presei
BULETINUL INSTITUTULUI DE LITERATURA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285939_a_287268]
-
liberalismului ca sistem de proceduri democratice, nu ca doctrină. Un lucru pe care cred că ar trebui să se concentreze sociologii, filosofii politici, gânditorii interesați de fenomenul politic din România - nu trebuie să fie neapărat politologi, pot fi critici literari, esteticieni etc. - este fenomenul detectării centrelor de putere. Nu există unul singur, ci mai multe: unul se află În zona business-ului, a oamenilor de afaceri, a patronatului, altul există sau ar trebui să existe În zona sindicatelor. Mircea Mihăieș: Aș
Schelete în dulap by Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș () [Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
BALOTĂ, Nicolae (26.I.1925, Cluj), critic literar, estetician și eseist. Este fiul Adelinei (n. Dragoman), de origine armeană pe linie paternă, și al lui Gheorghe Balotă, avocat. Urmează la Cluj clasele primare la școala „Avram Iancu” (1931-1935), Liceul „G. Barițiu” (1935-1940). În urma Dictatului de la Viena, familia Balotă este
BALOTA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285586_a_286915]
-
Liviu Rusu, Edgar Papu, Ion Biberi. În partea a doua, ce se referă la „ipostaze străine”, autorul își articulează comentariul după aceeași dispunere: pe de o parte poeticile vii, moderniste, ca futurismul, expresionismul, dadaismul, suprarealismul; pe de altă parte, teoreticieni, esteticieni, filosofi ai artei, ca Benedetto Croce, Paul Valéry, H. Bremond, Paul Claudel, T. S. Eliot. Chiar dacă nu o afirmă expres, organizarea cărții, ca și textul propriu-zis dovedesc rezerva autorului față de demersul formalismului structuralist, atitudine confirmată de o întreagă orientare ulterioară
BALOTA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285586_a_286915]
-
pensionul particular „Jules Javet” din Craiova și, din nou la București, la „Sfântul Iosif”. Liceul (1945-1952) îl face în capitală, mai întâi la „Gh. Lazăr”, ulterior la „Titu Maiorescu”, unde va contracta o prietenie durabilă cu Ion Vianu, fiul cunoscutului estetician. Își ia licența în limba engleză la Universitatea din București în 1957. După un stagiu în redacția „Gazetei literare”, devine cadru didactic universitar, debutând ca asistent al profesorului Tudor Vianu și urcând treptele ierarhiei profesorale până la poziția de lector, la
CALINESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286042_a_287371]
-
elemente complementare, în sensul în care urâtul nu există decât în măsura în care există frumosul, definindu-se reciproc, și totodată contadictorii, în sensul în care ceea ce este urât nu poate fi frumos, în același context temporal, social și religios. Primul filosof și estetician care s-a ocupat mai pe larg de categoria urâtului a fost Friedrich Schlegel, care definea urâtul ca fiind o aparență neplăcută a răului, iar frumosul îl considera a fi aparența plăcută a binelui. Mult înaintea acestuia, Platon corela Ideea
Un urât frumos în societatea contemporană. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Ionela Alexandra Răstoacă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_950]
-
nu se poate lipsi cu nici un chip, deoarece nu poate renunța la reprezentarea răului și nu se poate mișca în planul unei concepții despre lume limitată și superficială, al cărui scop ar fi doar distracția plăcută”notează Rosenkranz. Definit de esteticianul german ca “negație a formei frumoase a unui fenomen printr-o diformitate izvorâtă dintr-o descompunere fizică sau morală”, scârbosul se situează pe câteva trepte mai jos decât dezgustătorul și grosolanul. De regulă, provoacă scârbă tot ceea ce lezează simțul estetic
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]