4,693 matches
-
soții. Dl. Rădulescu ne previne că "povestea familiilor lui V.A. Urechia ar putea constitui subiectul unui român". Are dreptate. Dar nu știu dacă acest personaj cu totul odios (a fost și adversarul implacabil al Junimii) merită o astfel de evocare romanesca. Pretinzîndu-se mare istoric, (n-a fost, el, contemporanul lui Hașdeu; de pe urma să n-a rămas nimic iar a sa Istorie a românilor e, azi, inutilizabila. Să notez și observația autorului nostru că mai toți acești eroi din elită liberală
Genealogia elitei liberale pînă la 1900 by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17831_a_19156]
-
volumului recent. Editură Timpul a reînnoit, cum s-ar zice, ocazia. Anul trecut, comentînd "bătălia" din jurul lui Eminescu provocată de cîteva comentarii din Dilemă și România literară, îmi exprimăm convingerea că nu-l sărbătorim că lumea pe poet doar prin evocări pioase la aniversări. În orice cultură serioasă, aniversările devin prilejuri de reeditare și de bilanț critic. La noi, dincolo de fotografia poetului pusă pe foaia de coperta a revistelor literare de la mijlocul lui ianuarie și, respectiv, iunie, nu mai e mare
Studii eminesciene by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17856_a_19181]
-
Martin, într-o scurtă prezentare, tânărul poet-prozator continuă și duce până la ultimele consecințe experiență literară făcută (cu mult farmec) de regretatul Cristian Popescu. Este vorba de eroizarea, în glumă, a unor existente banale, dintre cele mai puțin potrivite pentru o evocare solemnă. Eroul lui T.O. Bobe este frizerul Gică: "Nea Gică e cel mai mare frizer din lume. Are un metru șaizeci și doi și cincizeci și opt de kilograme. El deține recordul mondial de viteză la tuns plastic și
AUTORI TINERI LA PRIMA CARTE by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17859_a_19184]
-
nici o șansă. Și totuși - iată formulă prin care, răsturnîndu-si afirmațiile anterioare, orice recenzent încearcă să sporească puterea propriilor judecați - rezultatul aproape că este invers. Pentru că autenticitatea șuvoiului de afecțiune fierbinte și a retoricii învolburate de care Adam Puslojic uzează în evocarea lui Nichita Stănescu are puterea rară de a seduce tocmai prin exces. Iar stihia a ceea ce printr-un clișeu curent numim "sufletul slav", manifestată exploziv în trăirile ei fără rest, apare aici, spre un îndoit efect de lectură, într-o
Poeti prieteni by Victoria Luță () [Corola-journal/Journalistic/17891_a_19216]
-
o carte mustind de dedicații generoase și exaltări adolescentine. Dar o nevoie cu mult mai adîncă motiva și întreținea aptitudinile de prieten ale lui Nichita Stănescu. Adam Puslojic introduce astfel o nuanță emoționantă și rară în puzderia de portrete și evocări pe care, mai ales după moartea sa, le-a inspirat Nichita Stănescu. Poetul sîrb susține că, deși a fost mai apropiat de modestia unui Baudelaire, Nichita Stănescu s-a comportat toată viața că un Rimbaud, ca "un om-spectacol", doar dintr-
Poeti prieteni by Victoria Luță () [Corola-journal/Journalistic/17891_a_19216]
-
1990); Geografie cu îngeri - jurnal fabulatoriu (Ed. Eminescu, 1997). Reeditându-și volumul subintitulat roman, autoarea rămâne fidelă unei specii de graniță, am zice interdisciplinare, la confluența monologului nesfârșit cu introspecția morală a acelui Tu mărturisitor și narator în același timp. Evocarea unor momente emblematice din copilărie, adolescență și prima tinerețe are darul psihanalitic de a atesta o anume fatalitate biografică, umană intelectuală și caracterială. Fatalitate convertibilă în inflexibilitate, imperativ moral, sacrificiu. Cele 222 de pagini de "Exerciții de fidelitate" (Ed. Eminescu
Proză de cameră by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/17196_a_18521]
-
D. Trost, Dan Faur ș.a. Gruparea a fost anihilată, de proletcultism, în 1947, Gherasim Luca părăsind din nou țara. Supraviețuitorii acestui ultim val suprarealist sînt, azi, Gellu Naum, la București, și Paul Păun la Paris. Clarificatoare, la urma urmei, este evocarea despre cei doi poeți a lui Virgil Gheorghiu. Cel dintîi, autenticul, era enigmaticul poet cu acest nume, bizar, pînă a-și vopsi părul în verde, înțelegînd să apară astfel în lume și cel ce semna la fel și care, apoi
Filigranul amintirii by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17177_a_18502]
-
meu" - îi jucau ochii în lacrimi." Saviana Stănescu afirmă că manuscrisele lui semănau cu "ierbarul unui savant îndrăgostit de natura umană sau al unui puber candid, bântuit de spasme erotice, eretice, nevrotice și, desigur estetice". Și așa mai departe. Acestor evocări li se adaugă lapidarele studii critice semnate de Alexandru Condeescu și Mircea Martin. Alexandru Condeescu caracterizează inspirat natura caietului-manuscris: "Din munca neostenită și înfrigurată a acestui "om-al-lenei", cum se definește cu încântare undeva, a rezultat un soi de jurnal cotidian
Cine a fost Cristian Popescu? by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17192_a_18517]
-
Spiritul transilvan a fost pînă tîrziu pentru Mircea Zaciu, care nu s-a despărțit niciodată de Cluj, însoțit de o ciudată nostalgie. Doar că a fost transferat din cărțile lui de critică în paginile de memorii, în reconstituirea biografică, în evocarea atmosferei inefabile a locurilor, întîmplărilor și oamenilor în mijlocul cărora se născuse și trăise. Foștii lui elevi nu mai sînt la fel de sensibili la această atmosferă. în ei, modernitatea a biruit definitiv tradiționalismul. Aceasta a fost lecția cea mai de seamă a
Glose by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17189_a_18514]
-
Negruzzi a devenit nu un personaj, ci o personalitate de întîia mărime a lumii literare de la 1864 pînă tîrziu, spre sfîrșitul veacului al XIX-lea. Astfel încît dl Nicolae Mecu are perfectă dreptate cînd și-a dedicat cîțiva ani buni evocării analitice a personalității ilustrului conul Jacques Negruzzi, scriindu-și teza de doctorat și, apoi, publicînd-o într-o carte relevabilă. Firește, ca un bun istoric literar, dl Nicolae Mecu procedează sistematic cu obiectul său de studiu, examinîndu-l pe secțiuni (capitole și
Secretarul perpetuu al Junimii by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17198_a_18523]
-
încît primele mele tipărituri literare, în "Revista noastră", adică a clasei a șaptea, în care mă aflam (1940), și care a apărut în trei numere, s-au numit "Cimitirul", "O moarte tragică" și "La poarta întunericului". I.C.: Înțeleg că aceste evocări sunt în legătură cu prima operă literară despre care v-am rugat să-mi vorbiți. Mi-aș permite să observ că printre ultimele dvs. realizări este și lucrarea care se intitulează Immortalité et décomposition dans l'art du Moyen Age. Cred că
Pavel Chihaia - Dacă aș fi ascultat de comuniști, nu mai eram eu, eram un altul" by Ileana Corbea () [Corola-journal/Journalistic/17164_a_18489]
-
d-lui Eugen Lungu sînt exemplare prin inconformismul lor decent, prin pigmentul critic ce subminează venerația desuetă, duhul mimetic, ponciful lipsit de vlagă. Departe de-a ceda discursului convențional, retorismului ce încă mai face ravagii, inclusiv în patria-mamă, în sfera evocării "marilor clasici", criticul și istoricul literar basarabean se arată foarte avizat asupra neajunsurilor estetice ale obiectului d-sale, capabil a-l amenda cu bun simț și umor: "A scris și Epistole (e vorba de Iacob Negruzzi), altă specie destul de frecventată
Contemporani cu Eminescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17208_a_18533]
-
ardeleni și solidari). erau lacrimi sincere, la un bătrân cabotin politic." Cel mai surprinzător este faptul că nevoia lui Petre Pandrea de a reacționa la tot ce se întâmplă nu este deloc inhibată de riscul capturării însemnărilor de către Securitate. Autorul evocărilor, reflecțiilor și paginilor de jurnal propriu-zis scrie absolut liber, ca și cum autoritățile comuniste nu ar exista: " Anumiți comuniști din conducere s-au depărtat de realitate, nu mai fac mișcare, umblă numai cu autoșmobilulț sau avionșulț și s-au îngrășat neverosimil. Au
UN SINONIM PENTRU FRENEZIE: PETRE PANDREA by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17242_a_18567]
-
Dar, recitindu-l, l-a găsit excesiv patetic și liricoid. Slujindu-se de jurnal ca de un calendar (pe care, apoi, l-a distrus), d-na Monica Lovinescu și-a redactat o prea succintă carte de memorialistică (capitole din această evocare am citit în revista Vatra), apărută de curînd la Editura Humanitas. Cartea începe cu un moment tragic, moartea tatălui ei, marele critic literar, E. Lovinescu (care înseamnă, pentru mine, enorm). E evocată încinerarea marelui critic, urna cu cenușa funerară fiind
Vocea inconfundabilă by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17247_a_18572]
-
aiurea și erau persecutați... Din fericire pentru tata, în 1946, nu mai era de față pentru a asista la închiderea definitivă a Cenaclului". O filă, luminiscentă, de istorie literară se încheiase definitiv, lăsînd-o în grija posterității. Pagini nostalgice sînt consacrate evocării casei (un fost conac) de la Crușeț și evacuarea, în 1944, din Bucureștiul bombardat, în satul Lucieni. După război nu era preocupată de politică (a descoperit în jurnal chiar interogația " Ce pot avea eu comun cu politica?" și adaugă: "întrebare pe
Vocea inconfundabilă by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17247_a_18572]
-
e nevoie aici - ba e chiar contraindicată, prin exces - de o reprezentare spectaculoasă, de proporții, a agresiunii, cu toate că și aceasta este prezentă, ca fundal istoric, în romanul lui Ian McEwan: o vizită în '81 la lagărul nazist de la Majdanek, o evocare din '46 a metodelor Gestapoului, un bilanț al suferințelor provocate de Zidul Berlinului. Autorul nu dorește totuși să ne țină o lecție despre violență. Violența disimulată este numai una dintre căile de acces la poveste. Desigur, ca purtători ai unei
Violența domenstică by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/17263_a_18588]
-
Nicoleta Ghinea Adrian Alui Gheorghe își structurează volumul de proză scurtă intitulat Goliath pe două dimensiuni narative majore: evocarea și povestirea. Epicul din Moartea de catifea este concentrat în jurul Clinicii; toți oamenii de pe insulă sînt bolnavi și personajul care povestește este în același timp autor al unui traumatizant experiment științific. Moartea îi pîndește pe toți și "povestitorul" (care este
Structuri narative by Nicoleta Ghinea () [Corola-journal/Journalistic/17278_a_18603]
-
Nicidecum. Poemele alese de Alex. Ștefănescu pentru această antologie respectă îndeaproape indicele bibliografic al unei cărți mai vechi, Introducere în opera lui Nichita Stănescu (1986), cu unele omisiuni (Unui fascist din Sensul iubirii, Basorelief cu soldați din Dreptul la timp, Evocare din Un pămînt numit România și poemele din grupajul Opere impersonale din care nu rămîne decît poemul Trepte inclus însă în antologia de față în secțiunea Ordinea cuvintelor, adică antologia ce conținea Opere impersonale) și mai multe adaosuri (mai multe
Carte în doi: Nichita Stănescu și Alex. Ștefănescu by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17262_a_18587]
-
pentru strategia de a ascunde sub parafraze retorice, sub metaforism și citate, o serie de omisiuni esențiale provine dintr-un volum din scrierile lui Alecu Russo (BPT; 1967) . în secțiunea de prezentare biografică a autorului, locul nașterii este eludat prin evocare poetică... "1819 17 martie - S-a născut Alecu Russo într-un "sat frumos rășchirat între grădini și copaci pe o vale a codrilor Bîcului" (Amintiri)". Tehnica citatului și aparenta precizie filologică a indicării sursei sunt menite să mascheze insolitul situației
Din stilistica cenzurii by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17283_a_18608]
-
suficient de generoase spre a nu le anula caracterul de "mărturie". Astfel solitudinea e o "stare generală", repetabilă cu fiecare "caz" nou, topindu-se în inobservabil, în anonimat, în nonexistență, pentru a fi detașată, individualizată de poeții care se succed (evocarea nonexistenței e aci doar un mod satiric de-a sublinia durerea - simptom al vieții pulsînd cu putere în rana pe care o produce însingurarea): "Un om singur pe stradă nu este însinguratul din casa lui,/ masca soldatului disperat pe cîmpia
Un lirism existențial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17281_a_18606]
-
unii comentatori pur și simplu i-au scos din sărite, considerându-le nelalocul lor, nepotrivite, necuviincioase, total neavenite, reacții ce au culminat cu aserțiunea incredibilă a d-lui Norman Manea că analogia dintre holocaust și gulag "nu lasă loc pentru evocarea, cum se cuvine, a antisemitismului și a holocaustului" (în The New Republic și 22). Dl Liiceanu, care a emoționat de altfel cu spusele sale pe mulți participanți la adunarea de la Comunitate, unde a vorbit despre "Sebastian mon frère", s-a
În plin absurd by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/17277_a_18602]
-
tot mă duc... Aveam 10, 11 ani cînd a venit o mătușă de-a mea din regat... a desfăcut gazeta... văd urmele de grăsime, untura scoverzilor împachetate... hîrtia impregnată... Ce uimitor, nu? Știți ce sînt scoverzile... O.G.: ...puterea de evocare a mirosurilor... I.P.:Ca la Proust... Pînă la 9 ani eu am făcut școală ungurească... apoi a venit România Mare, lucrurile s-au schimbat, am intrat în evul de glorie românească... pînă atunci nu auzisem de Eminescu... Aveam 20 de
La 90 de ani, Ioana Postelnicu de vorbă cu Ovidiu Genaru by Ovidiu Genaru () [Corola-journal/Journalistic/17267_a_18592]
-
deși lucrătura textului d-sale trădează vocația artizanului verbal, ci năzuința spre ansamblu, impulsul îndrăzneț spre o boltă acoperită cu vaste fresce eteroclite. Din absența trăsăturilor unei minime adaptări, se iscă nevoia unei materialități totalizante, frizînd o cosmogeneză. Pornind de la evocarea toposului natal, maramureșean, bardul își etalează sensibilitatea cosmică, expansivă prin intermediul factorilor biologici, neevitînd terminologia de specialitate cu răceala ei sarcastică: "răsar noi zori de ziuă peste Valea Izei/ dalbi zori de ziuă se revarsă/ într-o dimineață primară cum numai
Poet și cîntăreț by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17295_a_18620]
-
al senzualității, ergo al impulsului vital. E introdusă aci o scenă de "banchet al cerșetorilor" care devastează un magazin, la sosirea unor mărfuri rare, avînd de trecut doar peste rezistența prea puțin convingătoare a unei vînzătoare nurlii. Instrumentul liric este evocarea detașată, circumspectă, care, fără a evita conținutul viu, libidinal al subiectului, îl îndepărtează cu finețe printr-un trucaj imagistic al contrastelor plastice: "Au plesnit sutiene/ s-au rupt jartiere, numai domnișoara Melania urcată pe masă/ trăgea cît putea catifelele chinezești
Poet și cîntăreț by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17295_a_18620]
-
purta o bundiță cu margini îmblănite, privirea grea de o intensitate scrutătoare, vocea puternică, cătrănită de rrr-uri pronunțate viguros, și mîinile robuste, dintre care una prindea o țigară cu filtru alb, mi s-au impus din prima clipă." (p.233) Evocarea relației dintre cei doi compune o poveste-paradigmă, nu lipsită de probleme pentru că fiecare dintre cei doi își păstrează particularități puternice,disjuncția nu e doar consecința depărtării în timp și spațiu. E o poveste noiciană cu maestru și ucenic, cu patetismul
Urbanitatea credinței by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17297_a_18622]