445 matches
-
data de 1 octombrie 1948 o adunare a clerului greco-catolic, răspândind știrea că întrunirea va fi prezidată la Cluj de episcopul Iuliu Hossu. Acesta însă a reușit să trimită în data de 30 septembrie o scrisoare circulară prin care anunța excomunicarea "latae sententiae" a celor care vor participa la adunarea de trecere la Biserica Ortodoxă Română. În aceste condiții întrunirea nu s-a desfășurat la sediul Episcopiei de Cluj-Gherla, ci la mică distanță, în sala de sport a Liceului Barițiu. La
Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică () [Corola-website/Science/298828_a_300157]
-
o bulă papală numită "Regnans in excelsis" o excomunică pe "Elisabeta, pretinsa regină a Angliei și servitoare a crimei" și îi eliberează pe toți supușii ei de lealitatea față de ea. Chiar și catolicii care continuau să i se supună riscau excomunicarea. În 1581 convertirea supușilor englezi la catolicism, devine un act de trădare pedepsit cu moartea. Din 1570 misionari catolici de pe continent mergeau în secret în Anglia; mulți dintre ei au fost executați, ceea ce a dus la un cult al martirilor
Elisabeta I a Angliei () [Corola-website/Science/298884_a_300213]
-
de refuzul cultului imaginilor sacre (icoanelor) din partea așa-ziselor „sectoare ale creștinismului bizantin” (iconoclasmul), și, apoi, în schisma verificată între papa Nicolae I și patriarhul Constantinopolului, Fotie (secolul al IX-lea). Ruptura definitivă s-a produs în 1054, cu reciproca excomunicare a celor două Bisericii: Roma și Bizanț. Din acest moment, creștinismul bizantin (cunoscut cu numele de Ortodox) se va dezvolta accentuând caracterul său organizatoric conciliar și „autocefal” (autonomia deplină a fiecărei Biserici naționale, etnice), însă într-un cadru doctrinar și
Creștinism () [Corola-website/Science/296540_a_297869]
-
multe locuri diferite, mobilizate de o inspirație violentă, au avut loc asemenea masacre, în ciuda dezaprobării și condamnării generale ca fiind contrare religiei. Dar mai știm că ele nu au putut fi evitate în ciuda faptului ca au trebuit să facă fața excomunicării impuse de numeroși clerici și a amenințării cu pedeapsa din partea a numeroși principi.” În general, mulțimea cruciaților nu se temea de nicio pedeapsă, de vreme ce tribunalele locale nu aveau nicio putere să-i pună sub acuzare în timpul trecerii prin sectoarele lor
Cruciada Germană din 1096 () [Corola-website/Science/306513_a_307842]
-
nicio putere să-i pună sub acuzare în timpul trecerii prin sectoarele lor de competență și nici nu aveau capacitatea să identifice și să acuze indivizi izolați. Apelurile clericilor au fost ignorate pe temeiuri asemănătoare, (nu s-au luat măsuri cu privire la excomunicarea unor indivizi separați de mulțime), iar cruciații au crezut că oricare dintre cei care propovăduiau mila față de evrei făcea asta deoarece cedaseră mitei evreiești. Călugărul Gottschalk a condus o cruciadă plecată din Rhineland and Lorena spre Ungaria, atacând ocazional comunitățile
Cruciada Germană din 1096 () [Corola-website/Science/306513_a_307842]
-
cardinalul Pierre Capuano susținea atacul de pe coasta Dalmației, pentru a împiedica eșecul întregii mișcări. Papa Inocențiu a fost foarte alarmat de turnura pe care o luaseră evenimentele și a scris o scrisoare conducătorilor cruciați, pe care i-a amenințat cu excomunicarea. Conținutul scrisorii nu a fost dus la cunoștința soldaților de rând, iar atacul asupra orașului Zara s-a dat așa cum se plănuise. Catolicii din Zara le-au amintit atacatorilor că sunt coreligionari, agățând steaguri cu crucea la ferestrele diferitelor clădiri
Cruciada a patra () [Corola-website/Science/306635_a_307964]
-
flota mai înainte de plecarea ei din Veneția pentru a-și vizita vărul Filip de Swabia. Motivul acestei vizite este controversat. Poate papa a plecat deoarece aflase de planurile venețienilor și deși nu era de acord cu ele, dorea să evite excomunicarea, ori poate a dorit să se întâlnească cu principele bizantin Alexios Angelos, (care era fiul împăratului bizantin detronat Isaac al II-lea Angelos) și cumnatul lui Filip. Alexius fugise la cumnatul său după ce tatăl său fusese detronat în 1195, dar
Cruciada a patra () [Corola-website/Science/306635_a_307964]
-
tot orașul. Cruciații au provocat pierderi uriașe orașului și locuitorilor săi după un jaf de trei zile, în timpul căruia numeroase opere de artă și de cultură antică romană și greacă au fost furate sau distruse. În ciuda jurămintelor și amenințării cu excomunicare, cruciații au desacralizat fără scrupule lăcașurile de cult ale orașului, distrugând, pângărind sau furând tot ceea ce se putea. După cum afirma cronicarul Choniates, cruciații au plasat pe Tronul Patriarhal Bizantin o prostituată. Când Papa Inocențiu al III-lea a auzit de
Cruciada a patra () [Corola-website/Science/306635_a_307964]
-
1209, cam 10.000 de cruciați se adunaseră în Lyon și începuseră marșul spre sud. În iunie, Raymond de Toulouse, dându-și seama de posibilele urmări ale cruciadei, a promis că va acționa împotriva catharilor, iar papa i-a ridicat excomunicarea. Cruciații s-au îndreptat spre Montpellier și spre moșiile lui Raymond-Roger de Trencavel, țintind comunitățile de cathari din zona Albi și Carcassonne. La fel precum Raymond de Toulouse, Raymond-Roger a căutat o cale de împăcare cu cruciații, dar inițiativele sale
Cruciada Albigensiană () [Corola-website/Science/306655_a_307984]
-
cel mai des citat fiind teologul antic Augustin de Hipona (354-430) care susținea că ereticii numai cu forța pot fi aduși pe calea cea bună spre biserică. Au avut loc în această perioadă diferite condamnări ale ereziilor, ca de exemplu excomunicarea și lăsarea sufletului păcătos în seama diavolului, (în noul testament). Alt pretext de condamnare cita spusele lui Isus: "„Dacă nu rămîne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădița neroditoare, și se usucă; apoi mlădițele uscate sînt strînse, aruncate în
Inchiziție () [Corola-website/Science/308357_a_309686]
-
secolul IV la Primul conciliu de la Niceea (325) s-au întâlnit episcopii din lumea creștină pentru a hotărî care învățătură va fi definitiv acceptată, și după controverse intense, se despart unele grupări de învățătura religioasă general acceptată. Pe atunci în afară de excomunicare, biserica nu avea alte posibilități de sancționare. Împăratul Constantin I (Constantin cel Mare) este cel care face legătura între religie și stat folosind metodele de represiune ale statului pentru extirparea ereziei, și printr-o astfel de măsură a împăratului va
Inchiziție () [Corola-website/Science/308357_a_309686]
-
abat de la calea adevărată arătată de biserică. Astfel, papa Lucius III (1181-1185) în colaborare cu Frederic I, Sfânt Împărat Roman (Barbarossa) la Conciliul din Verona (1183), prin Bula papală „Ad Abolendam” hotărăște modul în care va fi pedepsit un eretic (excomunicarea defiintivă, cu pierderea tuturor drepturilor și proprietăților). În anul 1199, papa trimite doi călugări cistercieni cu o împuternicire deplină de a supune katharii din sudul Franței. În 1215, Conciliul al IV-lea Lateran a hotărât împotriva celor eretici, osândindu-i
Inchiziție () [Corola-website/Science/308357_a_309686]
-
tuturor drepturilor și proprietăților). În anul 1199, papa trimite doi călugări cistercieni cu o împuternicire deplină de a supune katharii din sudul Franței. În 1215, Conciliul al IV-lea Lateran a hotărât împotriva celor eretici, osândindu-i la pierderea avutului, excomunicare și interzicerea îngropării în pământ sfințit. În Cruciada Albigensiană (1209-1229), organizată de Papa Inocențiu al III-lea, papa pretinde regelui Filip al II-lea al Franței (1180-1223) să întreprindă măsuri contra nobililor care au acceptat religia kathară. Regele Franței, având
Inchiziție () [Corola-website/Science/308357_a_309686]
-
să întreprindă măsuri contra nobililor care au acceptat religia kathară. Regele Franței, având relații încordate cu Sfântul Imperiu Roman, refuză ducerea la îndeplinire a cererii papei. Astfel, papa solicită ajutorul grofului Raimund VI. von Toulouse, care prin refuzul lui provoacă excomunicarea papală. La 22 iulie 1209, trupele trimise în ajutorul cruciaților ocupă localitatea Béziers, urmând porunca „Caedite eos! Novit enim Dominus qui sunt eius” „Să fie toți omorâți, Dumnezeu cunoaște pe aleșii săi”. Locuitorii vor fi măcelăriți (20 000 de morți
Inchiziție () [Corola-website/Science/308357_a_309686]
-
fraza „"Accipere fidem est voluntatis, sed tenere fidem iam acceptam est necessitatis"” - „pentru acceptarea și păstrarea credinței este necesară o hotărâre liberă și voluntară”, piatra de temelie a inchiziției din Evul Mediu. Pedeapsa aplicată pentru erezie cere teologul să fie excomunicarea sau pedeapsa cu moartea. În anul 1231, papa Grigore al IX-lea (1167-1241) formează o comisie permanentă pentru combaterea ereziei, formată mai ales din călugări ai ordinului dominican. Pedeapsa pe care o cere papa Grigore al IX-lea este închisoarea
Inchiziție () [Corola-website/Science/308357_a_309686]
-
de încoronare a avut loc în 1215. Autoritatea lui Frederic în Germania a rămas discutabilă, și a fost recunoscut doar în sudul Germaniei : în nord, centrul puterii guelfilor, Otto a continuat să dețină puterea regală și imperială (drept contra-împărat), în ciuda excomunicării sale de către Papă. Dar înfrângerea militară decisivă suferită de Otto la Bouvines l-a obligat să se retragă pe ținuturile ereditare guelfe, unde a murit, practic fără susținători, în 1218. Principii germani, sprijiniți de Inocențiu al III-lea, l-au
Frederic al II-lea al Sfântului Imperiu Roman () [Corola-website/Science/308370_a_309699]
-
identității culturale, lingvistice și religioase a românilor din Șerbia". Cu toate acestea, atacurile Bisericii Ortodoxe Sârbe împotriva preotului român au continuat. Acesta fost caterisit pe motiv că a oficiat slujbe în limba română într-o biserică din Șerbia. Sentința de excomunicare, pronunțată pe 16 octombrie 2008 de către Iustin, episcopul ortodox sârb al Timocului, a fost comunicată și preotului Bojan Aleksandrovici, care a fost judecat în absență. În actul semnat de episcopul Iustin se arătă următoarele: "„Boian Aleksandrovici, fost cleric al episcopiei
Bojan Aleksandrović () [Corola-website/Science/308378_a_309707]
-
era protestant convins, și vrea să împiedice venirea lui pe tronul francez, datorită faptului că Henric de Navara era moștenitorul legitim al coroanei franceze în cazul morții lui Henric al III-lea (fără moștenitori). Henric de Navara refuză să recunoască excomunicarea papală. Între trupele catolice, conduse de ducele de Joyeuse, și cele protestante ale lui Henric de Navara are loc bătălia de la Coutras, unde Henric, cu toate că era în inferioritate numerică, învinge trupele regale ale lui Henric al III-lea. Sixtus al
Henric al IV-lea al Franței () [Corola-website/Science/302275_a_303604]
-
Un alt text din Epistola lui Iacob este folosit pentru a justifica spovada prin întrepunerea unui preot. Iacob dă creștinilor din primul secol următorul sfat: La început, în perioada persecuțiilor, apostații erau primiți în mod public, după o perioadă de excomunicare. Mai târziu, spovedania publică s-a încetățenit pentru păcatele grele, precum: idolatria, uciderea și adulterul. Penitenții își spuneau păcatele cu voce tare în fața obștii creștine, apoi urmau o perioadă de post și încercare, iar la sfârșitul perioadei, episcopul le dădea
Spovedanie () [Corola-website/Science/302095_a_303424]
-
pentru penitent, care să-l ajute atât să se îndrepte, cât și să repare urmările păcatelor comise. Acesta diferă cel mai mult de la un rit la altul, de la o regiune geografică la alta. Canonul poate varia, ca materie, între o excomunicare (precum la slavi) și o rugăciune de mulțumire (precum la suedezi). Teoretic, penitentul ar trebui să îndeplinească epitimia înainte de dezlegare, dar aceasta se întîmplă rar. De cele mai multe ori, penitentul are de îndeplinit canonul după dezlegare. În ritul suedez, canonul consistă
Spovedanie () [Corola-website/Science/302095_a_303424]
-
un conciliu la Hohenaltheim pentru a atrage și mobiliza episcopii locali. Însuși papa a trimis un legat la adunare pentru a intervene și a impune un decret prin care se preciza că orice opoziție împotriva regelui va fi pedepsită cu excomunicare și cu execuție. În 918, Conrad l-a desemnat pe ducele Henric al Saxoniei, aliatul său, ca succesor. După moartea sa, în 919,Henric I al Germaniei a fondat dinastia Ottonienilor. Duce al Saxoniei din 912, noul rege i-a
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
de la Worms, în ianuarie 1076, o adunare a episcopilor, care nerecunoscandu-i legitimitatea, i-a cerut papei să abdice. Regele a mai convocat o întrunire și la Piacenza, episcopii italieni luând decizii similar. La inițiativa regelui, papa a ripostat, pronunțând excomunicarea urmată de destituirea lui Henric și de dezlegarea supușilor acestuia de jurământul de fidelitate. Principii laici au început să se agite, iar episcopatul, care trecuse de partea regelui, a înclinat spre papalitate, raliindu-se deciziei de destituire. Într-o adunare
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
jurământul de fidelitate. Principii laici au început să se agite, iar episcopatul, care trecuse de partea regelui, a înclinat spre papalitate, raliindu-se deciziei de destituire. Într-o adunare ținută la Tribur, prinții au cerut abdicarea lui Henric IV, dacă excomunicarea nu era ridicată. Izolat de toți cei care l-au sprijinit, eșuând în încercarea de a convoca concilii la Mainz și Worms, pentru a contracara decizia pontifical,Henric a trebuit să se supună. A inițiat un act de penitență la
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
curereasca și să asimileze Prusia. O reconciliere cu familia Welf a avut în 1235, când Otto Copilul, nepotul lui Henric Leul, a fost numit duce de Brunswick și Lunenburg. Lupta cu papii pentru putere a continuat și a dus la excomunicarea lui Frederic în 1227, anulată după ce a condus o cruciadă în Țara Sfântă în anii 1228-1229, obținând Ierusalimul după cum jurase când devenise împărat. În 1228 a izbucnit un conflict între Frederic al II-lea și fiul său, Henric al VII
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
Flandra de orașele italiene nordice. Ecartul definitiv dintre Italia și Germania va răpi imperiului orice posibilitate de a mai constitui o unitate. Aflat într-un conflict permanent cu papalitatea, a fost excomunicat de Papa Grigore al IX-lea în 1227. Excomunicarea a fost ridicată în urma cruciadei din Țară Sfânta. În 1239, conflictul s-a acutizat, Frederic al II-lea fiind excomunicat și depus de două ori, în 1239 și în 1245. Pe 13 decembrie 1250, Frederic al II-lea a murit
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]