735 matches
-
totodată cel mai pătrunzător... interpret al gnosticismului”. Ceea ce-i apropie pe cei doi (discipolul și mentorul) este convingerea că gnosticismul este “în esență, o modalitate de gândire optimistă”, în sensul că omul se naște “liber” “într-o împărăție transcendentă” (spre deosebire de existențialiști, care afirmau că omul este în esență un captiv întraceastă lume). Narhaniel Deutsch este de părere că ceea ce l a apropiat pe tânărul Culianu de eans gonas ar fi fost statutul amândurora de refugiați, identificându-se “cu figura gnostică centrală
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
de a avea încredere în sine, în capacitatea de a soluționa orice fel de probleme asigurând o devenire mai puțin dureroasă, chiar dacă nu comodă, formând „priceperea de a trăi” într-o lume a angoaselor majore, a dilemelor și a sentimentului existențialist al „aruncării în lume”. Ea poate cultiva „pasiunea schimbării”, gustul inițiativelor, al riscului și al experimentelor rapide. Orice act trebuie să devină semn de inițiativă și de implicare a persoanei. Cunoașterea inovatoare presupune proiectarea și realizarea unui învățământ formativ, centrat
Creativitatea – fundamente ştiinţifice şi psihopedagogice by Lupaşcu Andreea Milena Neagu Nicoleta () [Corola-publishinghouse/Science/717_a_1059]
-
noi. Noul se produce, în acest caz, deodată, fiind produsul imaginației, nu al rațiunii logice (Wertheimer, Arnhein, Mooney). Arnhein descria indivizii creativi astfel: abstractizează, cumpănesc, organizează forme și structuri pe care le amplifică datorită caracterului dinamic al personalității lor. Teoria existențialistă (May, Schachtel) deosebește pseudocreativitatea de adevărata creativitate. Rolo Maz crede că factorul esențial în creativitate nu este efortul conștient ci „gradul de adâncire”, de angajare, creativitatea fiind produs al individului sănătos, receptiv, care comunică cu mediul. Schachtel vede individul creativ
Creativitatea – fundamente ştiinţifice şi psihopedagogice by Lupaşcu Andreea Milena Neagu Nicoleta () [Corola-publishinghouse/Science/717_a_1059]
-
Apocalipsa după Virgil Tănase, ĂLA, 1993, 177; Ileana Comănescu, Repere ale parabolei, CC, 1993, 10-12; Eugen Simion, El vaporean, ea buzoianca, L, 1994, 48; Diana Nedelcu, În dialog cu Virgil Tănase, CC, 1995, 8-9; Justin Ceuca, Virgil Tănase, un strigăt existențialist, ST, 1999, 5-6; Dumitru Țepeneag, [Virgil Tănase], CNT, 2000, 40, 41, 44, 45, 48, 2001, 2, 2002, 29-30; Micu, Ist. lit., 653; Ghițulescu, Istoria, 379-381; Dicț. scriit. rom., IV, 508-510; Manolescu, Enciclopedia, 657-659. O. S.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290052_a_291381]
-
Einfühlung („empatia”) la Schleiermacher, das Erlebnis („trăirea”) la Dilthey. Din acest motiv, individualismul implacabil al modernității rămâne nedepășit. Tradiția nu poate fi decât un obiect decorativ. Participarea tradiției la constituirea universului simbolic al subiectului uman a rămas în continuare obscură. Existențialiștii sunt gata să acuze criza de autenticitate a omului modern, afectat de maladiile adaptării într-o lume în care sensul vieții nu mai este predat din leagăn. Obsesia originalității inundă saloanele literaților și artiștilor plastici. Chiar și pentru cei mai
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
a unei naturi generice (umanitatea). Aceasta este și teza apărată, între alții, de mitropolitul Ioan Zizioulas în faimosul și controversatul său eseu intitulat Being and Communion (1984). Totuși, spre deosebire de Berdiaev, Lossky sau Zizioulas, arhimandritul Sofronie nu opune într-un stil existențialist „natura umană” vs „persoana”. Pentru Sofronie Saharov, natura umană restaurată prin har nu mai trăiește sub dictatura necesității, ci a pășit deja în sfera eshatologică a libertății. În excelentul rezumat al ieromonahului Zaharia aflăm că principiul ipostatic este „darul lui
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
debusolată, eșecul afectiv-erotic - acestea sunt temele prozatorului. În Viața la o margine de șosea (1975) un inginer de treizeci și cinci de ani își analizează cu luciditate eșecul social și sentimental, cu acea temeinicie flegmatică a însinguratului, nu autopersiflant, nici cu disperare existențialistă. Personajul din prozele lui S. nu are voluptatea masochistă a marilor învinși, nu cultivă absurdul comportamental (decât la rigoare), ci se sondează pe îndelete, finalul fiind un soi de ecorșeu realizat în tăcere. Nu este mai puțin adevărat că, pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289693_a_291022]
-
și franceză. În această perioadă un Herbert Marcuse lansează problematica restructurării instinctelor din perspectivă sociologică, psihanaliza clasică freudiană se vrea revizuită. Sub influența lucrărilor de filosofie ale lui Jean Paul Sartre, ale lui Heidegger se naște o nouă tendință psihanalitică existențialistă. Fenomenologia ei este diferită, mai cuprinzătoare, o sinteză între tendințele biologice și cele sociologice. Este reluată problematica naturii divine a omului, pe care linie Wilfred Daim afirmă că "noi avem de ales între insanitatea vieții psihice și argumentele psihologice ce
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
dauna, dar în justa subordonare a celei practice. Pe această linie, progresiva determinare sintetică a personalității corespunde unei direcții de dezvoltare care privilegiază componenta rațională omniprezentă a profilului etapei actuale, impunând o tipologie umană a excelenței și a implicării. Filosoful existențialist Gabriel Marcel consideră, astfel, dintr-o perspectivă teocentrică modernistă, că "omul care se complace în stadiul veleității" și "ezită să treacă la acțiune, fiind incapabil de a aduce vreo modificare realității", trebuie depășit în numele veritabilei personalități, care "se caracterizează în
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
care le crea și de care era totodată creat. A fost prin urmare un umanism al determinărilor contextuale, mai putin al libertății ca atare și mai mult al eliberării ființei de forțele exterioare, așa cum l-a acreditat în specia gândirea existențialista. Potrivit existențialiștilor, omul se împlinea prin depășirea voluntară a limitărilor actuale - printr-un act de transcendere, ca să folosim terminologia germană. O depășire prin care se elibera de însingurare (Albert Camus), de constrângerile tehnicii (Herbert Marcuse) ori de cele ale politicii
[Corola-publishinghouse/Science/84978_a_85763]
-
crea și de care era totodată creat. A fost prin urmare un umanism al determinărilor contextuale, mai putin al libertății ca atare și mai mult al eliberării ființei de forțele exterioare, așa cum l-a acreditat în specia gândirea existențialista. Potrivit existențialiștilor, omul se împlinea prin depășirea voluntară a limitărilor actuale - printr-un act de transcendere, ca să folosim terminologia germană. O depășire prin care se elibera de însingurare (Albert Camus), de constrângerile tehnicii (Herbert Marcuse) ori de cele ale politicii autoritare (Karl
[Corola-publishinghouse/Science/84978_a_85763]
-
nu îl preocupă mai mult decât „cursul vieții”, drumul spinos, imprevizibil și prea adesea dureros dintre viață și moarte. Conștient că „destinul nu este în mâna sa”, omul ar putea proceda, strict rațional, într-un singur fel, așa cum observau filosofii existențialiști la jumătatea secolului XX. Adică autosuspendând această suferință zilnică. Majoritatea oamenilor nu recurg însă la decizii raționale sinucigașe, ei perseverează îndurând chinurile vieții cu o măreție și o demnitate fără nici o fundamentare rațională. Ce alimentează acest curaj tragic știe toată lumea
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
cinic și libertinajului pedagogic nondirectivist, gândirea postmodernă le opune gravitatea trăirii într-o lume halucinantă și provocatoare. Efortul de a proiecta și a oferi practicii școlare și vieții curricula postmoderne exhaustive este, adesea, disperat. Ca urmași demni și profunzi ai existențialiștilor, gânditorii postmoderniști se exprimă dramatic și cu vehemență. Tonul nu este unul de juvenilă revoltă contestatară, ci unul menit să trezească o omenire hipnotizată de „deliciile modernismului”. Revoluția științifică și mai ales inovațiile tehnice spectaculoase din secolul XX au creat
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
dintr-o „filosofie a omului” și o „filosofie a societății”18. Filosofiile omului (diversele „umanisme” - de la cel greco-latin până la cel renascentist și de la creștinism până la iluminism) nu au fost întotdeauna în concordanță cu societățile în care s-au dezvoltat. Umanismul existențialist al secolului XX, de exemplu, s-a dezvoltat în societatea capitalistă occidentală, profund marcată de liberalism și individualism. Așa-zisul „umanism socialist” derivat din marxismul secolului al XIX-lea a fost propagat în societatea totalitară comunistă edificată pe „lupta de
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
din psihologie” (third force psychology), reprezentată de americanii Abraham Maslow și Carl Rogers. Dar pledoariile sale pentru „reumanizarea curriculumului” erau argumentate și prin invocarea unor filosofi precum Eric Fromm și Herbert Marcuse. „Umanismul” pentru care pleda Louise Berman era cel existențialist, în special din „existențialismele” formulate de Kierkegaard, Jean-Paul Sartre și Albert Camus. Dar domeniul o obliga, în mod fatal, să adopte o logică teleologică a discursului. În epilogul lucrării sale New Priorities in the Curriculum sublinia că generația din acel
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Teachers College (Columbia University). Huebner l-a susținut pe fostul său coleg de la University of Wisconsin. Amândoi erau discipolii acelui „Socrate american”, Virgil Herrick. În eseul din 1963 „New Modes of Man’s Relationship to Man”33, Huebner, de pe poziții existențialiste și neoumaniste, evidențiase numeroasele și gravele insatisfacții pe care le provoacă, în practica școlară, celor implicați curriculumul tradițional. (Era un fel de imagine bacoviană a liceului „cimitir al tinereții”.) Concluzionase că depășirea acestei atmosfere cazone nu era posibilă decât într-
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
frații Kennedy, Patrice Lumumba și Martin Luther King, iar Hrușciov bătuse cu pantoful în masă la ONU. Cursa înarmărilor se desfășura halucinant, dar noul război mondial era „rece” și amenințarea cu holocaustul nuclear părea doar o sperietoare pentru copii. Filosofia existențialistă europeană și teatrul absurdului au intrat și ele în declin într-o eră prea optimistă, care primea zilnic confirmări entuziasmante din partea științei și a tehnicii, mereu în expansiune explozivă. Filmul și televiziunea color au pus stăpânire pe întreaga omenire și
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
îl numește Steeves, preocupat să descrie și nu să imagineze, nu întâmpină dificultăți atunci când încearcă să fixeze și să legitimeze o metodă de a trasa o graniță în jurul comunității. Comunitatea fenomenologică este evidentă prin sine. Aceasta înseamnă, în sens heideggerian/existențialist, că noi suntem aruncați într-o lume care este deja constituită și în mișcare. Treaba noastră nu este să stabilim granițele comunității ci, în cel mai bun caz, să le descriem. Mulți autori comunitariști sunt însă inconsecvenți sau chiar pierd
by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
model eclectic, în care elementele tradiționaliste, postromantice coexistă cu trăsăturile, uneori agresive, ale unui modernism sincronizat european. Se publică în egală măsură roman, nuvelă, povestire, reportaj, poem în proză, jurnal, memorialistică sau corespondență. Texte tradiționaliste sau realiste coexistă cu proză existențialistă sau - grație preferințelor literare ale lui Camil Petrescu - cu proză a autenticității. Parte dintre numele scriitorilor promovați nu rezistă totuși unei judecăți diacronice. Rămâne însă interesul constant pentru tinerii prozatori, din rândul cărora, ca și în cazul poeziei, sunt acreditate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289212_a_290541]
-
la P. Neamț, pentru o seară! A fost premiera cu "Muștele", în regia lui Ulici. N-aveam bilet, m-a introdus dumnealui. De fapt, mai apoi, un prieten actor îmi dăduse și un bilet. [...] Piesa, în care Sartre scaldă idei existențialiste și marxiste, mi-a plăcut! Cred că Ulici a dozat bine ceea ce la prima vedere (textul) părea greu de făcut credibil prin joc, fără improvizații tehnice (cum știu că se practică pe la alte teatre trupe din Occident!)! Actorii, buni, reușesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
putere de imaginație și de cele mai rele așteptări ale noastre. Anamorfozând, Cantemir își lua măsuri de apărare împotriva agresiunilor care își imagina că îl pândesc în tot locul. Această “paranoia critică” a lumii anticipează sentimentul absurdului resimțit dramatic de existențialiști. Puterea satiristului constă în aceea că, în confruntarea cu dușmanul, acesta din urmă este considerat dinainte învins în baza forței destructive a satiricului. Condamnarea e definitivă și irevocabilă. - din conștiința faptului că victoria are loc numai în plan ideal, în
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1384]
-
scena lirică a avut, ca orice invazie, și consecințe nefaste. Nici eu nu simpatizez cu anumite atitudini de regie: nu pot să sufăr regia germană, care se concentrează de vreo treizeci de ani Încoace pe fabricarea de manifeste sociale, politice, existențialiste (evident, cu unele excepții), folosind, de pildă, muzica lui Wagner pentru comentarii ecologice sau vorbind despre emigranții turci Într-o operă bufă de Rossini, care, aflăm de la docții regizori nemți, nu e deloc bufă: mai mult, dacă Îndrăznești să o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Sau (cum) altfel? I.M. Într-adevăr, ezit în fața etichetărilor în critica literară. Eu sunt o romancieră de tradiție engleză și europeană. Strămoșii mei sunt Jane Austen, Dostoievski, Tolstoi, Henry James, Proust și alții. Nu sunt o realistă simbolică și nici o existențialistă. Folosesc simboluri pentru că în relațiile dintre noi și ceilalți, în raporturile noastre cu lumea, toți operăm cu simboluri. A.R. Credeți că se poate vorbi de o tradiție feminină în literatura engleză? Neîndoielnic, este literatura în care întâlnești cele mai
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
pe un raport existențial cu universul postumelor. Această poziție, în fond pasională, îl face să se derobeze de a vedea neptunicul existent totuși în postume, nu numai când e amestecat cu plutonicul, dar nici în stare pură. „Raportul existențial” (nu existențialist, dar apropierea e posibilă, existențialismul fiind în definitiv o filozofie romantică de un tip mai profan) îl duce pe I. Negoițescu la aprehendarea sâmburelui ontic al poeziei eminesciene, pe care îl caută, firește, în zona plutonică. Se poate introduce aici
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
deja mi se pare o chestie care trebuie luată în seamă cînd e să vorbim de Moșu. Moartea lui Moșu de cancer pulmonar mi-a ridicat mingea la fileu ceva mai tîrziu, cînd aveam să-mi joc cu succes trăirile existențialiste. Fumam de stingeam, eventual țigări tari, cubaneze, și le povesteam celor din jurul meu cum bunică-meu a murit de cancer pulmonar. Mai adăugam, așa, în treacăt, că se pare că, în cazul cancerului, se moștenește genetic o anu mită predispoziție
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]