660 matches
-
îl are în față, așa cum ar avea obiecte ale lumii vizibile. Fața se întoarce în sine, în reversul celor pe care le răvășește, le străbate și le străvede. Fața nu e fațada inexpresivă care se dă în spectacol, în vizibilul exteriorității; ea nu se mai vede, nu e văzută - față a cui? pentru cine? - dar vede fără să fie. Căci, trecând prin lucruri, ea aproape că dispare, se șterge în nevăzutul distanței străbătute. În fața ei nimic de văzut de natura unui
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
pp. 199, 203, 204). Distanța divinității e însăși definiția transcendenței sale iar fondul - dacă nu e cerul ca atare - e în direcția cerului fără fund, a înălțimii care imprimă orientarea. "Divinitatea păstrează distanța", afirmă Lévinas (Totalitate și Infinit. Eseu despre exterioritate, Editura Polirom, Iași, 1999, p. 264), dar, fiind o distanță instaurată de inegalabilul inepuizabil care e chiar raportul de transcendență, ea nu desparte ci unește, ca atare trebuie străbătută precum o transparență prin care se trece. 67 În sensul acelui
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
se exercită în mod originar, fără nicio presupoziție, decât întrucât furnizează date originare", dându-se în mod originar (Jean-Luc Marion, Fiind dat. O fenomenologie a donației, Editura Deisis, Sibiu, 2003, p. 302). 5 Emmanuel Lévinas, Totalitate și Infinit. Eseu despre exterioritate, Editura Polirom, Iași, 1999, p. 49. 6 Apud Sorin Mărculescu, op. cit., p. 40. 7 Ibidem, p. 25. 8 Maurice Blanchot, Spațiul literar, Editura Univers, București, 1980, pp. 66, 69. 9 Ibidem, p. 127. 10 " Atunci când interpretul depășește ceea ce este nedumeritor
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ceea ce nu are structură de ființare, ci viitorul la modul infinit, ceea ce trebuie să se nască", reînceperea la infinit, dincolo de timp și totodată origine a timpului, "ca un început necurmat și, prin aceasta, ca infinit" (Totalitate și Infinit. Eseu despre exterioritate, Editura Polirom, Iași, 1999, pp. 236, 238, 243). Altfel spus, fidelitatea trecătorului față de netrecătorul în care se pierde, se uită pentru a se regăsi veșnic în trecerea reîncepută. Căci "fidelitatea caută nimic mai puțin decât veșnicia", o "fidelitate pentru eternitate
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
creativitate ce se exersează într-o receptivitate. Faptul că ar exista o cunoaștere a diversului dat în intuiție se sprijină pe această adăugare a cărei condiție originară este unitatea sintetică a eului. Raportul pe care subiectul cartesian îl întreține cu exterioritatea este diferit de cel care este implicat de activitatea legăturii de donație pe care subiectul transcendental o efectuează. Problema subiectului este de fapt problema unirii, a legăturii. Subiectul este întotdeauna cel care întreține legături, deci problema este de a ști
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
atât de mare sau de mică încât se poate considera a fi o parte mai mare sau mai mică din întregul căruia i s-a dat atenția”.) Pasajul ascunde deja în el, în mod implicit, o anumită înțelegere a naturii exteriorității. Dezvoltînd acest punct am putea îndepărta un reproș adresat adesea subiectului cartesian și care este o consecință a atribuirii paralogismului substanțialității. Această critică stigmatizează subiectul cartesian ca o împrejmuire ce ascunde riscurile replierii asupra sa, ori ceea ce este același lucru
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
lucru, pe cele ale desfășurării eului care exagerează pretențiile sale de a vrea să fie totul. Așadar nu va fi deloc nevoie să amplificăm ceea ce este dat: pentru a ne asigura că există o cunoștință, adică un raport real cu exterioritatea este suficient de a ști să treci, a ști să treci la o altă propoziție în cadrul demonstrației, a ști să treci la altceva sau la o altă gîndire așa cum i-a propus Descartes Elsabethei de a se elibera de gîndurile
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
agreabil și a face ca principala noastră mulțumire să depindă numai de noi înșine, pentru că de fapt .) Această orientare a sufletului nostru” ), această manieră de a se orienta în gîndire în care rezidă inventivitatea sa și natura raportului său cu exterioritatea, acestea sunt cele pe care dorim să le explicăm ca figură cartesiană a subiectivității. VII.3. Inferența în Cogito și locul exteriorității În Răspunsurile la Setul al III lea de Obiecții, Descartes reia fără nici o dificultate o formulă a lui
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
această manieră de a se orienta în gîndire în care rezidă inventivitatea sa și natura raportului său cu exterioritatea, acestea sunt cele pe care dorim să le explicăm ca figură cartesiană a subiectivității. VII.3. Inferența în Cogito și locul exteriorității În Răspunsurile la Setul al III lea de Obiecții, Descartes reia fără nici o dificultate o formulă a lui Hobbes: Există o identificare între subiect și substanță căci “nici un accident, nici un act nu poate fi fără o substanță din care ar
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
conduc la recunoașterea unei existențe, aceea a eului care gîndește, aceea a lui Dumnezeu, cea a lucrurilor din afara noastră și aceea a uniunii, nu semnifică nimic altceva decât că principiile - aceste enunțuri fundamentale - sunt de la început orientate către întâlnirea unei exteriorități și că ele sunt judecăți de existență. Și de fapt ordinea meditației pe care Descartes și-a propuso descoperă o cale pentru a cerceta dacă printre lucrurile pe care le au în ele ideile “sunt vreo unele în afara mea”.) Care
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
numai în Meditația a III-a pentru că el marchează apariția în interiorul ideei a ceva care “nu poate veni de la mine”.) , căci din contră, plecînd de la eul care gîndește (ego autom substantia) trebuie să ajungem la existența unei prime forme de exterioritate paradoxală (substantiam infinitam - subliniem acuzativul textului latin ce desemnează trecerea de la ideea de infinit din mine la concluzia existenței unui Dumnezeu care m-a creat). Nu putem decât să remarcăm că substanța, departe de a închide eul îl deschide exteriorității
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
exterioritate paradoxală (substantiam infinitam - subliniem acuzativul textului latin ce desemnează trecerea de la ideea de infinit din mine la concluzia existenței unui Dumnezeu care m-a creat). Nu putem decât să remarcăm că substanța, departe de a închide eul îl deschide exteriorității de o manieră infinită. Această exterioritate nu trebuie însă înțeleasă ca un exterior fără interior, căci în legătură cu Dumnezeu este vorba de o exterioritate care într-un anume fel mă străbate în mod obiectiv și trece totodată prin mine. Definiția substanței
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
textului latin ce desemnează trecerea de la ideea de infinit din mine la concluzia existenței unui Dumnezeu care m-a creat). Nu putem decât să remarcăm că substanța, departe de a închide eul îl deschide exteriorității de o manieră infinită. Această exterioritate nu trebuie însă înțeleasă ca un exterior fără interior, căci în legătură cu Dumnezeu este vorba de o exterioritate care într-un anume fel mă străbate în mod obiectiv și trece totodată prin mine. Definiția substanței din Principii trebuie considerată plecînd de la
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
m-a creat). Nu putem decât să remarcăm că substanța, departe de a închide eul îl deschide exteriorității de o manieră infinită. Această exterioritate nu trebuie însă înțeleasă ca un exterior fără interior, căci în legătură cu Dumnezeu este vorba de o exterioritate care într-un anume fel mă străbate în mod obiectiv și trece totodată prin mine. Definiția substanței din Principii trebuie considerată plecînd de la: “Atunci cînd concepem substanța, concepem un lucru care există într-un asemenea fel încât nu are nevoie
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
Suficiența substanței este o limită, în sine ea face dovada interioară subzistenței sale, dar ea posedă și exteriorul ei, căci a nu avea nevoie decât de sine însuși, înseamnă a nu avea nevoie de o altă substanță. Această interioritate presupune exterioritatea sa. Ea își este interior și exterior totodată, în afara ei nu este nici o altă substanță, altceva, la care să aibă nevoie să se raporteze. De fapt: .), autosuficiența substanței poate fi înțeleasă ca o limită. Sau, dacă preferăm, ea poate fi
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
de toate lucrurile care sunt “în afara mea”. Dacă e normal să se vorbească despre un solipsism la începutul Meditației a III-a, el nu va fi la fel de evident în restul scrierii, pentru că Meditația a II-a revine constant asupra acestei exteriorități asemănătoare ideilor pe care le avem. Exterioritatea corpurilor și de asemenea cea a corpului meu de care nu depind pentru a gîndi, chiar dacă eu nu pot fi încă sigur de ea, circulă în gîndirea mea, căci “toate aceste lucruri mi
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
Dacă e normal să se vorbească despre un solipsism la începutul Meditației a III-a, el nu va fi la fel de evident în restul scrierii, pentru că Meditația a II-a revine constant asupra acestei exteriorități asemănătoare ideilor pe care le avem. Exterioritatea corpurilor și de asemenea cea a corpului meu de care nu depind pentru a gîndi, chiar dacă eu nu pot fi încă sigur de ea, circulă în gîndirea mea, căci “toate aceste lucruri mi le voi trece prin minte și iarăși
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
-i pot momentan fixa și asigura existența în afara mea. Analiza bucății de ceară conferă legitimitate interpretării noastre pentru că, deși ea nu vizează natura corpurilor, ea nu constituie o simplă analiză a unei experiențe a conștiinței, ci este poarta deschisă către exterioritate. De fapt formula “să-i mai slăbim încă odată frâul”, prin care ea începe, arată că spiritul, dacă nu-l ținem în frâu, aleargă spre exterior căruia este înclinat în mod natural să-i atribuie existență. Așadar dacă problema era
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
atingem ca pe un obiect pol aflat la orizont; raportul pe care eul îl întreține cu el este de o natură diferită, pentru că el traversează eul și într-un anume fel îl tranzitează. Nu putem deci conchide asupra tezei unei exteriorități ce ar fi la Descartes ca un fel de orizont pentru că, de fapt: .) Uneori s-a conchis conform acestui pasaj că Descartes a fost solipsist, pentru că el se îndoiește de existența celorlalți și pentru că își imaginează că poate vede mantouri
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
degrabă trecerea ca substanță este o noțiune metafizică ce se utilizează în morală? Cu alte cuvinte, are subiectul lui Descartes sensuri multiple? Generozitatea este expresia proprie a ceea ce se găsește în planul abstract al eului, adică prezența în el a exteriorității cu care înclină să se unească în mod veritabil și aceasta nu imediat, printr-o “oarecare înclinație ce mă îndeamnă să cred acest lucru”, ci printr-o “lumină naturală ce mă face să știu că ea este adevărată”. În planul
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
va orienta în conștiință prin îmbinarea descoperirii raționamentelor sale deductive ce produc judecăți de existență. În planul moralei însă, el se va orienta spre ceea ce este în afara lui, prin acțiune și prin folosirea conștiinței pentru viață, unde înclinația naturală spre exterioritate devine o iubire și o cunoaștere a valorii celorlalți, pentru care devine posibil ca el să se dăruiască într-o acțiune comună.. În această acțiune eul ar putea eventual să înfățișeze identitatea abstractă a vieții sale. Distincția și uniunea au
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
manifestului. Teza conform căreia subiectul este temporal nu semnifică o structură proprie modului de a fi al subiectului ce ar fi dezvăluit de ceea ce apare, de manifestat, ci semnifică mai curînd că el își conduce gîndurile într-o ordine. Raportul exteriorității care este fondat în subiect ca trecere temporală a gîndurilor ține de ordinea descoperirii, adică de cea a deducției care găsește o existență exterioară pentru că ea știe să descopere evenimentele în mod deductiv. Acesta este motivul pentru care afirmația că
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
este un exercițiu care implică înțelegerea și voința, el transpune alegerea domeniului moral la cel al teoriei cunoașterii. De aceea se pare că la el, calea către principiul prim începe cu deducția și că descoperirea ordonează raționamentele care sunt în favoarea exteriorității. Subiectul există în timp ce descoperă și nu ca o funcție logică transcendentă sau transcedentală, ci ca o imanență a trecerii personale a gîndurilor sale unele în altele. Transpunerea modelului juridic în modelul etic și aplicarea sa la domeniul cunoașterii fac, într-
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
intuiției și al deducției, ordinea și maniera în actul de “a ști să treci”, este exercițiul în care subiectul începe să existe fără a rămîne însă captiv în acest tip primordial de existență. Fiind substanță, gîndirea este deopotrivă interioritate și exterioritate, deschide infinitul în om. Trecerea de la o propoziție la alta în cadrul demonstrației sau de la un mod de a gîndi la altul, fac posibil raportul cu exterioritatea dinlăuntrul omului. Subiectivitatea capătă astfel o figură nouă prin filosofia lui Descartes, cea a
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
captiv în acest tip primordial de existență. Fiind substanță, gîndirea este deopotrivă interioritate și exterioritate, deschide infinitul în om. Trecerea de la o propoziție la alta în cadrul demonstrației sau de la un mod de a gîndi la altul, fac posibil raportul cu exterioritatea dinlăuntrul omului. Subiectivitatea capătă astfel o figură nouă prin filosofia lui Descartes, cea a generozității. Ideea comunicării substanțelor, suflet și corp, gîndire și întindere, dincolo de faptul că a generat o dezbatere ce a agitat întregul secol XVII, este un fel
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]