779 matches
-
unui număr suficient de familii pentru un studiu care să atingă semnificativitatea statistică este de regulă dificilă iar necesitatea recoltării de probe biologice și de la părinți face ca studiul pe familii să fie dificil în cazul bolilor complexe cu exprimare fenotipică la vârste mai mari (de exemplu, DZ tip 2, HTA etc.). 4.3. CLASIFICAREA STUDIILOR ÎN FUNCȚIE DE METODA DE DEPISTARE A GENELOR IMPLICATE 4.3.1. Studiul genelor candidate Deoarece genomul uman include peste 30 000 de gene, și pentru că doar
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91980_a_92475]
-
3. CLASIFICAREA STUDIILOR ÎN FUNCȚIE DE METODA DE DEPISTARE A GENELOR IMPLICATE 4.3.1. Studiul genelor candidate Deoarece genomul uman include peste 30 000 de gene, și pentru că doar câteva sute sau mii dintre acestea contribuie semnificativ la variația unor trăsături fenotipice, probabilitatea ca o genă aleasă aleator din genomul uman să aibă un rol în susceptibilitatea pentru o anumită boală este evident infimă. De aceea, informații provenite din diferite surse (tabelul 4.3) sunt folosite pentru selectarea în vederea analizei genetice a
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91980_a_92475]
-
AMP activată (PRKAG 2) și lizozomul asociat membranei proteice 2 (LAMP-2), ambele fiind implicate în apariția la copii și tineri de boli cu depunere de glicogen [3]. Ca urmare a multiplelor mutații de care vorbeam anterior, boala prezintă numeroase expresii fenotipice, chiar și în rândul aceleași familii. Odată diagnosticată boala la unul din membrii, este necesar să se efectueze analiza genetică a tuturor rudelor, în funcție de gena decelată putându-se stabili o previziune prognostică.Defectele genetice care implică în primul rând troponina
Tratat de chirurgie vol. VII by ŞERBAN BRĂDIŞTEANU, ALEXANDRINA TATU CHIŢOIU () [Corola-publishinghouse/Science/92073_a_92568]
-
sunt dominante în raport cu oricare dintre alele, fiind și cazuri, rare, în care o alelă domină asupra genei de origine. Prin mutații succesive, din una și aceeași genă pot apărea mai multe alele (o serie polialelă), toate afectând manifestarea fenotipică a acestui caracter. Pe fiecare cromozom, într-un anumit locus, există doar o singură genă sau una dintre alelele ei. În organismele diploide, genele și/sau alele se află în doză dublă (găsindu-se în fiecare dintre cei doi cromozomi
Prelegeri academice by ION I. BĂRA, ALINA BELŢIC, CSILLA IULIANA BĂRA () [Corola-publishinghouse/Science/91809_a_92373]
-
genetici joacă un rol important ca factori de susceptibilitate. Progresele majore în domeniul geneticii, transcriptomicii și epigeneticii reprezintă trepte spre predicția individuală a riscului de carcinogeneza hepatică și spre o medicină personalizată [2]. CHC se caracterizează printr-o heterogenicitate marcată fenotipica și moleculară, încă departe de a fi elucidata [3]. Genetică în CHC a făcut progrese importante în studiul polimorfismelor mononucleotidice (SNP) și de asociere la nivelul întregului genom uman (genome wide association study - GWAS). SNP (single nucleotid polymorphysm), o modificare
Tratat de oncologie digestivă vol. II. Cancerul ficatului, căilor biliare și pancreasului by Mircea Grigorescu, Mircea Dan Grigorescu () [Corola-publishinghouse/Science/92130_a_92625]
-
definirea sindromului, care este în acord cu mai multe puncte de vedere oficiale ale unor instituții sau grupuri de lucru cunoscute. Diabetologul va sesiza ușor că toate tulburările înscrise în Tabel 1 pot fi regăsite, în diferite asocieri, în tabloul fenotipic al T2DM. De remarcat că între valorile bazale ale insulinemiei plasmatice și riscul pentru dezvoltarea diferitelor componente ale sindromului dismetabolic există un risc relativ, care variază între 1,23 și 5,62 (Tabelul 2). În mod arbitrar, se acceptă că
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
multiple și variate manifestări extrarenale, mai frecvent chiști hepatici, mai rar chiști în alte organe, anomalii cardiovasculare etc. Asocierea lor la manifestările renale este variabilă în familii diferite și chiar în aceeași familie la bolnavi diferiți. Desigur, explicația acestei variabilități fenotipice este importantă în planul teoretic al cunoașterii (loci genetici diferiți, alele diferite ale unui locus, fondul genetic mediu) (8). Dar, pentru clinician, ea are o semnificație practică deosebită din două motive: uneori, debutul clinic se poate face printr-o manifestare
Boala polichistică renală autosomal dominantă (ADPKD) by Mircea Covic () [Corola-publishinghouse/Science/91917_a_92412]
-
în fratrie a celor două fenomene este probabil ridicat (Zerres et al., 1994). 2. Expresivitatea variabilă O problemă majoră cu care practicianul se confruntă în diagnosticul ADPKD este expresivitatea variabilă sau, altfel spus, variabilitatea clinică de manifestare a bolii (variație fenotipică, în termeni genetici) la diferite persoane afectate. în genetică, expresivitatea este un caracter cantitativ ce exprimă gradul de severitate al bolii, manifestarea sa mai mult sau mai puțin completă (expresivitatea zero este egală cu nonpenetranța, nemanifestarea genei). Fenomenul de expresivitate
Boala polichistică renală autosomal dominantă (ADPKD) by Mircea Covic () [Corola-publishinghouse/Science/91917_a_92412]
-
baza evoluției ei la alți bolnavi din familie; există, evident, și o variabilitate interfamilială în manifestarea unor anomalii extrarenale în ADPKD; elocventă și importantă în practică este frecvența mai mare a anevrismelor intracraniene în unele familii (26). Sursele de variație fenotipică în ADPKD sunt: mutații în gene diferite (heterogenitate de locus); mutații diferite în aceeași genă (heterogenitate alelică); intervenția altor gene modificatoare non PKD; intervenția unor factori de mediu (Kimberling et al., 1991). Heterogenitatea de locus Singurul factor cert de variație
Boala polichistică renală autosomal dominantă (ADPKD) by Mircea Covic () [Corola-publishinghouse/Science/91917_a_92412]
-
în ADPKD sunt: mutații în gene diferite (heterogenitate de locus); mutații diferite în aceeași genă (heterogenitate alelică); intervenția altor gene modificatoare non PKD; intervenția unor factori de mediu (Kimberling et al., 1991). Heterogenitatea de locus Singurul factor cert de variație fenotipică în ADPKD este heterogenitatea de locus, fenomenul în care mutații în gene diferite, situate în poziții (loci) diferite pe diverși cromosomi, se exprimă fenotipic identic sau asemănător. ADPKD este o boală genetică heterogenă, fiind produsă de mutații în trei gene
Boala polichistică renală autosomal dominantă (ADPKD) by Mircea Covic () [Corola-publishinghouse/Science/91917_a_92412]
-
unor factori de mediu (Kimberling et al., 1991). Heterogenitatea de locus Singurul factor cert de variație fenotipică în ADPKD este heterogenitatea de locus, fenomenul în care mutații în gene diferite, situate în poziții (loci) diferite pe diverși cromosomi, se exprimă fenotipic identic sau asemănător. ADPKD este o boală genetică heterogenă, fiind produsă de mutații în trei gene distincte: PKD1 situată pe brațul scurt al cromosomului 16 și prezentă la 80-90% din bolnavii cu ADPKD (Readers et al., 1985); PKD2 situată pe
Boala polichistică renală autosomal dominantă (ADPKD) by Mircea Covic () [Corola-publishinghouse/Science/91917_a_92412]
-
mai rapidă la bărbați, precum și la negri). Printre genele modificatoare, au fost incluse genele pentru renină sau receptorii b2 adrenergici, dar nu sunt încă date suficiente pentru implicarea lor definitivă. Interacțiunile cu factori din mediu Această sursă posibilă de variație fenotipică este foarte puțin cunoscută, deși mulți cred că este reală și descifrarea ei ar putea deschide calea necesară pentru găsirea unor posibile intervenții care ar putea stopa evoluția progresivă a chiștilor. Acțiunea mediului a fost invocată pentru a explica absența
Boala polichistică renală autosomal dominantă (ADPKD) by Mircea Covic () [Corola-publishinghouse/Science/91917_a_92412]
-
prin segmente înguste de peretele tubului de origine, având uneori un aspect septat sau de tirbușon), fie la nivel glomerular. Dimensiunile sunt diferite: 3-5 mm2 cm. Peretele propriu este tapetat de un epiteliu simplu, în care tipurile celulare diferențiate, normale fenotipic, corespund anumitor segmente tubulare particulare ale nefronului și pot fi recunoscute. De obicei, acest epiteliu (care devine parte componentă a chiștilor în curs de dezvoltare) își continuă procesul de diferențiere. în stadiul tardiv, arhitectura renală devine dezorganizată prin dezvoltarea chiștilor
Boala polichistică renală autosomal dominantă (ADPKD) by Mircea Covic () [Corola-publishinghouse/Science/91917_a_92412]
-
fost identificate și descrise molecule de colagen de tip IV, laminină, entactină, heparan-sulfat. Cercetări în domeniu relevă alterarea diferiților constituenți ai MEC (6, 22) și/ sau ai MB, insistând pe reala posibilitate de rol patogenic al acestor anomalii de expresie fenotipică. La aceasta se adaugă și alterarea expresiei macromoleculelor de adeziune celulară N-CAM și E-Cadherina. Experimental (pe model animal), în MEC este confirmată scăderea sintezei inițiale a proteoglicanilor de tip heparan-sulfat, concomitent cu creșterea sintezei de proteoglicani cu greutate moleculară
Boala polichistică renală autosomal dominantă (ADPKD) by Mircea Covic () [Corola-publishinghouse/Science/91917_a_92412]
-
unor modificări în biologia intimă a celulei: schimbarea polarității, dobândirea unor proprietăți secretorii (transformări morfologice cu semnificație deosebită, deoarece în patogeneză se insistă asupra rolului polarității celulare și fenomenelor de secreție a fluidului). Dediferențierea celulară se reflectă printr-o transformare fenotipică importantă, și anume localizarea APT-azei Na-K la polul apical (PA), invers față de celula epitelială renală adultă (1, 28, 29). Această caracteristică este, într-o oarecare măsură, similară cu a nefrocitului într-un stadiu intermediar de diferențiere. APT-aza Na-K este, structural
Boala polichistică renală autosomal dominantă (ADPKD) by Mircea Covic () [Corola-publishinghouse/Science/91917_a_92412]
-
care trebuie luate în considerație, datorită iatrogeniei posibile. Există numeroși autori care, lucrând cu loturi mari de pacienți cu ADPKD și HTA, nu au decelat cazuri de sensibilitate la sodiu (9, 12, 13). Această discrepanță de opinii se datorează expresivității fenotipice variabile a ADPKD, care se manifestă și în ceea ce privește caracteristicile HTA secundare. Probabil că autorii care au descris HTA de tip nonmodulatoare și-au desfășurat studiile pe pacienți selectați după criterii care au coincis și cu caracteristica menționată, de nonmodulatori. Studiile
Boala polichistică renală autosomal dominantă (ADPKD) by Mircea Covic () [Corola-publishinghouse/Science/91917_a_92412]
-
foarte specifice, se impune uneori a se lua în discuție un diagnostic diferențial cu celelalte boli renale chistice . Bolile chistice renale genetice sunt consecința unor mutații genice diferite și deci a unor defecte moleculare variate, care determină diverse manifestări clinice (fenotipice). Diferențierea lor este importantă din punct de vedere prognostic și pentru acordarea unui sfat genetic corect. ARPKD este produsă de mutația unei gene situate pe cromosomul 6 care se exprimă precoce (prin chiști renali și fibroză hepatică) și se transmite
Boala polichistică renală autosomal dominantă (ADPKD) by Mircea Covic () [Corola-publishinghouse/Science/91917_a_92412]
-
̨ n unele familii, s-a descris coexistența ST cu ADPKD, explicabilă printr-o deleție a celor două gene (12). 4. Boala chistică medulară este autosomal dominantă și se întâlnește la adolescent și adultul tânăr și progresează rapid spre ICRT. Fenotipic se aseamănă cu nefronoftizia juvenilă care de obicei apare în prima decadă (ca o nefrită tubulo-interstițială, la care se adaugă ulterior chiști medulari) și este autosomal recesivă. în ambele forme, rinichii nu sunt măriți de volum, ci chiar mici. Gena
Boala polichistică renală autosomal dominantă (ADPKD) by Mircea Covic () [Corola-publishinghouse/Science/91917_a_92412]
-
predominanța manifestărilor renale sau hepatice și probabil distincte genetic; acestea sunt formele perinatală, neonatală, infantilă cu predominanța manifestărilor renale și juvenilă cu predominanță hepatică. Studiile ulterioare au demonstrat o suprapunere între aceste forme care, în prezent, sunt considerate ca manifestări fenotipice diferite ale aceleiași anomalii genetice. Patologie. ARPKD se caracterizează prin ectazia (chiști neobstructivi) canalelor colectoare renale, ectazie biliară și fibroză portală (6). La sugari, rinichii sunt mari și prezintă pe secțiune extensia corticală a unor spații cilindrice sau fusiforme, dispuse
Boala polichistică renală autosomal dominantă (ADPKD) by Mircea Covic () [Corola-publishinghouse/Science/91917_a_92412]
-
nu numai diagnosticul afecțiunii (realizat prin anamneză, examen fizic, investigații specifice) și caracterul ei genetic, ci și fenomenul de heterogenitate genetică care poate complica stabilirea riscului de apariție sau de recurență a bolii. în principiu este vorba de manifestări clinice (fenotipice) identice sau foarte asemănătoare produse de mutații diferite, care se pot transmite uneori diferit (autosomal dominant, recesiv sau legat de X). Anamneza familială și eventual diagnosticul genotipic, la nivel de ADN, pot tranșa problema. în ADPKD, diagnosticul clinic și imagistic
Boala polichistică renală autosomal dominantă (ADPKD) by Mircea Covic () [Corola-publishinghouse/Science/91917_a_92412]
-
maximă la pacienții HLA DR3 + (Leslie et al., 1999). Spre deosebire de ceilalți autoanticorpi anti-β celulari, anticorpii anti-GAD persistă în serul pacienților mai mulți ani după diagnostic (Atkinson et al., 1993). Anticorpi anti- GAD au fost identificați și în serul pacienților încadrați fenotipic ca având DZ tip 2. Astfel, proporția pacienților cu DZ tip 2 nou depistat și care au în ser anticorpi ICĂ sau GADA este de aproximativ 34% pentru grupa de varsta 25-35 de ani și scade progresiv până la 7% pentru
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91978_a_92473]
-
o supraestimare a concordanței. În general procentul concordanței la 17 monozigoți nu este prea ridicat și ipoteza unei transmiteri genetice autosomal dominante a SM nu are prea mulți susținători. CENDROWSCHI (1967) susține că riscul copiilor ce provin dintr-o mamă fenotipic normală dar cu SM în familie este de 16 ori mai mare decât la populația generală. Dacă amândoi părinții provin din familii cu SM riscul este de 2 ori mai mare ca media admisă. KURTZKE (1965) consideră riscul de îmbolnăvire
Scleroza multiplă by Petru Mihancea () [Corola-publishinghouse/Science/92062_a_92557]
-
pe brațul scurt al cromozomului 6 este caracterizat de un mare polimorfism, derivat din existența a mai multor gene alele, formate sub influența proceselor de duplicare sau mutație în genă. Practic, reprezintă variante ale aceleiași gene, de unde derivă marea variabilitate fenotipică. Spre deosebire de genele pentru receptori, care variază de la celulă la celulă într-un organism, genele pentru proteinele CMH sunt aceleași în toate celulele individului dar diferă de la persoană la persoană (CHARLES A., JANEWAY J.R. - 1993). Genele CMH ocupă la nivelul cromozomului
Scleroza multiplă by Petru Mihancea () [Corola-publishinghouse/Science/92062_a_92557]
-
Hunt Morgan (1866-1945) a studiat embriologia la Universitatea Johns Hopkins. Între 1904-1928 a fost profesor de Zoologie experimentală la Universitatea Columbia. Și-a însușit teoria lui Gregor Mendel privind legile eredității și și-a ales ca obiect de studiu variațiile fenotipice la musculița de oțet Drosophila melanogaster. A realizat numeroase experimente de reproducere a acestei insecte și a efectuat pe ea analize citologice împreună cu foștii săi studenți Alfred Henry Sturtevant, Calvin Blackman Bridges și Hermann Joseph Müller, deveniți colaboratorii săi apropiați
Oncogeneza virală by Petre Calistru, Radu Iftimovici, Ileana Constantinescu, Petre-Adrian Muțiu () [Corola-publishinghouse/Science/91991_a_92486]
-
pentru a lucra la „California Institute of Technology“, unde a fost numit profesor de genetică. Hermann J. Muller (1890-1967) a realizat cercetări de o mare importanță, nu numai pentru cunoașterea transmi terii verticale a unor structuri genotipice și „expri mări“ fenotipice, dar și pentru înțelegerea procesului de carcinogeneză cu factori fizici (radiații). În același timp, radioterapia neoplaziilor îi datorează o parte însemnată din experimentația care stă la baza procedeelor sale. H. J. Muller, licențiat al Universității Columbia, New York, s-a alăturat
Oncogeneza virală by Petre Calistru, Radu Iftimovici, Ileana Constantinescu, Petre-Adrian Muțiu () [Corola-publishinghouse/Science/91991_a_92486]