492 matches
-
drept existență absolută. Diavolul este incompatibil cu adîncimea (cf. Apocalipsa II, 24), întrucît e platitudine, o iremediabilă platitudine. Dar - atenție! - cînd platitudinea reflectă, cînd are o funcție speculară, poate da impresia iluzorie de profunzime. Se află aci o blamare a estetismului pur, lipsit de miza spirituală, capabilă a-l transcende: "Și cu cît este mai perfecționată contemplarea noastră metafizică a lui Dumnezeu, remarcă Merejkovski, cu atît mai desăvîrșită devine oglinda diavolului. Bezna de jos, cerul de jos, răsturnat, ne atrage cu
Un Gogol dezideologizat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16608_a_17933]
-
însăși atracția esteticului pur i se va fi părut scriitorului dubioasă, cu toate că el însuși i s-a supus uneori, voluntar ori involuntar. Pann credea cu tărie în posibilitatea de a îndrepta lumea cu ajutorul scrisului. Departe de orice gratuitate sau de estetism romantic, el făcea apel la autorități spirituale milenare (religia, basmul, fabula, istoria exemplară de orice fel) doar pentru a educa. Dacă versurile citate mai sus ar putea deschide orice carte a lui Anton Pann, încheierea intitulată Către cititori la Fabule
Dincolo de pașoptism by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8607_a_9932]
-
față complet inexpresivă. La ideea aceasta, entuziasmul pentru fluturi al lui Ioanide fu stricat. Nu sunt decât două atitudini posibile, decise arhitectul: ori a admite principiul totalei gratuități a naturii, a admira cu mine franc năvălirea fluturilor, ori a reproba estetismul și a se îngrijora de recolta livezilor. Ce vrea să zică această neutralitate? Refuz de a merge cu mine, intenție totdeodată de a mă mistifica, rămânând totuși pe poziția lui." Însă Butoiescu nici nu bănuia de data aceasta cazul de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
mereu un viguros temei etic, așa cum și eticul, la anumită altitudine, devine operă de artă“. Din atare lectură, Ibrăileanu iese restituit, lămurindu-se în sfârșit acele stranii discontinuități neexplicate de monografii confiscați fie de „socialismul“ (fals!) al criticului, fie de estetismul invadator al scrisului său târziu. Adela sau dragostea și actul lecturii Piesa de rezistență este, bineînțeles, interpretarea Adelei. Aici, Antonio Patraș operează o lectură atentă, beneficiind de toate armele unui subtil vânător, a romanului lui Ibrăileanu, în paralel cu însemnările
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2172_a_3497]
-
2. Cum altfel putem califica interesul pe care anumite cercuri literare românești pare să-l acorde așa-zisului postmodernism decât prin binemeritatul cuvânt "diversiune"? Orbi la dramaticele transformări prin care trece țara, cinic retrași în turnul de fildeș al unui estetism suspect din toate punctele de vedere - și asta când înșiși criticii importanți se dezic de primatul esteticului în favoarea angajării politice și a fermității morale - acești tineri ignoră faptul că literatura română, de fapt, este în faza unui post-stalinism în care
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
de imprecizii relevante pentru ce are coregraful de spus. Mișcarea începe stilizat, iar în secunda următoare atinge cotidianul ca și cum corpul ar fi o țeavă prin care cornetele gesturilor sunt trase într-un fel și devin pe parcurs dezbrăcate de orice estetism. Fieroiu filtrează perfect punctul în care ajungi să-ți transpui corpul și punctul în care te întorci. „Gradele gradației“ și decantării pun corpul în poziția de procesor motric care se caută bâjbâit, indecis. Nimic.Precis, unul dintre cele mai inteligent
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2182_a_3507]
-
cazului>> Holban”.<footnote Ibidem., p. XIX footnote> Opusă artificialității excesive, autenticitatea se manifestă la nivelul scriiturii, ca reacție anticalofică, fără a îmbrățișa însă, excesele nihiliste de tip avangardist, ceea ce presupune, în ordinea discursului literar, “oroarea de stil și fraze, de estetism prețios, bombastic și gongoric, de ecritură și meserie. - Autenticitatea este eminamente spontană. Ea nu studiază și nu respectă manualul de retorică - (...) răspândirea și consolidarea unei stări de spirit declarat antiliterare.”<footnote Adrian Marino, op. cit., p. 74 footnote> Holban mărturisește că
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
croială neobișnuită, de marcă. Statistic vorbind, măcar unul din ei va începe să folosească parfum. Dacă vor continua cu perseverență, Atleții vor ajunge să le curețe camerele și le vor scoate pantalonii cu falduri. Atletul este inamicul natural al Estetului. Estetismul este văzut de el ca un fel de boală, semn de decădere morală și mentală. Curățenia în cameră și dezbrăcatul sunt un răspuns rezonabil la această dovadă de declin, un fel de avertisment, menit să-i oprească pe Esteți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
culegere de schițe și șosete galbene în hol) deși echipa formată din primii opt și-a arătat disponibilitatea de a face același lucru pentru oricare student de la Barabbas, care se implică prea mult în viața artistică. Este general acceptat că estetismul extrem, adică orice implică masele de negri, textilele japoneze, pornografia sau fragmente din Catullus omise din edițiile școlare, ar duce inevitabil la violență. Această atitudine este încurajată de cancelarie. Bridgeman știe toate astea și devine aproape paranoic în a nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
în seamă cărțile, în special pe cele subversive, care i-ar submina moral, apreciate de Esteți, numele lui Baudelaire este destul de infam ca să le facă impresie. Jonathan începe să-și dorească să fi ales altă propunere pentru această după-amiază de estetism. — Și... mai zice FG, de parcă ar pronunța o sentință la moarte, am observat că nu-ți mai luai ochii. — Nu-mi luam ochii? — Da, de la fata aia. O spune cu toată invidia de care este capabil un bărbat, ale cărui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
lavalieră e un spectacol hiperfiziologic care mixează mișcări brute, violente cu gesturi relaxate și chiar exhibiționiste. E un performance care obligă la un minimalism gestual puternic. Singurele momente în care condensarea motrică își pierde din autenticitate sunt spre final, atunci când estetismul primează și se simte nevoia unei poetizări, unei coregrafieri gestuale. În rest, concentrarea corpurilor pe reacții spontane, care alternează agresivitatea cu entertainment-ul, funcționează foarte bine. „Apropierea prea aproape“, vampirizarea spațiului pot produce alienare. Și dependență. Și violență. Pot cenzura orice
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2207_a_3532]
-
mele n-au depășit domeniul literaturii, mai mult chiar, al realismului. Visul meu - neîndoios, nimic extraordinar - era să scriu un roman al pământului, simplu, cu personaje umane și un obișnuit protest Împotriva moșiei. M-am gândit la Ezpeleta, satul meu. Estetismul nu-mi crea probleme. Voiam să ofer o mărturie onestă cu privire la un sector limitat al societății locale. Primele dificultăți care mi-au apărut În cale au fost, poate, nesemnificative. Numele personajelor, de pildă. Să le fi numit ca În realitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
care după 1964 au afirmat primatul esteticului, mai ales în ce privește poezia. Și înainte de toate au fost poeții și unii prozatori care au refuzat să scrie altfel decât sub imperiul esteticului. Să încetăm odată să mai inversăm cauza și efectul! Apoi, estetismul lui Manolescu - după cum subliniază și Alexandrescu - este de multe ori limitativ sau, mai grav, maschează radicalitatea unor texte poetice (de la Baconski la Mariana Marin). Ba s-ar putea spune că N. Manolescu se complăcea în a furniza un alibi puterii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
primul teritoriu modern al candorii cucerit de literatura noastră europeană, înaintea prințului Mîșkin. G. Călinescu spunea că spiritul voltairian ar fi cam senil. Taci, că spiritul călinescian e foarte viril în Cartea nunții, platitudine artificială, sau în Bietul Ioanide, unde estetismul ucide totul, în ciuda faptului că eroul doarme pe frig cu geamurile deschise și cucerește la cincizeci și la șaizeci de ani tinerele fete din anturajul său: aceste cuceriri sânt ridicule, prin ideea de demonstrație care le animă. La cincizeci de
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
ca de obicei numai pe noi, românii, să înfruntăm furtunile istoriei (literaturii)! Într-o prezentare (amabilă), Dionisie Duma, cunoscut pentru stilul său elegant, face eforturi supraomenești ca să salveze situația: „Citind textele, ai prilejul să descoperi o poetă discretă, de un estetism glacial, cu o emisie încă abstractă, chiar indigerabilă (până la un punct), paradoxală și enigmatică.“ Dacă era un spirit justițiar, Dionisie Duma ar fi trebuit să scrie și el un text ininteligibil despre autoarea cărții. Ceva de genul: Ana Rox Gabri-Gabri
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
care a apărut această carte trebuie să dea de gândit. Încheiată de autor în 1978, propusă spre editare în prima parte a deceniului trecut (cu o prefață de Dan C. Mihăilescu, refăcută acum), respinsă probabil de cenzură din motive de estetism exacerbat, ar fi fost firesc să fie recuperată imediat după '90. Ea a fost însă tipărită abia acum, cu o nouă și cu o atât de semnificativă nouă întârziere. De data aceasta, pare să fi funcționat cenzura economică. Dar și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
sigur, un autor de balade fantastice, cuprinzând poezie fără nici o specificare, adică adevărată, un poet, în sfârșit, care a scris prea frumoase lucruri în narativ și pitoresc, când nu s-a împiedicat de apucătura teoretizantă și de cel mai steril estetism: de "frumosul incontingent". Vladimir STREINU Privit în întregul operei sale, Ion Barbu apare ca un poet de mări-mea întîi, cu o contribuție capitală în procesul de evoluție a liricii noastre dintre cele două războaie mondiale, întru nimic mai prejos
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
douășpe noaptea, lăsasem în urmă ziua rea. Pe patul din camera de lucru, perna-pui, desfățată parcă, rămâne cu o adâncitură și când nu stă acolo capul Zinei, cu ochii micșorați de efortul de a citi în contra-lumină. Recitesc obsedat de estetism (semn inconfundabil de îmbătrânire) a cinsprezecea-șaisprezecea oară pasaje din jurnalul de acum zece ani, despre o florăreasă superbă la kilometrul zero, neagră și creață ca o pădure în care se sperie copiii; spre dimineață mi-am dat brusc seama că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
și dna Jay, Richard Twining și George Road. Ne adunaserăm numai scriitori. Era o zi frumoasă de la începutul primăverii și toți eram plini de bună dispoziție. Am flecărit despre o sută de lucruri. Dra Waterford, sfâșiată, între tendințele contradictorii ale estetismului din prima ei tinerețe când mergea la petreceri îmbrăcată în rochii verzi ca salcia și ținând în mână o narcisă și, pe de altă parte, frivolitatea anilor ei mai maturi care tindeau către tocurile înalte și rochiile de la Paris, purta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
din ceaușismul tîrziu, al cărui vîrf de sarcină l-a constituit centenarul omagial din 1983. O posibilă morală a fabulei (și a întregii cărți) ar fi aceea că istoria culturală e plină de asemenea continuități paradoxale. Cuprins Capitolul I. De la estetism la preavangardism Capitolul II. Momentul „revoluționar” al simbolismului românesc. Estetismul independenților și insurgența marginalilor. Insularizarea polemică Capitolul III. Publicistica literară a tînărului Ion Vinea: un promotor critic al postsimbolismului Capitolul IV. Periferii futuriste. Receptarea Futurismului italian în România antebelică Capitolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
constituit centenarul omagial din 1983. O posibilă morală a fabulei (și a întregii cărți) ar fi aceea că istoria culturală e plină de asemenea continuități paradoxale. Cuprins Capitolul I. De la estetism la preavangardism Capitolul II. Momentul „revoluționar” al simbolismului românesc. Estetismul independenților și insurgența marginalilor. Insularizarea polemică Capitolul III. Publicistica literară a tînărului Ion Vinea: un promotor critic al postsimbolismului Capitolul IV. Periferii futuriste. Receptarea Futurismului italian în România antebelică Capitolul V. Aventura românească a Dadaismului Capitolul VI. Contimporanul. O interfață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
XII. Receptarea avangardei românești de către critica modernistă. Breșe interbelice Capitolul XIII. Efectul Urmuz și mitul precursorului avangardist. Aventurile receptării. De la „centrul marginii” la „periferia Centrului”. Un studiu de caz privind canonizarea critică a avangardei românești Post-scriptum Bibliografie Capitolul I. De la estetism la preavangardism Astfel mă întorceam, în nenumărate seri de vară, la sfîrșitul veacului trecut, spre casa părintească de la marginea orașului. Reveneam, în tovărășia familiei, pe străzi cu zgomotele potolite și trotuarele pustii (...) Așteptam... așteptam... și nu știam ce. Așteptam probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a normelor radicale ale poeziei” (Matei Călinescu, Conceptul modern de poezie, ed. a II-a, Ed. Paralela 45, Pitești, 2002, p. 189). În mod semnificativ, după Macedonski nu se mai înregistrează nici o contestare - modernistă sau avangardistă - a geniului eminescian fondator; estetismul românesc chiar va încerca, prin unii reprezentanți ai săi - Ștefan Petică, D. Anghel, Nicolae Davidescu, B. Fundoianu -, să îl recupereze, dintr-o nevoie de legitimare internă. Evadarea în vis, exotism și imaginar, muzicalitatea, melancolia, inefabilul liric, idealismul - proprii romantismului german
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în interiorul curentelor de avangardă. A vorbi despre o „poezie de cunoaștere” simbolistă (Lidia Bote) este oarecum inadecvat: avem de-a face cu o poezie a experienței totale/esențiale, analogon al misticii... În termenii lui Blaga, influența idealistă germană/eminesciană asupra estetismului românesc a fost una „catalitică”, iar influența francofilă/latină a lui Macedonski - una „modelatoare”. Decadentismul românesc va fi, de altfel, legitimat estetic și filozofic prin idealismul subiectiv al unui Rémy de Gourmont, autorul din Le Livre des Masques fiind puternic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
etapelor și impuritatea eclectică a „importurilor” artistice (fenomene specifice unei culturi de sincronizare periferică) fac irelevantă viziunea progresivă, teleologică asupra evoluției formelor și a succesiunii școlilor artistice din Occident (mai ales a celor din Franța, cu tradiția ei „revoluționară”). Doctrinele estetismului postromantic apărute între 1870-1890 au, în general, denominații „retro” sau neutre: Prerafaelitismul englez al lui John Ruskin și Dante Gabriel Rosetti, Simbolismul, Decadentismul. După 1890, e tematizată ruptura: la 1892, un grup de artiști plastici din München intră în conflict
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]