402 matches
-
grele pentru orice atacatori), Cassino era cuiul Liniei Gustav, cea mai puternică linie de apărare ce făcea parte din Linia de Iarnă. Din cauza semnificației istorice a abației benedictine veche de paisprezece secole, în decembrie 1943, comandantul forțelor germane din Italia, feldmareșalul Albert Kesselring, a ordonat unităților germane să nu includă mănăstirea în pozițiile defensive, și a informat Vaticanul și Aliații de acest lucru. Unele avioane de recunoaștere ale Aliaților au raportat prezența trupelor germane în mănăstire. Aceasta avea o poziție excelentă
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
încercau să mărșăluiască spre nord pentru a elibera Parisul. El a câștigat bătăliile de la Orleans și Le Mans. Pentru serviciile sale, a fost promovat la rangul de "Generalfeldmarschall". După război, Prințul a fost numit inspector-general și a primit rangul de feldmareșal al Rusiei de către tarul Alexandru al II-lea al Rusiei. La 29 noiembrie 1854 la Dessau el s-a căsătorit cu Prințesa Maria Anna de Anhalt-Dessau (1837-1906), fiica Ducelui Leopold al IV-lea de Anhalt. Împreună au avut cinci copii
Prințul Friedrich Karl al Prusiei () [Corola-website/Science/322010_a_323339]
-
(n. 27 decembrie 1796 - d. 2 august 1877) a fost un feldmareșal prusac, mai târziu german (după 1871). Sa născut la 25 decembrie 1796 în Eisenach, educația a primit-o la corpurile de cadeți din Kulmerskom și Berlin. În campaniile de 1813 și 1814, Steinmetz ca locotenent în 1 corp de infanterie
Karl Friedrich von Steinmetz () [Corola-website/Science/329014_a_330343]
-
a prințului Friedrich Karl În timpul asediului Metz-ului discordanțele dintre Steimentz și prinț au dus în final la eliminare de pe teatrul de luptă a celui dintâi, fiind numit guvernator general în Poznan. Imediat după război, a fost ridicat în rang de feldmareșal și sa retras din treburile armatei, a trăit în Görlitz. Steinmetz, a murit la 4 august 1877 în Bad Landeck, unde primea un tratament.
Karl Friedrich von Steinmetz () [Corola-website/Science/329014_a_330343]
-
Wilhelm Josef Franz Ritter von Leeb (n. 5 septembrie 1876 - d. 29 aprilie 1956) a fost un feldmareșal (germană: "Generalfeldmarschall") al Wehrmachtului în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. În germană „"Ritter von"” înseamnă „Cavaler de”. Ritter von Leeb provenea dintr-o familie veche de militari bavarezi. Și-a început cariera militară în anul 1895 la Regimentul nr.
Wilhelm Ritter von Leeb () [Corola-website/Science/325999_a_327328]
-
Considerând că Kray nu mai este competent, împăratul Francisc al II-lea l-a destituit. Cancelarul austriac Johann Thugut a oferit comanda mai întâi arhiducelui Ferdinand și arhiducelui Joseph, palatin al Ungariei, dar ambii au refuzat. Întrucât fratele său, capabilul feldmareșal arhiducele Carol a refuzat și el comanda, împăratul a numit în fruntea armatei pe un alt frate de al său, arhiducele Ioan, în vârstă de doar 18 ani. Evident, neexperimentatul tânăr nu putea să se achite singur de această enormă
Bătălia de la Hohenlinden () [Corola-website/Science/324397_a_325726]
-
se afla sub comanda personală a regelui Christian al V-lea al Danemarcei, în vârstă de 31 de ani, ajutat de generalul Carl von Arensdorff, în vreme ce armata suedeză, ce număra circa 8.000 de oameni, îl avea în frunte pe feldmareșalul Simon Grundel-Helmfelt și pe regele în vârstă de 21 de ani. După înfrângerea suedeză de la Fehrbellin și mai multe alte victorii daneze pe mare, armata suedeză încerca să păstreze controlul asupra dominioanelor din Brandenburg și Pomerania. Danezii au considerat că
Bătălia de la Lund () [Corola-website/Science/324422_a_325751]
-
manevră de flancare care să scoată din luptă flancul stâng danez. În timpul luptei, comandantul danez Carl von Arensdorff a fost grav rănit, iar întregul flanc stâng a fost obligat să iasă din luptă la ora 10:00. Regele Suediei și feldmareșalul Helmfelt s-au folosit de cavalerie pentru a-i urmări pe soldații danezi care fugeau și să-i ucidă pe cei care rămâneau în urmă. Cursa a ținut opt kilometri, până la râu. Unii ofițeri din tabăra daneză au încercat să
Bătălia de la Lund () [Corola-website/Science/324422_a_325751]
-
daneze. Frontul danez era acum îndreptat spre sud, iar forțele suedeze s-au găsit sub atac constant cu spatele la zidul orașului. Situația suedezilor a devenit din ce în ce mai disperată, întrucât câteva ore nu era nici urmă de rege, de cavaleria sa sau de feldmareșal. Suedezii erau depășiți numeric, întrucât danezii numărau aproape 4.500 de pedestrași și 2.100 de călăreți, iar suedezii doar 1.400 de pedestrași și 2.500 de călăreți. În loc să forțeze un nou atac, Friedrich von Arensdorff a ordonat armatei
Bătălia de la Lund () [Corola-website/Science/324422_a_325751]
-
s-a dezintegrat. Carol al XI-lea dorea să elibereze câmpul de soldați danezi. Restul cavaleriei daneze a dispărut rapid în noapte. Deși generalul danez Bibow a apărat cu mult curaj retragerea infanteriei, mulți dintre danezi au fost masacrați până când feldmareșalul Helmfelt a ordonat ca uciderile să înceteze și ca soldații danezi și olandezi care se predau să fie cruțați. La 17.00 seara, s-a dat semnalul încetării luptei. Deși cadavrele au fost numărate a doua zi, notele inițiale s-
Bătălia de la Lund () [Corola-website/Science/324422_a_325751]
-
cel care înmâna însemnele domniei. Armata rusă s-a pus în mișcare în luna aprilie a anului 1711, pe direcția Kiev - Soroca - Iași. Grosul trupelor, aflate sub comanda directă a țarului, erau precedate de un detașament de cavalerie, comandat de feldmareșalul Șeremetev, detașament alcătuit din 15.000 de oameni. Planul de acțiune al armatei ruse prevedea, inițial, două etape distincte. Într-o primă fază, armata comandată de Șeremetev trebuia să pătrundă în Moldova, să ajungă la Dunăre și să împiedice trecerea
Campania de la Prut () [Corola-website/Science/326930_a_328259]
-
armata comandată de Șeremetev trebuia să pătrundă în Moldova, să ajungă la Dunăre și să împiedice trecerea trupelor otomane peste fluviu. În cea de-a doua etapă, ofensiva trebuia continuată peste Dunăre, prin Dobrogea spre Istanbul. La 19 aprilie 1711, feldmareșalul Șeremetev a plecat de la conacul Mankevici, ajungând la 22 aprilie la Luțk. La 26 aprilie 1711, s-a semnat, la Luțk, tratatul de alianță dintre țarul Petru cel Mare și domnitorul Moldovei, Dimitrie Cantemir. Datorită faptului că a stat la
Campania de la Prut () [Corola-website/Science/326930_a_328259]
-
va fi nevoit să facă acest lucru lui Cantemir trebuia să i se asigure găzduire în Rusia și urma să fie despăgubit pentru palatele de la Istanbul. Articolele XVI-XVII conțin jurămintele lui Petru cel Mare și Dimitrie Cantemir. La 27 mai, feldmareșalul Șeremetev a trimis, de la Soroca, o proclamație adresată locuitorilor Moldovei, prin care le cerea să se înroleze în armata rusă, urmând să primească soldă, în funcție de grad. Pentru refacerea armatei moldovene, Cantemir a primit, din partea țarului, 100 de pungi cu bani
Campania de la Prut () [Corola-website/Science/326930_a_328259]
-
supușilor săi să se prezinte, în număr cât mai mare, la oaste până la data de 15 iunie. Cantemir și-a dat seama că trupele otomane vor ajunge la Dunăre înaintea celor moldo-ruse și l-a informat cu privire la acest lucru pe feldmareșalul Șeremetev. Comandantul rus nu a luat însă măsurile necesare pentru a îndeplini porunca țarului, și anume să împiedice oștile otomane să pătrundă în Moldova. Armata otomană a ajuns la Isaccea la 16 iunie 1711, unde a staționat 14 zile. Principalii
Campania de la Prut () [Corola-website/Science/326930_a_328259]
-
rămână întreagă”. Este vorba de retrocedarea teritoriilor cucerite de ruși în timpul războiului dintre Poartă și Liga Sfântă. Baltacı Mehmed pașa mai cerea „ca regele Suediei să ajungă în siguranță în țara lui”, să fie predați, ca ostateci, P. Șafirov și feldmareșalul Șeremetev și „înscrisuri de proveniență înaltă”. O altă cerere era predarea lui Dimitrie Cantemir. Solul rus a răspuns însă că „Dimitrie Cantemir a plecat de la noi”. Țarul a satisfăcut toate cererile otomanilor, însă nu l-a trimis ca ostatic pe
Campania de la Prut () [Corola-website/Science/326930_a_328259]
-
Șeremetev și „înscrisuri de proveniență înaltă”. O altă cerere era predarea lui Dimitrie Cantemir. Solul rus a răspuns însă că „Dimitrie Cantemir a plecat de la noi”. Țarul a satisfăcut toate cererile otomanilor, însă nu l-a trimis ca ostatic pe feldmareșalul Șeremetev, ci pe fiul acestuia Mihail 90. Drept însoțitor al armatei ruse a fost desemnat Çerkes Mehmed pașa, pentru ca oastea țarului să nu fie atacată în timpul retragerii. Înfrângerea rușilor de la Stănilești s-a datorat mai multor factori. În primul rând
Campania de la Prut () [Corola-website/Science/326930_a_328259]
-
care a explicat toate eforturile pe care le-a făcut pentru ca, având puțini oameni, și aceia istoviți de lupte, să poată opri înaintarea trupelor germane, ca semn de apreciere a tacticii aplicate pentru a ține în loc trupele germane, din ordinul feldmareșalului Mackensen i-a fost restituită sabia. Datorită restituirii sabiei de către inamic, colonelul român s-a bucurat în captivitate de un tratament și o atenție specială comparativ cu ofițerii români, dar și străini aliații. A fost scutit să salute și cel
Ion Tarnoschi () [Corola-website/Science/323322_a_324651]
-
a fost unul onorific, echivalent cu cel de mareșal în Armata Franceză. În Marina Germană, gradul era echivalent celui britanic de admiral of the fleet sau celui american de fleet admiral. El a fost instituit în 1901 și, ca și feldmareșalii, deținătorii lui erau autorizați să poarte un baston. Înainte și în timpul Primului Război Mondial, următorii bărbați au fost făcuți mari amirali ai "Kaiserliche Marine" (Marina Imperială Germană): Înainte și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, următorii bărbați au fost făcuți mari
Mare amiral () [Corola-website/Science/324650_a_325979]
-
străpungă liniile franceze, Rupert s-a dovedit un comandant foarte capabil. Mai târziu a comandat Armatei a 6-a în nordul Franței și a rămas pe frontul de vest în timpul impasul care va dura până la sfârșitul războiului. Rupprecht a devenit feldmareșal ("Generalfeldmarschall") în iulie 1916 și și-a asumat comanda grupului de armate Rupprecht la 28 august în același an; grupul de armate consta în armatele 1, 2, 6 și 7. Rupprecht a fost considerat de unii a fi unul dintre
Rupert, Prinț Moștenitor al Bavariei () [Corola-website/Science/322315_a_323644]
-
Mitropoliei, este asediat și cucerit la 16 august 1770 de trupele rusești conduse de mareșalul Piotr Rumianțev. Soarta mitropolitului Daniil este una incertă, mitropolia încetând practic să existe. În acest context, Mitropolitul Moldovei, Gavriil Calimachi, adresează în 1771 o gramată Feldmareșalului rus, Petru Alexandrovici Rumianțev, cerând desființarea efectivă a Mitropoliei Proilaviei, mai ales că îl considera pe mitropolitul Daniil ca fiind mort în acel moment. Mitropolitul Gavriil Callimachi propunea și o repartizare a teritoriilor Mitropoliei Proilaviei la eparhiile Moldovei, și anume
Mitropolia Proilaviei () [Corola-website/Science/328105_a_329434]
-
cimitirul Bellu și a fost amenajat după planurile arhitectului peisagist R. Lange. Autoritatea militară de ocupație germană din Primul Război Mondial a înființat cimitirul în anul 1917, iar inaugurarea lui oficială a avut loc la 24 august 1918, în prezența feldmareșalului August von Mackensen. Intrarea în cimitir se face printr-un un portal de cărămidă refractară, de culoare roșie, de la care pornește o aleea largă, ce are pe fiecare latură câte două rânduri de cruci. La capătul aleii urmează câmpul de
Cimitirul de onoare Pro Patria din București () [Corola-website/Science/327544_a_328873]
-
deoarece Planul Schlieffen nu a fost aplicat conform intențiilor autorului sau, Alfred von Schlieffen. Ca urmare, Hentsch a fost mutat la Statul Major al armatei chezaro-crăiești, iar în septembrie 1915 a fost numit "Oberquartiermeister" al grupului de armate condus de feldmareșalul August von Mackensen. La 17 ianuarie 1916 a fost înaintat la gradul de colonel, iar la începutul lunii martie 1917 OHL ("Oberste Heeresleitung" / Comandamentul suprem al armatei de uscat) l-a numit pe colonelul prusac șef al Statului Major General
Richard Hentsch () [Corola-website/Science/327557_a_328886]
-
Din acestea, 11 comandaturi districtuale erau germane și doar 3 austro-ungare (și anume Romanați, Dâmbovița și Vâlcea). „Administrația Militară din România” avea sediul la București, la Hotelul Athénée Palace (în prezent Athénée Palace Hilton), si era subordonată Înaltului Comandament al feldmareșalului Mackensen. Pentru eforturile sale de a organiza administrația militară a României ocupate, la 23 septembrie 1917, Richard Hentsch a fost decorat cu ordinul Pour le Mérite. A decedat la 13 februarie 1918 la București, ca urmare a unei operații la
Richard Hentsch () [Corola-website/Science/327557_a_328886]
-
Günther Adolf Ferdinand “Hans” von Kluge (n. 30 octombrie 1882, Posen, Imperiul German - d. 17 august 1944, Metz, Franța) a fost un feldmareșal german în cel de-al Doilea Război Mondial. Von Kluge s-a născut în Posen într-o familie de militari prusaci. În timpul Primului Război Mondial a fost ofițer de stat major și în 1916 a participat la Bătălia de la Verdun. În 1936
Günther von Kluge () [Corola-website/Science/327962_a_329291]
-
faze a războiului împotriva Uniunii Sovietice, evreii din teritoriile ocupate erau uciși încă cu arme de foc de către trupe mobile SS, omorârea în masă prin gazare pe scară industrială neintrând încă în uzul comun. Armata a VI-a sub comanda feldmareșalului Walter von Reichenau, care participase deja în lunile precedente la nimicirea evreilor în strânsă colaborare cu S.D, a ajutat la planificarea acțiunii de exterminare de la . În anii 1941-1943 au fost omorâți în acest loc și alte zeci de mii
Babi Iar () [Corola-website/Science/327021_a_328350]