782 matches
-
care râde de sine, rezultă un tip de umor oarecum inedit. Lăsându-și fantezia să spargă contururile firești ale realului, exagerând până la absurd sau grotesc desfășurarea întâmplărilor, autorul pune în fața oamenilor o oglindă deformatoare, realizând șarje funambulești, prin care critică exasperat diferite tare sociale, dar și defecțiuni ale relațiilor între indivizi, generate de numeroasele păcate omenești. Câteva volume de mai târziu - Ce pățește omul bun (1922), Amice, ești un prost! (1923), Din viața speluncelor (1923) - continuă în același gen, cu ceva
POP-13. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288894_a_290223]
-
în paginile săptămânalului american „The New Yorker”, asemănările cu literatura lui E. B. White sau James Thurber fiind evidente. Sunt în Iarmarocul metehnelor (1932) povești cu vapoare navigând în mări exotice, macabre relatări ale unor crime, încheiate cu glume năucitoare: exasperat că nu îi vine rândul la bărbierit, un personaj taie gâtul frizerului și e mulțumit că, de acum încolo, va rezolva definitiv chestiunea, de vreme ce „ocnașii sunt rași complet”; un birtaș, îndurerat că papagalul său și-a pierdut frumosul penaj, se
PROTOPOPESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289047_a_290376]
-
replici care, chiar dacă frivole, conduc adeseori la dispariția unor personaje. În Laleaua galbenă, motoul „Hai să râdem de cadavrul din coșciugul acela” - cu explicația complementară: „Înțeleg prin absurd, în primul rând, maniera «civilizată» de a prezenta grotescul”- este un avertisment. Exasperat de capriciile superficialei sale partenere, Dragul ei, personaj preocupat de „Ideea Macră”, de Platon și de Kant, o sugrumă pe Draga lui, în finalul unei acțiuni de numai douăzeci și cinci de minute. N. B. convertește în absurd, și rezolvă în același mod
NEAGU BASARAB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288384_a_289713]
-
mai totdeauna de durerea veșnicei amânări, dar mai ales de teama ratării întâlnirii, prin nerecunoaștere reciprocă, la momentul mult așteptat. Sub anodinul titlu Alte stihuri, al treilea ciclu, compus doar din șase piese, purcede din aceeași angoasă în fața morții. Așteptarea exasperată până la revoltă din poemul În umbra nimicului este urmată de viziunea hibernală a nonexistenței în Viziune de iarnă și Copilul gerului, alternând cu alta, oarecum fatalist împăcată, ca în Eterna chilie și Stih adormitor, aceasta repede înlocuită însă de tabloul
PETRE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288779_a_290108]
-
am privit-o mai cu atenție/ și m-au surprins/ ochii ei încercănați enorm/ și buzele palide de femeie/ și glasu-i moale ca o deschidere de petale -/ am întrebat-o: cine ești? tu ești?/ și mi-a răspuns: eu sunt!” Exasperat de amprenta telurică a condiției umane, într-o lume în care perfecțiunea și concretul senzorial se exclud reciproc, poetul închipuie ca refugiu împotriva angoasei existențiale un tărâm fabulos, Baaadul, locul „transcendenței desăvârșite a morții”, în care devenirea este abolită. În
IVANESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287648_a_288977]
-
Francis Fukuyama și Paul Wolfowitz. Ascensiunea așa-zișilor „neoconservatori” în administrațiile prezidențiale americane date de Partidul Republican, în special sub cele patru mandate ale lui Reagan și ale familiei Bush - mai nou, spectrul unui al cincilea plutește în aer! -, a exasperat Stânga, exacerbând teoriile conspirației potrivit cărora cea mai veche democrație din lume ar fi captiva unui grup diabolic de neocons care controlează mediile, viața politică, mințile cetățenilor, întregul glob pământesc. Grupul neocon nu poate fi decât diabolic, fiindcă Diavolul este
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
sînt, de departe, cei mai bătăioși dintre toți leviatanii și cei mai primejdioși pentru vînători, tocmai prin proverbiala lor cutezanță - deși nu mi-e rușine nici cu balenele cărunte care, cînd îți ies în cale, te atacă aidoma unor diavoli exasperați de podagră. Școlile de tauri sînt mai mari decît școlile-harem. întocmai ca o ceată de studenți tineri, taurii aceștia sînt plini de temperament, de voie bună și de răutate, vînturîndu-se prin lume într-un fel atît de deșucheat și de
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
vînt laș, care nu pregetă să lovească un om gol, dar în schimb refuză să primească măcar o singură lovitură! Pînă și Ahab e mai curajos și mai nobil. O, dacă vîntul ar avea trup! Dar toate lucrurile care-l exasperează și-l scot din sărite pe om sînt lipsite de trup și totuși active în imaterialitatea lor. Iată o perfidie unică, pe cît de subtilă, pe atît de nimicitoare! Și totuși, repet, jur că vîntul are ceva eroic și grațios
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
fost că toată camera a izbucnit în râs, iar Țurcanu a răcnit, după spusele martorilor, doar ca să nu râdă. Aproape toți cei care trebuiau să își facă „demascarea” erau obligați de agresori să inventeze orgii sexuale, deseori incestuoase. O victimă exasperată de torturi a început să strige: Aduceți-o pe mama, f... în c... de curvă, să o jupoi eu cu mâna mea. Aduceți-l pe imbecilul de tata, pe curva de soru-mea pe care o regulam de la 14 ani. Toți
Pitești. Cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
toate astea, ca un adevărat poet, recunoștea utilitatea acelui geniu rău, fără de care istoria ar fi bătut pasul pe loc și ar fi pierdut poate una dintre cele mai frumoase pagini ale ei. Vocea care răsuna dincolo de perete și mă exaspera atât de tare la început, era pe punctul de a se șterge într-o indiferență amuzată când, brusc, i-am ghicit secretul. Războaiele deveneau eficace și durabile, datorită unor astfel de poeți. Era nevoie de acea pasiune pură, de acel
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
ar fi locul și data nașterii... Locul și data nașterii... Am repetat datele astea care trebuiau să-ți rețină viața la marginea uitării, îmi aminteam acum ziua în care le aflasem. O zi ploioasă, în Germania, călătoria noastră care mă exaspera prin absența ei de țintă, când deodată ținta asta s-a ivit. Vorbele tale. Era cu câteva luni înainte de sfârșitul acelei vieți nomade care era viața noastră, de atâția ani... Mi-ai indicat un oraș în partea care mai era
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
amintesc că am ajuns în satul Lancrăm pentru un reportaj despre Lucian Blaga (copilăria, ultimele clipe, înmormântarea etc.). În sat, spre nefericirea mea, nu mai trăia aproape nimeni dintre cei care îl cunoscuseră, casa lui fusese cumpărată de niște venetici exasperați de numărul mare al turiștilor care îi băteau la poartă și îi deranjau de la treburile gospodărești. Reportajul meu era ca și ratat, mai ales că, după terminarea școlii, Blaga aproape că nu mai revenise în Lancrăm, sau cel puțin așa
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
Quincey propune o interpretare În cheie hamletiană a personajului evanghelic. După el, Iuda e un bun patriot evreu, care vede În Isus o figură mesianică. Rolul Mesiei este În primul rând politic: el trebuie să elibereze poporul din robia romană. Exasperat de pasivitatea lui Isus, Iuda hotărăște să-l provoace, să-l mobilizeze și pentru aceasta Îl dă pe mâna Sinedriului. Intenția lui era de a-l face pe „somnolentul”, pe „liricul” Isus să-și dovedească mesianitatea. Dar s-a Înșelat
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
fiii, fixați la oraș, că vine să-i vadă. Fiii intră în panică, soțiile lor se ceartă lamentabil, nimeni nu este, în fapt, încântat să primească pe incomodul tată. Ideea că bătrânul ar putea sta o iarnă întreagă la oraș exasperează noua generație stăpânită de alte griji (mașină, covoare, relații sociale). Prudent și politicos, bătrânul țăran stă însă numai un sfert de oră. El aduce copiilor o traistă plină cu afumături și vrea să-i ajute, din economiile lui, cu o
BAIESU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285548_a_286877]
-
bibliotecii sau cinism necruțător, patriotism ardent sau cioranizare vituperantă? De ce moralitatea îi ocolește pe români? Cum de s-au adunat atâtea complexe, uri, meschinării în sufletul neamului ăstuia nefericit? Este limpede în toate aserțiunile și interogațiile lui B. spumegația cioraniană, exasperată de România din prea înfocată pasiune pentru ea, după cum e limpede oscilația autorului, așa-zicând, între Cruce și Sabie: „Mi-a dispărut orice pasiune pentru România. Mă gândesc la ea cu acea duioșie mucalită cu care mă gândesc uneori la
BADILIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285539_a_286868]
-
bine? Pe stânga sau pe dreapta? ― Ia să văd. Desdemona Își ridică mâna delicat spre părul lui Lefty și Îl ciufuli. Hei! ― Ce faci tu la Bursa? Lasă-mă-n pace. ― Spune-mi! ― Vrei să știi? spuse Lefty, de-acum exasperat de sora lui. Ce crezi că vreau? Vorbea cu o tărie ținută În frâu. ― Vreau o femeie. Desdemona se apucă de pântec și se bătu peste inimă. Se trase doi pași Înapoi și, de la această distanță, se uită din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
să ne Întoarcem: când Harry nu și-a reluat locul de lângă ea, Marlena a concluzionat că era felul În care-și arăta el dezaprobarea față de comportamentul ei. Detesta acest fel de atitudine, mai ales la bărbați. Privirea patriarhală dezaprobatoare o exaspera, făcând ca toți neurotransmițătorii din creierul ei să se concentreze În acea parte responsabilă cu supraviețuirea și apărarea. De fapt, cu cât se gândea mai mult, cu atât se Înfuria mai tare, convinsă fiind acum că Harry avea exact aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Nu puteam să mă concentrez la nimic. Acum sunt mult mai calm, cu toate astea mi se mai întâmplă uneori să iau foc din nimic. La început, soția mea a fost foarte grijulie cu mine, dar se pare că o exasperam și a început să-i displacă. Mi-am dat seama că era timpul să mă întorc la muncă. Să-mi pun din nou uniforma, să mă întorc la stație și să redevin eu însumi. ăsta era primul pas. Nu aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
titlu: Comisionarul și Arhivarul, profesii atât de depărtate lumii computerului și a sateliților interstelari de astăzi, cum și existența ori obiectele lor, într-un patetic trecut fabulos, suferind de oroarea vacuului și zvâcnind sub poalele de praf ce-l acoperă, exasperându-i imobilitatea. Vom afirma de la început că ambele proze sunt un exercițiu de pură asmuțire a verbului, mijind, dar înșelător, sensuri și ridicând întrebări cu răspuns suspendat, cu impenitenta voluptate a alcătuirii și distrugerii de forme, pe modelul nu numai
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Așa de iute? Ce vei face atunci peste o lună la București? Ceconversație ridicolă! R, r, r, r... Acest r sună strident, anunță furtunile apropiate. Dar clar nu pot să pricep ce se petrece îndărătul lui. Pe mine m-a exasperat. Am impresia că Ioana mă găsește tot timpul caraghios. Și altă dată, când îmi răspunde cu atâta seriozitate sau mă combate cu atâta îndîrjire, spun lucruri mai importante? - În definitiv, nici nu pot aștepta altceva din partea unei femei ușurele. O
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
dar cine știe ce s-a întîmplat, poate că nu s-a găsit nimic în momentul acela, căci am trimis noi prea degrabă sângele. Simptomele sunt ca la febra tifoidă: temperatură mare, stare generală de prostrație, lipsă de poftă de mîncare." Suntem exasperați contra lui. Vrasăzică, iar încearcă să ne aducă bănuieli. Nici măcar să nu reușim să avem certitudinea că tifosul este exclus! După ce pleacă, îl batjocorim între noi din toată inima: Cine l-a mai făcut și pe ăsta doctor! Habar n-
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
înțeleg între ei și, mai ales, nu se înțeleg cu ofițerii englezi. Dar generalii lui Don Miguel sunt și mai incapabili. Nu folosesc superioritatea lor numerică strivitoare, nu profită de solidaritatea întregii țări, sunt apatici, confuzi, invidioși unul pe altul. Exasperat de inactivitate, comandantul escadrei rebele, Englezul Napier, pleacă din Porto, în ziua de 2 iulie 1833 - un an de la începerea războiului civil - și întîlnește escadra lui Don Miguel la capul S. Vicente. Două ceasuri îi sunt de-ajuns ca s-
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
acesta din partea unui vechi luptător republican, prieten al lui Antonio José de Almeida. Nu era un tânăr exaltat cel care săvârșise crima; era un bărbat de peste cincizeci de ani, cap de familie, cu un trecut politic fără pată. Dar era exasperat de teroarea jacobină în care Costa, cu oamenii lui, zvârliseră Republica. Joîo de Freitas, arestat în tren, este dat jos la o stație și împușcat pe loc, de o "furnică albă". Unul din nenumăratele incidente sângeroase pe care le instaurase
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
lui, lipsa lui de luxurie, de emfază, de veselă ironie. Un om care nu făcea spirite, nu putea fi inteligent; un om care nu vorbea, nu putea fi simpatic; un dictator care cerea economii, nu putea avea geniu politic. Nedumerea, exaspera - dar el continua să-și vadă de treabă. Știa ce vrea și încotro merge: adică, știa că, în cele din urmă, realitățile vor deveni evidente pentru toți. Revoluția avea nevoie, înainte de toate, de continuitatea regimului; de aceea Salazar a continuat
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Canzianus să-l îndrăgească; acesta dăduse la o parte ciudățeniile sale și în special pulsiunile sexuale virulente care îl determinau să-și impună deseori penitențe dureroase și posturi extenuante. Prezența sa, totuși, devenise curând neliniștitoare pentru confrați, iar atunci când Simplicius, exasperat de o lungă și umilitoare persecuție, îi denunțase deschis avansurile pe care i le făcea, îndepărtarea sa din sihăstrie fu inevitabilă. A fost o hotărâre grea pentru Canzianus, căci până în momentul acela toți cei care nu reușiseră să ducă viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]